Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta politica. Afișați toate postările

2 decembrie 2009

Emisiunile trece, perlele rămâne


Din puţul fără fund, dar cu telecomandă (7)

• “Un panaceu universal nu există.” (Corneliu Vadim Tudor, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Aşa e, nu există un panaceu universal, decât în interiorul unei tautologii, deja devenite clasice.

• “Invitat este candidatul la preşidinţia României, Corneliu Vadim Tudor” (Mihai Gâdea, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Dacă avem preşidinţie şi nu preşedinţie, înseamnă că avem un viitor preşidinte, aflat la Sentiza zilei, în direct la Antina 3.

• “Câţi români îşi permite să se căsătorească în străinătate?” (Corneliu Vadim Tudor, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Probabil că doar Crin Antonescu îşi permite, adică proaspătul însurăţel la care s-a referit preşedintele PRM, situaţie care explică, dar nu justifică lupta veche, dreaptă şi fără de istov dintre plural şi singular. Luptă care s-ar putea încheia cu o căsătorie civilă la Bruxelles şi una religioasă în Italia. Şi un divorţ la Antena 3.

• “În situaţia mea, eu îi ascult pe toată lumea.” (Corneliu Vadim Tudor, Sinteza zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Este cea mai corectă şi justiţiară poziţie, indiferent de număr, gen şi caz.

• “Petele dificile, precum cele de iarbă şi noroi.” (reclamă, TVR1, 22 octombrie 2009)

- M-a strigat cineva?, s-a auzit un gaz din colonul descendent.

- Eu, pata dificilă!, a răspuns un glas ciocolatiu, de sub ciorapul cu chilot.

• “Probabil sigur sunt exagerări.” (Sorin Oprescu, Ştirea zilei, Antena 3, 22 octombrie 2009)

Noi, care ne îndoim de tot ce mişcă, am prefera poate fără îndoială să mai cercetăm studiind. Că aşa ne e Firea.

• “Anastasia Lazariuc: Năstica îmi spuneau…

Dan Diaconescu: Dela Anastasia, nu?” (Dan Diaconescu Direct, OTV, 23 octombrie 2009)

Nu! Năstica vine, prin încumetrire, dela Ţiriac (prieten cu Ilie Năstase), nu dela Mihai Constantinescu, prieten cu câinii vagabonzi, cu baloanele colorate, cu lumea minunată şi cu păpuşa de pe hârtie.

• “Anastasia Lazariuc: Am fost în Nepal. Am văzut Himalaya. Am prins o zi superbă!

Octavian Ursulescu: Ai prins vreme bună, nu?” (Dan Diaconescu Direct, OTV, 23 octombrie 2009)

Nu fiţi atât de sigur, d-le Ursulescu! Depinde de gust. Dacă Anastasiei i se pare superbă o zi cu grindină, cu vijelie şi cu alunecări de teren? Şi dacă e deprimantă ziua cu soare şi boare până la moderat?

• “Reporter Pro TV: Ai plănuit, ai ţinut morţiş s-o cunoşti pe Mihaela Runceanu, sau a fost o simplă întâmplare?

Daniel Cosmin Ştefănescu (criminal): O pură întâmplare!... Îi aduceam videocasete cu filme de groază, horror, nu XXX… Avea o garsonieră confort unu… o căsuţă primitoare… Din punctul meu de vedere, era mult prea multă mobilă… în casă nu trebuie să simţi că te strânge mobila… Nu era senzaţia aia de sufocare, dar era, pentru gustul meu, mult prea multă mobilă.” (Happy Hour, Pro TV, 31 septembrie 2009, Daniel Cosmin Ştefănescu)

Ucigaşul, pudic de felul lui, nu i-a dus victimei cel mai tare film de groază, care ar putea fi montat abia acum, în 2009, din aceste declaraţii dela Happy Hour, despre senzaţia de sufocare, de strânsoare. Stupefiantă şi întrebarea reporteriţei, dacă D.C.Ş. a ţinut “morţiş” s-o cunoască pe Mihaela Runceanu, înainte de a o ucide, în 1989, prin ştrangulare!

