6 iulie 2009

Cucuie onorabile, cucuie meschine

Şi eu, şi prietenul meu Mihai am copilărit între părinţi depărţiţi. Şi eu, şi Mihai ne-am apucat de cântat în adolescenţă. Şi eu, şi Mihai am tot schimbat cartiere, şcoli şi prieteni. Şi mie, şi lui Mihai puţin ne-a lipsit să ajungem la doi metri. Şi eu, şi Mihai îmbătrânim, dând amândoi cu capul de aceleaşi praguri. Numai că unul - venind dinspre risc, celălalt - dinspre prudenţă.

După despărţirea părinţilor lui, Mihai, în goană după familia pierdută, s-a însurat repede, apoi încă o dată şi-nc-o dată, căzând în plasa întinsă de câte-o femeie, sătulă de-atâta derivă. După divorţul alor mei, eu mi-am îmbrăcat în platoşe, ani şi ani, inima schilodită de glanda căsniciei. Mihai a divorţat de fiecare dată, după numai câţiva ani, la fel de amărât, pe cât de amărât mi-am decapitat eu concubinajele, intrate în fundături. Dar el a încercat, măcar.


Eu atât am tot lăsat pe altădată gloria rock şi lansarea folk, încât, dintr-o promisiune, cum am fost, în adolescenţă, am sărit exact peste carieră şi-am ajuns, încruntat, direct în clasorul celor care - ehei! - dacă s-ar fi ţinut, departe-ar fi ajuns! Mihai cântă şi sâmbăta asta, numai zâmbet, la o nuntă-n Chiajna, de toate: şi „Blue suede shoes”, şi „Suntem pe mâna unor nebuni”, şi „Haide-hai să-ţi fac damblaua / Să mă cauţi cu salteaua / Sunt bărbat adevărat / Şi sunt cel mai bun la pat”. Ca orice muzicant care trebuie să ştie orice. Din visele noastre de preamărire pe scenă nu s-a prea ales nimic. Dar el a încercat, măcar.


Din nesfârşitele mutări, pe unde ne-am urmat părinţii, eu am naufragiat în braţele singurului prieten necondiţionat pe care mi l-am inventat şi pe care l-am închis în mine însumi: eu. Chiar şi aşa, am suferit decepţia prieteniei făţarnice, când până şi eu m-am păcălit, m-am minţit, m-am dus cu vorba. Mihai şi-a transformat dezrădăcinările în disperarea de a-şi face imediat prieteni, peste tot, pe viaţă şi pe clipă. A dat la toţi şi a cam uitat să ia, candidând - ca obiect viu de studiu - la capitolul „Prost de bun”, aliniatele „Cum să-mprumuţi de la el fără să se supere că nu-i mai dai înapoi” şi „Cum să ajungă el la parchet în locul vinovatului pe care nu se-ndură să-l toarne”. Mulţii lui amici l-au folosit şi l-au trădat, ştiind că o să lase de la el. Pagubă la mine de neîncredere, pagubă la el de prea multă încredere. Dar el a încercat, măcar.


El a riscat mereu, a construit mult şi a pierdut, din când în când, totul, căutând marea lovitură, care nu i-a venit în buzunar, ci după ceafă. Eu am păstrat tot ce-am construit, întotdeauna. La ce folos risipa lui, născătoare de efort proaspăt? La ce bun parcimonia mea inflexibilă, dacă ne trezim, în fiecare zi, la fel de apăsaţi, el - de teama că nu poate păstra, eu - de spaima că degeaba am păstrat? Dar el a încercat, măcar.


Pe braţele noastre se văd cicatrici: la el, de atac nesăbuit, la mine, de apărare supraaglomerată. Pe streşinile noastre stau, pietrificate, la el, murdăriile atâtor cârduri de pupeze călătoare şi prieteni făţarnici, la mine, oxizi şi licheni pe scutul prudenţei închiderii în sine.


Iar, printre firele de păr, tot mai rare, tot mai albe, ni se văd amândurora, din ce în ce mai bine, cucuiele unei vieţi îndoite. Mai contează care sunt onorabile şi care meschine?

