11 iunie 2008

Cenaclul Flacăra la Ploieşti, Braşov şi Scorniceşti






La Ploieşti, renaşterea din 2008, după interzicerea din 1985

• Locul: Ploieşti, Casa de Cultură a Sindicatelor
• Data: 26 mai 2008 • Durata: două ore (18.10-20.15).
• Număr de participanţi: 500.
• Pe scenă: Adrian Păunescu, Tatiana Stepa, Andrei Păunescu, împreună cu doi ploieşteni care au mai urcat în trecut pe scena Cenaclului - Oana Ionescu şi Costin Negulescu, şi cu câţiva tineri artişti, veniţi din sală, să debuteze la Cenaclu: Iulia Dragomir, Alin Pop, Andrada Dumitru, Laura Marinică, Coramia Moţoi şi Ana Maria Popescu.
• Calitatea manifestării: extraordinară, graţie sentimentului unic de forţă şi de prospeţime pe care l-au dat scenei tinerii şi copiii, majoritari în sală.
• Calitatea organizării: foarte bună, datorită eforturilor impresarei Brânduşa Simion.
• Succesele manifestării: Copaci fără pădure, Amor cubist, Rugă pentru părinţi, Ţara lui Impozit Vodă, Bieţi lampagii, Măicuţa când m-o făcut, Treceţi batalioane române Carpaţii, Apel de cărturar, Doamne ocroteşte-i pe români, Clar de inimă, Omul pădurii.
• Debuturi: interpreţii Costin Negulescu (folkist talentat, cu glas cald, amintind de Daniel Iordăchioaie, redebutând, de fapt, la Cenaclu, cu piesele „Grădină cu flori” şi „Lacrimi pentru tatăl învins”), Iulia Dragomir (o foarte frumoasă voce, cu cântecul „Emoţie de toamnă”, pe versuri de Nichita Stănescu), Alin Pop (recitând patetic şi ciudat lui A.P. poemul „Pariul pe poartă”) şi „Trupa fără nume” (Andrada Dumitru, Laura Marinică, Coramia Moţoi şi Ana Maria Popescu, o formaţie armonioasă, cântând piesa „Pădure nebună”).
• Programul: Adrian Păunescu (Apel de cărturar), Tatiana Stepa (Copaci fără pădure, Colindul gutuii din geam, Totuşi iubirea, Măicuţa când m-o făcut, Castelul, Clar de inimă, acest ultim cântec prilejuind revenirea la microfon, din sală, a Oanei Ionescu, folkista care, în 1985, împreună cu sora sa, Alice, adusese la Cenaclu excepţionala piesă pe versuri de Nichita Stănescu), Andrei Păunescu (Amor cubist, Cosaş în fân, Ţara lui Impozit Vodă, Treceţi batalioane române Carpaţii, Ţara, Omul pădurii, Cât ti voi, Doamne ocroteşte-i pe români) şi piesele propuse de debutanţi.
• Evenimente: Adrian Păunescu a anunţat renaşterea cenaclului exact în oraşul în care a avut loc ultimul spectacol dinaintea interzicerii din iunie 1985.
• Reviste "Flacăra” şi cărţi ale lui Adrian Păunescu au fost oferite la standul ad-hoc de lângă scenă. La final, pe aceste tipărituri, A.P. a dat autografe.
• De la masa sa de pe scenă, Adrian Păunescu a răspuns biletelor sosite din sală, în timpul spectacolului. Emoţionante cuvinte au scris mulţi dintre elevii prezenţi (cei mai mulţi, de la Liceul Economic „Virgil Madgearu”) şi câţiva iubitori ai Cenaclului, veniţi chiar şi din Bucureşti, să vadă concertul. Iată câteva dintre bilete:

„Salut cu mare bucurie această renaştere a Cenaclului Flacăra. Pentru acest spectacol am venit de la 50 de km. Vă rugăm, reluaţi şi cântecele aromâne. Magdalena Cristea”.

„Sunt un spirit liber, crescut în serile de Cenaclu, virusat iremediabil - acum 25 de ani – de un sentiment al libertăţii. Copacului fără pădure îi transmit toate îmbrăţişările copacilor prieteni. Nicole”

„De la Dragoş Anghel, pentru doamna profesoară Emilia Rizea: vreau să mă treceţi clasa!”

„Şi totuşi există matrice / Şi totuşi există sistem, / Dau teză, dau teză la mate, / Nu ştiu, am furat şi mă tem” (bilet, fireşte, anonim).

„Dorinţa mea cea mai mare e să cânt, admir mult Cenaclul Flacăra pentru că melodiile mă ung la suflet. Florina Alecu, clasa a XI-a.”