Pleşan are şansa să readucă din nou pe Steaua în avantaj.” (Pro TV, Gloria Bistriţa – Steaua 5-4, 28 octombrie 2009)

Unde e Pleşanul de odinioară şi de demult, când olteanul juvete marca punctând goluri între buturile porţii? Unde-i fosta Stea de altădată, ce învingea când câştiga? Pleşan este iarăşi din nou titular în primul 11, în garnitura de start, care tocmai a fost scoasă şi eliminată la penaltiuri dela 11 m chiar încă din optimi de către Bistriţa, semn că faraonii profesionişti (Pădureanu şi Halagian) sunt mai tari ca războinicii luminii, candidaţi la Cotroceni (Gigi şi Becali).

• „Omu’ e normal.(Mircea Diaconu, Realitatea TV, 26 octombrie 2009). Dacă e vorba despre normalitatea lui Crin Antonescu, suntem de acord. Dacă e vorba despre normalitatea unei perversiuni, nu discutăm în public.

• „Alergarea cu tauri dela Pamplona vine din nevoia de a demonstra că specia umană e capabilă de supravieţuire fizică, bazică.” (Mircea Badea, În gura presei, Antena 3, 26 octombrie 2009). Mai bine bazic decât acid, pentru că un PH scăzut dă arsuri stomacale şi duce, finalmente, la ulcer. Deşi, în apă de săpun, viaţa rezistă mai greu decât în apă de oţet. Aşa că sentinţa rămâne în pronunţare.

• „Trică a fost eliminat pentru că a vrut să-i smulgă sau să-i dea peste braţ arbitrului.” (Radio România, Craiova-Vaslui 1-2, 24 octombrie 2009) Am văzut faza respectivă şi putem jura că impetuosul ginere al lui Ilie Balaci nu a vrut chiar să-i smulgă braţul arbitrului, ci doar să dea o palmă peste cartonaş. Cartonaşul, fiind roşu, nervozitatea taurului craiovean se explică. Dacă era galben, nu găseam nicio scuză.

• „Toată lumea a declarat că-l lasă pe Lucian Croitoru să-şi facă cabinetul singur.” (Monica Macovei, Fabrica, Realitatea TV, 24 octombrie 2009. Singur, bineînţeles! În acel loc, şi premierul desemnat/resemnat se duce singur, nu doar regele. Apoi trage apa. Şi totul se prelinge în canal, cu speranţe şi cabinet cu tot. Poftă bună, doamnă ministru!

• „Ion Iliescu a făcut din România o ţară tăcută, în care înfloreşte Vântu, Voiculescu, Patriciu!(Traian Băsescu, Realitatea TV, 24 octombrie 2009)

1. Întrucât Voiculescu şi Patriciu sunt părţi egale de propoziţie cu Vântu, iar nu apoziţii, afirmaţia conţine un simplu dezacord între subiect şi predicat. Care s-ar scuza, numai dacă ar fi fost făcut într-o cameră de bordel, prin vreun port asiatic, nu la televizor, în plină campanie electorală.

2. Îngrijorător pentru Traian Băsescu este că domnia sa a făcut din România o ţară în care a înflorit, nu demult, trandafirul porocaliu al PDL, care acum se ofileşte, şi înfloresc, în schimb, Crinul liberal şi trandafirii lui Geoană. Care tot ai lui Iliescu se pare că sunt.

• „Biciul lui Boc întrupează zicala românească: să faci din căcat bici!” (Mircea Dinescu, Realitatea TV, 26 octombrie 2009). Urât spus, dar n-ar fi rău, dacă măcar ar fi aşa. Se pare, însă, că Emil Boc a făcut invers, din economia românească şi nu numai. A făcut invers şi din propria imagine şi din şansele Taifunului Băs de a mai sufla 5 ani dela Cotroceni.

• „Biciul lu’ domnu’ Boc nu mai impresionează niciun câine mort.” (Bogdan Chirieac, Realitatea TV, 26 octombrie 2009) Că de câinii vii nici nu poate fi vorba, decât, poate, în programul candidatului Corneliu Vadim Tudor!

• „Iliescu, un om sub care au înflorit marii moguli, marii magnaţi.” (Traian Băsescu, TVR, 29 octombrie 2009)

Iarăşi teza celor înfloriţi sub Ion Iliescu? Unde e imaginaţia fermecătorului Băs de odinioară? Probabil că aici e vorba de invidia că, sub mandatul său, Traian Băsescu a cultivat doar mici moguli şi mici magnaţi.