23 de comentarii:

George Chirca spunea...

Mai Andrei, tu esti chiar talentat...
Apucate frate de scris carti si lasa prostiile...
Sa fii iubit !

Anonim spunea...

La multi ani Mihai!

ecaterina spunea...

Risc şi Prudenţă.Extreme ce coincid în Punctul culminant al acţiunii, VIAŢA. Dacă la expoziţiune, intrigă şi desfăşurarea acţiunii, se manifestă latura individuală, (contextul şi proximitatea socială, psiho-afectivă, profesională), la Punctul culminant suntem toţi la fel de vulnerabili Acum se manifestă DAT-ul. Cum trăim deznodământul, este alegerea noastră, ca entitate individuală (dar dependentă afectiv de CINEVA CARE NE IUBEŞTE, NECONDIŢIONAT).Pentru tine şi pentru Mihai (NAPU?): Fiecare OM,
Are viaţa lui.
Fiecare OM,
Are moartea lui.

Dar ne intersectăm unii cu alţii.
Într-o viaţă,
Sau în mai multe vieţi.
Într-o moarte,
Sau în mai multe morţi.
Citeam Bacovia
într-o seară în care
Iarna se îngâna cu Primăvara
Şi culmea!
Iarna ştia că trebuie să plece
iar Primăvara ştia că a venit timpul să se aşeze aici.
Dar, fiecare dintre ele, dansa.

Iarna şi Primăvara,
dansau ţinându-se de mâini,
împletindu-şi mâinile,
odihnindu-se.
Una cu alta,
Una într-alta,
simţind nevoia de a opri clipele de la curgere

Ca să renaşti
trebuie înainte să mori.
Transformare dureroasă.

Sămânţa ce primăvara surâde verde crud,
a trebuit întâi să moară,
să putrezească sub alb veşmânt.

Dacă aş putea să merg înapoi în timp,
în clipa dinaintea durerii,
Ce aş alege?

Rana din care curge sânge,
Inima sfâşiată de dureri
şi bandajată cu PRIETENI.
04,03,2009, în timp ce mă ,,hrăneam” cu un curs pentru semestrul II (pg.320)

Anonim spunea...

Conteaza.

Anonim spunea...

Fiecare om alege datul si primitul. Fiecare persoana alege ce va afce sau ce nu va face pentru o prietenie (chiar daca este una falsa). De cele mai multe ori nu putem trai doar din sfaturile noastre, avem nevoie si de ei, cei care la un moment dat ne dezamagesc. Dar, exact cum spuneai in text, Mihai a incercat. Ce este oare mai dureros, sa nu incerci si sa nu stii niciodata cum ar fi fost sau sa incerci si sa suferi?
Neagra

Adriana spunea...

Mi-ar placea si mie sa am curajul si, poate, nebunia lui Mihai de a incerca. Sa nu-mi para rau ca a trecut viata pe langa mine, ca a trecut si el prin fata mea si eu nu am facut nimic. Dar, din pacate, mi-e teama, Poate e acelasi sentiment de aparare pe care l-ati descris si dvs., poate e lasitate, poate e neputinta...
Oricum, va felicit, dle Andrei, pentru sensibilitatea si talentul cu care ati creionat doua lumi, doua destine, doua extreme. Si va multumesc pentru ca m-ati adus putin mai aproape de o persoana careia nu stiu cum sa-i spun niste adevaruri... Si,sincer, mi-ar placea sa spuna cineva si despre mine, referindu-se la o anumita poveste, "macar a incercat..."

Anonim spunea...

Macar ai incercat

Mihai Aurelian spunea...

Andrei iti admir inteligenta de care dai dovada si iti multumesc ca ai reusit sa ma citesti asa cum sunt,esti un real talent,chiar mi-am pus si eu"alle tassen im schrank"(toate cestile in dulap)-un vechi proverb german-si datorita tie,numai sa stii k pe tine te consider chiar un prieten de nadejde,un prieten advarat-macar incerc!Felicitari si multumesc pentru analiza obiectiva.Mihai Napu

Mihai Aurelian spunea...