„Răni care nu s-au născut încă, îmi înfloresc pe tălpi, simt adâncul pe un sărut cu buze de femeie peste gura lui hrănită cu cadavre, înfloresc de iubire din sângele propriei mele răni” (anonim).

„Mereu am regretat că nu am prins nici un spectacol al cenaclului, dar în seara aceasta mi s-a împlinit un vis. Vă mulţumesc mult şi abia aştept un nou spectacol pentru că avem nevoie. Diana Andrada.”

„Vă felicit din tot sufletul pentru darurile pe care le-aţi oferit şi le oferiţi permanent celor din jur prin ceea ce sunteţi. Adăugaţi valoare oamenilor şi vieţii prin ceea ce sunteţi. Vă mulţumesc! Iulia Dragomir”




„Vă mulţumim că existaţi, domnule Păunescu, vă mulţumim pentru ideea de a înfiinţa Cenaclul Flacăra şi pentru descoperirea acestor oameni minunaţi pe care i-aţi lansat vreme de 25 de ani. Suntem fericiţi că suntem contemporani cu dvs. Sunteţi singura persoană care a făcut un lucru bun pentru poporul român, când alţii nu aveau curajul de a vorbi. Mirela Ghioc.”






Reîntâlnirea titanilor, la Braşov






• Locul: Braşov, sala Hotelului Aro Palace.
• Data: 29 mai 2008.
• Durata: trei ore (20.30-23.30).
• Număr de participanţi: 700.
• Pe scenă: Adrian Păunescu, Mircea Vintilă, Victor Socaciu, Tatiana Stepa, Vasile Şeicaru, George Nicolescu, Emeric Imre şi trupa „Friends” (Răzvan Crivaci – backing vocals, chitară, Marius Varvaroi „Roje” – clape, Sorin Zamfir – percuţie), Andrei Păunescu şi trupa „Totuşi” (Ştefan Iuga – bass, Dan Alexandru – tobe, amândoi la debutul în Cenaclul Flacăra).
• Calitatea manifestării: excepţională, adesea incendiară.
• Calitatea organizării: excelentă, prin implicarea remarcabilă a gazdei principale, Otilian Neagoe.
• Evenimente: reîntâlnirea, după foarte mulţi ani, pe aceeaşi scenă, a câtorva dintre marile personalităţi ale Cenaclului Flacăra din toate seriile, '70, '80 şi '90. • Vasile Şeicaru a spus la microfon povestea cântecului „La adio”, scris împreună cu Adrian Păunescu şi lansat la Braşov, în 1 ianuarie 1983. • Pentru prima oară, în peste 20 de ani de activitate, Emeric Imre a răguşit înainte de un spectacol şi a intrat în scenă incomplet refăcut. • Au venit la Braşov mai mulţi iubitori ai Cenaclului din toată ţara: Ion Drăgan (ziaristul de origine din Craiova, stabilit la Tg. Mureş), Brânduşa Simion (cunoscuta impresară din Ploieşti, care a făcut efortul de a o aduce personal pe Tatiana Stepa, de la Caracal, unde cantautoarea avusese un concert la prânz, în aceaşi zi) şi bucureştenii Nicoleta şi Emanuel Vaia, Diana Andrada Tocitu şi Sorina Zlătan (o prietenă a Cenaclului care transformă sentimentele în fapte, în cazul de faţă, oferindu-se să îl aducă la Braşov pe marele artist George Nicolescu, cel care, special pentru spectacolul din 29 mai 2008, s-a externat din spitalul bucureştean unde îşi făcea câteva analize).
• Debuturi în Cenaclu: excelentul muzician Răzvan Crivaci, cu o compoziţie proprie.
• Succesele manifestării: Mielul, Pământul deocamdată, Un om pe nişte scări (Mircea Vintilă), Roata, Charlie Chaplin, Mereu cu Dumnezeu (Victor Socaciu), Copaci fără pădure, Spune-mi ceva, Rugă pentru părinţi (Tatiana Stepa), La adio, Actorul, Din prea mult sau prea puţin (Vasile Şeicaru), Eu fără tine, Ordinea de zi, Bătrânii (George Nicolescu), Nebun de alb, Oraţie de nuntă, Capul de la Torda (Emeric Imre), Ţara lui Impozit Vodă, Doamne ocroteşte-i pe români, Ţara (Andrei Păunescu), Treceţi batalioane române Carpaţii (tot Cenaclul), Repetabila povară (Adrian Păunescu).




