29 februarie 2008

Pârâtul Dumnezeu nu s-a ţinut de cuvânt

ALT PROCES HALUCINANT

„Domnule Preşedinte şi Onorată Instanţă,


Preliminarii:
Subsemnatul Mărin Ieronim Bucuţa, din Aleşd-Vale, domiciliat în str. Principală nr. 1993, deţinător al emailurilor: ieronimsmeritul@doamnedoamne.com şi bucutza@dzeu.org, vă rog să dispuneţi chemarea în judecată a numitului Dumnezeu, cu domiciliu necunoscut, care se face vinovat de înşelăciune şi primire de foloase necuvenite. Martor îl chem pe numitul Isus Hristos, cu domiciliu flotant (după Înălţare / Pogorâre), care se face vinovat de asociere în vederea acţiunii de înşelăciune şi fals în contra mea, în solidar cu primul (tatăl său).

Pârâţi şi martori:
a) Dumnezeu (cunoscut şi ca Duhul Sfânt), în calitate de reclamat.
b) Isus Cristos (cunoscut şi sub mai multe nume, porecle, nickname-uri: Mesia, Nazariteanul, INRI, Mântuitorul, Jesus Christ Superstar etc), în calitate de martor pe care îmi rezerv dreptul a-l acţiona în instanţă de îndată ce se prezintă în boxa martorilor.
c) Prietenii mei şi familia mea, chiar dacă nu vor să se prezinte, în calitate de martori la supliciul meu.
Vă rog să vă adresaţi Poliţiei Române şi Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, care poate da relaţii în legătură cu domiciliul reclamaţilor şi ocupaţiile lor actuale, pe care eu, cu posibilităţile mele limitate, nu le-am putut afla.

Motivaţie şi istoric:
Începând cu vârsta preşcolară, şoim fiind, am căutat să fiu un bun creştin, după cum urmează:
1. Am frecventat biserica, în toate duminicile şi în sărbătorile legale, religioase sau muncitoreşti.
2. Apreciez că am aprins circa 665-667 lumânări de ceară sau parafină.
3. Am depus 33 de acatiste.
4. Am citit de opsprezece ori în rând cu diaconul.
5. M-am plimbat pe sub masă de trei ori pentru iertare la Mănăstirea dintr-un Lemn.
6. Am sărutat în fiecare august icoana Sf. Maria (dintre care am făcut şi herpes).
7. Am mărturisit că am concubinat (culcat) cu Aneta (verişoară nu de sânge).
8. Am donat bisericii de Bobotezi un sfert din banii din casă + slănină, nuci, vin din curte.
9. Am săpat parohului, am tratat de Acarianul roşu + Păduchele de San Jose + Păduchele lânos şi am văruit prunii sfinţiţi în fiecare primăvară.
10. Am bătut de la 500 la 1000 mătănii, fără indulgenţe.
11. Am protestat vocal la cedarea bisericilor ortodoxe către greco-catolici în patru comune riverane.
12. Am comandat la „Cartea prin poştă” opt titluri („Cântarea Cântărilor”, „Un pastor din New Jersey l-a întâlnit pe Mesia”, „Biblia pe înţelesul oricui” etc. ş.a.m.d.).
13. Am donat 66,6 de lei destinaţi salvării inundaţiilor.
Toate acestea le consider acum foloase necuvenite pentru care continui. Mai precizez: în interval, m-am rugat smerit, i-am cerut Domnului (şi fiului, şi maicii Domnului, să recunosc) după cum urmează:
- o maşinuţă cu telecomandă (clasa II),
- abonament Pif şi Rahan, Placid şi Muzo, Luminiţa, Minitehnium (clasa VI),
- să-mi treacă acneea juvenilă (liceu),
- să primesc de Crăciun sau Paşti discurile „Nambăr ov ză Bist” cu Iron Maiden, „Chiling Măşin” cu Judas Priest şi „Haiuei tu Hel” cu AC/DC.
- să-mi cadă loz cu Dacie pentru excursie în staţiune de logodnă (după bacalaureat).
Dorinţele nu au fost împlinite. Am fost lăsat să joc 47 de săptămâni necâştigătoare la 6 din 49, două taloane de trei variante (maxim 3 numere!). Am şaisprezece prezenţe la rând degeaba la Noroc, trei la Joker, opt la Pariloto (Dumnezeu bănuia că o să cadă Craiova), un an şi o lună taloane Teleeurobingo. Am luat parte una seară, împins de prieteni (nu din convingere) la Cazino Victoria. Culmea ironiei, am fost restructurat din servici şi mutat din domiciliu de soţie după divorţ. Mi-a căzut părul (la începutul intervalului îl aveam cu martori).
Pentru care înaintez prezenta acţiune.

