22 ianuarie 2010

Chitara mea dezacordată


Nu pot cânta, cum o făceam odată,

Chitara-mi şade-n mâini, dezacordată.

În toate fibrele cuminţi de brad,

Eşti nodul înspre care focuri cad.

Frumoasă doamnă, ca un banc de peşti,

Speram să-noţi, necum să aţipeşti.

Din valul negru-alb al unor clape,

Iubirea noastră iarăşi să se-adape.

Reacordarea, ştiu, nu-i un poncif,

Nici părul nu se-mparte-n corzi, pe grif.

Din adunarea de năravuri caste,

Rămâne-un zăngănit strident, pe taste.

Iar braţul curs din spatele îngust

Îl pot vedea, dar, vai, nu pot să-l gust.

S-a instalat dezordinea în corzi

Şi numai timpul zero mi-l acorzi.

Când ţi-am adus uleiul pentru lampă,

Ai ars fitilul, cu porniri de vampă.

Şi rezonanţa s-a pornit cu drag

În frunzele obraznice de fag.

Iar sunetul s-a resorbit în brazii-n

(În) care simt şi-acum miros de frasin.

Cu unghia, în lemnul de cireş,

Sculptez o poartă, aşteptând să ieşi.

Cu mână mică, din trecut să iei

În legătură dublă, nişte chei

Ce fac din sentimente prea înalte

Grămezi de praf, precipitat în halde.

În labirintul nostru de arţar,

Întind un cimitir şi-acolo car

Tot ce găsesc, fixat în palisandru,

Tot ce-i steril, din ce fusese tandru.

De ce voiesc să mai trăiesc şi mâine,

Când mi-a rămas alături doar un câine?

De ce mi-e frică de oricare ton,

De camerton sau de diapazon?

De ce sub ochi s-a împietrit un cearcăn

Ce se preface-n coajă de mesteacăn?

De ce pe crucea Sfântului Andrei

Au răsărit şi mugurii de tei?

De ce englezii spun, pe unde medii,

Aceeaşi piesă pentru câte-o lady,

Ce, într-un turn, închisă tot cosea,

Pe inul nepătat de vreo vopsea

Poveşti cavalereşti cu guvernante

Anglo-saxone, neinteresante?

De ce în lumea plină de obezi,

Iubita mea, nu poţi să racordezi

Un aparat, un cablu şi-un buton,

Să mă repare, să devin afon?

Să-mi pună-n gură şi în gând, acuş,

Ca postament de strune, un căluş,

Ce-n cuminţenie din nou să poarte

Străvechiul acordaj al unor coarde

Ce s-au desprins şi-acum îşi fac de cap,

Răzbunătoare, reci. Dar o să scap

Intrând cu totul într-un nod de lemn

În care nu contează ce însemn

Pe banda largă dintre difuzor

Şi un magnet ciobit, devastator,

Ciclop handicapat, cu ochiul scos

De aşchiile strânse-n abanos

Ce s-a zgârcit la pumnul de arginţi

Şi-a dat pe ei acei vulcani fierbinţi,

În care sufletul mi s-a întors

Statuie moartă, putredă, de bronz.

Eu mă retrag în creanga de mahon,

Ca îngerul, alunecând pe horn,

Să iscodesc prin paturi, mese, case,

Neauzit, ca sunetele joase

Ce sapă-ncet, cu obicei de râmă,

Şi simt în faţă cum li se dărâmă

Icoana către care spun un vers,

Văzând cum trece spre un trai invers,

Cu lăutarii trândavi, veşnic criţă,

Intimidaţi de-o tânără actriţă,

Stând pe-un călcâi mediteranean,

Urcând obraznic placa de pian,

Menită preoţilor pentru predici,

Nu ţie, mire strâmb, să te împiedici,

De vălul unei nunţi ce nu există

Nici când mireasa plânge în batistă

Şi face iar din lacrimi heleşteu

În care ne-necăm şi ea, şi eu,

De ziua sfântului bolnav, Andrei,

Când grâul n-a-ncolţit pe masa ei,

Când şi căţeaua a fugit în stradă

Murind subit, stăpâna să îşi vadă,

Mergând prin iarbă, căutând un cuplu,

Părinţi de împrumut, cu glasul suplu.

Nu pot să cânt, cu o făceam odată,

Chitara-mi şade-n mâini dezacordată

Şi spun târziu, când nu te pot avea:

Iubita mea, tu eşti chitara mea.


P.S.: E o altă variantă, aici, a textului publicat nu demult sub titlul "Iubita şi chitara"

9 comentarii:

Anonim spunea...

