Filmele cu Nicu Ceauşescu în închisoare vi le vom oferi când vom găsi un partener TV potrivit
În septembrie 2011, am apărut la Antena 3, în emisiunea „Sinteza zilei”, şi am anunţat, împreună cu Mihai Gâdea, că vom oferi publicului imagini extraordinare, filmate de mine în 1991, cu Nicu Ceauşescu şi alţi lideri comunişti, în închisoarea Jilava, dialogând cu Adrian Păunescu. Din motive de afinităţi personale şi de antecedente familiale (colaborarea frumoasă a lui Adrian Păunescu şi a mea cu Antenele şi Jurnalul Naţional în trecut şi prezent), postul TV Antena 3 a avut şi ar fi avut în continuare prioritate în preluarea acelor documente excepţionale de epocă, în nişte zile în care mai multe posturi importante (româneşti şi străine) doreau, licitând cu frenezie, să intre în posesia orelor de înregistrări unicat. Nu am ales variantele cele mai profitabile financiar şi nu îmi pare rău. Au apărut, din păcate, ceva probleme contractuale şi proiectul nu s-a finalizat. De atunci, în foarte multe ocazii, am fost întrebat ce s-a întâmplat de nu au mai apărut emisiunile anunţate şi nu am răspuns, din respect faţă de cei cu care stabilisem să ducem la capăt documentarul, în 2011. Consider că un an a fost un termen rezonabil în care am aşteptat rezolvarea chestiunilor formale cu Antena 3 şi nu am oferit filmările altei televiziuni. Anunţ pe această cale că, regretând impasul creat cu Antena 3, dar având dorinţa de a nu priva telespectatorii de un drept pe care li l-am anunţat public şi obligaţia de a nu lăsa îngropată o comoară a istoriei noastre recente, redeschid discuţia cu cei interesaţi să difuzeze acel ciclu de înregistrări inedite cu Nicu Ceauşescu şi cu alţi importanţi lideri ai Partidului Comunist Român, pe care i-am filmat în detenţie în primii ani după 1989.
2012
Andrei Păunescu, Totuşi, live
Cantari Trupa Totusi 2012 august
Andrei Paunescu (gtr, voce), Ionel Tanase (tobe, voce), Vlady Sateanu (bass), Jelena Milovanovic (voce)
• Folk You 2012, Vama veche, 2 august 2012, postata pe Radio România 3 Net Florian Pittis
http://www.radio3net.ro/dbvideos/categorie/77
Artist neînţeles (Sa faci pe prostul), min 1
Iobag la patron, iobag la stat, min 4
Te văd, min 9
Simplă scrisoare de dragoste, min 13
În aşteptarea zorilor de zi, min 18
Cântec pentru Oltenia (parţial), min 22
Suntem aroganţi, min 23.40
Amor cubist, min 28, final
• Mangalia TV, 1 august 2012, Târgul de Carte pe nisip
Andrei Paunescu (gtr, voce), Jelena Milovanovic (voce), Ionel Tanase (tobe, voce)
(fragmente de piese, amintiri, dialog)
Treceti batalioane
Şapte mări şi şapte ţări
Vinul viei condamnate
Ţara lui Impozit Vodă
Pământul deocamdată
Copaci fără pădure
Amor cubist
Totuşi iubirea
Capul de la Torda
Colindul Ardealului
Te văd
Simplă scrisoare de dragoste
Să fim alături
.
2011
.
.
•
Ascultă-mă marţea la 22: www.bucurestifm.ro sau 98,3 FM. Citeşte-mi textele în Jurnalul de Duminică
•
Vă aştept la o nouă întâlnire de muzică, poezie şi dialog
Bucureşti, Librăria Sadoveanu, miercuri 17 octombrie 2012, ora 17. Comenzi: în librării şi online pe www.semneartemis.ro
Lansarea cărţilor: 7 octombrie 2012 La Club MoJo Bucureşti, str. Gabroveni nr 14, ora 18
Va fi o duminică frumoasă, cu poezie, muzică şi dialog la care vă aştept, cu mare drag.
Faceți căutări pe acest blog
În atenţia organizatorilor de spectacole
Şi pe Facebook, şi aici, sunt întrebat de ce nu mergem să concertăm în alte oraşe. Mergem oriunde, dacă ne contactează organizatorii de evenimente, care nu trebuie să se sperie: nu avem pretenţii astronomice. Nouă ne place, întâi de toate, să cântăm! Să ne scrie, să ne lase e-mailul, telefonul, ca să punem totul la punct şi să venim. Viaţa e, şi aşa, prea scurtă.
Oferim pisică şi căutăm impresar, dar nu la schimb
• Caut stăpân pentru pisica regretatei mele mame şi a regretatei mele surori. Pisica este matură, neagră, afectuoasă, se numeşte Zuzu şi are şi un CV de excepţie, din moment ce a fost animalul de casă al unei mari poete, Constanţa Buzea, şi al unei artiste, Ioana Profirescu. • Dacă tot veni vorba de anunţuri, Andrei Păunescu şi trupa Totuşi s-au cam săturat să le tot facă pe toate, de la muzică, text şi până la organizare, astfel încât căutăm impresar sau organizator de spectacole. Programul nostru cuprinde un spectacol deschis de rock, folk şi dialog.