Probe administrate la dosar:
- Bilete Loto 6/49, Joker şi Pariloto (originale), 83 lozuri expirate, necâştigătoare (originale), 24 bilete intrare Cazino Victoria (copii legalizate), CEC Dacie 5000 lei (1988), chitanţe de mână Caritas 1992 (ss indescifrabil Stoica), Gerald 1993 (ss indescifrabil Plopilean), SAFI 1995 (ss indescifrabil V. Cataramă), FNI 2000 (ss indescifrabil Vlas);
- Poze reclamantul cu păr (la 6, 14, 18 ani şi nuntă. Lipsă foto divorţ);
- Copii legalizate scrisori către Moş Niculae, Moş Crăciun, Dragobete, Sf. Mc. Diodor şi Rodopian + xeroxuri acatiste, poezii originale dedicate Domnului (19 titluri);
- Copii de mână Biblie, Ecleziastul, “Cap II. Zădărnicia lucrurilor lumeşti. 1. Grăit-am inimii mele: “Vino să te ispitesc cu veselia şi să te fac să guşti plăcerea!“. 15. Deci am zis în inima mea: “Aceeaşi soartă ca şi cel nebun avea-voi şi eu; atunci la ce îmi foloseşte înţelepciunea?“ , fără cap. celelalte + fiul risipitor (eu mi-am ajutat părinţii constant);
- Tăieturi ziare: a) oameni care s-au rugat şi au primit; b) care au primit fără să se roage (atei / liberi-cugetători / de formă);
- Recenzie „Basmele românilor” de Petre Ispirescu, rezumat „Heri Poter în lacul de argint”. 59 numere din „Vestitorul Ortodoxiei”, trei exemplare „Revista fenomenelor paranormale”;
- Listă semnături Asociaţia Hinduşilor în Oroare (în constituire, subsemnatul - vicepreşedinte executiv, convertit);
- Reviste ProTV Magazin şi TV Mania (sublinieri cu markăr galben-lămâie „Dosarele X”, „Ce minuni a mai făcut nevasta mea” etc ş.a.m.d.);

Pretenţii, solicitări, daune:
a) Daune materiale: contravaloarea actualizată cu dobândă legală la lumânări, acatiste, bilete loto + bingo, abonament „Vestitorul Ortodoxiei”, cheltuieli înfiinţare Asociaţie A.H.O..
b) Daune morale: 1 leu, reîncadrare servici şi maşinuţa cu telecomandă. Dacă în caz reclamaţii se prezintă revizuiesc lista Daune materiale. Ibidem Lista Daune morale, dacă Domnul merge pe apa din şanţul din spatele judecătoriei, iar Tatăl face lumină noaptea fără bec sau alte corpuri, caz în care vreau doar serviciul înapoi. Şi maşinuţa cu telecomandă.”

