16 septembrie 2009

Totuşi, la botezul unui dac liber, la Covaci

I-am luat pe colegii mei de trupă, Tase şi Napu, şi am fugit, încărcaţi cu chitări, staţii, clape şi efecte, până lângă Timişoara, la Covaci. Florin Macavei, patronul echipei de fotbal de acolo (care tocmai a promovat în B, deşi satul are puţin peste 600 de locuitori!), ne-a chemat să îi fim alături la botezul fiului său, dacul liber Matei Ioan, pe care a vrut să-l creştineze în ritm de rock şi folk. Cum să refuzăm o asemenea chemare, mai ales că mai fuseserăm acolo, la Festivalul "Dacii Liberi" din iunie 2009 (chemaţi, atunci, de Octavian Stăncioiu), şi ştiam ce bine e la Pensiunea Anette din Covaci şi ce oameni buni sunt? Şi am cântat o bună parte din seara şi noaptea de 12/13 septembrie 2009, într-un cort uriaş, cu mai multe încăperi (model Baiazid), pentru 2-300 de oameni. Evenimentul a părut mult mai mult un concert adevărat, decât o sindrofie cu paranghelie şi cu lăutărie, ceea ce ne-a făcut să nu ne simţim stingheri. Dimpotrivă. Dar nici nu am exagerat cu piesele heavy, aşa că eu l-am invitat pe scenă, pentru câteva cântece, şi pe folkistul Vasile Mardare, iar Mihai Napu (care a susţinut şi un program de evergreenuri cu Tase alături) a chemat-o, din timp, pentru orice eventualitate, la Covaci, şi pe solista de muzici populare, Gabi Tănase, din Craiova, cu tot cu Nelu, clăparul. Tase nu şi-a chemat decât muzele şi uite cum a trecut o nouă noapte de cântec a vieţii noastre. Vă mai spun doar că nu s-a cântat nicio manea (deci, se poate şi botez fără "duşmanii mei"), iar, la ora 2 noaptea, câţiva petrecăreţi au început să strige. Ce credeţi că voiau? Horincă? Sarmale? Tort? Salam? Minune? Femei/bărbaţi? Bursuc? Apă plată? Niciuna dintre toate astea. Strigau: "AC/DC"! Şi le-am dat! Cu aşa daci, se poate trece la reconstituirea ţării lui Burebista.

12 comentarii:

Anonim spunea...

Timisoara my love

elena marin-alexe spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
elena marin-alexe spunea...

Dumnezeu ssa-l binecuvanteze pe micut dar si pe voi toata trupa Totusi.

Octavian Stăncioiu spunea...

Mulțumim, domnule Andrei! Să dea Dumnezeu să ne vedem și anul viitor, la ediția a II-a a Festivalului Dacii Liberi!

http://www.fortuna-covaci.ro/andrei-paunescu-despre-botezul-lui-matei-macavei

http://www.fortuna-covaci.ro/la-mul%C8%9Bi-ani-matei-macavei

Anonim spunea...

Toamna este o a doua primavara,cand fiecare frunza este o floare.Violeta

Anonim spunea...

Foarte dragutz copilul, imi plac ochii albastri

Anonim spunea...

Mergi des in acea parte a tarii:)

Anonim spunea...

Si ai cintat gratis, trubadure fara padure?

Andrei Păunescu spunea...

Raspunsuri pt Anonim 1 si 2 (sau poate acelasi)
1. poate ca da
2. poate ca nu

Octavian Stăncioiu spunea...

De acum înainte, la fiecare meci al Fortunei Covaci de pe teren propriu va fi difuzată piesa ”Doamne, ocrotește-i pe români”, interpretată de Andrei Păunescu.

Anonim spunea...

Poate inaugurezi Serbarile de la Covaci, la concurenta cu orgiile de la Tebea, unde amfitrion e nimeni altul decat P...u'

Vlad spunea...

ok..foarte frumos,botez fara manele la un patron de fotbal...botez cu rock si folk...