Concerte Andrei Păunescu + Totuşi
• 6 mai 2011, Bucureşti, Club Berestroika, ora 22 • 8 mai 2011, Bucureşti, MoJo Club, ora 18.30, Andrei Păunescu la Pariu pe prietenie, cu Mihai Napu, Walter Ghicolescu, Clara Mărgineanu, Rapso3, Sorin Teodoriu, Amelia Stănescu • 9 mai 2011, cu Mihai Napu (inaugurarea "Pădurii îndrăgostiţilor"), parcul Izvor, Bucureşti, ora 13 • 20 mai 2011, Brăila, cu Mihai Napu şi Vanghele Gogu, Colegiul Tehnic D. Neniţescu, zilele liceului. Emoţionant. • 21 mai 2011, Brăila, cu Mihai Napu şi vanghele Gogu, Grădina Mare, ora 18.30. Frumos! • 21 mai 2011, Brăila, cu Mihai Napu şi Vanghele Gogu, Club Toate pânzele sus, ora 21. Extraordinar! • 28 mai 2011, Băneşti, Prahova,cu Socaciu, Alifantis,Baniciu,Catalin Stepa,Daniel Iancu si Napu • 29 mai 2011, Vaslui,Sala Sporturilor,ora 18, cu Totusi (Andrei,Napu,Tase), Socaciu, Ion Chiriac. • 31 mai 2011, Cluj, cu Totuşi (Napu,Tase), Mircea Vintilă, Emeric Imre, Magda Puskas, Vali Moldovan, Tavi Bud, Vasile Mardare,Fl.Sasarman,Adi Bezna,Adi Sarmasan,Ioan Onişor, Ionuţ Mangu... Piaţa Unirii, ora 18, detalii pe net la Zilele Clujului, ziua de folk http://www.clujlife.com/2011/05/04/programul-zilelor-clujului • 4 iunie 2011, Sălişte, Sibiu, ora 17, Zilele Săliştei, cu Victor Socaciu, George Nicolescu,Emeric Imre, Magda Puskas, Vali Moldovan,Tavi Bud,Radu Pietreanu,Catalin Stepa • 5 iunie 2011,Club MoJo, Pariu pe prietenie,cu Doru Stanculescu,Zoia Alecu,Maria Gheorghiu,Mihai Napu,Tase,Sorin Teodoriu,Stefan Tivodar,Clara Margineanu • 10 iunie 2011,Bucureşti,Primaria Sector 2,cu Mihai Napu, Adam Erzsebet,Hajdu Gyozo,Ferenc Baranyi,Eugen Simion,Eusebiu Ştefănescu
Concerte, evenimente Andrei Păunescu, Totuşi şi prietenii
- 3 iulie 2011, Gala Crucea Rosie la TVR 1, ora 21 - 19 iulie 2011 la Craiova, Flacără vie – Adrian Păunescu, un concert cu: Victor Socaciu, Mircea Vintilă&Brambura, Vasile Şeicaru, Zoia Alecu, Emeric Set, Maria Gheorghiu, Cristian Buică, Mădălina Amon, Gogu Vanghele, George Nicolescu, Grupul Riff, Magda Puskas şi Vali Moldovan, Clubul Generaţia Folk, Mihai Napu, Andrei Păunescu şi Totuşi. - 20 iulie 2011, Bucureşti, Arenele Romane, Premiile Naţionale Flacăra lui Adrian Păunescu. - 24 iulie 2011, Totuşi la Vama Veche, Folk You 2011. - 31 iulie 2011 Năvodari, Totuşi la Zilele oraşului - 9-15 august 2011, Festivalul Callatis 2011, Roma, cu mai multe cântări în mai multe locaţii
Desigur, nu uitaţi, în fiecare marţi la ora 22, la Radio Bucureşti 98,3 FM sau pe www.bucurestifm.ro, emisiunea mea Noi între noi!
Abonaţi-vă la Flacăra lui Adrian Păunescu la Poştă. 8 lei lunar şi nu mai depindeţi de tarabe!
Altă soluţie mai bună nu este pentru cei care ni se plâng că nu găsesc revista.
Va multumesc ca va mai pasa si va voi intoarce grija!
