Mama, la 67 de ani

Constanţa Buzea:
“Leac pentru îngeri cântecul meu trist”

Astăzi, 29 martie 2008, mama mea împlineşte 67 de ani. Deşi în actele de identitate, Constanţa Buzea este înregistrată în 31 martie 1941, realitatea este mai însemnată decât birocraţia. Cel mai potrivit cred că este să vă ofer câteva versuri din opera sa şi să fiu recunoscător soartei că doi poeţi s-au întâlnit cândva, în secolul XX, şi, printre altele, m-au făcut şi pe mine, după ce o aduseseră pe lume pe sora mea Ioana. În câteva minute şi în câteva versuri, veţi înţelege de ce şi eu, fără modestie, trebuie să spun că este o poetă extraordinară:

“Insomnie”:
“Nici un părinte nu doarme în noaptea de dragoste a copiilor
nici un arbore nu va lipsi de la-ncolţirea seminţelor lui".

“Leac pentru îngeri”:

“Sunt tristă dar de tine niciodată, / Fug animale speriate de minuni / La care noi nu ştim să ne gândim, / Miercuri şi marţi, vineri şi luni. // Săraci în zile, cine ştie, trecem, / Legaţi la gât de lungi copilării, / Ninşi de puterea sfintelor petreceri, / A nu fi, a te naşte, a iubi. // Îmbracă-mă în alb, în alb ascunde-te şi tu. / Ce-mi dai, să-ţi dau această mână dreaptă? / Ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist? / Leac pentru îngeri - cântecul meu trist.”

“Clepsidra”:

“Copilul meu cu lăcomie / doreşti să te desparţi de trupul meu".

“O rană mai mare”:

"O, doamne, ce blândă e clipa în care / Mă vindeci de rana-mi cu-o rană mai mare!”.

"Acolo unde cred că eşti”:

“Acolo unde cred că eşti / nici trenurile nu străbat / acolo ca de sticlă par / pădurile de brad brumat // tot mai departe simţi şi taci / adăugat la rest mereu / şi nu mai pot înainta / decât pierzându-mă şi eu /.../ mi-e milă şi să-mi amintesc / dar nici să uit nu mă îndur / câtă părere-i în destin / câtă greşeală-i împrejur /.../ în fiecare an aştept / să ningă să te pot vedea / dacă priveşti dacă asculţi / dacă mai înţelegi ceva”.

“Colină”:

“Şi moartea ta ce blând răni / răgazul meu până la moarte / însiguraţi şi plumburii / ne-am îngropat în câte-o carte / cu-aceste şiruri fără vină / care te-alungă dintre vii / te voi privi de pe colină / fără să vreau fără să ştii...".

“Vârsta”:

“Pentru vapoare, pentru catarge,
Vântul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu
Timpul continuă, liniştea nu.

Două sunt culmile singurei soarte.
Una de naştere, alta de moarte,
Stepa măreaţă de-mpiedicare
Plină-i de iarbă, de sărutare.

Adu în cercul vieţii o stâncă
Mijlocul meu sufletesc să-mi arăţi!
Păsări şi fiare, divinităţi
Sar de la pândă şi se mănâncă.

Dă rădăcină, om aşteptat,
Lasă-te mie pentru un timp,
Poate mă sperii, poate îmi schimb
Teama de moarte şi de păcat.

Pentru vapoare, pentru catarge,
Vântul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu,

Timpul continuă, liniştea nu.”

Foto 1 (Andrei): Constanţa Buzea, recitând la Uniunea Scriitorilor, în 2007

Foto 2 (Alice Iulia): Constanţa Buzea, între copiii săi, Ioana şi Andrei, în 2007