6 februarie 2011

Legea golănelii. Marea dezunire de la Mica Unire


Traian Băsescu:

„Dragi români, dragi moldoveni,

daţi-mi voie să vă urez La mulţi ani

şi putere să vă faceţi ţara aşa cum vreţi!”

(Iaşi, 24 ianuarie 2011)

Cât cinism conţine această urare care aruncă, din nou, răspunderea pe altcineva decât pe responsabilul numărul unu al României, care este, din 2004 până azi, Traian Băsescu! I-am spus unui prieten băsist că m-au revoltat cuvintele preşedintelui de la Iaşi, din 24 ianuarie 2011, la fel de mult cum m-a revoltat faptul că fostul marinar nu simte nicio remuşcare, de şase ani încoace, după ce a învins cu sloganul „Să trăiţi bine!” şi nu şi-a respectat cuvântul. Ştiţi ce mi-a răspuns prietenul meu băsist, băiat deştept, dealtfel, dar dispus să justifice prin cuvinte, contra unor favoruri pedeliste personale, eşecul regimului Băsescu? Că lozinca „Să trăiţi bine!” nu a fost o promisiune, ci o urare! Păi pentru urări a fost ales Traian Băsescu şef al statului? De urări ducea lipsă poporul? De dansul preşedintelui, prins într-o Horă a Unirii Sepepiştilor, cu Elena Udrea – buricul coregrafiei, avea nevoie neamul înfometat? Şi, chiar dacă o fi fost doar o urare, nu o promisiune, din punct de vedere pur semantic, fără încărcătură penală sau răspundere contractuală, un şef de stat ar trebui să aibă coşmaruri dacă ţara nu merge bine, nu să tot facă slalom printre dezamăgirile celor mulţi, pe care să le explice prin găselniţe de limbaj sau de situaţie, care, oricum ar fi de abil ambalate, tot ţeapă, tot păcăleală înseamnă. Ca dovadă că lumea a strigat „Vânzător de ţară!”, „Ruşine!”, „Jos Tiranul!”, „Ieşi afară, javră ordinară!”, „Du-te după flotă!”, exact în ziua în care, în loc de unitate, românii au mai simţit cum se mai lărgeşte puţin fisura dezbinării naţionale.

Bazându-se pe aceeaşi logică, potrivit căreia cele bune din ultimii ani sunt meritele sale, ale lui Traian Băsescu adică, iar nereuşitele sunt ale poporului, ale parlamentului, ale opoziţiei, ale mogulilor, liderul de la Cotroceni a început anul 2011 cu această nouă urare a fugii de răspundere, din care rezultă că, dacă o duc rău, românii şi-au făcut singuri necazurile, nu le-au primit, ca un blestem, din partea conducerii în mâna căreia au pus şi încredere, şi deciziile ţării. Când simte că e pe val, preşedintele iubeşte să iasă-n faţă, să se suie pe podiumuri, să acopere pieţele şi să facă băi de mulţime. Când nemulţumirile stau să explodeze, îi e frică, stă pitit, dispare în întunericul neputinţei sale de a lucra în echipă, unde cloceşte noi ieşiri publice, construite pe mesaje diversioniste de găsire a vinovaţilor, pe arătarea cu degetul, pe insulte, pe diversiuni care dispersează ura prăpădiţilor spre tot felul de oameni şi de instituţii, puse în conflict, ca să mai treacă timpul şi să se mai scrugă nişte bani spre gaşca de la vârf.

Golăneala nu numai că a ajuns la putere, dar s-a propagat în toate cercurile concentrice ale vieţii noastre, care au ca punct central Palatul Cotroceni, unde domneşte însuşi Preşedintele Golănelii, fără scrupule, fără jenă, fără cuvânt. De acolo, se întinde permanent unda proaspătă care învolburează Legea Golănelii, de fapt, Legea Niciunei Legi, Legea Fărădelegii. Bunul plac al celor de sus distruge bunul trai al celor de jos. Cine e în stare de şmecheria cea mai mare se ridică pe umerii fraierilor rămaşi jos şi flutură steagul intimidării, al găştii sale, al principiului de aur „Care pe care”, instaurat numai după ce unii au totul la îndemână, iar ceilalţi - nimic, aşa cum s-a văzut, şi de sărbători, când Traian Băsescu, tocmai pentru că nu a reuşit să construiască, de exemplu, autostrada Bucureşti-Braşov, în 5 mandate de ministru al Transporturilor şi în două de preşedinte, a şuntat poporul şi s-a dus, hoţeşte, spre munte, cu elicopterul, aterizând într-un luminiş, ca să evite, pe sus, coloanele de maşini de zeci de kilometri care mai mult stăteau decât mergeau.