• „Cu siguranţă am să mă abţin să mă controlez.” (Dorinel Munteanu, Pro TV, 30 octombrie 2009)

• „Sunt conştient că acest gest sau tic nu-mi stă bine. Dar m-a deranjat acest comunicat sau acest decret. O să încerc să mă corectez.” (Dorinel Munteanu, Liga lu’ Mitică, Sport.ro, 31 octombrie 2009)

Fiind vorba despre propunerea lui Dumitru Dragomir de sancţionare a antrenorilor şi jucătorilor care scuipă, poziţia liderului selecţiilor din naţionala României, actual antrenor oţelar gălăţean, este cât se poate de clară, în toată confuzia ei: azi spune că o să se abţină să se controleze, mâine – că o să se corecteze. Pe de o parte, scuipătorul recunoaşte că nu-i stă bine şi vrea să se corecteze, pe de altă parte, e deranjat de decretul Ligii. Dar, întrucât Dorinel Munteanu este născut în 1968, în primele serii de decreţei (copiii veniţi pe lume după decretul ceauşist de interzicere a avorturilor), prezenţa termenului decret nu este atât de nepotrivită pe cât pare, cel puţin în gura-aspersor a fostului mare fotbalist. Măsura lui Mitică Dragomir ar avea un triplu efect: 1) eliminarea unui tic de gentleman, 2) limitarea contaminării cu gripă porcină prin flegmele aruncate la nervi pe gazonul comun şi pe pista tuturor şi 3) scutirea statului de cheltuielile pentru cumpărarea vaccinului minune.

• „Nu sunt prea superior, nu sunt nimic... dacă nu preiau conducerea unui partid puternic.” (Gigi Becali, Tu decizi, TVR1, 29 octombrie 2009)

Adevărul este că, dacă nu eşti cel mai superior sau măcar foarte superior, nu ai nicio şansă în alegeri, nici dacă ai un partid puternic, în curtea palatului. Nici dacă îl aduci pe Meme Stoica înapoi.

• „1. Oameni buni, gândiţi-vă la voi, la familia dumneavoastră!

2. Dacă nu votaţi Busola şi pe Potârcă Constantin Ninel, veţi rămâne tot în stagiul în care aţi fost de 20 de ani.

3. Vreau să schimb lumea, să schimb acea politică care ne-a făcut numai rău.

4. Vreau să fiu mai român ca românii!

5. Votaţi Constantin Ninel Potârcă, un preşedinte rom pe care România îl merită! (Constantin Ninel Potârcă, Radio România Actualităţi, publicitate electorală, 30 octombrie 2009)

Comentarii la obiect, pe puncte: 1. Domnule candidat, nu puteţi începe colocvial (voi), ca să terminaţi politicos (dumneavoastră). 2. La ce stagiu vă referiţi: cel militar, cel profesional sau cel penitenciar? 3. Lumea vor să o schimbe toate câştigătoarele dela Miss Univers, dar, faţă de ele, dvs. aţi uitat să spuneţi că vreţi să salvaţi balenele, iar asta o să vă coste în alegeri. Nu mai era necesară cacofonia: ştiam de mult de politica care ne-a dus de râpă. 4. Aţi reuşit deja să fiţi mai român ca românii, dat fiind că alor dumneavoastră li se spune rromi şi rromani. 5. Cu Traian Băsescu am avut parte de prea mult whisky, aşa că e timpul să trecem pe rom. Domnule Potârcă, v-aţi gândit dacă România vă merită pe dumneavoastră?

• „Exemplul pe care îl dă conducătorii îl iau ceilalţi.” (Gigi Becali, Radio România Actualităţi, publicitate electorală, 30 octombrie 2009)

Nu era mai simplu dacă ne spunea: „Exemplul pe care îl dă conducătorii îl ia ceilalţi”? Ca să fie totul limpede, un dezacord sănătos, de la cap la coadă. Dela un preşedinte se aşteaptă consecvenţă.

• „Eu sunt un cetăţean care trăiesc pentru mine.” (Mircea Badea, În gura presei, 29 octombrie 2009, Antena 3)

De acord ca lucrurile să fie clar departajate: ori sunt un cetăţean altruist, care trăieşte pentru alţii, ori sunt un cetăţean egoist, care trăiesc pentru mine.

