8 februarie 2008

Preşedinte sau femeie pentru o zi? Aş schimba cutia de viteze a României şi aş mima orgasmul!

Cineva m-a întrebat ce-aş face dacă aş fi preşedinte sau femeie pentru o zi? Dacă ar fi posibile aceste miracole (pe care nu mi le doresc, pentru că nu aş mai fi un om liber), ar fi posibile şi următoarele alte miracole:

1) Ca preşedinte, aş îmbrăca, prin decret cu articol unic, mintea şi inima românilor în sârguinţă germană şi în pragmatism anglo-american. Adică aş schimba cutia de viteze a naţiunii. Apoi aş mai decreta întoarcerea privirilor naţiunii către prezent şi viitor, dinspre trecutul pe care nu-l punem niciodată la locul lui, dar nu în sensul de a nu ne cunoaşte şi iubi istoria, ci, tocmai, de a o cunoaşte şi de a trăi fără să tot găsim pretexte că nu ne merge bine, din pricina altora sau a altor timpuri.
2) Dacă aş fi femeie, prima mea grijă în dimineaţa paranormală ar fi să încerc să văd cum e să mimezi un orgasm fără să observe idiotul. Asta pentru că, tehnic vorbind şi făcând, pentru bărbaţi, mimarea este aproape imposibilă (desigur, dacă nu ai o parteneră atât de tută, încât să nu se prindă). Dacă experimentul ar reuşi, ziua ar mai putea cuprinde şi alte planuri. De pildă, să cer o prelungire de încă zece luni: nouă pentru gestaţie şi una pentru alăptare. Dacă nu, nu!

14 comentarii:

CATALINA RUSU spunea...

va multumesc ca ati fost atat de prompt si ati raspuns la intrebarile mele. sincer eram 99%sigura ca acestea vor fi raspunsurile, sau undeva pe aproape.
am sa incerc si eu sa raspund la intrebarile acestea, mai ales ca sunt formulate de mine.daca as fi presedinta pt. o zi as vrea sa pot sa fac ceva in special pt batrani, pt familiile nevoiase. i-as concedia pe absolut toti cei din parlament si guvern si as incerca sa aleg o echipa de oameni cu adevarat competenti.in plus as da o lege care sa le ia tuturor celor care au salarii si pensii de peste 2000ron macar 1%pt a-i ajuta pe cei saraci.
cat despre cealalta problema, daca as fi barbat pt. o zi mi-ar placea sa vad cum e in armata(dar una serioasa,cum se face in s.u.a),mi-ar placea sa vad cum se simte si ce simte un barbat cand face dragoste.

hippiepittis spunea...

Despre cantecul "Doamne ocroteste-i pe Romani", pe care l-ai difuzat marti la "Noi intre Noi". Eu am auzit prima data acest cantec in Piata Universitatii, in timpul manifestatiei-maraton din aprilie-iunie 1990.
Am si o inregistrare pe caseta audio facuta la statia mica de sub balcon. Am bitrat acele inregistrari acum, ca am fost invatat cum se face, si le am pus pe neogen si trilulilu. Pe atunci l-am considerat ca avand ca autor un poet legionar devenit partizan in Munti. Ani de zile, cat a fost Iliescu la putere nici nu am pomenit cuiva de acea caseta.
Cand m-am "trezit" si am aterizat pe Net-ul muzical in august 2007, l-am regasit si am descoperit cu mirare ca tu l-ai cantat. Am auzit alte doua versiuni melodice. Surpriza cea mare a fost prezentarea originii versurilor, respectiv ca au fost scrise de AP in 1988. Uluitor cat de mult pot insela aparentele. Linia melodica din emisiunea de aseara ar fi fost a treia, si as fi bucuros daca ai posta-o pe neogen.
Stiu sigur ca AP a refuzat sa vina in Piata, cu toate ca unele cantece ale lui au fost cantate acolo si a fost chemat insistent. As vrea sa stiu daca si cu acest cantec a fost aceeasi poveste, sau tu ai participat la Piata Universitatii. ( chiar si numai cu acest cantec ). DOR era cantat cu mult respect si reluat aproape in fiecare seara, nu sporadic ca alte cantece din Cenaclu.

hippiepittis spunea...