Mi s-au intamplat foarte multe, si bune si rele, in ultima vreme, despre care voi incerca sa scriu aici in perioada care vine. Imi pare rau ca unii dintre dvs intra aici si nu gasesc nimic nou, ca au asteptari care ma obliga si ma fac fericit, de fapt, iar eu nu dau inapoi pe masura. Daca mai aveti putina rabdare cu mine, voi revigora blogul, macar asa cum a fost la un moment dat. Multumesc si mai treceti pe aici din cand in cand. Toamna, 2011
•
Comunicat din partea familiei şi a instituţiilor familiei Păunescu despre CENACLUL FLACĂRA
Cei ce s-au grăbit să anunţe deja, după 5 noiembrie 2010, ca artişti sau nu, din bună sau reacredinţă, reorganizarea, refacerea Cenaclului Flacăra în spectacole sau producţii mediatizate, purtând acest nume, să afle: este un abuz, este o ilegalitate, este o imposibilitate, este imoral, pentru că, la fel ca atunci când Adrian Păunescu era în viaţă, Cenaclul Flacăra, inventat şi condus de Adrian Păunescu, nu s-a putut şi, firesc, nu se poate, fără el. Despre toate celelalte este timp să vedem cum, când, dacă şi unde acest nume de viaţă şi de legendă, care este brand cultural şi marcă protejată, poate fi citat sau folosit în titulatura unor manifestări, producţii, evenimente sau materiale de orice fel.
Sâmbătă 15 ian, ora 14, Andrei pe Antena 2 •Cântare Andrei+Totuşi în Club MoJo,duminică 16 ian 2011
Antena 2, pe15 ianuarie 2011 la ora 14 • Club MoJo, 16 ianuarie 2011 ora 18.30
Dacă aveţi comentarii la texte mai vechi, postaţi la cel mai recent
Acest blog există deja din noiembrie 2007 şi e greu să mă tot duc în urmă, să caut comentarii la postări vechi. Ca să nu rămână ascunse părerile dvs, dacă se întâmplă să citiţi un text de demult şi aveţi ceva de spus, faceţi-o la ultimul articol postat, bineînţeles, cu precizarea că se referă la titlul X din data Y. Mulţumesc. Aştept.
Concerte Andrei Păunescu în martie 2011
5 martie 2011 - Perugia, Assisi, Italia - OK (400 oameni) 6 martie 2011 - Roma, Italia - OK (4300 oameni!) 10 martie 2011 - El Primer Comandante Bucureşti, cu Totuşi - seară frumoasă cu public puţin (20 oameni, dar foarte buni!) 26 martie 2011 - Gyuri's Pub Bucureşti, cu Totuşi (100 de persoane, tare seara si noaptea!)
Andrei Păunescu • 2010
NOI ÎNTRE NOI, Radio Bucureşti FM, 98,3, o emisiune de Andrei Păunescu
muzică folk, rock, cuvinte şi nu numai (se poate asculta în direct şi pe www.bucurestifm.ro)
Marţea, dela 22.00 la 24.00, în Clubul Bucureşti FM !
Tase Drums School
Vreţi să învăţaţi tobe, dela Rock la Blues şi Pop? Căutaţi-l pe Tase! Sunaţi la 0722832627 şi, dacă natura v-a dat ceva înzestrare, o să fie mult mai uşor decât credeţi.
Vă aştept la Universitatea Spiru Haret
După cum ştiţi, sau poate după cum nu ştiţi, sunt cadru didactic la Facultatea de Jurnalism, Comunicare şi Relaţii publice a Universităţii Spiru Haret din Bucureşti. În fiecare an, lucrez (cursuri şi seminarii) cu zeci şi sute de studenţi, dintre care unii, cei mai buni desigur, ajung rapid să se angajeze în presa reală, la radiouri, televiziuni sau publicaţii. Nu fac anunţul pentru că am avea criză de studenţi, ci pentru că e bine să ştiţi si să alegeţi. Haideţi!
Concertul Andrei + Trupa Totuşi din 23 martie 2010. Rock şi Folk pentru noi şi voi
Găsiţi imagini dela concertul din Club MoJo pe acest link:
http://www.radio3net.ro/dbvideos/categorie/48
O nouă seară tare în Club Crossroads pe 4 mai!
Pe 3 mai a fost ziua mea. Cel mai frumos cadou a fost ca ati venit la concert
Andrei Păunescu + Trupa Totuşi, concert în Club Mojo (fost Backstage) 23 martie 2010, ora 20.30
O seară de rock, folk şi nu numai
Anti drog convins!
http://spunenudrogurilor.com
poze din 1 iunie 2009
Cântare la munte pe 29 mai 2010
Am fost în Munţii Piatra Craiului pentru poze şi muzică folk!
Semnaţi cumva comentariile, eventual cu pseudonim, ca să vă percep individual. Deja sunt câţiva anonimi şi nu îmi place să vorbesc la grămadă. Poate chiar, odată cu noua semnătură, îmi spuneţi şi ce texte vechi, nesemnate, vă aparţin. Vă rog. Eu mă arăt aşa cum sunt. De ce n-aş primi înapoi la fel? andrei_paunescu@yahoo.com
Chitara face lumea mai roz
Foto: Alice Iulia
Daţi-mi, vă rog, imagini şi filmuleţe de la spectacole!
Am văzut că mulţi dintre cunoscuţi şi necunoscuţi au filmat şi au pozat la spectacolele noastre. Vă rog să mă contactaţi, ca să îmi daţi şi mie, pe mess, pe mail, pe cd, pe orice cale, ce aveţi de acolo. Mulţumesc!
Vă rog, vă rog, vă rog!