• „Banii (pentru pensii şi salarii) dela FMI ar putea să întârzie şi să vină mai târziu.(Laura Chiriac, Realitatea TV, 30 octombrie 2009)

Dezolare! Înţelesesem că întârzie venind mai devreme. Puteau să-i trimită în devans ulterior. Dar cel mai bine era să ajungă în avans înainte.

• „Din cauza unor motive tehnice, nu s-a putut face legătura la Piatra Neamţ.” (Ştefan Bănică jr., Dansez pentru tine, Pro TV, 30 octombrie 2009)

Din pricina unor considerente gramaticale, mobilul raţiunii acestei expresii formulate s-a bazat pe temelia fundamentului acestei emisiuni live, transmise în direct, care are o proprie soartă a destinului şi descătuşează izvorul ezoteric ascuns al sursei şi originea obârşiei emoţiilor afective. În acest fel, cu o mare audienţă record, Fănică Ştefan Fane Junior cel Tânăr a putut face legătura conexiunii cu pleonasmul tautologic. Numai aşa - vorba specialistul în zbenguieli, Mihai Petre (cel din juriu, cu freză bine împărţită): Diferenţa de 0.5 puncte poate face diferenţa.” Exact: doar diferenţa face diferenţa!

• „Vă pare rău că aţi ieşit din Cupă?” (reporter GSP, către Dacian Varga, după meciul Urziceni-Braşov 0-1, 31 octombrie 2009)

Şi bietul om, slab, palid, ce să răspundă? Nu ne pare rău! E mişto, e tare, e ca lumea, e cool, e beton, e senzaţional să fii învins?

• „Fiecare familie trebuie să aibă posibilitatea de a avea o casă a lui.” (Constantin Rotaru, Antena 3, 31 octombrie 2009)

Dar soţiile ce vor face? Ne aşteptam dela candidatul socialist la preşedinţie să sublinieze nevoia ca fiecare să aibă având, dar nu ne aşteptam să susţină ca proprietar să fie numai soţul (o casă a lui)? Etica şi echitatea, şi în socialism, şi în capitalism, prevăd dreptul egal al membrilor cuplului asupra mijloacelor dobândite în timpul căsătoriei. Se poate o asemenea discriminare, tovarăşe Rotaru?

• „Vrei să spui ofu’ tău, nu auzi ce spune centralista (dela Electrica)... Ăia nu mai ştie cu cine a vorbit. Trebuie să avem un număr de înregistrare. Te duci la registratură şi-ţi depui reclamaţia... Altfel, cetăţenii poate să nu mai recupereze pagubele...” (Cristian Popescu Piedone, TeoViziunea, 2007, redifuzare la Romantica TV în 29 octombrie 2009)

Fiind în reluare, emisiunea cu Piedone de pe când era la Protecţia Consumatorilor ne-a dat speranţa că, măcar acum, şefu’tare de azi dela Sectorul 4 va face acordul între subiect şi predicat. Dar nu! Şi la redifuzare a fost la fel. Edilii iau în seamă ofu’ tău, cetăţene, doar dacă ai număr la registratură!

• „Se însoară maestrul Zamfir? Diferenţa de vârstă nu e o problemă. Sunt atâtea exemple: Augusta şi Valeriu Lazarov...” (Ioana Popescu, jurnalist, It’s show time, Antena 2, 30 octombrie 2009)

Ba tocmai că e o problemă, exact în cazul Augustei (n. 1972), ales nefericit. Dar poate că jurnalista I.P. nu a auzit că marele om de televiziune, Valeriu Lazarov (n. 1935), a murit, încă din 11 august 2009, fie-i amintirea frumoasă şi emisiunile redifuzate! Oricum, dacă va fi să fie o nuntă, ce mai sunt, azi, 44 de ani, adică diferenţa dintre Gheorghe Zamfir şi Nicoleta Beca? Se putea şi mai mult!

• „1. O să fiu preşedintele românilor şi o să vă apăr toate obligaţiile faţă de stat!

2. O să-i iau de mână şi o să-i pun la muncă pe toţi ţiganii. Dacă nu, să fiu expulzat în cea mai săracă ţară, Congo sau Africa de Sud!