1. Ar fi o adevarata catastrofa ca un presedinte sa poata schimba mintea si inima Romanilor!!! Cum mai scapam de Ceausescu?!. Cum supravietuiam fara bancuri, fara Cenaclul Flacara si fara Europa Libera ???! Cum mai scapam de Iliescu ? Si, nu in ultimul rand, cum ar fi sa ne imbibam toti de mitocania lui Basescu si sa nu mai putem scapa?!!!!
Ai descris cel mai mare cosmar al Viitorului Tehnologic. BORG-ul.
Ca sfat prietenesc, mai detaseaza-ti cativa neuroni si SUS, inainte sa scrii chestii serioase...
2. Se pare ca ti-ar fi placut sa fi trait in Atlantida, unde oamenii normali erau hermafroditi complet.(aveau fiecare ambele sexe, atat extern cat si intern).

bettyboo spunea...

Catre hippiepittis si implicit catre Andrei:
Victor Hugo afirma ca « ratiunea este inteligenta in exercitiu ; imaginatia este inteligenta in erectie”, umorul fiind probabil orgasmul inteligentei.
Se pare ca nu l-ati sesizat in articolul de mai SUS.
Va raman profund recunoscatoare pentru definitia cuvantului hermafrodit, asta imi explica toate framantarile provenite din vieti anterioare.

bettyboo spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Savin BADEA spunea...

Dragă Andrei,
1)Dacă aş fi Preşedinte o singură zi (ipotetic, SF):
a) Aş institui Dictatura: m-aş numi preşedinte cu puteri nelimitate;
b)Aş institui Democraţia, ,prin înfiinţarea Vice-preşedenţiei, numindu-i vicepreşedinţi pe toţi cetăţenii ţării, fără deosebire de vîrstă, sex, etnie, rasă, opţiune sexuală etc, dînd prioritate copiilor şi bătrînilor ("dacă n-ai bătrîni, să-ţi cumperi"), dar cu "răspundere prezidenţială" instituită pentru toţi (ca să nu vorbească prostii) şi i-aş trimite pe absoluţi toţi să înveţe la "şcoala şefilor de state", ca să ştie să facă politică (să-şi gospodărească ţara,cetatea şi gospodărie în mod inteligent);
c) I-aş pune pe toţi la treabă, ca vicepreşedinţi, inclusiv pe mine, fără nici o scuză: aş institui o loterie naţională care să aleagă aleatoriu unul pînă la 100 vicepreşedinţi "în funcţie", cu stagiu la Cotroceni - şi să-i ferească Dumnezueu dacă, după lege, nu-şi fac datoria; în această şingură zi aş discuta cu poporul, prin radio-TV, cele mai importante probleme ale naţiunii, instituind astfel "societatea inteligentă, care ştie să scape de hoţie, sărăcie, boli etc. N-ar strica un schimb de opinii.
2( Ca femeie, m-aş comporta ca o femeie serioasă, iubitoare.
Savin BADEA

Dirtyfingerz spunea...

Multumim hippiepittis...cu ajutorul informatiilor tale si putina deductie am aflat ca oamenii anormali ai Atlantidei erau hermafroditi incompleti, un fel de pui cu trei picioare dupa al carui gust tanjim si in ziua de azi, nu de alta dar e imposibil de prins...

Andrei Păunescu spunea...

