Acum 9 ani, eram la New York, la câteva străzi distanţă de World Trade Center, când s-au produs atentatele care au schimbat lumea, de nu şi-a revenit nici azi şi probabil că nici n-o să-şi mai revină la starea de dinainte. La ora 9 dimineaţa, eu, sora mea Ana-Maria şi tata ar fi trebuit să fim chiar la Gemeni (pe care urcasem cu Ana-Maria şi cu vărul meu Mihai Finescu cu două zile înainte), dar ne-am sculat mai târziu, pentru că spectacolul din 10 septembrie 2001 de la Sala Transilvania, organizat de dr. Napoleon Săvescu şi Societatea Dacia Revival, s-a prelungit cu cântece şi dialoguri mult peste ceea ce era programat. Aşa că am scăpat cu viaţă. Şi m-am gândit că a fost un mare noroc să fim la câţiva paşi de ghinionul maxim pe care îl puteam avea. Chitara cu care am cântat în seara de 10 septembrie am cumpărat-o chiar în ziua aceea şi, cumva, a fost norocul nostru. Cine ştie dacă, fără ea, manife
starea nu s-ar fi terminat devreme, iar noi nu am fi ajuns la WTC la ora stabilită, adică la ora morţii?