Bieţi lampagii, la Scorniceşti

• Locul: Scorniceşti, în aer liber, pe platoul din centrul localităţii.
• Data: 30 mai 2008.
• Durata: trei ore (19-22).
• Număr de participanţi: 1500.
• Pe scenă: Adrian Păunescu, Victor Socaciu, Mădălina Amon, Vasile Mardare, Ana Maria Păunescu, Andrei Păunescu.
• Calitatea manifestării: foarte bună.
• Calitatea organizării: bună, dar, din păcate, cu o prezenţă destul de discretă a gazdelor.
• Evenimente: recitalul de o oră al lui Victor Socaciu de la începutul manifestării şi locul inedit pe care Adrian Păunescu l-a ales pentru a conduce spectacolul, aşezându-şi masa şi microfonul între public şi scenă.
• Succesele manifestării: Tata şi caii, Căruţa cu flori, Mama lor (Bună ţară rea tocmeală), Charlie Chaplin, Nu uita că eşti român (Victor Socaciu), Totuşi Doamne, Păpuşarii, Ordinea de zi (Vasile Mardare), România ultimul bal, Vânare de vânt (Ana Maria Păunescu), Nu-s parale, Bieţi lampagii (Mădălina Amon), Amor cubist, Ţara lui Impozit Vodă, Treceţi batalioane române Carpaţii, Doamne ocroteşte-i pe români (Andrei Păunescu), Bocet pentru Ăl Bătrân (Adrian Păunescu).

Foto: Ana Maria Păunescu (Braşov şi Scorniceşti), Sorina Zlătan (Ploieşti)

7 comentarii:

hippiepittis spunea...

...// Salut din tot Sufletul Renasterea Cenaclului Flacara. Fie ca aceasta Renastere sa dureze, sa aiba puterea de a trece peste micile amanunte care distrug de regula Lucrurile Mari si sa aprinda flacara LIBERTATII in Spiritul cator mai multi Tineri Fie ca TRAIREA Lor sa raspandeasca Samanta Libertatii ...

hippiepittis spunea...

Felicit Artistii si pe AP pentru includerea inca din aceste prime editii ale Cenaclului a unor piese noi, sau oricum putin cunoscute, ca de exemplu Tara lui Impozit-Voda, Apel de Carturar,Tara, Roata, Mereu cu Dumnezeu.
Il rog pe Andrei ca la viitoarele editii sa incerce sa faca filmari cu camera video si macar filmarea unei piese pe editie sa o posteze pe youtube.com sau trilulilu.ro.
De asemenea ii sugerez sa specifice in viitoarele comentarii si costul intrarii la spectacol.
O alta sugestie este ca acest Blog sa cuprinda programul viitoarelor editii ale Cenaclului Flacara

Kannaary spunea...

Ce viata minunata trebuie sa aveti ! Sunteti martor si partas al tuturor minunilor muzicale (pentru asta va invidiez sincer ) . Toate aceste concerte , prezentate de dumneavoastra cu talentul specific , ma fac sa regret ca nu am putut ajunge la niciun spectacol , dar nu ma las , pana la urma voi ajunge si eu la un concert al Cenaclului Flacara. Sper ca ne veti mai face partasi evenimentelor la care luati parte , ca sa ne bucurati sufletele prin cuvintele dumneavoastra si sa ne oferiti astfel o bucurie virtuala.

Anonim spunea...

Si la marea cea mare când ajungeţi?
Şi mie îmi e dor de voi, cei pe care îi numesc în gandurile mele "Colindători ai iubirii" ... Uneori o seară de cântec şi poezie face enorm pe acolo pe unde se întâmplă... se mai trezesc sufletele, se mai spală de violenţă şi rutină... Sunt, nu ştiu când, cam prin august - în vară serbările Techerghiolului... şi lumea de acolo e curată la suflet... nu ştiu unde am citit că aţi fost cândva acolo şi că a fost un spectacol nemaipomenit... oriunde daca ajungeţi aproape de de mare vin să vă văd.

Gabriela

Darie Ducan spunea...

Andrei,

Ma bucur mult pentru aceasta renastere. Ma bucur enorm.Salutarile si imbratisarile mele.Minunate sunt si pozele.

tonizobrina spunea...

DESI SUNTEM DE-O VARSTA (NU DE-O SEAMA), NU AM INTALNIT "CENACLUL
FLACARA" IN MILENIUL TRECUT.

M-AM COPT TARZIU.

ABIA IN ANUL OPT AL MILENIULUI TREI, IN ZIUA A-26-A A LUI MAI, LA PLOIESTI, PITITA DUPA CAMERA VIDEO(V-AM DAT DVD-UL PLOIESTIULUI, LA BRASOV PE 29 MAI)AM SIMTIT CA DUMNEZEU "LUCREAZA" PRIN OAMENI CA ADRIAN PAUNESCU, TATIANA STEPA, ANDREI PAUNESCU. II MULTUMESC LUI DUMNEZEU CA SUNTETI ROMANI.
ZORINA ENESCU

sufletzel spunea...

26 mai 2008-am fost in aceeasi sala,la acelasi spectacol!