25 februarie 2008

Tu nu eşti frumoasă

Versuri dedicate femeilor frumoase doar pe dinăuntru, neconvenţionalelor, explorabilelor. (Celor frumoase şi pe dinăuntru, şi pe dinafară, le scrie toată lumea. Celor frumoase doar pe dinafară, degeaba le scrii, că nu pricep. Celor urâte şi pe-afară, şi pe dinăuntru, nu merită să le scrie nimeni. Nici măcar eu).

Tu nu eşti frumoasă,
Dimpotrivă,
Ai defecte
Care se pot analiza,
Lângă unele calităţi
Care, ce-i drept,
Mă exasperează,
La gândul
Că nu le voi mai avea,
Prin tine,
Vreodată.

Iubirea mea
Nu-i analiză,
Eu nu te iubesc
Pentru ochi
Sau picioare
Şi nici nu te alung
Pentru vreun defect,
Eu te iubesc
Aşa cum eşti,
Fără să am nevoie
De sfaturile lumii:
„Ai făcut o alegere bună“.

Dacă te iubesc
Sau nu
Nici nu mai contează,
Tu nu eşti
Lângă mine
Alături de mine,
Departe de mine,
Eşti în mine,
Eşti unul dintre
Organele mele vitale
Şi una dintre
Funcţiile mele vitale.

Corpul şi sufletul meu înseamnă
Inimă,
Plămân,
Tu,
Plex solar,
Gură,
Mâini,
Picioare,
Urechi,
Grumaz,
Ochi
Şi celelalte,
Văzute
Sau nevăzute.

Cât eşti,
Sunt.

Cât sunt,
Suntem.

Andrei, care, de ani şi ani, se tot gândeşte cum să scrie asta
Ilustraţie preluată de pe www.posteremag.ro/imagini

31 de comentarii:

Dan Tanasa spunea...

Foarte frumoasa poezia...:) Mai ales prezentarea ei.

Dan

Diana spunea...

Andrei,
Am început citirea acestor versuri cu dedicația atașată lor și nu mi-am putut reprima o idee mai bizară. Eu nu mă încadrez nici în categoria femeilor frumoase din punct de vedere fizic și, din păcate, deși încerc sa ating un anumit grad de frumusețe interioară, n-aș prea putea intra nici în categoria femeilor frumoase în interior. Aș putea observa atunci, cu o oarecare notă de amuzament, că asemenea versuri nu m-ar putea include niciodata.
M-au impresionat de asemenea și versurile: "Daca te iubesc/Sau nu/ Nici nu mai contează." Oare să fie posibil? As fi considerat ca aceasta să fie cea mai importantă certitudine.

enki spunea...

Superba poezia!

Andrei Păunescu spunea...

Diana,
Derivat din ceea ce scrii si din notiunile de Frumusete, Uratenie, Exterior si Interior, am scris un text, pe care il poti citi la Articole. Sper ca, daca accepti reducerea la cele doua+doua categorii, te pot considera cuprinsa in studiu. In ceea ce priveste interiorul tau, nu vreau sa ma grabesc sa te calific numia prin prisma celor bune pe care mi le-ai trimis. Cat priveste exteriorul, vad destul de putin ca sa te contrazic energic, dar suficient cat sa iti spun ca nu ai dreptate

Andrei Păunescu spunea...

Enki,
Superb comentariul!

Anonim spunea...

LA VÂRSTA DRAGOSTEI
Bină seara, domnule Andrei! De doă ori bucurie în sufletul meu, citindu-vă poezia!
Cum spuneam într-un comm anterior, sunt în primăvara...verii indiene, sunt în stare de iubire (nu e puţin lucru !), sunt la...vârsta dragostei, deşi, buletinul spune că sunt mai degrabă un cavaler tomnatic. Versurile dvs m-au făcut să conştientizez, dacă mai era nevoie, o dată în plus, sentimentul pe care-l am pentru Maia. Superbă "dialectica" versurilor de final ! O bijuterie ,filigran de vers şi de simţire înaltă !
De la această vârstă a dragostei, n-a fost greu să mă duc cu gândul spre o amintire dragă, cu părinţii mei. Aveam 6 ani, învîţasem să citesc singur, de prin Scânteia(mai ales literele de tipar). Într-o seară de vară, ai mei au vrut să meargă la filmul "La vârsta dragostei", la grădina de vară a cinematografului "23 August", aflat la 50 m de casa noastră de pe strada Madona, din Craiova. I-am rugat să mă ia şi pe mine, că o să fiu cuminte, n-o să fac gălăgie, şi dacă mă plictisesc, o să mă joc cu pietricelele din grădină, cu alţi copii. Argumentul hotărâtor a fost că, la o adică, eu pot să stau cuminte, pe scaun, ca oamenii mari, pentru că ştiu să citesc, nu trebuie să-mi spună ei ce scrie pe ecran. A fost primul film pe care l-am văzut, şi cum să-l fi uitat, cum să-mi uit părinţii ? Cu drag, Drăgan

