După ce-am avut un clovn în casă,
Nu mai pot să râd cu orişicine,
Alt spectacol în neant mă lasă,
Am fost sus, prea jos nu-mi este bine.
Te-am pierdut în falduri de cortine,
Ai alunecat în crâşme oarbe,
Nu te-am mai găsit. Amin! Ţi-e bine
Mediocritatea când te soarbe?
Încă îmi mai joacă pe retine,
O icoană crudă, ne-ntinată,
Vechea ta făptură se mai ţine
Într-un un fir de lacrimă de fată.
Poţi să te şi vinzi la orişicine,
Dragostea, de-acum, ne este moartă,
Amintirile rămân puţine,
Când căpăstrul de noroi se poartă.
Şi ţi-am fost iubitul, dar şi tatăl
Care ţi-a lipsit, fugind de toate,
Şi aracul ce se frânge, iată-l,
Pe fugară ridicând-o-n spate.
Mi s-a consumat rezerva toată
De seninătate conştientă,
Carului ce sunt îi fuge-o roată
Într-un sport tragedian, cu fentă.
Dar, de te-ai întoarce, scena noastră
N-ar fi decât circul provizoriu,
Fără râs, cu lacrimi la fereastră,
Hohotul frivol pe promontoriu.