Hippiepittis,
Stiu ca s-a cantat mult in Piata Univesitatii, in 1990, de oameni care, dupa ce cantau cantecul cu patima, unii il injurau chiar pe autor. Nu am cantat din balconul Pietei Universitatii si, daca as fi facut-o, ti/as fi spus cu drag. Mi se parea suficient ca am cantat ca trupa a Universitatii, pana la revolutie, cantece pe care, cum le auzeau cei de la cenzura, cum ni le interziceau. LIbertatea nu mai are acelasi gust dupa ce e obtinuta.

Anonim spunea...

Daca as fi pentru o zi presedinte (de preferat luni), m-as lafai prin trafic intr-un superb Mercedes negru si mi-as rezolva toate problemele casnice, respectiv plata luminii, plata gazului (fara sa mai stau la cozi interminabile, caci am prioritate!) etc, ca doar ziua de maine suna a metrou, tramvai, nervi la volan si aglomeratie!
Ce poti sa faci intr-o zi ca presedinte? Nimic. Unii au nevoie de patru ani si tot degeaba. Intrebarea asta suna ca la Miss World, unde toate legume-manachinele raspund "Daca-as fi pentru o zi presedinte, as salva balenele.."
Iar problema daca ai fi femeie/barbat pentru o zi, e la fel de fragila, pentru ca are oricum tenta sexuala si pare (cel care a adresat intrebarea), predispus la naivitate si usurinta in ademenire in pat.

Andrei Păunescu spunea...

Cetatean al Romaniei,
1. Foarte la obiect planuri si nu e nimic rau in asta.
2. Fiecare poate intreba ce vrea, fiecare poate raspunde cum il taie inspiratia. Cat priveste calitatea intrebarilor si suspectarea de ademeniri, trebuie sa recunosti ca intrebarile te-au prins, din moment ce ai raspuns. Iar eu iti multumesc.

hippiepittis spunea...

Cei ce il injurau pe autor in Piata Universitatii dupa ce-i cantau versurile aveau doua motive foarte solide.
1. Nu stiau cine e autorul. Perceptia mea (cea verde) plutea prin aer, desi nimeni nu o rostea.
2. A.P nu a avut curajul sa vina nici macar o data in Piata. Macar cu niste explicatii era dator chiar si din bun-simt. Daca ar fi dat explicatiile in versuri, cum facea deseori la Cenaclu ar fi fost cu atat mai bine. A fost chemat atat de oamenii de jos din Piata cat si de organizatori, prin mai multe delegatii.
A.P. a facut atunci o mare gresala, din cauza asta si azi avem doua grupuri de folk-isti in Tara, care nu comunica intre ele.
In acele luni AP a fost o mare mare povara pentru foarte multi. Nu numai participantii la acea manifestare, care era si miting si cenaclu si sarbatoare in acelasi timp s-au intrebat de ce nu e AP acolo unde ar fi trebuit sa fie in mod natural...

Andrei Păunescu spunea...

Hippiepittis,
Nu pot raspunde eu mai bine decat ar face-o AP. Trimite-i mesajul asta pe blog si cred ca vei fi mai lamurit. Poate ca n-a fost pentru ca n-a crezut in ceea ce se intampla acolo? Nu inteleg cuvantul povara. Era AP in materia obligatorie a cuiva, sa fie o povara? Scrie-i!

hippiepittis spunea...

AP era in materia numita SPERANTA a practic tuturor celor care au invatat sau TRAIT ideea de Libertate la Cenaclu. Tu cred ca esti prea analitic ca sa intelegi. Nici politicienii nu pricep de ce nu vine lumea la vot si de ce vorbele lor nu intereseaza pe nimeni cand le urla pe toate posturile de TV, in timp ce cand soptesc unii de pe o scena de-aiurea se aude si musca desi sunt mii de oameni acolo.
P.S.1.Te-am mai rugat odata sa scrii pseudonimul cu h mic. Daca tot vrei sa folosesti si o litera mare, poti sa-l utilizezi pe P.
P.S.2. Voi copia tot thread-ul dupa ce se stinge ce am deja inceput acolo.

hippiepittis spunea...

am copiat discutia pe blogul lui AP