Andrei Păunescu spunea...

"Anonim" Draganule,
Mi se pare atat de mare diferenta intre ce scrii pe blogul meu si o parte dintre textele publicate prin alte spatii! Aici, parca esti mai natural, mai eliberat de conformism, de formalism si de temeri. E o placere sa citesc ce trimiti uneori, pentru ca sunt povesti de viata, spuse fara inhibitii si preparative care seaca adesea scriitura. De poeziile tale nu te intreb, sunt sigur ca ai scris destule, chiar daca te feresti sa le arati, dar ai incercat sa scrii proza? Cred ca poti alcatui pagini bune de intamplari cu subiect si farmec. Asa cum o surpriza a fost cand te-am auzit prima oara cantand, cu vocea ta calda, ezitanta, guturala (tutunul!), dar credibila. Barfeam, mai demult, cu George al nostru, si maimutaream un cantec al lui Onciu si AP, in varianta de dupa revelioanele noastre cu peripetii, fara apa, cu WC la vecinii de la 100 de metri, fara antena TV, dar cu mult suflet si mancare buna:
"De-o papadie priponeste-ti pestii
Nimic nu stii de nu vezi Ibanestii
De-o papadie priponeste-ti banul,
Nimic nu stii de n-ai vazut Draganul
De-o papadie priponeste-ti gaia
Nimic nu stii de n-ai vazut pe Maia!
Intreaba-l, ca, oricum, nu o sa recunoasca nimic!
Te imbratisez.

Savin BADEA spunea...

METAMORFOZA UNUI TEXT

METAMORFOZA UNUI TEXT:

Am primit de la Ely un text, de pe Internet, probabil; i-a plăcut şi mi l-a trimis din romantism, ca fapt divers:

Întreaba fata: "Iti plac ?'' El a raspuns: ''Nu'' Ea l-a intrebat: ''Ma gasesti draguta ?'' El a raspuns: ''Nu'' Ea l-a intrebat: ''Ma aflu in inima ta ?'' El a raspuns: ''Nu'' Pentru ultima data, ea l-a intrebat: ''Daca plec, vei plange dupa mine ?'' El a raspuns: ''Nu'' Ea a plecat trista. Si atunci el a prins-o de mina, spunandu-i: ''Eu nu te plac, eu te iubesc. Nu te gasesc draguta, te gasesc superba. Tu nu esti in inima mea, tu esti insasi inima mea. Eu nu voi plinge dupa tine daca pleci, eu voi muri dupa tine.''

Şi iată cum l-am transformat:

DIALOG

Întreabă fata:
"Îţi plac ?''
El a răspuns:
''Nu''
Ea l-a întrebat:
''Mă gaseşti drăguţă ?''
El a răspuns:
''Nu''
Ea l-a întrebat:
''Mă aflu în inima ta ?''
El a răspuns:
''Nu''
Pentru ultima dată, ea l-a întrebat:
''Dacă plec, vei plînge după mine ?''
El a răspuns:
"Nu''
Ea a plecat tristă.
Şi atunci el a prins-o de mînă,
spunîndu-i:
''Eu nu te plac,
eu te iubesc.
Nu te găsesc drăguţă,
te găsesc superbă.
Tu nu eşti în inima mea,
tu esti însăşi inima mea.
Eu nu voi plînge dupa tine dacă pleci,
eu voi muri după tine.''

