30 martie 2008
Angus Young, Prâslea dintre Glasgow şi Sydney, la 53 de ani
Vă mărturiseam mai demult că există câţiva oameni, foarte puţini, care mi-au marcat existenţa şi fără de care sufletul şi opţiunile mele ar fi fost mutilate. Printre ei este acest om, de numai 157 de cm, probabil plin şi de defecte, născut în Scoţia în 31 martie 1955 şi emigrat cu familia în Australia, unde a fondat trupa pe care o iubesc cel mai mult, AC/DC. Numele lui este Angus Young. A început drumul cel mare prin 1973, ca un puşti teribil în pantaloni scurţi şi în mâini cu un Gibson SG mai mare decât el, şi a ajuns la 53 de ani, tot în pantaloni scurţi, tot cu aceeaşi chitară, care ar trebui să-i poarte numele, cu precizarea că piticul de geniu a intrat în istorie şi nu mai poate ieşi de acolo. Ca să înţelegeţi cât îl iubesc, număraţi pozele pe care i le-am căutat şi i le-am postat, apoi număraţi imaginile de la toate celelalte subiecte. Şi veţi înţelege de ce, pe degetele primei mele mâini de oameni pe care îi consider esenţiali în viaţa mea, se află şi acest Prâslea dintre Glasgow şi Sydney, pitic ca mulţi dintre marii şefi de oşti, dar uriaş în expresivitate şi performanţă: Angus Young.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
14 comentarii:
Wow!He he he daca-i sti...Aseara m-am bucurat nespus ca am nimerit , din intamplare,in "casutza" ta si mai ales ca te-am gasit "acasa". Azi, alta surpriza!Imi place aici, la tine, din ce in ce mai mult;).Inainte ma dadeam mare ca sunt nascuta in aceasi zi cu Nichita Stanescu. Acum am motive si mai multe afland ca si Angus Young e nascut in aceeasi zi.Si mama ta-chiar daca e numai inregistrata in aceasta zi- e tot "berbeaca" de-a noastra ! Lasati-ma sa ma dau mare, cu riscul de a face pok ! La multi ani, tuturor "31-martistilor"!
Dragă Andrei,
Din motive lesne de înţeles, te rog să-mi găzduieşti următorul APEL:
Savin BADEA
30 martie 2008
AZI S-A APRINS TORŢA OLIMPICĂ !
SCRISOARE DESCHISĂ
Către COMITETUL OLIMPIC INTERNAŢIONAL (CIO),
Către TOŢI ŞEFII DE STATE, pe care îi rog frumos să mă susţină,
În prezent Umanitatea se bucură de Olimpiadele de vară şi de iarnă, alternînd din 4 în 4 ani, în anul bisect cea de vară, la 2 ani distanţă cea de iarnă - rămîn 2 ani din ciclul olimpic, numit OLIMPIADĂ, în care se organizează alte întreceri (de regulă, ani impari).
Vă propun să analizaţi la CIO, ONU, UNESCO, UNICEF completarea ciclului olimpic – ca OLIMPIADA să fie completă - astfel:
1. Olimpiada de primăvară (a florilor, a jocurilor) care să cuprindă: sporturile neolimpice, jocurile logice şi matematice, jocurile pe calculator, jocuri tv şi de divertisment, în sfîrşit tot felul de jocuri din folclorul copiilor - în spiritul întrecerii olimpice - cele care pot da 1,2,3,etc. învingători, punînd accent pe spiritul de echipă şi pe răspunderea individuală.
2. Olimpiada de toamnă (a roadelor, a creaţiei, a jucăriilor) care să cuprindă: creaţiile atistice şi tehnico-ştiinţifice care să conducă la întrecerea între diverse produse de gen: poezii, jucării, roboţi, planorism - am dat cîteva exemple - ştiut fiind că ingineria din industria jucăriilor este foarte grea; aici pot fi incluse şi programele de calculator şi tot ce propuneţi Dvs., cu condiţia să nu fie periculoase sau distructive). Se va urmări întrecerea ca spirit creativ, pornind de la gînduri pozitive.
NOTE: Avînd în vedere diferenţele climatice dintre Nord şi Sud (emisferele nordică şi sudică), se vor propune ca organizatoare acele continente, ţări şi oraşe care n-au cîştigat "licitaţia" la olimpiadele de vară sau de iarnă, concomitent în Nordul şi Sudul Planetei - la diferenţe de şase luni, între 21 martie-21 iunie şi 23 septembrie-21 decembrie în Nord (primăvara şi toamna) şi în Sud (toamna şi primăvara) - în acelaşi an pot fi ambele Olimpiade noi (a jocurilor şi a jucăriilor). Dvs. decideţi.
