5 mai 2008

La 39 de ani

În 3 mai 2008, pe la ora 15.30, am împlinit 39 de ani (sau, cum ar spune cei lipsiţi de imaginaţie, cărora le datorăm proliferarea mesajelor tembele de sărbători de pe celulare şi nu numai: "am prins în buchetul vieţii a treişnoua floare"). Dar am auzit că se poate şi mai rău (Niccolo Machiavelli vă poate aminti, pentru că, deşi nu mai trăieşte fizic, lumea e plină de umbrele lui vii). Dar se poate şi mai bine. De pildă, e mai bine pentru protevista Carmen Dincă (veche prietenă a mea şi iubită-prietenă a unui bun şi dificil prieten), care e mai tânără decât mine cu ceva ani, cum mai tânăr ca mine - spune ea - e şi un alt lucrător din presă, Robert Turcescu (cam rupt de realitate în ultimii ani, la puţin după debutul bun), şi ei născuţi tot de Ziua Presei.
M-a întrebat ieri o cineva dragă şi semnificativ mai tânără dacă nu simt presiunea vârstei, pentru că - parafrazez acum - deşi uneori nu îmi arăt anii, buletinul şi calendarul spun că la anul pe vremea asta voi ajunge la patruzeci de cotolani. I-am răspuns că nu, dat fiind că sunt un bărbat standard, care şi-a încetat dezvoltarea emoţională încă de pe la 12 ani, vârstă la care puştanii încep să cam simtă apropierea erei împerecherii, ceea ce îi duce la oprirea principalilor parametri ai maturizării. Şi de aceea tratez cu inconştienţă fiecare nouă vârstă, până voi fi scos afară pe făraş, la marea debarasare, eu crezând şi atunci că nu m-am maturizat încă de tot.
Aşa că, de ziua mea, după ce mi-am urat un sincer "La mulţi ani", ca orice taur egoist, vă urez şi vouă, din alte zodii, din alte cirezi, cârduri, herghelii, bancuri, stupi sau stoluri, cu drag, tot ce vreţi şi nu îmi face mie rău, desigur. Pentru că meritaţi. Din simplul motiv că aţi citit. Adică aţi fost pe aici!


Notă: aveţi câteva cuvinte despre întâmplarea din 3 mai şi la comentarii, pe www.carmendinca.blogspot.com. Ca să nu vă obosiţi, deşi mi-ar face plăcere să vizitaţi blogul lui Carmen, reproduc ce am scris acolo:

"Carmen,
1. Dupa ce ca esti ziarista la un mare post, tauroaica standard si pictorita in devenire, mai vrei sa fii si Oracolul de pe Lemnea! Am citit avancronica ta si chiar asa s-a intamplat de 3 mai 2008, inclusiv cu biliardul (care, daca se intampla sa fie pigmentat cu tzafne rasfatate, ajunge sa si dezlege unele prietenii, facute tot cu tacul in mana).
2. A fost o seara asa cum mi-am dorit, cred ca si tie ti s-a parut la fel, iar spectacolul de muzica, sport, orgasme stomacale, fum legal, dialoguri si barfe a avut actori grozavi, oameni unul si unul: tu si iubitul tau Rusu cel destept si fitzos (pe langa care Iulius Caesar e mic copil), Andrei K. si iedera lui bruna, Cristi si Florenta lui Dascaleasca fara egal, Adrian anarhistul, Neagra iesita din penumbra, George Chirca cel de cursa lunga si de prietenie asemenea, invitatele tale cele dragute si Ana Maria, sora mea care ne-a umilit pe toti la biliard.
3. Daca mai traim pana anul viitor, dam reluarea sau facem alt spectacol de 3 mai?"

5 comentarii:

Anonim spunea...

IMI CER SCUZE CA NU AM REUSIT SA VA UREZ "LA MULTI ANI!" PE 3 DE ZIUA DVS. DAR ASTA E UN MARE DEFECT DE-AL MEU, UIT ZILELE PERSOANELOR APROPIATE SI-MI ADUC AMINTE CULMEA A DOUA SAU A 3-A ZI DUPA CE A TRECUT SI CHESTIA ASTA O AM DIN COPILARIE. SPER SA NU FIE PREA TARZIU. VA DORESC O SANATATE DE FIER, CEVA BANI PRIN BUZUNARE SI DRAGOSTE PE PAINE(ASTA E O URARE LA CARE N-AM RENUNTAT SI NU VOI RENUNTA NICIODATA, IMI PLACE MIE CUM SUNA).CAT DESPRE VARSTA, EU ZIC CA DESI FIZIC IMBATRANIM, SUFLETUL NOSTRU RAMANE VESNIC TANAR DACA SI NOI NE DORIM ASTA.ASA CA CE CONTEAZA 39 SAU 40 DE ANI E ACELASI LUCRU DACA SUFLETUL DVS. E UNUL DE 20 DE ANI, E TANAR, ENERGIC SI VA DA PUTERE SA CREEATI, SA IUBITI, SA SIMTITI, SA TRAITI CU ADEVARAT!LA MULTI ANI DOMNULE ANDREI!!!!!!!!!!!!!
MEREU UITUCA DE CATALINA

Anonim spunea...

TOATĂ LUME UREAZĂ ...
EU DORESC ...
DORESC PENTRU CEI PE CARE ÎI PREŢUIESC TOT CE MI-AŞ PUTEA DORI MIE;NU SUNT EGOISTĂ ... CUM SPUNEAI
CĂ-S TAURII
SUNT GROAZNIC DE EGOISTĂ CUM ZIC CĂ-S PEŞTII
AŞA CĂ-ŢI DORESC SĂ IUBEŞTI ŞI SĂ FII IUBIT LA FEL
SĂ AI PARTE NUMAI ŞI NUMAI DE BUNE
PE CELE RELE SĂ NU ŢI LE AMINTEŞTI ŞI SĂ NE CÎNŢI ŞI SĂ NE SCRII CUM FACI DE CÎND MI TE AMINTESC
SUNTEM BOGAŢI CITIND ŞI ASCULTÎND
EŞTI BOGAT IUBIND,CÎNTÎND,SCRIIND,
RESTU-S DEŞERTĂCIUNI PĂMÎNTEŞTI
SĂ FII FERICIT !!!
Angela

Carmen spunea...

Sa fie totul asa cum iti doresti!
am revenit.LA MULTI ANI!

Amalia spunea...

La mulţi Ani!

39 sună frumos şi rotund. O să văd peste 6 ani dacă e adevărat!

Acuma, la 33, îmi amintesc de zilele cînd, la 22, aveam o colegă şi bună prietenă de 25 pe care, pe lîngă faptul că o iubeam ca prietenă, o suspectam că e de fapt fosilă. Auzi, 25 de ani!!

Andrei Păunescu spunea...

Catalina,
Ca intotdeauna, scrii frumos si ca o prietena adevarata. Eu sunt si mai uituc, nu iti fadce probleme!