Ely
Acesta este un proiect de poezie - cine îl face poezie-poezie? Ce sublimă pereche: femeia şi bărbatul! Cine o fi scris textul ăsta?
Cu stimă, Savin BADEA

Savin BADEA spunea...

Ca să înţelegi acest comentariu, citeşte şi comentariul de la textul cu clasificarea femeilor. Savin BADEA

Andrei Păunescu spunea...

Savin,
1. La o lectura rapida, nu gasesc nici o metamorfoza, ci doar o fragmentare in randuri care aspira sa fie citite ca versuri.
2. Principiul de care ai scris dincolo, cu poezia care ar fi necesarmente ritm si rima, nu e repectat aici, tocmai de tine. O metamorfoza reala ar fi fost sa ii dai forma pe care mi-o pretinzi mie.

Savin BADEA spunea...

Dar acum?
DIALOG

Prelucrare după textul trimis de Ely.

Întreabă fata pe iubit: "- Îţi plac?"
El îi răspunse: " - Nu.", un nu posac.
" - Drăguţă mă găseşti?", îl ia la rost.
El îi răspunse: " - Nu.", un nu anost.
" - În inima-ţi mă aflu? Vezi? Trăiesc."
El îi răspunse: " - Nu.", un nu firesc.
C-o ultimă sforţare l-a-ntrebat:
" - De plec, vei plînge după mine beat?"
El i-a răspuns tot " - Nu.", un nu scurt spus.
Ea dă să plece tristă, spre apus.
Iar el atunci o prinse delicat
De mînă şi-i răspunse răspicat:
" - Eu nu te plac, iubito, te iubesc;
Nu te găsesc drăguţă, te găsesc
Frumoasă foc, superbă, stea pe cer,
Şi-n inima-mi tu n-ai găsit ungher -
Tu inima mea eşti!, aşa exist!
Şi dacă pleci tu, mor!" - răspunse trist.

Savin BADEA

Andrei Păunescu spunea...

Savin,
1. Ai viteza de reactie. Se cunoaste ca traiesti si pentru versificare, si pentru rima.
2. Unele versuri si rime sunt reusite, altele se vede ca sunt facute pe repede inainte.
3. De bine: primele versuri, in general.
4. De mai putin bine: inversiunea de la "inima-ţi", rima adverb/adverb: "delicat-răspicat":
rima verb/verb: "te iubesc-te găsesc", prea comun "stea pe cer", amestec de timpuri in prima parte: prezent cu mai multe feluri de trecut.

Crezi ca e corect?

Savin BADEA spunea...

Ai dreptate: o bag În marşarier şi-o dau pe încet înainte, elimin rimele de rodaj şi-i pun bujii de diamant - unde ai dreptate, ai! Savin BADEA

CATALINA22 spunea...

Mi-a placut foarte mult si poezia si prezentarea ei.Frumusetea unei femei vine din interior. Chiar daca o femeie e frumoasa de pus in rama, dar are un suflet negru si se citeste asta pe fata ei se mai atenueaza din frumusete, pe cand o femeie draguta asa, dar cu o frumusete interioara dezvoltata (si cand spun asta ma refer la caldura ei, la dedicarea ei trup si suflet pt o cauza anume, la modul ei de a se comporta cu cei din jur, la inteligenta, carisma, simt al umorului, sensibilitate si sociabilitate)te poate la fel de usor cuceri ba chiar iti intra mai usor in suflet.O femeie frumoasa fizic o doresti doar pt ca arata bine,te mandresti cu ea pe strada, iti deschide foarte mult apetitul sexual si cam atat, o tii de bibelou.Cu o femeie draguta fizic dar foarte frumoasa spiritual si sufleteste poti face casa buna si trai o viata lunga si minunata(pt ca fiind mai putin frumoasa nu mai e o ispita pt devoratorii de forme!)si asa o tii doar pt tine, pt ca doar tu stii cum e ea in general, cum gandeste si cum se poarta.La fel e si in cazul baietilor, decat unul frumos care sa le faca pe toate gasculitele sa lesine dupa el, mai bine unul dragut cat de cat dar care sa fie frumos in interior.

Andrei Păunescu spunea...

Savin,
Apreciez ca admiti ca ai avut ceva puncte slabe. Procedez la fel si eu, ca sa imi demonstrez si sa arat si altora ca sunt lucid si la critica, si la ceea ce fac bine.