- Nu există limită de vîrstă, de handicap, rasă, religie etc., iar intrecerile se vor organiza numai categorii de vîrstă şi sex (bineînţeles, nu se exclud perechile bărbat-femeie, dublu-mixt).
- Calificările vor începe din şcoli, localităţi, regiuni, naţiuni unite.
- Adăugaţi Dvs. alte criterii pozitive. (Pe această cale îmi cer scuze tuturor celor care s-au consideraţi jigniţi de îndrăzneala mea - fie veche, fie nouă - celor mai pretenţioşi le cer chiar iertare). După vechii greci "în timpul Olimpiadelor armele tac"- "umpleţi timpul lumii cu olimpiade!" şi să triumfe eroii tuturor Olimpiadelor!
Consider că omenirea are destule resurse pentru aşa ceva.
Dacă va exista şi un cîştig, propun ca jumătate să fie alocat mişcării olimpice şi jumătate să fie alocat pentru ameliorarea sau vindecarea celor bolnavi de cancer, boală care nu iartă pe nimeni.
Vă (îmi) doresc succes! (chiar şi la Olimpiade).
Cu drag şi foartă multă simpatie şi omenie,
al Dvs., Savin BADEA.
ANEXĂ: Propun (în limba română) ca imn al acestor două olimpiade (a jocurilor şi a jucăriilor) poezia de mai jos (şi rog un compozitor să armonizeze ritmul versurilor cu o melodie; desigur, fiecare popor o va cînta în limba sa, după o traducere cît mai fidelă faţă de poezia norvegiană şi adaos):
.
ÎNVAŢĂ DE LA TOATE
Invaţă de la apă să ai statornic drum,
Invaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Invaţă de la umbră să taci şi să veghezi.
Invaţă de la stîncă tu neclintit să crezi,
Invaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Invaţă de la piatră cît trebuie să spui,
Invaţă de la vîntul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Invaţă de la toate că toate sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum trebuie să mori,
Invaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Invaţă de la nufăr să fii mereu curat,
Invaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Invaţă de la ape să nu dai înapoi,
Invaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Invaţă de la stîncă să-nduri furtuna grea –
Învaţăde la soare ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sînt multe oşti,
Învaţă de la greier cînd singur eşti să cînţi,
Învaţă de la lună să nu te înspăimînţi,
Învaţă de la vulturi cînd umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea,
Iar mielul să te-nveţe să ai blîndeţea sa ;
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecător. –
Ia seama fiu al jertfei prin lumea-n care treci
Să-nveţi din tot ce piere cum să trăieşti în veci ! –
Invaţă de la toate şi fă ca Dumnezeu
O lume, dar mai bună – divin de bun, mereu!
(Din folclorul norvegian; ultimile două versuri, adăugate de mine, Savin BADEA)
30 martie 2008
JURĂMÎNT - ULTIMA SCRISOARE
Comentariu la 92335
Domnului George PRUTEANU (Post-mortem),
În ziua înmormîntării dumitale, stimate prieten, jur să apăr limba română! Savin BADEA
Singur nu voi putea; Vă voi cere sprijionul, la nevoie. Savin
gabetu,
Sa cresti mare si imi pare bine ca iti place la mine. Da-te cat vrei de mare, ca ai suflet cald!
Savin,
Apelul tau va sta aici exact cat o sa doresti, chiar daca adaosul de la final ar fi trebuit sa il faci numai dupa ce ai fi dovedit ca esti viking
Andrei,
Mă fac şi viking, dacă tu compui o melodie frumoasă imnului. Chiar şi altfel, poezia norvegiană merită o melodie, dar frumoasă, frumoasă! Savin
"El sa faca primulpas.Daca propun eu par curva sau prost-crescuta".
Sfat util:
Tantos, cocosul,se plimba prin ograda.Gainile, care mai de care, nu stiau ce sa faca, cum sa faca, ca sa-i intre in gratie.Zbang! Ochii cocosului se opresc pe o puicuta.Cu pasi siguri se indreapta spre ea. Ea il mira...tremura de emotii...
"Doamnee, vine!! Daca stau ,va spune ca sunt curva.Daca plec, va spune ca-s fraiera. Asa ca e mai bine sa ma fac, ca ma impiedic". Happy end
Savin,
Textul asta are deja o melodie foarte buna, a Adrianei Ausch. Ma mir ca nu o stii. Nu o am, asa ca o poti cauta pe Net.
Gabetu,
E veche dar buna si mereu actuala sceneta cu gaina impiedicata.
