6 iunie 2010

La Bobul lăudat


Scriu schiţa acestui text în scurtele opriri la semafoare, la întoarcerea dela concertul lui Bob Dylan dela Bucureşti, din 2 iunie 2010. Nu vreau să aud părerile altora, de teamă să nu mai primesc o lovitură, de frică să nu îmi pierd sinceritatea şi să mă tenteze ipocrizia şi conformismul festivist, la care cheamă întâlnirea cu o legendă.

Pentru că întâlnirea cu o legendă te poate ridica sau o poate coborî. Din păcate, spectacolul, aşteptat de unii români de mai mult de 40 de ani, înclină balanţa către cea de-a doua variantă, tristă, incompletă. Venirea la Bucureşti a marelui spirit, cantautor, compozitor, protestatar şi om de atitudine, desemnat recent, pe bună dreptate, personalitatea numărul unu a muzicii moderne (la categoria artişti individuali) nu a fost ridicarea noastră la încântare, ci a însemnat coborârea gigantului de pe soclu, fapt care a întristat, măcar în parte, puhoiul de mii de admiratori, veniţi pe Bulevardul Barbu Văcărescu, la concertul de 90 de minute, deschis de Nicu Alifantis.

De ce acest gust amar, chiar pietros?

• Nu pentru că Bob Dylan ar fi fost vreodată foarte comunicativ cu spectatorii, ci pentru că poetul-cântăreţ nu a vorbit deloc cu publicul care l-a aşteptat ca pe un zeu, ci a înlănţuit piesele ca un tonomat.

• Nu pentru că figura emblematică a folkului mondial a venit cu o trupă confuză de acompaniament (instrumentişti fără străluciri evidente), ci pentru că vedeta nu a cântat nici măcar o piesă de folk curat, ci un lung şir de compoziţii liniare de blues-jazz-folk obosite, fără identitatea care a făcut din Bob Dylan un titan care a trezit generaţii întregi din conformism.

• Nu pentru că un mare artist nu are dreptul şi la experimente, ci pentru că Bob Dylan a făcut la Bucureşti mai mult experimente şi nu a inclus în repertoriul oferit românilor, care-l aşteptau de o viaţă, marile sale hituri, care l-au făcut iubit, chiar idolatrizat, nici măcar absolut obligatoria icoană „Vânare de vânt” („Blowing in the wind”)! Cu puţine excepţii, piesele cântate au fost parcă alese pe dos, ca să dea cu praf peste o operă excepţională, dar nerelevată la Bucureşti.

• Nu pentru că, la aproape 69 de ani, s-ar fi aşteptat cineva ca Bob Dylan să cânte viguros, ca la 30 sau 40 de ani, ci pentru că muzica sa, oricât de mare prioritate ar da textului, ar trebui să însemne, în primul rând, linie melodică, nu recitări guturale comode, care atentează la însăşi icoana artistului din peretele sufletului nostru.

• Nu pentru că un asemenea concert nu ar fi trebuit ascultat şi cu urechea inimii, nu numai cu urechea obiectivă a melomanului, ci pentru că seara de 2 iunie a pus într-o mare dificultate urechea minţii, oricât de dornică ar fi fost ea să audă ce spera, nu ceea ce se întâmpla în realitate pe scenă.

• Nu pentru că Bob Dylan şi cei cinci colegi (un toboşar, un bassist-contrabasist, doi chitarişti, un organist şi însăşi vedeta, la clape şi prea rar la chitară) ar fi cântat fals sau incorect, ci pentru că au interpretat fără viaţă, când viaţa este forţa supremă a operei lui Bob Dylan.

• Nu pentru că nu merita să mergem, orice ar fi fost, la întâlnirea cu mitul, ci pentru că mitul, prea mult aşteptat, a venit obosit, să se năruie chiar sub privirile muritorilor care se văd cu obiectul de cult tras în praf.

• Nu pentru că nu s-ar fi auzit bine tehnica instalată în aer liber, ci pentru că, oricât de bune ar fi aparatele, ele pot da orice, dar nu viaţă, unei scene plină de umbre.