3. La Tg. Jiu, mi s-a dat titlul de Obama al României... Mie nu-mi place să am titluri.

4. Cred cu tărie că voi fi ales preşedinte. Pe ceilalţi candidaţi, lumea îi cunoaşte până în măduva oaselor! Noi trebuie să ne prezentăm programele! (Constantin Ninel Potârcă, Antena 3, 31 octombrie 2009)

Îndrăzneţ program, incendiare promisiuni! Dar câteva nelămuriri nu ne dau linişte: 1. Apărarea drepturilor îi interesează pe cetăţeni, că, de obligaţii, statul se ocupă, oricum. 2. Nu a fost dezvăluită metoda prin care un singur om, fie el şi preşedinte, fie el şi rom, îi poate lua de mână pe toţi ţiganii. Mai ales dacă vrea să-i ducă la muncă. Poate numai cu cătuşe, pe infractori. Referitor la expulzarea în presupuse ţări sărace, prezidenţiabilul Ninel nu a nimerit-o cu Africa de Sud, care e chiar cea mai dezvoltată de pe continentul negru, cu vreo 500 de milarde de dolari PIB, care deţine patru cincimi din manganul pământului, două treimi din platină, jumătate din zăcămintele de aur şi de crom, diamante, uraniu, cărbuni, fier, titan, vanadiu şi antimoniu la discreţie! N-ar fi mai ieftin ca dl. Potârcă, în caz de succes electoral şi de insucces în mandat, să fie ostracizat mai aproape, în sărăcia din Luxemburg sau în mizeria din Monte Carlo? 3. Nimănui nu-i plac titlurile, decât ca să le invoce. 4. Nu s-a precizat ce tărie, de prună sau de pere?

• „Traian Băsescu, de cinci ani, macină viaţa de zi cu zi al oamenilor.” (Sorin Oprescu, Antena 3, 31 octombrie 2009)

De Halloween, acest dezacord, acest malpraxis gramatical nu dă atâţia fiori ca de obicei. Ba chiar primeşte circumstanţe atenuante.

• „Răşina munţilor, o minune OSTEOPOROZA” (supratitlul emisiunii „Lumea de azi, lumea de mâine”, OTV, 31 octombrie 2009)

Cel puţin confuză, dacă nu chiar cinică, formularea, care a stat pe ecran zeci de minute. Nu rezultă care e minunea: răşina sau osteoporoza?

• „Am mai văzut asta în Premiere League. Ei încearcă să întoarcă capul după minge.” (Eurosport 2, Arsenal-Tottenham 3-0, 31 octombrie 2009)

Bine că cacofonia a subliniat că e vorba de minge. Altfel, am fi crezut că fotbaliştii se apucă să întoarcă capul după femei şi pe terenul de joc, iar precizarea imediat următoare a crainicilor ar fi creat confuzii şi chiar emoţii: „Acuzat de viol, pe când era la Fejenoord, când a dormit o noapte la arest... Van Persie şi-a dat drumul...” Nu-i nicio problemă dacă tânărul mascul şi-a dat drumul, dar numai dacă e vorba de joc!

• „Vă întreb nu ca să mă exonerez de vreo vină şi nici ca să pledez împotriva vreunui partid.” (Mădălin Voicu, 3X3, Realitatea TV, 31 octombrie 2009)

Dacă nu e o pledoarie împotrivă, dacă nu e nici măcar o apărare contra, precis suntem în faţa unei contestări apologetice.

19 februarie 2009

O enciclopedie pe zebră: Dan Zamfirescu. Un adevăr de actualitate: "Turnul de fildeş" al lui Eliade

Era 2008, era ultima zi în care trebuia să predau varianta finală a tezei de doctorat, profesorului Gheorghe Buzatu, istoricul de mare valoare şi inimă, care m-a coordonat în anii cât i-am fost doctorand. Plecasem de la tata de acasă, cu gândul să intru la metrou la Piaţa Romană, ca să ajung în sudul oraşului. Eram foarte abătut, din cauză că trebuia să elimin din lucrare unul dintre punctele de rezistenţă, de la care pornisem studiul, pentru că nu nici ştiam citatul exact, nici titlul articolului, nici anul apariţiei acelei formule de referinţă, aflate, într-o formă aproximativă, pe chiar prima pagină a tezei mele. Îmi aminteam doar că Mircea Eliade spusese cândva că în nicio ţară nu se consumă atâta energie în politică, aşa cum se întâmplă în România. Acel gând al lui Mircea Eliade servise şi drept motto de primă pagină săptămânalului de succes din anii '90, Zig-zag magazin, părea un truism în stare liberă, dar nu îi găseam punctul de plecare. Iar o lucrare cu pretenţii ştiinţifice nu suportă parafrazări, aproximări, ci trimiteri exacte la surse, la izvoare, la date.

