Zău,
Eşti ca pâinea bună
În care am găsit
Pietre
Ce mi-au spart
Măselele.
Dar zău
Că prefer să mă duc
Din când în când
La dentist
Decât să
Nu mă doară
Când te consum.
Zău,
Pietrele din pâine
Sunt şi ele bune la ceva.
Andrei, cu măselele sparte şi inima la fel
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
8 comentarii:
Domnule profesor, aici v-am inspirat eu cu durerea mea de masea :))sunt convinsa!
1.Poate că m-ai fi inspirat cu durerea ta, dacă nu aş fi publicat poezia încă prin 2000. Oricum, e foarte bine când nişte versuri mai vechi sunt valabile la suferinţe noi.
2. Nu îmi place să dialoghez cu anonimi. Dă-ţi numele sau alege-ţi un pseudonim.
3. Mulţumesc pentru comentariu.
Mi s-au strepezit dintii cand am citit poezia asta :)):))
E O MODALITATE F INGENIOASA DE A SUGERA CA IUBIREA ESTE UN RAU UNEORI, DAR UN RAU NECESAR.DUREREA NE TREZESTE DE MULTE ORI LA REALITATE.DUREREA FIZICA, DE EXEMPLU O DURERE DE CAP NE AMINTESTE CATEODATA CA AVEM UN CAP PE CARE TREBUIE SA-L FOLOSIM CU ROST. DUREREA CAUZATA DE IUBIRE NE FACE SA NE DAM SEAMA CA CEVA NU MERGE, CEVA SCARTAIE;DAR, DACA PT O MIGRENA LUAM O PASTILA SI NE TRECE, PT DUREREA PROVOCATA DE IUBIRE GASIM MAI GREU TRATAMENTUL SAU NU-L GASIM DELOC.
Zau, cand ma gandesc la "painea buna in care am gasit pietre ce mi-au spart maselele", mi se perinda prin minte o idee transparenta despre sentimente desantate, ponosite, triste si vulgare. De ce sa "te consum" asa, ca si cum femeia ar fi o diva second-hand, si sa pedalez "din cand in cand la dentist", cand inca mai pot sa aleg pentru a-mi multumi existenta?
Zau, chiar sunt pietrele bune la ceva?
Catre Elena:
Sigur că sunt bune pietrele din pâine, dacă le înţelegi nu în sens vulgar, ci în sens nobil. Chiar cuvântul "consum" te-aş invita să nu-l iei ca atare, ci în sensul participării la cuplu, la dragoste. Până la urmă, textul nu spune decât că o femeie ieşită din comun, cu toate dificultăţile, durerile, pe care le creează, este de preferat în dragoste uneia comode, cuminţi, dar liniare. Iar personalitatea incomodă îşi cere la plată taxele, după ce reuşeşte să dea o viaţă spectaculoasă perechii. Sper că te-am făcut să regândeşti interpretarea versurilor. dacă nu, atunci e vina autorului, nu a cititorului. Mulţumesc pentru intrarea între comentatori şi te mai aştept.
Stii, Garcia Marquez spunea "vocatia artistica, cea mai misterioasa dintre toate, careia ii consacri viata intreaga fara sa astepti nimic de la ea", se lasa patruns de mirajul cuvintelor si al criticilor, constructive, as spune, si nu intervine-n campul de actiune direct pe care singur l-a creat, si-i lasa pe ceilalti sa o faca..
Către Elena:
1. Ai perfectă dreptate, mai ales că şi eu îi rog mereu pe cei care îmi predau texte pentru publicat în presă sau pentru exerciţii, la seminarii, să nu explice verbal nimic, ci să lase textul să spună totul.
2. Am recunoscut, încă în primul meu răspuns că, dacă ai înţeles altceva decât am vrut să spun, vina e a mea, nu a ta. Aşa că îţi dau dreptate pentru a doua oară, fiind în cunoştinţă de cauză că, pe câmp, acţionează nu intenţiile, ci numai ceea ce ajunge la cel care citeşte.
3. Nu pot minţi, spunând că nu aştept nimic de la ceea ce scriu, mai ales după ce blogul s-a populat cu păreri. E prea târziu să fiu smerit şi să nu îmi doresc ecoul. M-aş simţi neîntreg să nu mai primesc semnele partenerilor, pe care nu-i cunosc, dar care fac deja parte din respiraţia mea.
4. Toate cele bune şi aştept alte comentarii, la fel de încărcate de sensuri.
Trimiteți un comentariu