Apropos de muzica buna... Va recomand sa sscultati o extraordinara formatie scotiana: http://www.youtube.com/watch?v=MqpSJds6biU&feature=related

Si pentru ca sunteti un mare fan al celor de la ACDC, o piesa a altei trupe din Scotia, Geordie, cu celebrul Brian Johnson... http://www.youtube.com/watch?v=cehUGEVm5Kg

Andrei Păunescu spunea...

Anonimule,
1. Pacat ca nu am cum sa te strig altfel
2. Da, ai dreptate, suna foarte bine scotienii.
3. Stiu de Geordie, dar nu imi pot adapta urechea la alta companie pentru Brian Johnson, dupa ce a intrat la ACDC. Mersi mult!

Anonim spunea...

Draga Andrei,

ti-am descoperit blogul din dor de Tatiana, a carei muzica o ascult cand sunt trista sau vesela si acum pot intelege de ce te-a iubit ea asa de mult. Iarta-ma pentru ceea ce spun, dar ca simplu privitor al spectacolelor Cenaclului dinainte si de dupa Revolutie, mi-ai parut, asa, doar....fiul "bossului", cum toti ii spuneau(sau poate ii mai spun inca,nu stiu) titanului Adrian Paunescu. Abia descoperind blogul, citindu-te, mi s-a luat valul de pe ochi, cum s-ar zice. Nici nu stiu de ce iti scriu acuma, nici nu stiu de tu ma vei citi. Poate ca tot din dor de Tatiana, dar si din mare drag de cel mai mare poet in viata al romanilor, AP, de care tu esti prin sange legat. Si=am mai realizat ca "din stejar, stejar rasare", si ca tu esti mladita care deocamdata sta la umbra celui falnic.
Eu traiesc departe de tara, sunt o simpla muritoare de care rad multi ca imi place de AP. Putin imi pasa, desi ma doare atitudinea asta tipic romaneasca, unde valoarea nu are valoare. Te pup si iti doresc numai bine. M.

PS Fiind acasa cu o prunca de 5 luni, astept zilnic scrierile tale de pe blog, asa ca nu ma lasa sa astept prea mult intre doua postari! Imi plac al naibii de mult perlele elevilor despre literatura romana!

Anonim spunea...

frumos!
felicitari!

Andrei Păunescu spunea...

M,
Am fost, sunt şi voi fi "fiul Bossului" (vină şi merit la care nu am nicio contribuţie, pentru că părinţii nu m-au făcut la cererea mea) şi, din păcate, sunt mulţi care nu vor să vadă că sunt şi altceva. Să le fie de bine.
Ţi-am citit textul şi îţi mulţumesc că ai ai transformat gândul în mărturisire.
Cei care rând de tine pun pariu că nu au citit cărţile lui AP, pentru că e greu să râzi când ştii (iar câteva măcar dintre poemele sale întrunesc toate calităţile ca să rămână, din punct de vedere estetic, emoţional, popular, naţional etc)

Anonim spunea...

Andrei,
cei care rad nu vad padurea din cauza copacilor si au ochelari de cal. Mie imi place AP poetul, de poezia Domniei Sale sunt eu interesata si sunt mandra,ca romanca, sa citesc poezii care, uneori, parca sunt scrise pentru mine, special... Ca unii, altii resping valoarea poetica a lui P. din cauza amestecului sau in politica, e treaba lor, ei pierd! E ca si cum ai zice ca pictura lui Van Gogh nu are valoare pt ca pictorul avea o ureche taiata si exemplele pot continua. Ma scoate din sarite atitudinea ac neam care nu stie sa isi pretuiasca valorile si sunt oameni, cica, educati, cu mastere si phd-uri, ha, ha!
In fine, ma bucur, asa cum ziceam, ca tu nu esti departe de "trunchi" si ma unge la suflet stilul tau literar, pe bune! Sanatate, ca-i mai buna decat toate! M.

elena chiriac spunea...

pe corzile chitarei cresc azi fluturi,
din urma palmei tale doar zăpadă,
păienjeniș de note-n dezacorduri
mi-a năpădit fereastra spre livadă...

tu ești tu,Andrei!

Andrei Păunescu spunea...

M,
Ai dreptate. Din pacate, daca sunt prea multi, ignorantii si raii dau culoarea predominanta a spatiului. Referitor la trunchi, e o problema care, firesc, ma preocupa, fiindca, mai intai, nimeni nu iubeste postura de aşchie (poate doar unele femei, puse pe cântar) iar chestiunea distanţei sănătoase faţă de trunchi e cea mai delicată: trunchiul te consideră mereu prea departe, comentatorii - prea aproape.

Andrei Păunescu spunea...

Elena Chiriac,
Iar tu eşti strofa transcrisă aici. Mersi.