Dar ce soluţie au marii protestatari ai muzicii şi poeziei moderne, odată încărunţiţi, după ce ideile pentru care au luptat, în primul rând libertatea, s-au mai şi obţinut, inclusiv pe la noi? Dacă se retrag, sunt acuzaţi de laşitate, sub motivul că nu există coloşi pensionari, şi sunt chemaţi înapoi în arenă. Dacă revin şi îşi continuă truda, sunt acuzaţi, adesea cu îndreptăţire, de lipsă de simţ al ridicolului.

Ce rămâne, deci, după concertul lui Bob Dylan dela Bucureşti? Rămân câteva amintiri şi fotografii unice, bune de pus în biografia noastră, dar şi o mare tristeţe, ca taxă pe mit.

Rămân prosternarea în faţa amintirii care ne populează încă sufletul şi consternarea în faţa prezentului din Zona Arena.

La ieşire, m-am întâlnit cu cantautorul Vasile Şeicaru, care a crescut şi s-a dezvoltat artistic sub influenţa lui Dylan şi care venise, ca noi toţi, la concert, ca la Bobul lăudat, să i se închine. Şeicaru vorbea, literalmente, singur, nevenindu-i să creadă că un colos de talia lui Dylan nu şi-a cântat, la Bucureşti, majoritatea propriilor creaţii reprezentative, propriile hituri.

Altcineva, foarte supărat, striga celor din grupul cu care venise la concert, atunci când înţelesese că artistul nu va mai reveni pentru al doilea bis şi trebuie s-o luăm spre case: „Hai la patiserie, măcar acolo sigur găsim o Fantezie cu rahat!” Tristă sonoritate, sinistră alternativă, pentru un fan dezamăgit. Un prieten, care m-a văzut ascultând în tăcere concertul, cu un hot-dog în mână, m-a întrebat, aşteptând să-i confirm ceea ce şi lui i se păruse: „Cum a fost?” N-am putut să mint şi să mă mint. I-am spus: ... însă hot-dogul a fost foarte bun. „Dar concertul? Ce zici?”.

Zic că a fost ca o seară de dragoste nu numai fără orgasm, dar şi fără penetrare.

Dincolo de toate aşteptările înăbuşite, dincolo de decepţiile de după întâlnirea cu istoria automutilată la Bucureşti, măcar să păstrăm în minţi adevărul imutabil că Bob Dylan rămâne în legendă, acolo unde a urcat singur, acum aproape 50 de ani, fiind artistul potrivit, la locul potrivit, în epoca potrivită în care era nevoie de el. Nici chiar el nu mai poate schimba asta.

19 comentarii:

Loly spunea...

Ai mare dreptate.Am fost dezamagita de concert.Mi-e rusine sa spun,dar am regretat ca am dat banii pe bilet.

elena marin-alexe spunea...

Sunt dezolata.Mi-a placut mult Bob...Ma bucur ca nu sunt in capitala...pentru prima oara dupa revolutie.
Mereu aveam un dinte contra bucurestenilor, care au sansa sa-si vada idolii.

Darie Ducan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Darie Ducan spunea...

Draga Andrei,

Am fost si eu la concert. Cateva piese mi-au placut. Ce nu mi-a placut nici mie a fost cinismul de a nu se interesa ce piese l-au facut iubit in tara unde canta prima data, ca sa le cante. A venit a cantat, a luat banul si valea. O iubire a tratat-o curveste. As fi nedrept sa spun ca nu si-a meritat banii, dar nu a fost extraordinar. Asteptam Lay Lady lay si Hurricane, piesele mele preferate. Nu au fost. Nici deplorabil nu a fost dar foarte schimbat si foarte amuzical, ai dreptate, piesa Like a rolling stone avea total alta linie melodica, abia am recunoscut-o dupa versuri. In noaptea aceea m-am dus acasa si i-am ascultat CD-ul Columbia. Aici e el. Live e in toane.

hippiepittis spunea...

