22 decembrie 2008

Nici jegul de azi, dar nicidecum zidul de până în 22 decembrie 1989


• 22 decembrie 1989 e ziua care mi-a schimbat viaţa cu totul, până în rădăcina cea mai adâncă, până în creanga cea mai de sus. Atunci s-a prăbuşit o lume închisă, în care trăiam fără speranţa că ar putea-o dărâma-o cineva, ceva. Atunci am simţit că e posibil să trăiesc fără să mă uit peste zid, chiar dacă eu am avut o copilărie mult mai bună decât a altora.

• Atenţie! Faptul că, din 1990, a început un şir nesfârşit de mizerie, de hoţie, de jeg, de sărăcie pentru cei mai mulţi, de minciuni şi de pierdere de caractere nu mă face să devin nostalgic. Ce prostie, ce dovadă de minte îngustă, să regreţi nenorocirea rigidă de ieri, doar pentru că a fost înlocuită cu haosul libertăţilor!

• Da, lumea care s-a construit după 22 decembrie 1989 este revoltător de urâtă şi de diferită decât credeam că va fi, în zilele revoluţiei, dar asta nu o face mai bună pe cea de dinainte, decât pentru cei care au la îndemână comparaţia acefală brută, ca un motor mental în doi timpi, pâr-pâr!, fără nimic vizionar pe scoarţă.

• Dar, acceptând că, din pricina urâţeniei prezentului, nostalgia atâtora faţă de lumea de dinainte de 22 decembrie 1989 este cumva justificată, trebuie să înţelegem la fel de lucid că viitorul nu poate însemna nici resemnarea în faţa marasmului scârbos de acum şi, în niciun caz, întoarcerea la dogmă şi totalitarism.

• De ce? Pentru că, în lumea de după 22 decembrie 1989, avem măcar şansa să ne facem viaţa după puterile şi voinţa noastră, avem dreptul unic să alegem. Chiar dacă asta înseamnă să mai şi cădem cu nasul în capcane, în tornade şi în disperare. Cine nu înţelege asta, cine nu vede şansa din tot răul de după 22 decembrie 1989 nu are dreptul să se plângă, ci îl are doar pe acela de a găsi motive, de a nu căuta soluţii, de a trăi în trecut. Eu nu vreau acel drept! Eu nu vreau liniştea fără orizont a celor ce primesc grăunţe în colivie.

33 de comentarii:

Violeta de la Constanta spunea...

Ca sa te mai distrezi un pic (istoria si politica nu fac bine sanatatii)te rog sa citesti horoscopul rautacios din JURNALUL NATIONAL...e cool

Anonim spunea...

Pe baiatu' lu' tata
Il strange cravata!
(aia de pionier)

Angela spunea...

SĂ AI PARTE DE TOT BINELE DIN LUME ANDREI,ALĂTURI DE MAMA,TATA,COPII TĂI ŞI FEMEIA IUBITĂ ... oricare-ar fi EA ... şi să ne cînţi ... şi să scrii ... şi să rîmîi lîngă noi ... ACELAŞI ...
UN AN NOU ,MAI BUN , cît s-o putea , sănătate multă ... iubire,pace şi lumină-n toate cele

Anonim spunea...

"Iubiti-ma, merit! Am talent si doctorat!"

Sora de mai spunea...

La multi ani Ana Maria!Cu ocazia majoratului to ce isi doreste sa se indeplineasca!

Anonim spunea...

Ce fatza poti sa ai, hartistule!
La multi ani Cameliei si lui Dan Cristoloveanu, sarutari de maini Lucretiei si armata usoara lui Costel!
Belsug la Barca!

Anonim spunea...

Te iubim si te vrem, Dutzule!

Anonim spunea...