Cu gândul la nefericita extirpare, pe care trebuia să o fac, am greşit drumul. În loc să o iau prin Piaţa Lahovari spre gura de metrou din Piaţa Romană, am ajuns, ca într-un automatism al studenţiei trecute, pe strada Pitar Moş, cu direcţia Universitate. Aşa m-am trezit la trecerea de pietoni de la Scala, acolo unde Bulevardul Magheru devine Bălcescu (de ce nu şi invers?). Nu mai avea sens să mă întorc, urmând să intru la staţia Universitate. Peste puhoiul de maşini, l-am văzut, pe trotuarul de vizavi, aşteptând, ca şi mine, verdele, pe Dan Zamfirescu, scriitorul, editorul, profesorul şi istoricul de anvergură, cel căruia îi cerusem, chiar la începerea perioadei de doctorat, în 2003-2004, o consultaţie de specialitate, odată ce alesesem tema „Scriitori şi politică în România. Secolul XX”. Când pietonii au început să treacă zebra, m-am întâlnit cu Dan Zamfirescu exact în mijlocul drumului. M-a privit prin ochelarii săi groşi. Ne-am oprit, ca pe o alee din parc, ne-am salutat şi, înainte să apuc să îi spun ce mă frământă, m-a întrebat unde poate găsi cartea, abia publicată de Adrian Păunescu, despre Generaţia ‘60. I-am spus că, dacă tot e aproape de Piaţa Lahovari, să meargă direct la sediul Fundaţiei, pe strada Dionisie Lupu nr. 84, unde eu voi suna chiar atunci la secretariat, să îl aştepte deja cărţile în câteva minute. Apoi a dat să plece spre trotuarul dinspre Piaţa Romană, parcă spre a nu pierde cartea pe care şi-o dorea, lăsându-mă în mijlocul străzii, pe zebră, sub presiunea maşinilor care claxonau, căci trecuse verdele pentru pietoni.

L-am strigat, cu disperare: Dom’ profesor! Unde a spus Eliade că în nicio ţară nu se consumă mai multă energie în politică decât în România...? Şi-a întors capul, din mers, şi, dintr-o suflare (ca să nu sporească nervozitatea şoferilor, care nu aveau nici chef şi nici motiv să înţeleagă de ce doi indivizi schimbă informaţii pe trecerea de pietoni, pe roşu), mi-a strigat: „În Profetism românesc. România în eternitate, vezi că a apărut în volumul doi, în 1990, la Roza Vânturilor! Succes! Fug să iau cartea!”

Am plecat febril, spre tarabele cu cărţi vechi de la Universitate şi, aşa cum se întâmplă mereu, după ce toţi vânzătorii de carte second-hand mi-au spus că nu au volumul pe care-l căutam, am găsit cartea la ultimul anticar stradal. Am umplut o plasă cu cărţi de Noica, Eliade şi Nae Ionescu şi am plecat pe jos spre Unirii, răsfoind după articolul cu fragmentul izbăvitor, sub ticăitul ceasului, care nu mă lăsa să aştept prea mult, pentru că termenul de predare a tezei expira în câteva ore. Nu am avut de îndeplinit decât o formalitate, după ce enciclopedia ambulantă numită Dan Zamfirescu îmi dăduse, din mers, pe zebră, sub ghilotina semaforului pe roşu, cifrul, cu o precizie chirurgicală. În articolul “Turnul de fildeş”, din 31 martie 1935, apărut, într-adevăr, la Editura Roza Vânturilor din Bucureşti, în 1990, în cartea “Profetism românesc”, volumul 2, subintitulat “România în eternitate”, la pagina 76, am identificat citatul exact din Mircea Eliade: „Nu cred că există ţară din lume în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii de partid”.

Îmi regăsisem rădăcina şi nu ştiam ce să simt mai întâi:
bucurie pentru mine şi lucrarea mea, care nu mai avea să-şi piardă, din considerente tehnice formale, un fragment esenţial;
respect pentru un cărturar excepţional, care mă ajutase să găsesc scoica pierdută în oceanul fără fund, faţă de care acul din carul cu fân părea o joacă, sau
admiraţie în faţa autorului acelei formule care ne defineşte atât de bine?