Sentinţă

Instanţa, luând în considerare solicitarea reclamantului Mărin Ieronim Bucuţa, precum şi probele administrate la dosar, decide admiterea cauzei cu condiţia ca reclamantul să ataşeze la dosar în termen de 15 zile (poştal sau fax) adresele de citare pentru pârâţi şi martori. Conform acquis comunitar (Directiva C.C.E.C. / 2011), citarea pârâţilor de ordin divin se face după caz: a) după confesiunea reclamantului; b) după chipul şi asemănarea pârâtului. Domiciliul putând fi oriunde („Al nouălea cer”, „În toate cele ce sunt”, „Dincolo de nori”, „Plutea pe-un tron de foc”, „Greul negrei vecinicii”, “Chaos-repaos” etc), fără o adresă în clar a pârâtului (judeţ, localitate, stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament, cod poştal, CNP), cauza nu se poate instrumenta. Instanţa reţine că reclamantul, nefiind adept al deismului, nu poate invoca excepţia lipsei de domiciliu a pârâţilor. Pentru aflarea adresei dorite, reclamantul Bucuţa se poate adresa poetului George Bacovia („Căci Dzeu mi-a dat să scriu aceste rânduri”), care poate fi citat şi acceptat ca martor. În cazul domnului Marin Ieronim Bucuţa, creştin ortodox, instanţa constată simplificarea procedurilor, fiind scoasă din calcul varianta citării cu caracter special şi coordonate ale fizionomiei (în speţă Allah, Islamul interzicând realizarea şi răspândirea de portrete şi icoane).
Instanţa, după consultarea experţilor în limba engleză, consideră nefondată şi pretenţia faţă de Dumnezeu şi Fiul privind discurile cerute de Crăciun sau Paşti, dat fiind conţinutul lor: „Number o the Beast” (= „Numărul bestiei”) cu Iron Maiden, „Killing Machine” (= „Maşina de ucis”) cu Judas Priest (Apostolul Iuda) şi „Highway to Hell” (= „Drumul spre Iad”) cu AC/DC.
Completul decide achitarea taxei de timbru pentru judecarea şi stabilirea Daunelor materiale (valoare nedeclarată) în cuantum în natură de două baterii tip 9 volţi, necesare maşinuţei cu telecomandă specificate, până la următorul termen. Consemnat în şedinţa din 30 februarie 2008,
Grefier: Petru Simonescu
Procuror delegat: Ioan Alfeu Mateescu
Apărător din oficiu: Filip Iudescu
Judecător: Luca Iacov
Judecător instrucţie: Vartolomeu Toma
Preşedinte complet: Andrei Domnescu

6 comentarii:

Diana spunea...

Andrei,
Am aruncat o privire și peste acest proces halucinant, am observat că este un gen de text la care te întorci mereu. Satira, critica, întreg delirul acesta absurd au într-adevăr un farmec și o ironie aparte, dar tot poeziile tale rămân preferatele mele.

Andrei Păunescu spunea...

Diana,
Ma intorc la acest gen, il caut si il hranesc, pentru ca, atunci cand revin din grotescul si din nebunia exagerata a unora, la cele cumva firesti, simt ca nu e totul pierdut, ca noi suntem mai aproape de normalitate. In care incerc sa scriu versuri.

Diana spunea...

Andrei,
Este dureros ca trebuie sa ne intoarcem la grotesc pentru a realiza ca normalitatea mai contine si cateva urme de speranta! Nu este o alegere prea fericita, este ca si cum cei care-L iubesc pe Dumnezeu ar fi capabili de acest sentiment numai datorita fricii nemasurate de iad.

Andrei Păunescu spunea...

Diana,
Am avut netul cazut cateva zile si abia acum vin cu un raspuns. Eu, care nu sunt un habotnic, dimpotriva, cred ca religiille au capatat incepand cu timpurile vechi, forme riguroase, pedepsitoare, mai ales pentru ca unii, daca nu se afla sub teama de sanctiune, aleg raul, diabolicul. Si atunci, sub frica, prefera barca alba, a binelui. Nu e ceva de mandrie pentru specia noastra, dar este un adevar.

Diana spunea...

Andrei,
Într-adevăr, mai ales în trecut, religiile au exagerat uneori această latură punitivă a divinității. Nu trebuie să facem un efort prea mare pentru a ne aminti de inchiziție și de alte asemenea mijloace de manipulare a credinței. Este, într-un fel, pozitiv faptul că binele este ales dintr-o teamă nemăsurată de pedeapsă, dar este de asemenea posibil ca individul să evolueze de la acest stadiu primitiv și să aleaga binele dintr-o necesitate interioară.

Andrei Păunescu spunea...

Diana,
Raspunsul e postat la articolele de pe pagina principala.