Bob Dylan a fost mai implicat ca de obicei aici, la Bucuresti. Aveti in acest sens si opinia lui Ducu Bertzi, mai autorizata ca a mea!
Cine stie cum se desfasoara concertele din ultimii ani ale lui BD, ar fi remarcat extraordinarele mini-recitaluri la muzicuta si cele 4 piese la care BD a cantat la chitara. Sincer, pe mine m-a uluit la propriu interpretarea lui Rainy day woman 12&35. A fost aproape ca in 1969!
Desigur, BD nu (mai) este pomul laudat.
Dar are Puterea lui, are Energia si Spiritul. Restul sunt amanunte...
Al dvs. putin luat, hippiepittis

A spunea...

pe scena, niciun artist n-are nicio scuza

Virtualkid spunea...

Am fost foarte dezamagit, asa cum m-am intristat si atunci cand am aflat despre Iris ca au urcat pe scena fara sa fi dat mana cu cei de la Ac/Dc.
Acum exact douazeci si cinci de ani, avea loc ultimul "Cenaclul Flacara".
Gand bun pentru toti cei care au trecut prin el.

vasvic spunea...

În seara zilei de 20.05.2010 mă pregateam pentru o nouă zi de muncă.Dupa toate acele pregatiri necesare decisesem sa mă culc.Asta deorece mă trezeam a doua zi pe la patru si treizeci pentru a merge la muncă.Mentionez că lucrez la compania Real Hypermarket,Bucuresti!..Butonez telecomanda televizorului chiar pe OTV să aud si să vad ce se mai spune!..Şi apoi să adorm in linistea noptii,în care nu se aude decât lătratul unui câine,sau vro stea cazătoare.Şi ce crezi?Pe marele OTV Cenaclu Flacara cu Adrian Paunescu si surpriză "Vacanta mare".Nu stiam că Radu Pietreanu si Axinte pot face si altceva decat o schimonoseală la public.Adică sa cânte pe versuri de Păunescu.Am adormit instantaneu, si cand a venit iubita mea de la muncă,cam pe la orele 10 seara,m-am trezit,si am stat la OTV să aud reinventarea cenaclului în variantă modernă cu Radu Pietreanu si Axinte.Asta deoarece vechii cenaclisti care mai sânt in viată sînt prea scumpi si domnul Păunescu nu are atîtea bani.Si din motivul că n-ar veni nimeni daca s-ar pune un pret la biletul de spectacol(au venit ei putini când a fost gratis la Polivalentă în 24 noiembrie 2008)Mi-am reamintit cu această ocazie de anii tineretii si de vechile manifestări cenacliste cînd luam parte!..Mă culcasem cam pe la doua noaptea.Si apoi doar doua ore de somn si evident scularea pentru muncă!..Oricum puteam sa nu dorm deloc,cînd e vorba de Păunescu si cenaclul lui nu mai mi se face somn si am dupa, un chef nebun de muncă!..Mii de multumiri OTV si Dan Diaconescu si va rog frumos si respectuos sa faceti contract cu OTV si sa veniti mai des!.. O întrebare: pe când un cenaclu Flacara asa cum a fost el la OTV si în Bucuresti în aer liber la teatrul de vara Herastrău sau la grădina de vară cinema Capitol sau oriunde în altă parte?Eu continui să cred cu marea me încapătînare că Adrian Păunescu este intrinsec culturii nationale!..Nu trebuie sa darâmăm aceasta grindă,în ideea că vom reforma.Ce? Stelele?Fals!..,Împrejurarea că niste tămpiti îl tot caută să vada cum doarme,ce mănănca sau mai trist dece nu mai moare,nu înseamnă că au citit Păunescu!..

Ana Monica spunea...

Am vazut programul festivalului de anul acesta Folk You Vama Veche si nu am regasit trupa Totusi. Nu participa?

Andrei Păunescu spunea...

Ana Monica,
Initial, era vorba sa mergem, dupa editia de anul trecut, ne-au spus sa nu cumva sa lipsim in 2010. Ulterior, conform obiceiului romanesc, organizatorii nici nu ne-au mai sunat, nici nu au raspuns la telefon, macar sa stim. Dar e clar ca au programul prea incarcat si noi am ramas pe dinafara.

Andrei Păunescu spunea...