Si va multumesc voua pt commenturi dragi prieteni-stiti voi!!!.......
Va pup,Mihai Napu

Anonim spunea...

Punct ochit, punct lovit! Macar ai incercat! Felicitari!

Adriana spunea...

Nu, nu am incercat. Am citit comentariile care au urmat dupa al meu si mi-am dat seama, din nou, ca a mai trecut o sansa pe langa mine. Si eu am fost doar politicoasa, formala. Am vorbit cu cuvinte comune si, cand ar fi trebuit sa spun ce simt, am tacut. Imi pare rau...

inka spunea...

Buna, te-ar interesa un schimb de linkuri? daca da, astept un comentariu la mine pe blog cu datele tale si numele (cum sa te trec in lista). Pupici si o zi buna iti doresc!

gabi spunea...

Frumos scris !
Frumos gandit !

Cand esti un om sincer si deschis chiar nu mai conteaza cum ar fi fost mai bine si cu siguranta fiecare are binele sau.

Cine incearca are castig de cunoastere. Cunoastere de sine si cunoastere exterioara. Chiar daca nu te bucuri de fiecare data de cate ori indraznesti, a face e mai mult decat a privi ;)

gabi spunea...

Mi-au placut si gandurile "ecaterinei" :)

Gand_licitat spunea...

2 extreme... 2 extreme intre care, eu oscilez. si nu-mi spuneti ca nu se poate, ba se poate. in anumite aspecte ale vietii, esti "stanca" , inchis intr-o cochilie ce nimeni nu o poate deschide sau sparge. si-n alte aspecte, este floarea larg deschisa ce nu riposteaza albinei ce tocmai a poposit in nectaru-i.
sunt momente in viata in care imprejurarea iti cere sa te-nchizi in tine, si sa mori incet. pana cand, dai peste momentul in care, reinvii. si alergi cu capu-nainte, visand ca orizontul e doar al tau. si-l cuprinzi in brate, ca apoi... sa te reintorci in tacere, intr-o meditatie sacra.
si nu interpretati un astfel de om ca "instabil" . nu, eu il vad doar un om ce impaca si capra si varza, ce invata din propriile greseli, si care in momentele de intelepciune, invata din greselile altora.

Adriana spunea...

Ce sa fac? Cum sa fac?

Anonim spunea...

Adriana, lasa-o asa cum a picat!Parerea mea!Spun asta, deoarece cunosc cit de rai pot fi unii de pe aici in dorinta de a-ti sari imediat la git! Nu iti mai cere atitea scuze! Iti spun din experienta mea aici! Succes Adriana!

Adriana spunea...

Draga anomim,
Multumesc pentru sfaturi... Dar cred ca am fost inteleasa gresit. Am vazut si eu ce replici s-au aruncat in urma, la alte postari, dar sunt de cu totul alta natura. Eu doar i-am multumit d-lui Andrei pentru ca, prin acest articol, m-a adus aproape de o persoana draga, poate prea draga...
P.S.: Si, da, mi-am cerut scuze. Mie insami, pentru ca n-am avut si n-am curaj sa spun lucrurile asa cum sunt, la timp.

cdmitroi spunea...

Frumoasa prietenie, bun subiect. Insa, ce cauta "iar, printre firele de păr, tot mai rare, tot mai albe, ni se văd amândurora, din ce în ce mai bine, cucuiele unei vieţi îndoite". Te si vad la 120 de ani cu putine fire de par albepe cap...esti tanar domne! Si cum zicea Dinescu: "Sunt tanar, tanar cu spatele frumos" :P

http://beheader69 spunea...

salut..te apreciez mult si mi ar placea un schimb de link uri andrei...imi plac versurile tale

vasvic spunea...

Multa fericire sanatate,putere de munca si cat mai multe poezii si reprezentari cu cenaclu Flacara pentru tatal tau la implinirea celor 66 de primaveri.La multi ani!..

Anonim spunea...

Adriana, incearca macar!

Anonim spunea...

Da, Adriana ...Impinge! Hai ca poti! Se vede motzu'!