Andrei Păunescu spunea...

Catalino22,
Vezi cum incepti sa fii filosoafa cu fiecare zi?
Comentariul tau e in general corect. Frmusetea exterioara se stramba daca dinauntru vine ceva putred. Ai priceput bine de ce am redus la doua trasaturile. Nefiind barbat, gresesti intr-un singur punct, si anume al apetitului sexual care, cel putin pentru mine, in cazul frumoaselor tute, poate fi o intamplare. Dupa varianta X, desigur, cea mai interesanta mi se pare combinatia Z (daca aspectul este macar acceptabil). Eu nu as tine de bibelou o proasta. Abia atunci m-as simti jenat.

Savin BADEA spunea...

Dragă Andrei,
Aşa e mai bine?

DIALOG

Prelucrare după textul trimis de Ely.

Întreabă fata pe iubit: "- Îţi plac?"
El îi răspunde: " - Nu.", un nu posac.
" - Drăguţă mă găseşti?", îl ia la rost.
El îi răspunde: " - Nu.", un nu anost.
" - În inima ta sînt? Nădăjduiesc."
El îi răspunde: " - Nu.", un nu firesc.
C-o ultimă sforţare l-a-ntrebat:
" - De plec, vei plînge după mine beat?"
Răspunsul lui tot " - Nu.", un nu greu spus.
Ea dă să plece tristă, spre apus.
Iar el icni şi-o prinse delicat
De mînă şi-i răspunse răspicat:
" - Eu nu te plac, iubito, te iubesc.
Nu te găsesc drăguţă, te găsesc
Frumoasă foc, superbă, înger pur,
Şi inima nu mi-ai furat-o, jur! -
Tu inima mea eşti! - aşa exist!...
Şi dacă pleci, eu mor!" - surîse trist.

Savin BADEA

PS. Vezi, această poezie se "coace" la cenaclul tău. Dar tu nu vrei să înţelegi că tocmai etapa asta laborioasă o evitaţi toţi cei care vă încuraţi Pegaşii pe cîmpiile unde se bat cîmpii la cîte unii, tocmai etapa asta o evitaţi de frica încorsetărilor de formă (nu vă obligă nimeni la poezie de formă fixă), de ritm , de rimă. Leneşii epocii moderne, nu trubadurii evului mediu. Norocul este că tu ai mai sărit baricada şi de partea mea. Şi ai şi o chitară, ai muzica în tine - asta te cheamă la ritm. Mai ai şi facultatea de specialitate. Eu, nu. Savin. (Nu mai sta pînă noaptea tîrziu: rîde ciob de oală spartă!)

Andrei Păunescu spunea...

Savin,
1. E mai bine, dar prea ramane tributara cuvintelor din original.
2. Nu mi-e lene si nici frica de nici o incorsetare a formelor fixe in poezie, dar mi-e sila de orice devine obligatoriu si rigid. Parca incheiasem discutia despre rime si ritm, nu? N-o sa ma convingi, n-o sa te conving, gata!
3. Blog-cenaclu? De ce nu?
4. Chiar rade ciob!

lovefolk spunea...

Absolut superba poezia.Am mai citit-o acum ceva timp(mai mult de un an cred) intr-una dintre cartile tale, dar, iti spun sincer,nu mai tin minte in care.Imi pare rau ca la ora aceasta sunt mult prea obosita ca sa scriu mai multe despre aceasta poezie, mai ales ca m-a bucurat atat de tare sa o recitesc si m-a impresionat la fel de mult ca prima data,incat cred ca as scrie niste prostii.Voi incerca intr-una din zilele viitoare sa scriu mai multe, cu toate ca nu garantez ca nu voi scrie si atunci niste prostii.
Felicitari din suflet!

lovefolk spunea...

Nu ma pot desprinde.Tot citesc poezia intr-una.Ce iubire mare sa te fi facut sa scrii asemenea versuri?E extraordinara.

Andrei Păunescu spunea...

