26 octombrie 2008

Coada la Forma fără fond, de la moaştele Sf. Dumitru, până la Dinamo

• Aţi văzut formă fără fond mai goală decât la coadă la moaştele Sfântului Dumitru din Bucureşti? Nu vorbesc despre cei mulţi – unele surse spun că au fost un milion şi jumătate de pelerini! - din cozile kilometrice, ci despre cei câţiva pretins evlavioşi, care au împrumutat copii de la adevăraţii părinţi, ca să aibă ce ţine în braţe, cerând prioritate la atingerea moaştelor. Alţii cică ar fi dat şpagă să ia un loc mai în faţă. Alţii cică s-ar fi dat bolnavi, ca să înduplece posesorii de locuri cu timp de aşteptare mai mic. Ori sunt absolut idioţi, ori sunt absolut ticăloşi, pentru că, în esenţă, atingerea moaştelor e semn că vrei să te purifici, să fii binecuvântat, însă, pentru atingerea scopului spiritual, minţi porceşte! Şi mai speri, după aceea, că Dumnezeu şi Sfântul Dumitru nu te-au văzut şi tot o să-ţi dea energiile bune, deşi ai ajuns la ele prin fraudă, prin împingere, prin şpagă, prin diversiune, prin injurie?
• Absurd este şi faptul că mulţimi de oameni din toată ţara (şi nu numai) s-au înghesuit, tot acolo, până s-au călcat în picioare, până s-au sufocat, până şi-au rupt oasele, până li s-au spart timpanele de atâtea răcnete, de au fost duşi cu tărgile şi ambulanţele pe la spitale. De ce s-au busculat? Cum de ce? Ca să ajungă la aceleaşi moaşte, unde să se roage – de pildă - pentru sănătate, pentru bunătate, pentru linişte!? Am aflat că nu a murit, totuşi, nimeni după incidentele tragi-comice, aşa că putem adopta liniştiţi strategia “râsu-plânsu-miştocăreala”: ar fi fost de-a dreptul senzaţional să moară cineva încercând să ajungă la moaştele ocrotitorului Bucureştilor, căruia voia să îi ceară o viaţă mai bună şi mai uşoară!
• Nu departe de aceste culmi ale absurdului este şi încrâncenarea cu care, de atâtea decenii, Dinamo se luptă să ia campionatul, prin orice mijloace, ca să ce? Ca să ajungă în cupele europene, unde să ce? Unde să se facă de râs şi să iasă din competiţie, mereu prematur, vai, atât de puţin le-a lipsit, vai, aşa ghinion au avut, vai, aşa arbitraje defavorabile li s-au arătat! Şi apoi să ce? Să o ia de la capăt, cu tot sosul acela roşu, de securişti, miliţieni, generali, colonei, plutonieri, afacerişti şi mecanisme murdare ale aranjamentelor, cu ce scop? Cu scopul de a fi şi mai urâţi în ţară şi de a se mai face o dată de râs în luptele adevărate, care sunt confruntările internaţionale. Şi cu năduful brutal de a se răzbuna pe contracandidaţii civili din competiţiile interne, care nu li se pot opune, pentru că nu au un Minister de Interne în spate, adică un organ menit, în mod normal nu să joace, ci să vegheze la jocul celorlalţi! Şi toate astea, fără ruşine, chiar şi după ce Ştefan cel Mare, numele bulevardului unde e cotineaţa câinilor roşii fără dinţi adevăraţi, a fost declarat sfânt. Să le mai spunem că e ruşine? Nu are rost, pentru că nu ştiu ce e aia. Să mai spunem că e absurd? Nu e cu folos, pentru că aproape tot ce se întâmplă pe la noi e o culme absurdului, începând de la fotbalul furat şi terminând cu fraudele de la coada pseudo-habotniciei.

8 comentarii:

WebMonkey spunea...

De ce crede poporul român că dacă azi e sfântul Dumitru şi toţi s-au îmbulzit să pupe moaştele vor avea mai mult de câştigat decât dacă se duceau acum 10 zile, 20 de zile, acum 4 luni??? De ce nu se duc în timpul anului la biserică să pupe moaşte?? Nu funcţioneză moaştele în timpul anului? Sunt puse pe OFF sau au primit logout??

Anonim spunea...

Cu Dinamo ce ai, frate?! Frustrarea asta chiar nu are si ea o limita?
Te iei de Dinamo pe nedrept, la fel cum se ia lumea de dl. Paunescu. Nu e nici o diferenta. E aceeasi ura nebuna.

Andrei Păunescu spunea...

Webmonkey,
1. Moastele sfintilor nu sunt la dispozitia romanilor decat din cand in cand, atunci cand sunt aduse, mai ales din Grecia.
2. Evita, pe cat posibil, alaturarea cuvintelor care se termina cu "pul" si a celor care incep cu "a", "e", sau "i", din motive de sonoritate sexuala. Spun asta pentru ca am citit in simpaticul tau comentariu de doua ori cuvantul nou creat fara voie "pulanului".
3. Ai dreptate, ai umor: inghesuiala si pupaciunile de moaste in public nu rezolva marile probleme.

Darie Ducan spunea...

O,Andrei,

Să vedem dacă mergem cu tramvaiul şi trecem pe lângă vreo biserică, jumătate din tramvai îşi face cruce, parcă toţi sunt setaţi(cred că şi tabla tramvaiului îşi face!),dar dacă vine controlorul, aceiaşi nu au bilet.

Oare se roagă să nu-i prindă?

Andrei Păunescu spunea...

Darie,
Ai dreptate, ai umor. Am vazut aseara emisiunea lui Mircea Badea si am ras din toate incheieturile de felul in care a tratat aceeasi problema. Sincer, ma bucur ca ies, din mai multe surse, comentarii in aceeasi directie.

Anonim spunea...

Oamenii, saracii, cred ca daca merg la biserica, se inchina la cateva moaste si mai pupa cateva icoane, s-au aranjat cu totul si pot face in rest ce vor( de la minciuni si furturi, pana la relatii de toate felurile, crime, violuri avorturi etc).Numai ca uita ca nu asta e credinta dorita de Dumnezeu.Romania e o tara 97% crestina;numai ca faptele dovedesc contrariul.Poate ne-om trezi odata.

notabeliever spunea...

Referitor la ceea ce s-a intamplat zilele astea la moastele sfintilor, sunt de acord cu dumneavoastra.Eu doar nu vad rostul alaturarii acestor doua pareri ale dumneavoastra, doar pentru ca ,in opinia dumneavoastra, amnadoua pot fi catalogate absurde si rusinoase, nu mi se pare suficient. Iar in legatura cu ceea ce spuneati despre clubul Dinamo, cred ca o parere formata acum mult timp si, posibil, pe motive intemeiate nu mai este valabila sau , cel putin, nu mai este valabila in totalitate. S-au intamplat multe lucruri care demonstreaza ca Dinamo nu are influenta pe care sustineti dumneavoastra ca o are. Inteleg ca iubiti Craiova, dar sa urati Dinamo pentru niste fapte din trecut este, intr-o oarecare masura, exagerat.

Anonim spunea...

baiatu lu tata