Ziduri, libertăți, mai bine zis, Andrei, ochelari de cal ai unora de pe vremea zidurilor - asta fiindcă cine a fost sa fie născut sa fie un om liber chiar a fost... unul dintre aceștia Liberi - a fost Adrian Păunescu, a avut curajul să iasă din turmă, să pară că le face jocul celor cu îngrădirile, dar a spus MULȚIMII prin cenaclul Flacăra ceea ce avea să fie poarta descătușării din acel dureros decembrie 1989... lucru mare ce nu i se iartă nici azi poetului... Libertatea de azi, mă iartă, a aceluiași Adrian Păunescu i-a pus pumnul politic în gură... chiar dacă a mai zis câte ceva, chiar dacă s-a luptat pentru confrați ce au primit o pensie de "artist", nu prea s-a auzit pe jos pe la baza piramidei de aceeași mulțime liberă azi de toate, liberă de muncă, liberă de drepturi, libera de un adăpost și mai ales liberă de un loc de muncă, loc de muncă care să-i asigure ei mulțimii dreptul la o îngrijire medicala, copiilor dreptul la un învățământ de înalta clasă...mai spun, mai bine tac... fiindcă vine anul nou, an din păcate cu soli nu prea buni... dar știi, Andrei, dacă vrei și dacă insiști prin activitate făcută cu cap și inteligenta, ți-l poți face măcar ție mai bun... mulțimea ar trebui sa învețe ca e compusă din indivizi care fiecare la rândul lui are cap ce trebuie pus la treaba!!!!
Cu tot dragul frate de suflet, de cant și poezie: La multi ani!

Gabriela M Secu

Anonim spunea...

Gabriela Marieta Secu din nou!

george_biggy spunea...

Aceasta gabriela,elogiatoarea paunescilor, cica si poeta, a uitat sa scrie cu 2 ''i'' unele cuvinte. Ce limbaj de lemn foloseste, ce limbi adanci daruieste. offf offfffff...mai... mai.
Secu...risto esti un pic hilara si penibila. Si fratele tau de suferinta(poezie,muzica) la fel.

Anonim spunea...

Ce cauti biggy biggy cu mac aici de jignesti in halul asta?Ai vrea sa fii macar pe sfert ca si poetul si omul Adrian Paunescu sau ca si Andrei!Dar esti varza !Ai tupeul sa vii in casa lui Andrei, aici pe blog si sa arunci vorbe murdare!

Anonim spunea...

Aici e casa lui Andrei?

Anonim spunea...

Timpul s-a golit de conţinut
generaţia reperelor
dispare
spaţiul în discipoli
e mărunt
suficienţa
e nimicitoare...

Anonim spunea...

hi ..La multi ani!
Anoim...scurt si la obiect:))(veronica)

Anonim spunea...

Secu (aka Geea),

Ce mai face poezia? Ai mai invatat gramatica? Auzi, chiar n-ai altceva mai bun de facut decat sa te dai spirituala pe bloguri? N-ai odrasla de crescut? N-ai de calcat camasile barbatului? N-ai dusumele de smotruit? N-ai fire de par pe picioare de epilat? N-ai telenovele de urmarit pentru a-ti domoli marea sete de cultura? N-ai vreo vecina cu care sa dezbati teoria chibritului? N-ai ciorba pe foc? De ce nu te rezumi la ciorba ta de pe aragaz si te bagi acolo unde nu-ti fierbe oala?! Literatura nu te vrea! Mi-a spus mie! Esti jal-ni-ca!

Nu vezi ca nu cunosti gramatica limbii romane? Nu vezi ca toti cititorii iti gasesc greseli grave de exprimare prin "creatiile" minunate? De ce te tot bagi in seama? Ce mari frustrari nu-ti dau pace? Chiar te imaginezi poetesa? Dar scrii oribil, fara pic de originalitate, pentru numele lui Dumnezeu! N-ai pic de bun-simt si nici de talent, femeie!

La multi ani!

artista spunea...

La multi ani iubite poet!si ca o mica observatie ,citind si de la anonima veninoasa,se vede clar ca e o parasita ,foc si para ,sau o actuala ,care moare de frica parasirii...

Anonim spunea...

vai si amar ,amaratelor!Andrei e cu gagica in concediu si voi va certati ca proastele!

Anonim spunea...

Andi nu e in concediu, e in sufletele noastre.

Anonim spunea...

Stimate Domnule Andrei Paunescu,

vroiam sa va inteb unde se poate gasi melodia exceptionala pe care i-ati compus-o lui Hagi si pe care ati cantat-o la Tele7 abc in emisiunea unde tatal dumneavoastra l-a convins pe Hagi sa revina la nationala. o caut de atat timp... va rog. andrei

Anonim spunea...

da, ecsact,andy e in sufletele voastre si simultaniesli e in concediu cu sufletul lui

Anonim spunea...