Lovefolk,
1.A aparut in cartea Ascuns in toate, din 2000.
2.Multumesc pentru ce imi trimiti. 3. Scrie numai cand ai stare.
4. Cuvantul "intr-una", aici, trebuia scris legat, "intruna", fiindca este adverb de mod. Se scrie cu cratima cand se refera la doua cuvinte, ca in expresia "Intr-o oala era ciorba, intr-una friptura".
5. O iubire cat doua, atat de mare a fost, pentru ca am inceput poezia in 1985, cand iubeam o colega de liceu, si am terminat-o in 2000, cand iubeam o cu totul alta femeie, colega de scena.
6. Sarut-mana!

lovefolk spunea...

Ma bucur ca ne-am nimerit la aceeasi ora pe blog.Parca simt ca vorbim pe messenger.Eu scriu, tu raspunzi, tu scri eu raspund.Fain.Mersi ca m-ai corectat pentru ca sunt o persoana usor obsedata corectitudinea limbii romane pe care o iubesc.Dar uneori, marturisesc ca sunt cam in ceata cu unele chestii drept pentru care mereu sustin ca pe cat e de frumoasa aceasta limba pe atat e de dificila.Adevarul e ca, stand sa analizez, ai dreptate.Sa traiasca si colega de liceu si cea de scena ca te-au inspirat sa scrii o asemenea poezie.Mai ales cea de scena ca fara ea cred ca nu ajungea in forma asta.
O seara faina!

lovefolk spunea...

Acel "tu scri" este greseala de tastat.Clar ca e "tu scrii"

Andrei Păunescu spunea...

Lovefolk,
Da, ne-a prins insomnia la aceeasi ora. Nu mi-am deschis messenger si cred ca ar putea fi pericol de dependenta. Aman cat pot. Dar mi se pare destul de util mailul andrei_paunescu@yahoo.com (desi ma enerveaza ca are liniuta dintre nume) si vad ca si blogul m-a prins, ca nu mai pot sa il ignor mai mult de o jumatate de zi.

Andrei Păunescu spunea...

Lovefolk,
M-am gandit ca e de la tastare. In plus, nici nu imi place sa fac pe dascalul pisalog, dar, din cand in cand, mai fac cate o observatie.

lovefolk spunea...

,Eu cred ca este bine sa faci asta din cand incand, mai ales daca nu deranjeaza.Sigur ca ne place sa credem ca noi le stim pe toate si ca nu este nimic de corectat la noi,dar intelept este sa primim corectarile care ni se fac si sa invatam atunci cand e cazul.Ce vreau sa spun este ca eu chiar te rog sa ma corectezi cand scriu cine stie ce prostii.
In alta ordine de idei, mi se pare interesant rezultatele voturilor de pana acum.Sunt curioasa care vor fi rezultatele finale.Sper sa fiu placut surprinsa.

lovefolk spunea...

Stiu foarte bine ce inseamna dependenta de messenger, asa ca te inteleg perfect.Blogul cred ca ne-a prins pe toti.
Iarta-ma ca te intreb, dar in marea mea oboseala mi-am amintit ca astazi la Tonomatul DP2 s-a spus ceva despre Tatiana Stepa ca nu mai canta maine seara(de fapt asta seara) la Gala folk ca are niste probleme foarte mari.A patit ceva?Stii mai multe?Daca poti spune, desigur.Nu vreau sa ma bag, doar ca imi dau seama ca nu e prea bine dupa cum s-a exprimat Ducu Bertzi.

Andrei Păunescu spunea...

Lovefolk,
Tatiana m-a sunat plangand, ca a pierdut-o si pe mama ei.

lovefolk spunea...

Of Doamne!Imi pare atat de rau.Trebuie sa fie distrusa.Sper ca Dumnezeu sa o intareasca.Sa-i transmiti ca noi,toti cei care o iubim si ii iubim muzica, suntem alaturi de ea cu tot sufletul.Iar voi, cei care o cunoasteti, sa stati langa ea ca urmeaza o perioada infiorator de grea si are nevoie de sprijin, de oameni in jurul ei.Imi pare rau.

starlight spunea...

Mi-a placut foarte mult poezia. "Cat esti,sunt. Cat sunt, suntem". Profund si emotionant.Aceste versuri m-au rascolit la fel de mult ca cele scrise de Nichita Stanescu in poezia "Evocare".

Andrei Păunescu spunea...

Starlight,
Multumesc, m-am facut mic dupa cuvintele tale!