Călcarea cuvântului a ajuns o virtute. E tare cel care una spune şi alta face. Important este ca, la sfârşit, şmecherul să poată concluziona: „I-am făcut!”. Pare ridicol să mai aminteşti, în România, că preşedintele ţării a promis acum câţiva ani că demisionează în cinci minute dacă Parlamentul îl suspendă şi n-a făcut-o, deşi Parlamentul l-a suspendat. Pare deja o obsesie personală când unii amintesc faptul că Traian Băsescu l-a declarat, mai demult, „Şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase” pe Gabriel Oprea, pe care, de îndată ce l-a văzut dezertând din PSD, l-a numit ministrul Apărării. Pare o moară stricată gura celui ce nu uită şi spune că Traian Băsescu a promis că nu va candida la Preşedinţie şi că îşi va termina mandatul la Primăria din Bucureşti şi a făcut imediat invers. Pare jenant să mai discutăm că, în ciuda evidenţei, a filmului, Traian Băsescu a spus că nu l-a plesnit pe copilul venit lângă scenă, în campania electorală şi lumea s-a luat după vorba plină de tupeu, nu după realitatea văzută de toţi, votându-l masiv pe mincinos. Pare penibil să mai amintească oricine de grosolăniile sau ilegalităţile şefului statului, de la „Ţiganca împuţită” căreia i-a smuls telefonul, până la ziaristul „Găozar”, de la „Suie-te pe masă!” până la „Cântă tu Hora Unirii şi eu dansez”, de la autorepartizarea casei din strada Mihăileanu până la izolarea de liderii europeni care fug de şeful statului român ca de râie, şi atâtea altele.

A ajuns probă eliminatorie pentru rămânerea la putere călcarea legii, pe care, înaintea tuturor, puterea însăşi statului ar trebui să o respecte cu sfinţenie. Călcarea legii putea fi acceptată, moralmente, doar în vremurile haiducilor sau ale regimurilor totalitare, când legea era strâmbă în fond, iar poporul nu putea rezista decât călcând-o. Dar acum? Acum, în plină Europă Unită, noi modificăm Codul Fiscal la jumătatea anului, inventăm taxe şi reglementări noi care fac oamenii să se bulucească la cozi, pentru ca apoi regulile să se schimbe iarăşi, din lipsă de judecată şi de aplicabilitate, tăiem fără discernământ salarii şi pensii, tăiem banii mamelor pe care abia le convinseserăm să îşi recapete plăcerea de a avea copii, protejăm infractori dovediţi şi construim fraze explicative în loc de autostrăzi.

După şase ani şi mai bine de preşedinţie, Traian Băsescu a vorbit şi la Focşani, tot de Ziua Micii Uniri şi tot în fluierăturile şi huiduielile mulţimii, despre „obiectivele de viitor” ale României? Dar ce a păzit domnia sa, în mandatele de până acum, având guvernele sale la butoane? Ar fi trebuit deja să vorbească de realizări, nu să o tot ţină înainte cu pretextele interne şi cu criza mondială, din care a ieşit toată lumea civilizată, în afară de noi. Ce noroc să ai parte de o criză planetară, pentru un lider care habar n-are să conducă! Invocând, mai nou, liceele focşănene, preşedintele a pus din nou în tabere opuse categorii largi, pe care le vrea învrăjbite (tineretul şi bătrânii cu aşa-zisele pensii nesimţite), ca oamenii să îşi ocupe timpul certându-se şi să nu vadă problemele de fond încurcate de regimul Băsescu. Noua diversiune, aruncată pe piaţă, face parte din aceeaşi serie binecunoscută de rafale de praf în ochi, în urma căreia ar trebui să se urască între ei mogulii şi săracii, militarii şi civilii, tinerele mame şi angajaţii superfiscalizaţi, diaspora şi românii de acasă, sinistraţii şi asiguratorii, elevii repetenţi şi premianţii, chelnerii şi savanţii, oamenii de rând şi ziariştii, pensionarii şi angajaţii etc.