Ana Monica,
Initial, era vorba sa mergem, dupa editia de anul trecut, ne-au spus sa nu cumva sa lipsim in 2010. Ulterior, conform obiceiului romanesc, organizatorii nici nu ne-au mai sunat, nici nu au raspuns la telefon, macar sa stim. Dar e clar ca au programul prea incarcat si noi am ramas pe dinafara.

Ana Monica spunea...

Imi pare rau...sunt artisti foarte buni invitati la festival insa tot nu inteleg selectia. Sper sa auzim si sa vedem cat mai multe cantari ale trupei Totusi vara asta.

Anonim spunea...

Nu stiu cine spunea "ma simt ca un dinozaur, cred ca deja am murit dar inca nu mi/am dat seama, am sa cad si nici nu voi sti de ce." Cam asa simt eu lumea din jur... Prin copaci nu ne mai putem urca darwineste, in pesteri potopul isi face de cap... Artistii in genere, pe plaiul mioritic sunt in somaj tehnic... Zeii, erau niste tineri frumosi ... la batranete cine sa mai poata sta cocotat pe soclu? "orice cal de curse ajunge o gloaba" biologic asta este... Ai ajuns prea tarziu la dorinta Bob, la vanat vantul si pe el... uneori atunci cand o realizare vine prea tarziu, nu mai gasesti resursele bucuriei... mai ai tineretea de partea ta... ai grija sa n/o risipesti ... canta, scrie, fa tot ceea ce sti sa faci acum. Maine s/ar putea sa fi fost deja ieri.
Cu prietenie
Gabriela

SORANA spunea...

Draga Andrei,

Tocmai am citit despre starea de sanatate a tatalui tau. Mama fiind medic mi-a spus de ceva vreme ca nu ii place cum arata.

Mi se rupe inima la gandul ca am putea pierde cel mai mare poet de care am avut noi parte.

Ma intreb daca e ceva ce putem face, poate chiar si o vorba buna care sa-i mangaie sufletul asa cum o face dansul de fiecare data cu noi toti.

Ajuta-ne, Andrei, sa-l ajutam!

Anonim spunea...

Şi veştile dinspre analize pot fi false, trebuie sa fie false... nemuritorii nu mor! Niste analize acolo, in care nu trebuie sa credem... organismul uman, atunci cand are ca miez - un asemenea spirit poate face minuni. Adrian Paunescu are de trăit cel puţin 100 de ani... Puterea vindecarii dumisale e în iubire de viaţă... trebuie sa-si aduca aminte, dumnealui stie ce poate face voinţa si iubirea...
G

Anonim spunea...

Nemuritorii nu pot muri!
de Gabriela Marieta Secu | 22/06/2010 18:00:46
Uriasule, invatatorule,

Parca ti-am mai spus ca nu ai vreme de moarte, ce veste poveste e asta? "Povestea vietii mele" a dumtale desigur, nu e terminata, cine vrei sa o scrie? Aia care spun senini ca: ce daca or sa ne ia ungurii Ardealul, ca doar a mai fost al lor si... sau aia de vorbesc romaneste in alta limba? Fii serios! Mori mai incolo! Esti dator sa povestesti Romania de azi celor care s/ar putea sa n-o mai gaseasca maine acasa!!! Cum sa/i spui nemuririi La multi ani, scriam candva pe o felicitare... Zau asa Uriasule, mai avem de dus zile nu mai veni cu asemenea vesti... Ne e greu, cumplit de greu, ne este si rusine de situatia pe care am lasat/o sa se astearna peste noi... Vuvuzelele ne-au amortit creierii nu mai tresarim la imnul national... atunci cand nu ti/e bine in pielea ta, adica atunci cand esti in contradictie cu ceea ce esti... roman - in cazul nostru... nu e de mirare ca ne merge atat de bine. Si nu mor caii cand vor cainii, si aia de-au scris cu gheara sufletului in necunoastere de sine si de ce a facut si ce a scris Adrian Paunescu sa le dea Domnul dupa suflet la fiecare in desaga! Hai mai departe, sa tragem de viata, sa zidim inca o treapta si-un pod peste moarte...