- Vă rog să vă daţi nume mai uşor de identificat, nu doar prenumele (sunt cel puţin două Sorine), ci şi un cod sau ceva personalizat. - Vă rog din inimă ca, dacă postaţi comentarii la texte mai vechi de o zi-două, să îmi lăsaţi un semn de avertizare la ultimul meu text postat, o trimitere de genul: "Măi, animalule, ai un comentariu la articolul Cutare!", ca să ştiu unde să mă duc. Îmi cer iertare, dar s-au adunat atât de multe texte ale mele, încât îmi prind urechile şi nu mai ştiu nici eu ce am citit şi ce nu, la ce am răspuns şi la ce nu. - Mulţumesc!
Angajăm secretară, bună cunoscătoare de computer şi de limbă română
Editură din Bucureşti angajează secretară, bună cunoscătoare de limbă română şi de computer (Word, comunicare pe Internet, E-mail, Mess, printare etc), pentru normă întreagă. CV-urile se vor trimite pe e-mail noiintrenoi@yahoo.com şi vor conţine: copie act identitate, adresă, telefon, e-mail, precizări privind studiile, activitatea anterioară, iar data şi locul pentru proba de lucru vor fi anunţate ulterior.
Haideţi la OM BUN 2009, 14-16 decembrie 2009, la Teatrul Nottara
Festivalul anual, organizat de Victor Socaciu, se ţine la Nottara, luni, marţi şi miercuri, 14-16 decembrie 2009, dela ora 18. Eu voi cânta împreună cu Tase şi Mihai Napu (trupa Totuşi) în a doua seară, dedicată Tatianei Stepa. Haideţi! Fie în concurs, fie în sală, fie în amândouă!
Vă aştept la Folk You pe 30 iulie 2009
La Vama Veche, şi anul ăsta, ne vom vedea la Folk You. Până acum, programul pare să fie următorul (dela ora 19, probabil): Joi, 30 iulie 2009:Adrian Sărmăşan, Andrei Păunescu, Dinu Olăraşu, Ada Milea, Ţapinarii, Marius Baţu şi Eugen Baboi (Poesis), Alexandru Andrieş, Nicu Alifantis, Ştefan Hruşcă Vineri - 31 iulie:Alina Manole, Maria Magdalena Dănăilă, Tatiana Stepa şi Magda Puşcaş, Emeric Set, Vasile Şeicaru, Ducu Bertzi şi Mihai Neniţă, Tudor Gheorghe Sâmbătă - 1 august:Zoia Alecu, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Mircea Baniciu şi Iosif Kappl, Narcisa Suciu şi Toni, Victor Socaciu, Gheorghe Zamfir, Mircea Rusu Band
Luni, 24 noiembrie 2008, la Polivalentă, în Bucureşti, a avut loc un concert
La această manifestare de muzică, poezie şi dialog, au participat Tudor Gheorghe, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Vasile Şeicaru, George Nicolescu, Doru Stănculescu, Tatiana Stepa, Magda Puskas („Partaj”), Grigore Vieru, Ion Ungureanu, Octavian Bud, Emeric Imre, Valentin Moldovan, Mădălina Amon, Vanghele Gogu, Raul Cârstea, Lae Constantin, Vasile Mardare, Walter Ghicolescu, Andrei Păunescu şi trupa „Totuşi” (Mihai Napu - bass, Ionel Tănase Tase - tobe)
Cărţile au ajuns înapoi!
Foştii mei studenţi, cărora le-am împrumutat cărţi, le-au adus înapoi. Nu mai contează acum întârzierea. Queenie, sărut mâna pentru sprijin!
3 mai 2008
Tatiana, Andrei, Iulia
La Vaslui, între o confirmare şi o promisiune
Umbrele inimii
Foto: Iulia Ciopraga, câştigătoarea Marelui Premiu al Festivalului "Penişoară" de la Vaslui (mulţumesc pentru observaţie, am făcut corectura!)
Măşti
O pictură de Andrei, postată pentru Maria, căreia i-a plăcut tabloul cu mâinile şi capetele
La Cluj, în 10 aprilie 2008. Foto: Iulian Rusu
Ştefan Hruşcă, Adrian şi Andrei Păunescu
Foto: Ana-Maria Păunescu, 5 mai 2008
Adrian Păunescu şi Ştefan Hruşcă, 5 mai 2008, la TNB
Foto: Andrei Păunescu
Tatiana, aniversare, aprilie 2008
Tatiana si Andrei, cu George Chirca la sunet
Tatiana şi noi
Emeric Imre, Ducu Hotima, Andrei, Sorina, Diana, Magda Puskas, Catalin şi Mirela Ghioc, Dana, Florienii, la Voineasa, in 20 aprilie 2008
Cluj, Club Autograf, 10 aprilie 2008
Am fost cu Cenaclul la Braşov pe 29 mai şi la Scorniceşti pe 30 mai 2008
• Când mă adun de pe drumuri, o să încerc să scriu mai multe despre concertele Cenaclului de la Braşov din 29 mai 2008 (tare de tot, cu Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Tatiana Stepa, Vasile Şeicaru, George Nicolescu, Emeric Imre, Răzvan Crivaci şi Andrei Păunescu alături de trupa "Totuşi", toţi sub mâna lui Adrian Păunescu) şi de la Scorniceşti, din 30 mai 2008, unde, lângă poet, au cântat Victor Socaciu, Vasile Mardare, Ana Maria Păunescu, Mădălina Amon şi Andrei Păunescu. Dacă îmi devirusez computerul, să pot pune şi poze, o s-o fac. Dacă nu, desigur că nu!