Se spune ca gusturile pe care le avem ne caracterizeaza asa ca SPUNE-MI CE MUZICA ITI PLACE CA SA-TI SPUN CINE ESTI!E clar ca aveti gusturi foarte bune, rafinate de adevarat cunoscator in muzica.AC/dc sunt foarte tari ce sa spun, imi plac iar piesa HIGHWAY TO HELL e superba.As fi curioasa ce parere ar avea un manelist despre aceasta piesa, daca ar intelege-o cat de cat.Unii sunt atat de ignoranti, nu-mi vine sa cred, creeaza lucruri atat de proaste(de fapt le fura, le plagiaza nici macar nu sunt creatii personale)si sunt mari artisti, iar marile valori sunt asa lasate in umbra.Bravo tuturor celor care apreciaza muzica cu adevarat buna!
Catalino fata (asa se spune in Oltenia),
E adevarat ca muzica preferata poate defini profilul omului, dar nu face din asta o regula. Si inversul e valabil. Unii oameni de exceptie asculta muzici indoielnice si asta poate fi semnul lor de descarcare si decont cu lumea mizera din jur. Nu ai cunoscut oameni extraordinari care se uita pasionati si la filme prostute, nu doar la capodopere? La ei, consumul de (pseudo)cultura nu trebuie condamnat, ci trebuie inteles ca orice gest cotidian: luam un suc, tragem apa, luam fleacuri de la magazin.
In afara de ACDC, pe care nu intamplator i-am pus in cap de lista, mai jos nu este un top, ci cateva propuneri. Cred ca, educat ca lumea, si un manelist ar putea aprecia ce e bun in rock-folk, asa cum si eu pot asculta cu placere cateva cantecele din zona usoara, manelista, daca e ceva autentic acolo. Sa stii ca pericolul manelizarii vine si din faptul ca unii artisti ai genului sunt foarte talentati, au voci extraordinare si chiar naivitatile lor din texte emotioneaza.
Nu-mi place nici melodia, nici dicţia la unele versuri. Fă tu altă melodie.
Nu-mi place nici cînd Preşedintele şi Primul-Ministru al ţării-gazdă (România)se exprimă la NATO în engleză - normal şi protocolar, trebuia să se exprime în limba română, cînd vorbesc în public. Intre patru ochi pot vorbi în care limbă vor muşchii lor faciali. Savin.
Savin,
Eu ti-am facut o propunere, stiind ca A.Ausch are deja piesa facuta demult. Daca nu iti place, nu mai pot face nimic. O muzica la aceste versuri nu prea ma indemn sa scriu, mi se par din alt film decat cel in care sunt eu.
Nu stiu care sunt rigorile si conventiile, dar sigur ca mi-ar palcea sa se vorbeasca in romaneste.
Dragă Adrian,
Dragă Andrei,
Consideraţi-vă, vă rog, coautori la îmbogăţirea proiectului schiţat în apelul meu, împreună cu Doamna Adriana Ausch, susţinîndu-vă ideea ca melodia din Cenaclu să devină imn al Olimpiadelor de Primăvară şi de Toamnă. Poate vor fi şi alte candidaturi: vă rog să armonizaţi melodia la rang de imn şi toate cuvintele să se audă clar. Vă atrag atenţia că versiunea poropusă de mine este însumarea a două traduceri româneşti - aşa am crezut de cuviinţă că este bine. Vă rog cu prietenie să contribuiţi toţi trei (şi alţii) la acest proiect vast.
Tot pe această cale îl rog pe Preşedintele Rusiei, Domnul Vladimir PUTIN, învingătorul şi cîştigătorul pentru Rusia a Olimpiadei de la Soci: Vladimir Vladimirovici, implicaţi-vă, vă rog, cu idei, penru succesul acestui proiect, pentru victoria păcii în lume, pentru învingerea cancerului.
Îl rog pe Preşedintele României, Domnul Traian BĂSESCU să promoveze, cu toată dragostea pentru România, acestă iniţiativă românească: dragă Traian, ajută-mă cu idei şi îţi mulţumesc anticipat.
O rog pe Majestatea Sa, Regina ELISABETA a II-a, să se implice, în numele Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord: pentru gloria Naţiunii Voastre, Majestate, pentru Umanitate.
Îi rog pe fraţii Fidel şi Raul CASTRO, Preşedinţii Cubei: susţineţi, vă rog, proiectul în numele Cubei şi al poporului cubanez; vă urez să contribuiţi cu idei cît mai valoroase, mai spectaculoase.
Preşedinelui BUSCH: în numele Statelor Unite ale Americii, vă rog să demonstraţi, prin ideile Dvs., că iubiţi olimpismul planetei şi vă sugerez ca NATO să îşi diminueze cheltuielile militare în favoarea luptei împotriva cancerului, cel mai mare terorist al Planetei.
Îi rog pe ceilalţi şefi de state şi de guverne, pe fiecare cetăţean al planetei să contribuie cu idei.
Personal, nu cer niumic: aşa cum sînt, sînt extrem de bogat prin dragoste de semeni. Vă mulţumesc tuturor, Savin BADEA
Trimiteți un comentariu