Nu te mai lua de dr. Andy. Noi il iubim.

Anonim spunea...

Anonima draga, iubiti-va pe tunuri!

george_biggy spunea...

anonim/o eu nu vb de adrian paunescu. pana la urma omul s-a descurcat in viata si prin diferit mijloace a devenit cineva. bun\rau, va decide istoria.
eu vb despre poeta maiputin alfabetizata care abereaza si despre andrei paunescu. cred ca impreuna ar face un cuplu extraordinar. propun sa devina a 3 a nevasta a lui. o familie de poeti... iti dai seamaaa... ce tare... se potrivesc. amandoi sunt polivalenti. nu stiu daca ei ii plac barbatii cum ii plac lui fetele,mai ales studentele. imi poate raspunde cineva la intrebare?

;)

Anonim spunea...

Biggy biggy cit mahalagism pe tine!Sau esti si tu vreo studentanemultumita ca nu i s-a acordat o atentie deosebita?! Esti cam invidios se pare!

hippiepittis spunea...

De fapt nu s-au schimbat prea multe in 22 decembrie 89 la ora 12.10. Dupa cum bine stii lupul isi schimba parul dar naravul ba. Tot asha si in Societate, s-a inlocuit elita "de partid" cu elita "de tunari" financiari. S-a mai schimbat controlul necioplit al Securitatii cu controlul de catifea al Masoneriei. In rest tot aceleasi greutati, aceleasi marginalizari, aceleasi drumuri blocate, aceleasi adevaruri nespuse de nimeni. ( mai spune cineva de procentul de Rockeri dintre mortii Revolutiei ?! ) . Probabil ca dupa vreo 50 de ani vom incerca sa facem o lege care sa prevada "Restitutio in intergrum" a revolutiei furate/confiscate....adica NATIONALIZATE .
Al dvs. putin luat, hippiepittis

Anonim spunea...

Marieta Secu, te iubesc!

Anonim spunea...

Marieta Secu, te iubesc!

Anonim spunea...

george biggy,pun pariu ca ziua umbli cu o peruca blonda pa cap

ciprian blidaru spunea...

"Vai ce mic oras", superb titlu, mai bun decat, "Amor cubist". L-am pus si pe blogul meu: http://ciprianblidaru.wordpress.com/2009/01/07/940/ Ar merita un videoclip. E o super melodie la care ar rezona, adolescenti din toate timpurile. Va multumesc!

george_biggy spunea...

Mai draga anonimule eu sunt barbat. Asta este adresa mea de messenger. Daca vrei sa vezi ca sunt barbat si nu port peruca blonda hai sa ne vedem si iti demonstrez.
Si tot ce scriu aici este adevarat.
Cine e vizat stie despre ce e vb.
Restul niste maimutze frigide si complexate + pupincurism la greu.
;)

folkman spunea...

Hello! Eu va las un comentariu in legatura cu Cenaclul Flacara 35! imi puteti lasa un id de mess sau il las eu pe al meu si imi putati da add! al meu este alexfolkman! Cu drag,al dumneavoastra putin luat Alex!

Anonim spunea...

pentru anonimii veninosi

Măi copile de doi lei, eu nu spun decât că îl iubesc şi apreciez pe Andrei, şi dacă sunt sau nu poetă, dacă mă vrea sau nu literatura, nu ma interesează...cu atat mai puţin pe matale, când ţi-oi închina ţie un poem - vociferează, jignește... eu aş putea să-i fiu mamă lui Andrei (ca vârstă) şi ţie copile, poate bunică... stai în banca ta, în gramatica ta şi nu mai vorbi neîntrebat.
Cine ești tu sa nu-mi dai voie sa-i spun lui Andrei ce gândesc? Nu știu ce sex ai mătăluță, de fata sau de băiat, dar educație ma iartă, nu ai nici de un leuț... Da iubesc şi respect familia Păunescu, şi Andrei mi se pare un copil teribil îl admir tare mult chiar şi pentru faptul că va îngăduie aici cu mizeriile voastre.

Gabriela M Secu

Sora de mai spunea...

Aveti dreptate dna Gabriela M. Secu!E usor sa arunci vorbe pline de venin ascunzindu-te sub masca unui anonim!Asta e lasitate!