Câte ceva de la Vaslui (9-11 mai 2008)
• 9-11 mai 2008, Festivalul Folk "Valeriu Penişoară" de la Vaslui. Recitalurile au fost susţinute de Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Tatiana Stepa, Andrei Păunescu, Fraţii Ion şi Gelu Chiriac, Radu Ştefan. Inima festivalului a fost Mihaela Manu, iar director - Ion Chiriac. Ce e sigur e că am găsit câteva nume de mare talent, Iulia Ciopraga (Marele premiu, o fată din Paşcani, care mai are şi nenorocul să arate bine pe scenă), Laura Ioana Agatinei, Ana Maria Gruia, grupurile Simbol, Junior Braila, Junior Suceava, Ipostaze şi nu numai ele. Aceşti oameni tineri numai dacă nu vor nu o să ajungă artişti recunoscuţi. În plus, marea câştigătoare este şi o talentată autoare de fotografii de-a dreptul artistice, care ar putea foarte bine să se afirme şi în domeniul acesta, măcar în perioadele în care va fi răguşită. Ziua din comuna natală a regretatului Valeriu Penişoară, Duda Epureni, întâlnirea cu Cecilia, soţia sa, spectacolele din săli şi aer liber, gala, premiile şi reacţia oamenilor au fost parte dintr-o serie de trei zile extraordinare la care am luat parte.
Emisiunea va fi chiar de sunt plecat
Şi când sunt plecat creanga, martea de la ora 21 avem intalnire la Radio Bucuresti 98,3 FM, de la aceeasi ora 21, sau pe http://www.radiobucuresti.ro/. Tot muzica buna, tot cuvinte (zic eu) cu sens, doar ca fara mailurile si intrarile dvs in direct.
Emisiune TVR Cultural despre Andrei Păunescu
Sâmbătă, 26 aprilie 2008
Iertare pentru întârzierea răspunsurilor. Mârlanul temporar îşi va reveni
Pe unde am umblat, mereu în criză de timp, toată perioada din urmă, nu prea am avut acces la computere şi net, aşa că s-au adunat comentarii fără răspuns. Aşa că nu sunt decât un mârlan temporar, pentru că fiecare comentator care m-a onorat cu timpul şi cuvintele sale va primi răspuns. Mulţumesc domnilor şi sărut-mâna doamnelor şi domnişoarelor!
Foto: Alice Iulia, 2005
Răspunsuri întârziate la comentarii mai vechi
Vă rog să căutaţi prin blog, acolo unde nu aţi găsit, la vremea potrivită, răspunsurile mele la ceea ce mi-aţi scris. Am încercat să fac o reparaţie. Sper că o primiţi. Daţi-mi semn dacă e aşa.
SONDAJE • VOTEAZĂ
Orice ai spune, e important!
V-aţi înşelat vreodată partenerul?
Ce gen de muzică vă place cel mai mult?
Negăsind partenerul perfect, ce variantă acceptaţi mai uşor?
Andrei Păunescu, între Ionel Tănase Tase (cu cioc) şi Mihai Napu. Foto: Ana-Maria
Adrian Păunescu blogger? Vedeţi la www.paunescuadrian.blogspot.com
Am vorbit de mai multe ori cu tatăl meu despre felul în care poţi comunica, aproape instantaneu, cu oamenii, printr-un blog. Şi eu sunt foarte nou în domeniu, dar am găsit deja mulţi parteneri de împărtăşit gânduri şi mă bucur mult. Există un blog nou, la http://www.paunescuadrian.blogspot.com/ şi, dacă va interesează, postaţi acolo gândurile voastre. A început deja să răspundă primelor mesaje şi am impresia că pârâul va deveni fluviu. Datoria şi dragostea de fiu mă obligă să îl sprijin şi să vă lansez invitaţia, din convingerea că totul se poate transforma în ceva interesant, mai ales pentru cei (mulţi) care iubesc poezia şi care au dovedit-o în casa mea de pe Net. Vă îmbrăţişez şi vă urez vizită plăcută şi aici, şi în încăperea vecină. .................................... Comentarii queenie spunea... ma incearca un sentiment tare greu de explicat!ma atrage si blog-ul d-lui Paunescu,dar ce sa comentez?!ca imi place tot?!sunt mii de oameni care ii iubesc poeziile,sunt oameni de 100x mai instruiti ca mine ,care isi permit sa ofere opinii!momentan,stau pe tusa si urmaresc de la distanta,admirand totul doar in sinea mea. 24 ianuarie 2008, 18:20
Tot felul
• Au postat pe youtube "Doamne, ocroteşte-i pe români" http://youtube.com/watch?v=KXrKmMuZue8 de la Pro Tv Internaţional, de acum câteva zile. După ce am terminat de cântat (şi mi-a căzut hamul de la chitară!), s-a întâmplat chestia cu pisica şi Abramburica, de care am scris nu demult. • Miercuri 2 aprilie 2008, la ora 17, am fost la Antena 1, la 9595. E o mare bucurie că şi acolo mi-am gasit foşti studenţi, deveniţi profesionişti de mass-media, cum s-a întâmplat şi la Antena3, şi la Radio.
