6 martie 2010

Versuri pe timp de iarnă întârziată

La un text din iulie 2009 despre tatăl meu, Fontilili a trimis un comentariu în care a citat câteva versuri dintr-un poem şi m-a rugat să îi ofer poezia întreagă. Am găsit textul, aparţinând tatălui meu, apărut în cartea Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, din 1986. Iată-l, mai ales că e o vreme de "antiprimăvară", cu aceste ninsori întârziate, când plantele tocmai dădeau să înverzească:

Fereastră

Am trecut pe stradă fără de nădejde

Şi în ochi ninsoarea scânteia,

Biciuit de viscol sufeream câineşte

Şi-am văzut lumină la fereastra ta.


Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie bine.

Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie rău,

Ştiu că la veioză mă citeai pe mine

Ca să descifrezi destinul tău.


Tu, plângând în casă, eu - plângând afară,

Sanctităţi de lacrimă eram,

Dacă-aş fi ştiut c-o să te doară

Îţi dădeam c-un bulgăre în geam.


Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?

Nu-i aşa că rezistăm frumos,

Conservând orgoliu şi singurătate

Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?


Mai coboară totuşi de lângă fereastră

S-o pornim prin viscole înot,

Şi să ne-amintim iubirea noastră

Şi că poate n-am murit de tot.



Adrian Păunescu

2 comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Nu pot sa comentez versurile Poetului.Simt doar ca de la primul pana la ultimul cuvant, ma cutreiera prin adancimi de suflet si-mi rascolesc licariri de lumina, din vremi nu de mult trecute.
Multumesc Andrei, multumesc ,pentru darul de azi.
Fii binecuvantat!

fonte di gioia spunea...

va multumesc din suflet!...e foarte fain ca poezia se numeste "fereastra" si eu am o mica- mare obsesie cu ferestrele