Puţine erau momentele pe care românii să le respecte şi în care să se abţină să huiduie. Ziua Unirii – printre ele. Acum, preşedintele Băsescu a reuşit performanţa să-i facă pe oameni să huiduie şi să fluiere şi la Ziua Unirii, în 24 ianuarie 2011. Şi a mai reuşit performanţa să producă un haos mai mare decât cel din timpul regimului Emil Constantinescu-CDR, din care a făcut şi el parte, arătându-şi, de pe atunci, colţii de învrăjbitor naţional. Strigătele şi pancartele mulţimilor, etalate inclusiv în timp ce se intona Imnul naţional: „Cuza – Unire, Băsescu – învrăjbire!”, „Huo!”, „În ’89 ne pupaţi tălpile, acum…” (militarii), arată că mizeria, sărăcia şi disperarea sapă la temelia simbolurilor şi le trimit în ruină.

Dar trebuie să îi dăm dreptate şi preşedintelui Băsescu: cum să nu se simtă confirmat, dacă, după toate acestea, petrecute în ani şi ani de preşedinţie, el se mai află încă în tron şi nu-l mişcă nimic de-acolo? Înseamnă că românii chiar merită să aibă ţara pe care şi-o doresc - ţara pe care, iată, şi-o fac singuri – suportând, realegându-şi liber şi iar suportând un Preşedinte al Golănelii de Partid şi de Stat.

• Desen şi text de Andrei Păunescu

11 comentarii:

G. Chirica spunea...

Inteleg din text ca esti foarte suparat; suparat pe Basescu, suparat pe romani; cred ca atunci cand a fost inlaturat Ceausescu, romanii nu au dorit schimbarea regimului, ci doar schimbarea presedintelui; nu poti sa schimbi un regim, sa te intorci in capitalism si sa fim cu totii egali, trebuie sa existe bogati si saraci, majoritatea slabi, putini puternici; doar pentru asta sa luptat in '89. Sau unii au crezut ca il dam jos pe Ceausescu si mergem mai departe sub forma aceea de comunism; sunt de acord cu tine, dar cati dintre noi vom incerca sa facem ceva, noi cei mici...
O sera buna!
G.

Unknown spunea...

Bine te-am găsit Andrei,
Tragedia românilor este că de vreo 1500 de ani nu au avut linişte; liniştea atât de necesară pentru construirea şi organizarea temeinică a unei gospodării, liniştea necesară pentru a încerca şi alte meserii decât cea de păstor, sau vânător, liniştea atât de mult necesară pentru a învăţa democraţia, liniştea care îţi aducea înţelegerea lumii în care trăieşti.
Această linişte am dat-o Occidentului pe vremea turcilor, şi nu numai; am dat-o cu preţul propriului nostru sânge.
Mihai Eminescu a fost respectat şi temut, mai degrabă pentru informaţia transmisă, pentru curajul lui, pentru imparţialitatea lui; românii îi iubesc, la fel de puternic, atât pe Mihai Eminescu cât şi pe Adrian Păunescu. Îi iubesc pentru că şi ei au iubit poporul acesta, cu bune şi cu rele.
Românii sunt mereu prinşi între sărăcie, război, presiuni externe.
Mereu sunt prinşi în vâltoarea vieţii pentru că niciodată nu s-au oprit; românii, în fiecare zi a vieţii lor, au încercat să se adapteze schimbărilor; poate că suntem blestemaţi să nu ne găsim liniştea, poate că suntem răi cu toată lumea şi cu noi înşine, însă niciodată şi mai ales nimeni nu are dreptul să fluiere când se intonează imnul naţional; pentru ca acel imn să poată fi intonat pe 1 Decembrie a fiecărui an, alţi oameni-fraţii noştri necunoscuţi au murit, au renunţat la ei înşişi şi mai ales au renunţat la familiile lor; au fost oameni care l-au citit pe Eminescu, Păunescu, Coşbuc, Dimitrie Bolintineanu, etc; faptul că o parte a populaţiei fluieră la intonarea imnului naţional arată cât de ieftină este; ca exemplu, eu îl detest pe Iliescu; de ce? pentru că este dator celor din Decembrie '89, pentru că el a crescut întreaga clasă politică actuală, pentru toate 'privatizările' şi 'falimentele' unor Bănci dar, dacă prin absurd ar mai fi încă odată Preşedintele României, şi aş sta lângă el când se intonează imnul naţional, îţi spun că nu îl voi fluiera; moldovenii au uitat că mulţi ani de zile primarii lor au fost aleşi din rândul psd, şi în toţi acei ani au fost luaţi de ape; şi guvernul Boc, şi Băsescu, fac atât cât îi duce creierul însă nu sunt la fel de răi precum Tăriceanu care cheltuia banul public cu salarii uriaşe date clientelei politice(vezi Realitatea TV din acele vremuri); sunt de acord că fiecare om îşi face relaţii şi trebuie să le menţină, însă nici nu trebuie să fie risipitor cu banul public; îţi aminteşti când Băsescu spunea că nu mai sunt bani la fondul de pensii? Tăriceanu era prim-ministru atunci, iar ministru de finanţe era Vosganian; PDL nu reprezintă decât o altă gaşcă venită la furat, însă e bine să ne amintim de ceilalţi pentru că astfel nu facem decât să repetăm aceleaşi greşeli.
Totul depinde numai de noi; noi putem să alegem oameni competenţi şi să îi plătim corespunzător, pentru a se ocupa de problemele noastre; hai să alegem ca ministru economiei un broker, hai să punem la ministerul de finanţe un inginer economist, hai să...regret să îţi spun, însă Băsescu, când spune să ne facem o ţară cum vrem, are dreptate; numai de noi depinde să trăim bine; de fapt depinde numai de 51%...te întreb acum: unde erau ţăranii împroprietăriţi de Alexandru Ioan Cuza când acesta avea nevoie de ei? dacă nu ştii îţi spun: erau în cârciumi sau stăteau ascunşi în casă având în mână kilogramul de făină sau o pereche de mici; asta este realitatea dragă Andrei..va urma