*Mi-e greu, dar altora le e mult mai greu. Vă mulţumesc pentru solidaritate.
Desi am iesit din impas, cel putin pentru moment, las acest mesaj, care a fost acut valabil pentru luna martie 2008, de dragul vostru si al adevarului, in arhiva blogului: "Am nevoie de cuvintele voastre, pentru că nu trec prin zile bune. Nu trebuie să fiţi cu tot diandinsul filosofici, originali sau creativi, trebuie doar să ştiu că sunteţi undeva, că sunteţi alături de mine sau, dimpotrivă, că vă bucuraţi de amarul meu. Vă aştept."
Bora: Fetiţă cu aluniţă / Boxeriţă de fiţă / Fără bale / Individuale
Foto: Andrei
Noul "tiraj" de boxeri (cei din foto sunt prima ediţie a Borei, din 2006) se pare că se amână
Foto: Andrei
Măgar bulgar, dar potent, la Balcic
Foto: Andrei
Maşină de vânzare, care s-a şi dat
Andrei despre ea: M-a slujit 3 ani. Am fost bun cu ea, semn că are toate încheieturile întregi. Dar a venit vremea divorţului. O mărit ieftin, cât e încă tânără şi neuzată. Divorţez cu destule regrete. Dă mult şi consumă puţin: VW Passat, TDi 1.9 cu aere (climatronic) şi alte multe opţiuni. Dacă a fost cu mine, poate fi şi cu altul, căci eu i-am fost singurul stăpân (român)
Vă mărturisesc că, de câteva zile bune, adun, cu febrilitate şi mai mare decât în ultimele luni (de când m-am apucat), cărţi şi reviste pentru capitolul de stilistică a presei contemporane româneşti, la care lucrez pentru un curs dela facultate. Evident, cele mai bune şi mai inspirate pagini sunt de pamflet (indiferent cât de nedrepte sau, pe alocuri, de vulgare sunt). Am cerut şi am primit foarte repede, prin bunăvoinţa autorilor, texte excepţionale dela Cristian Tudor Popescu, Mircea Dinescu, Corneliu Vadim Tudor. Am pus mâna şi pe cărţi de Fănuş Neagu şi Ion Cristoiu, iar doamna Geta Dimisianu mi-a împrumutat o carte de publicistică a lui Octavian Paler. Clasicii genului, N.D. Cocea şi Tudor Arghezi, sunt demult la locul lor într-o altă epocă, în lucrarea pe care o pregătesc. O încântare, recunosc, e lectura, cu toate paginile critice, chiar dure, pe care le-am regăsit la adresa tatălui meu şi chiar a mea. Dar nu contează decât că materialele acestea intră, fără dubiu, în orice antologie a presei româneşti de vârf. Cât îl priveşte pe Adrian Păunescu, la opera sa am acces mai de demult şi, din motivul acesta, alături de celelalte motive, cred că mă pot considera un cititor fericit. Şi un autor privilegiat de material didactic.
Încep să revin cu picioarele pe pământ şi cu somnul pe ceasul de acasă. Sunt încă marcat de ceea ce am văzut, sunt încă bulversat de ceea ce am ascultat, sunt încă neacomodat cu ideea că s-a întâmplat de-adevăratelea ceea ce mi s-a întâmplat. De când am venit înapoi, cu fiecare zi, văd acele două săptămâni ca pe nişte secvenţe de film, tot mai departe de mine şi tot mai aproape de visul din care au coborât. Nu idealizez nimic, mai ales că trebuie să recunosc că, după doar câteva zile, mai precis, a treia zi după concert, cu tot Auckland-ul şi cu tot Sydney-ul în faţă, muream de dor de casă, mă atrăgea chiar asediul iernii (despre care aflasem dela telefon), sub care se aflau Bucureştii.
Am zdrăngănit la chitară în magazinul din Rotorua, pe 3 februarie, acolo, în rezervaţia naturală unde nu mă aşteptam să dau şi de Gibson, şi de Marshall, şi de Mesa. Zilele au trecut, am ajuns acasă şi, în mod ciudat, mult după aceea, încă nu-mi atinsesem chitara agăţată în perete. Starea de golire mă împiedica să-mi doresc să îi aud corzile. La ce bun? Şi ce să cânt mai întâi, chiar în mediu personal, după probabil cea mai spectaculoasă aventură a vieţii (pentru că 11 septembrie 2001 la New York a fost mai degrabă o aventură a morţii!)?