Iar, faţă de articoul „Turnul de fildeş”, este sănătos să plecăm de îndată urechea şi fruntea, ascultând concluziile marelui istoric al religiilor, care comenta ironic şi amar această adevărată dramă naţională, care este risipirea energiilor naţiunii în politică:

„Nu ştiu cine a fost marele român care a încetăţenit la noi formula turnului de fildeş. În orice caz, formula aceasta circulă cu destulă sprinteneală de la cafenea la club şi de aici în literatura de succes. Ţara piere şi d-ta stai închis în turnul de fildeş; cam aşa se strigă, probabil, în discuţiile înflăcărat purtate pentru salvarea Naţiunii. Turnul de fildeş suferă însă cu prilejul revoluţiilor care vin şi al revoluţiilor care se pregătesc. Turnul de fildeş reprezintă atitudinea intelectualilor, atitudinea laşă, trădătoare a intereselor sociale sau patriotice, atitudinea dramatică şi inutilă, şi aşa mai departe. Turnul de fildeş este marele obstacol al revoluţiei universale. Revoluţia nu poate începe din pricina intelectualilor care stau în turn şi creează diversiuni spirituale. Şi alte câteva cuvinte bine simţite. (...)
Atitudinea turnului de fildeş poate fi bună sau rea, fertilă sau stearpă, eroică sau laşă – dar ca să poată fi ceva din toate acestea trebuie ca mai întâi să existe. Dar, după cum poate controla oricine, ea nu există în România. Şi nici n-a existat vreodată, în afară de mediile călugăreşti. O tradiţie a turnului de fildeş nu avem, pentru că nu a început-o nimeni. Au existat, fireşte, singuratici, maniaci sau diletanţi – care credeau că au un turn mai mult sau mai puţin autentic. Dar n-aveau nimic. Trăiau în vânt.
De când există România modernă, o imensă parte a energiilor sale creatoare s-au concentrat asupra unor obiective politice sau sociale. (...)
Aproape totalitatea personalităţilor creatoare a României moderne şi-au consumat energia în politică. România a fost un stat creat de intelectuali; şi toate etapele prin care a trecut au fost soluţionate de către intelectuali. Se mai poate, însă, vorbi de turnul de fildeş în asemenea condiţii? Toate geniile veacului trecut au făcut cu pasiune politică: Heliade Rădulescu, Kogălniceanu, Hasdeu, Eminescu, Titu Maiorescu. Profetismul cultural al d-lui Iorga s-a transformat repede într-un profetism social-politic. Întreaga Gândire, în afară de d. Lucian Blaga, militează pe poziţii politice. Toţi profesorii universitari de vază, toţi profesorii universitari care au creat o şcoală, sunt şi oameni politici de frunte: C. Rădulescu-Motru, I. Petrovici, D. Gusti, P.P. Negulescu, Nae Ionescu etc (...)
Acestea sunt faptele; îmbucurătoare sau triste, nu ne interesează. Îmi amintesc melancolia cu care profesorul Longinescu evoca persoana doctorului Istrati. După ce îi înşira însuşirile prodigioase de om de ştiinţă şi organizator, profesorul Longinescu adăuga: L-a mâncat şi pe el politica.
Nu cred că există ţară din lume în care să se fi consumat atâtea energii pe tărâmul politicii de partid (...).
În loc, deci, de a plânge şi înfiera pe intelectualii care stau în turnul de fildeş (care sunt, domnule, să-i admir?), ar fi mai bine să numărăm legiunea de savanţi, de literaţi, de gânditori, măcinată zilnic în sterpe lupte politice. Operaţia aceasta, însă, nu e dispus s-o facă nimeni. Şi toată comedia turnului de fildeş este jucată pentru alte motive decât cele aparente.
Căci, să fim cinstiţi, pe româneşte a sta în turnul de fildeş nu înseamnă a duce o viaţă extra-temporală, ci pur şi simplu a nu milita într-un anumit partid. Nu eşti cu mine, eşti deci în turnul de fildeş. Vii la mine, salvezi naţiunea, sau umanitatea suferindă...


Mircea Eliade, 31 martie 1935”
În fotografie, Dan Zamfirescu, în 2005, oaspetele emisiunii mele de la OTV