Unknown spunea...

În continuare...
...aceeaşi realitate strigată şi de tatal tău atâţia amar de ani; când românul va ştii să se bucure deopotrivă de muzica simfonică, hip-hop, disco, po, folk atunci va trăi bine; atunci şi numai atunci, oameni precum Iliescu, Patriciu, SOV, Voiculescu, Băsescu, Ponta, Antonescu, Ecaterina Andronescu, EBA, Elena Udrea, Mircea Badea, Mihai Gâdea, etc...vor face ceea ce ştiu ei cel mai bine: să meargă la şomaj pentru un pumn de bănuţi....însă aşa ceva nu vei vedea; poate pentru că românul păstrează obiceiul dac, acela de a râde în faţa morţii la fel cum râde şi în faţa vieţii.
Apropo de asta, mai spun o idee şi am terminat: la Uniunea Scriitorilor, când m-am uitat la tatăl tău am văzut cum până şi moartea se înclină în faţa unui om excepţional; la tatăl tău am văzut o calitate excepţională mai ales ca om politic: echilibru; poate că Adrian Păunescu a fost iubit de români pentru că a ales să trăiască şi să moară cu ei; de mii de ani, românii privesc în faţă vântul şi ploaia, şi soarele, şi foamea; deşi orice sacrificiu contează, numai câţiva sunt aleşi să continue tradiţia: Burebista, Decebal, Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă, Adrian Păunescu, Dimitrie Bolintineanu, etc....alături de ei, sau înaintea lor, sunt alţii şi sunt suficienţi; însă toţi aceştia plâng când se intonează Imnul Naţional...plâng de bucurie, de tristeţe, de speranţă....fiecare în felul lui...
Cu stimă,
Doru Constantin.

Anonim spunea...

- "...a început anul 2011 cu această nouă urare a fugii de răspundere..."
- "a fugi" si nu "a fugii"
- perfectul simplu ca la olteni ar fi * (eu) fugii* suporta doi "i", insa fiind un verb la infinitiv in acest caz ar fi corect "a fugi"
- e diferenta dintre o actiune deja incheiata si a exprima o actiune in sine...

craiova spunea...

Vinovatii sintem noi!
Vinovaţi de bătrâneţe, pensionarii din Romania
Vinovaţe ca ameninta bugetul statului, mamele din Romania
Vinovaţi ca alocatia reduce bugetul statului, copiii din Romania
Vinovaţi de sumele virate la bugetele locale( caci taxele si impozitele se inmultesc peste noapte), contribuabilii din Romania...
Romanul are multe obligatii, mai putin drepturi.....

Andrei Păunescu spunea...