Nu puteam lua chitara şi cânta orice, oricum. Riscam un păcat de ordin intim. Şi soluţia de deblocare a venit: am deschis staţia, am dat drumul butonului de volum al chitarei şi am reprodus introducerea piesei Rock'n'Roll Train, exact cea cu care a început şi concertul AC/DC de pe 4 februarie 2010. Apoi, când am simţit nevoia să mă aud emiţând nu numai vibraţii metalice, ci şi cuvinte, am ieşit din impas după ce am găsit pe net textul piesei lui Johnny Cash care mi-a dat fiori, ascultând-o în avion de mai multe ori, "Man in Black", pe care mi-am cântat-o singur şi cu care am alungat dopul. Fără să păcătuiesc prin bagatelizare.
Intraţi pe aceste linkuri şi poate mă veţi înţelege, eventual cu ajutorul textelor originale, care sunt postate la final:
Man in Black, Johnny Cash:
http://www.youtube.com/watch?v=hfI9B8e9tW4
Man in Black
Well, you wonder why I always dress in black, Why you never see bright colors on my back, And why does my appearance seem to have a somber tone. Well, there's a reason for the things that I have on.
I wear the black for the poor and the beaten down,
Livin' in the hopeless, hungry side of town,
I wear it for the prisoner who has long paid for his crime,
But is there because he's a victim of the times. I wear the black for those who never read, Or listened to the words that Jesus said,
About the road to happiness through love and charity,
Why, you'd think He's talking straight to you and me.
Well, we're doin' mighty fine, I do suppose,
In our streak of lightnin' cars and fancy clothes,
But just so we're reminded of the ones who are held back,
Up front there ought 'a be a Man In Black. I wear it for the sick and lonely old, For the reckless ones whose bad trip left them cold,
I wear the black in mournin' for the lives that could have been,
Each week we lose a hundred fine young men. And, I wear it for the thousands who have died,
Believen' that the Lord was on their side,
I wear it for another hundred thousand who have died,
Believen' that we all were on their side.
Well, there's things that never will be right I know,
And things need changin' everywhere you go,
But 'til we start to make a move to make a few things right,
You'll never see me wear a suit of white.
Ah, I'd love to wear a rainbow every day,
And tell the world that everything's OK,
But I'll try to carry off a little darkness on my back,
'Till things are brighter, I'm the Man In Black.
********************************************
Rock’n’Roll Train
One hot angel One cool devil
Your mind on the fantasy
Livin on the ecstasy Give it all, give it,
Give it what you got
Come on give it all a lot Pick it up and move it
Give it to the spot
Your mind on a fantasy
Livin on ecstasy
Runaway Train (Running right off the track)
One hard ring a bell
Old school rebel
A ten for the revelry
Jamming up the agency
Shake it, shake it
Take it to the spot
You know she made it really hot
Get it on, give it up
Come on give it all you got
Your mind on a fantasy
Livin on the ecstasy
Runaway Train
(Running right off the track)
One hot southern belle
Son of a devil
School boy's spelling bee
A school girl with a fantasy
One hard ring a bell
All screwed up
A ten on the revelry
Jamming up the agency
Shake it, take it
Take it to the spot
You know she make it really hot
Give it all, give it up
Come on give it all you got
You know she just like it
Runaway Train
(Running right off the track)
She's coming off the track
Runaway Train
(Running right off the track)
Get it on, get it up
Come on give it all you got
Runaway Train
(Running right off the track)
9-11 februarie 2010, Sydney, Dubai, Atena, Bucureşti
Drumul de întoarcere a fost prelungit cu o zi de aşteptare în aeroportul din Dubai, până s-au hotărât greviştii greci să redeschidă aeroportul din Atena.
În cele 27 de ore de stat în terminalul din Emiratele Arabe Unite, gresia s-a dovedit un pat mai bun decât scaunul. În camera de rugăciuni specială, aflată lângă toalete, nu aveam acces pe mocheta moale, decât cu preţul convertirii. Şi chiar dacă aveam fără a mă închina lui Allah, nu aş fi avut ce să caut pe acolo, mai ales că am făcut armata şi am fost în zeci de turnee cu Cenaclul Flacăra, deci somnul pe unde apus nu e o problemă.
Zâmbetul călătorului nu a revenit decât în Bucureşti, unde tocmai se punea de un dezastru meteo, cu vânt, ninsori, ploi torenţiale şi dezgheţ în aceeaşi zi. Mai dulci decât soarele austral, după 2 săptămâni, în care încântarea drumului se potolise, iar obiectivele esenţiale (pasul în Australia şi un concert ACDC live) fuseseră atinse.
Astăzi ar fi trebuit să fiu deja acasă, la Bucureşti, dacă nu aş fi făcut o schimbare de ultimă oră în program, chiar în Auckland, unde am obţinut dela Compania Emirates mutarea biletelor de avion spre Sydney şi apoi revenirea în Dubai şi Atena cu câteva zile mai târziu. E absurd să ajungem până aici şi să trecem doar prin aeroportul din Sydney, despre care se spune că este unul dintre cele mai frumoase şi diverse oraşe ale pământului.