Andrei, nu stiu cum sa ajung mai repede cuvant la tatal dumitale decat pe aici... Asigura-l tu ca il iubim si/l respectam si mai ales ca mai avem nevoie de cuvintele domniei sale.

elena marin-alexe spunea...

Vestea proasta ...am primit-o chiar de la tine, cand poveste-ai la Antena1. Am fost socata si inca mai sunt.As putea sa spun multe , foarte multe, dar ma rezum doar la doua cuvinte: ma doare. Admir in continuare talentul de neegalat al tatalui tau Andrei, talent care nu poate fi contestat nici de dusmanii Poetului. Aura lui A.P. va despica timpul si va trece poate dincolo de al..
Ma rog Domnului ca sa-i aline Poetului durerile trupului dar si ale sufletului.Dincolo de firescul inevitabil, care ne deterioreaza clipa de clipa, eu nu pot uita ca mult mai important este sufletul care poarta in el nemurirea si de asta voi continua sa ma rog pentru Poet ca Dumnezeu sa-I mantuiasca sufletul si sa-i scrie numele in Cartea Vietii vesnica.
Pe tine Andrei te admir pentru dragostea ce i-o porti tatalui tau si sunt convinsa ca vei ramane langa el in aceasta grea perioada, dandu-i curaj, nadejde si speranta.
Dumnezeu sa va binecuvanteze pe toti din familie!

vasvic spunea...

Traiasca OTV si Dan Diaconescu!..Traiasca libertatea castigata in decembrie 1989 cu piepturile goale ale multor tineri.E nedrept ce i se intampla!..Vor urma si altii ca el!..

Anonim spunea...

Am pus acest mesaj (pe un alt site)pentru aceia care vorbesc despre Adrian Paunescu fara sa/i fi citit opera, fara sa stie cu adevarat ce a facut Adrian Paunescu... Ma iarta Andrei, nu/mi place sa ies in cetate, dar cateodata trebuie, desi, consider ca rautatea este o boala ce trebuie tratata, si nu e usor sa tratezi rautatea... uneori cand aceasta e bine inradacinata, leac nu exista... Asta boala - ura fara capatai... sarmanii nici nu-si dau seama ca intoxicati cu sentimente negative propria lor viata este un cosmar...
Vorbim cu toti o aceiasi limba, LIMBAJUL ne este propriu fiecaruia, si de aici incolo diferentele dintre noi... unii rumegam ceea ce ni se da, altiii ne documentam, si cand deschidem gura nu ne este rusine de noi insine nici ca oameni, crestini, nici ca oameni ce/am trait o leaca de istorie contemporana. Nu mi/a placut Adrian Paunescu acela pentru care Poporul se imbrancea sa cumpere bilete la Cenaclul Flacara al anilor de dinainte de 22 decembrie 1989, m/au dus ai mei tarziu, asa ca sa vad ca acolo exista CULTURA... imi eram suficienta intre carti si nu credeam ca literatura de calitate poate ajunge pe stadion! Asta a facut Adrian Paunescu, a coborat poezia la nivelul celor care nu calcau pragul librariilor si biblotecllor! Cultura inseamna LIBERTATE!!!! e drept ca lucrurile aste nu pot fi iertate... Cultura ROMANA inseamna LIBERTATE si IDENTITATE!!! Eu nu spun ca Adrian Paunescu a fost sau este un sfant.. departe de mine... Adrian Paunescu a fost un om VIU care a actionat asa cum i-a dictat metabolismul atunci cand multi confrati / talentati desigur, nu aveau curajul sa spuna nimic nici in fata oglinzii! Puneti mana pe cartile literaturii si istoriei romanesti..si abia apoi luati pietre si aruncati! Vorbim toti o aceiasi limba... limbajul ne difera... limbajul propriu se construieste prin multa acumulare de cuvinte ordonate in lungul drum al instruirii educationale a ficaruia... Nu de diplome vorbesc... acestea se pot plati azi, vorbesc de bagajul fiecaruia de cunostiinte... Cititi fratilor ca cititul n-a facut rau nimanui!!!