Anonim,
In fragmentul ales de dvs, "...a început anul 2011 cu această nouă urare a fugii de răspundere..." , este vorba despre substantivul FUGA, la Genitiv, nicidecum despre verbul A FUGI la Infinitiv care nici nu ar suna firesc in context. Asa ca astept alte observatii. Aici nu e cazul, pt ca este vorba despre un nou an marcat de FUGA de raspundere.
In rest, multumiri pentru atentie.

Mihaela spunea...

Nici nu o sa reusim sa-l dam jos, acum ati vazut ca vrea sa introduca votul acela prin posta pentru cei plecati in afara tarii. Daca ii iese si asta ne mai pricopsim cu basescu inca cativa ani. Si nu reusesc sa ii inteleg pe cei care s-au luat de romanii care l-au huiduit pe 24 ianuarie. Toti spun ca vezi doamne trebuiau sa se abtina macar de ziua aceasta, dar eu i-as intreba pe ei basescu se abtine vreodata? ne iarta el in vreo zi?

Unknown spunea...

Mihaela,
Nu este locul pentru explicaţii, însă sper ca Andrei să îmi ierte această adăugare: Imnul Naţional aparţine unei ţări, unei naţiuni şi este un moment unic, de fiecare dată.
Democraţia este tânără la noi, încă; ori putem învăţa din greşeli, ori putem fi veşnic adolescenţi anarhici (fără bun-simţ sau respect social).
Mai simplu de atât chiar nu ştiu cum să îţi excplic şi la desen nu mă pricep. Uite, mai fac un efort.
Boc e vinovat de reducerea cheltuielilor cu bebeluşii.
Băsescu a fost democrat când nu şi-a impus propriul prim-ministru pe vremea alianţei cu PNL sau când a acceptat miniştri de la psd şi pnl.
Nu am afirmat despre personajele de mai sus că sunt cele mai potrivite; ceea ce veau să subliniez este că trebuie să găsim oameni competenţi.
Personal, mi-ar fi plăcut mai mult ca Preşedintele României să fie Teodor Meleşcanu, dar în absenţa culturii aleg răul cel mai mic.
Tragedia este că toţi guvernanţii de după '89 nu au fost impuşi,la putere, cu forţa aşa cum s-a întâmplat în anii de început ai comunismului; aceşti indivizi provin din zestrea genetică a poporului român.
Ponta, ca procuror, câţi infractori a trimis în 'centre de relaxare'?
Antonescu, ca ministru Sporturilor şi...whatever, câte săli de sport a construit?
Ceea ce am vrut să spun, poate nu suficient de clar, este că ne trebuie oameni de meserie pe funcţiile respective.
Iar Imnul Naţional nu este un subiect de discuţie pentru oameni cu mintea veşnic odihnită, dacă întelegi ce vreau să spun.

P.S. Pentru numele lui Dumnezeu, foloseşte diacriticele limbii române.

Cu stimă,
Doru Constantin.

Anonim spunea...

Imi cer scuze, chiar stiu si imi dau seama de eroarea mea.
E adevarat.
In ultimul timp mi s-a tot intamplat sa citesc in graba contextele.
Chiar ma miram sa fie o greseala la dvs., sincer spun, caci eu cred ca sunteti un om de o calitate umana deosebita si de mare valoare.
Stiu ca sunteti profesor, si chiar nu gaseam momentul potrivit sa va aduc aprecierile mele pentru ca va consider un cadru didactic de mare exceptie (fara nicio exagerare) din cate vad in exprimarea dvs. atat de corecta.
Eu va multumesc pt atentie.
Mii de scuze.

cpt. Burcea spunea...

hahaha
de parca Romania ar fi imperiu sau regar!

Unknown spunea...

@cpt. Burcea
Dacă nu îţi trebuie cetăţenia română dă-o altcuiva care ştie ce să facă cu ea.
Pentru cultura ta generală, este bine să ştii că România chiar a fost imperiu, apoi regat...cu mii de ani în urmă, şi era temută sau apreciată, funcţie de interes.
Chiar conta în politica acestei lumi, atât cât era ea cunoscută.
Asta până au apărut trădătorii de neam la putere.
Apropo de treaba asta, poate mai găseşti vreun Preşedinte al Ligii Naţiunilor ales de două ori consecutiv; şi nu mă refer la Adi Minunatul, băiatul care zâmbeşte la aparatul foto...
Scuză-mă, credeam că ai ceva interesant de spus...