Intrarea în Australia este mai uşoară decât în Noua Zeelandă, deşi rigorile sunt cam aceleaşi: fără alimente, animale, seminţe, plante, ouă, chiar fără nimic din lemn. E de înţeles de ce sunt atât de riguroşi: au un mediu natural atât de straniu şi de fermecător, încât vor să-l protejeze de orice buruiană sau vietate străină care le-ar putea strica ecosistemul.
După o noapte ploioasă şi albă pe străzile Oraşului, în care am şi aţipit într-o staţie de autobuz (fără să fi băut nimic!), ne instalăm la Young Women Christian Association, între Aeroport şi centrul oraşului, unde facem şi primele schimburi culturale dintre YWCA şi fundaţia noastră.
Totul e spectaculos şi aici, totul e dureros de scump, iar lumea e la fel de relaxată ca în Noua Zeelandă, cu o evidentă notă de eterogenitate etnică sporită. Mult mai mult albi blonzi, mulţi asiatici de toate culorile şi o viteză uluitoare în care se întâmplă totul în oraş, dela mersul oamenilor până la mâncat, plimbat, măturat, livrat etc.
Ieşit din comun este şi cartierul The Rocks dintre porturile Quay şi Darling, locul unde au călcat primii colonişti europeni la final de veac 18 şi unde azi sunt localuri, bordeluri, buticuri şi multă muzică
8 februarie 2010, Australia, Grădina Zoologică de la Taronga (Sydney)
Cu un vapor, ajungem într-o jumătate de oră pe un alt mal al golfului peste care este ridicat Sydneyul. Acolo este una dintre cele mai bogate grădini zoologice din lume, la Taronga. După câteva zile de ploi calde continue, apare soarele puternic exact când suntem fără apărare, printre fiare. Luăm ceva de pus pe cap şi ne minunăm de vietăţile de pe tot globul şi mai ales de cele australiene, dezvoltate atât de straniu în acest mediu izolat: ornitorincul, cangurul, reptilele şi atâtea altele.
Am ajuns, după o aşteptare de 28 de ani, la concertul trupei care mi-a marcat cel mai mult viaţa de om iubitor de muzică, AC/DC. Pe Stadionul Western Springs din Auckland, în seara de 4 februarie 2010, alături de alţi 50-60.000 de oameni, am stat împietrit două ore de mega spectacol, după alte patru ore de aşteptare, cu trupe de încălzire, pe un soare care ne-a ars feţele. Senzaţional totul: sunet (am numărat 430 de boxe vizibile, adică un minim estimat de mine de 200.000 wati), interpretare ca pe cd, mişcare ca în tinereţea acestor extraordinari rockeri, 18 piese, în mare parte hituri, cu chitaristul Angus Young şi cu vocalistul Brian Johnson în prim plan. Ar fi meritat drumul până la capătul pământului, chiar şi numai pentru aceste două ore!
Am luat autobuzul şi am fugit din oraş, către Rotorua. Ar fi fost jenant să ajung aici şi să nu văd măcar o parte din natura sălbatică, spectaculoasă, care cheamă turişti din toată lumea în cizma formată din 2 insule, la 2000 de km mai la est de Australia. Suntem tot în insula de nord, unde este şi capitala, Wellington, dar unde se spune că nu e adevărata Noua Zeelandă. Sincer să fiu, pentru mine, adevărata Noua Zeelandă e aici, unde am parte şi de un mare oraş, un fel de New York mai blând şi mai paşnic (Auckland), şi de un spaţiu natural rar, şi de un mare concert, pe care îl aştept din 1982, când am ascultat prima dată ACDC. Nu sunt un călător prea harnic, care să vrea să se bage în toate hârtoapele. La Rotorua, merg în zonele termale, printre aburi şi vulcani noroioşi mici care clocotesc la picioarele noastre, merg la lac, la lebedele negre (pe care încă nu le-a mâncat nimeni), la un restaurant thailandez (nu masaj, ci restaurant am spus!). Găsesc cu bucurie, în plină natură sălbatică, un magazin de scule, unde au toate Fenderurile, Gibsonurile, Marshallurile şi Mesa posibile, la preţuri de America, nu de Europa. Cânt puţin şi o luăm înapoi spre Auckland, cale de câteva ore.
Poze: - Din autocar, până la Rotorua, am înţeles de ce vacile şi oile de aici au carnea atât de fragedă. Trăiesc în stare aproape liberă şi au iarbă proaspătă tot anul - Lebede negre, de care încă nu au auzit ai noştri, să le treacă în meniu - Cretini au fost, cretini sunt încă şi-or fi cât neamul omenesc... care copacii îi scrijelesc, fie că-i cheamă Nelu, fie că-i cheamă Oliver - Căldura iese din pământ în toate felurile, prin aburi, prin vulcani noroioşi, prin ape - Maşini modeste într-o ţară fără fiţe auto, dar cu mari pretenţii substanţiale - Care-i om, care-i robot?