8 aprilie 2011

Emisiunile trece, perlele rămâne (48)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Irinel Columbeanu cere ca Monica să fie decăzută din drepturile pământeşti, susţinând că poate aduce probe despre tarifele practicate de Monica în tinereţe, înainte de căsătorie.” (Antena 3, 4 aprilie 2011)

Ei, nici aşa! Chiar decăderea din drepturile pământeşti? În primul rând, hai, mai treacă-meargă, am înţelege ca soţul supărat să ceară decăderea soţiei infidele din drepturile părinteşti, fiindcă suntem un stat puritan, unde Elena Udrea, Ana Birchall, Mona Muscă şi alte ingenue sunt în vitrină. Dar nici aşa nu ar fi bine, pentru că ar protesta alte state, unde prostituţia e legală, iar curvele au toate drepturile, inclusiv pe cele de vot, de a lua ajutor de şomaj, de a cotiza la buget, de a avea copii în întreţinere, de a face grevă şi de a beneficia de pensie şi de concedii în staţiuni cu nămol şi băi. În al doilea rând, e interesant cum de Irinel a aflat abia acum de aceste tarife. Nu ne imaginăm că ştia şi, totuşi, a luat-o de nevastă pe Moni. În al treilea rând, suntem curioşi să aflăm de când a început bătrâneţea pentru Monica Gabor Columbeanu, dacă azi, când are vreo 24 de ani, televiziunile vorbesc despre ce făcea „în tinereţe”.

• „La fiecare termen în divorţul Columbeanu sunt adunaţi la instanţe toate televiziunile şi tabloidele.” (Antena 3, 4 aprilie 2011)

Dacă televiziunile şi tabloidele sunt adunaţi, înseamnă că şefii i-a trimis acolo, iar publicul vor afla lucruri importante.

• „Unul din trei români îi dă dreptate lui Irinel în acest caz şi numai unul din zece îi dă dreptate Monicăi.” (Antena 3, 4 aprilie 2011)

Înţelegem că 1 din 3, care înseamnă 33%, este publicul pro-Irinel. Înţelegem, de asemenea, că 1 din 10, care înseamnă 10%, este publicul pro-Moni. Dar ce se întâmplă cu diferenţa de 57%? Să se fi maturizat românii într-atât, încât majoritatea să nu se pronunţe, exact în cazul de divorţ al Columbenilor, care pustieşte străzile, când se dă la TV, fiind concurat doar de divorţul Zăvorancei de Pepe? Ce e cu noi? Ce e cu voi, români? Implicaţi-vă! Ieşiţi din apatie! Daţi-vă cu părerea în chestiunile fundamentale!

Eugenia Vodă: „Şi fratele dvs?”

Emil Constantinescu: „Fratele meu, având RH negativ, ca şi mine, a avut o mare problemă: oligofrenia... Are 65 de ani şi trăieşte într-un cămin... Seamănă cu mine foarte mult... Eu? Umblam şi singur pe munţi.” (TVR1, 2 aprilie 2011)

Cutremurătoare mărturisiri ale fostului preşedinte al României! O asemenea forţă a asumării propriei condiţii - mai rar. Felicitări, domnule preşedinte, şi cât mai multă grijă cu sănătatea când umblaţi singur prin munţi, ca un Avram Iancu modern, mai ales că singur aţi declarat că sunteţi cu 9 ani mai în vârstă decât fratele oligofren care vă seamănă atât de mult!

• „Personaje cheie din lumea mondenă.” (Antena 1, 2 aprilie 2011)

Da, v-aţi plictisit, este a nu ştim câta oară când dăm această perlă, acest pleonasm, mereu recondiţionat şi lăsat pe post, dar vrem să vedem cât întârzie momentul în care vorbitorii vor înţelege că „monden” vine de la „monde”, care înseamnă „lume”.

• „Statul român va da 5000 de euro pentru fiecare maşină cumpărată tot de statul român. Sună ca naibii, din punctul meu de vedere.” (Moise Guran, TVR2, 6 aprilie 2011)

Nu sună ca naibii, ci sună ca naiba, adică al naibii de prost. Apropo, ştiţi de unde vine cuvîntul „naiba”? Cică e o prescurtare de la „N-aibă parte”, cu trimitere la Împieliţatul, la Ăl rău, la Dracul, care încurcă limbile teleaştilor noştri.

• „Eu nu sunt Tudor Voican, dar o să păstrez Premiul Gopo, dacă-n caz că se răzgândeşte.” (Premiile Gopo, TVR1, 2 aprilie 2011)

Cel delegat să ia premiul dat lui Tudor Voican a trebuit să facă, mai întâi, precizarea, pentru necunoscători, că nu e el cel premiat. Apoi a făcut şi o „glumă cu caracter hazliu de râs”, „dacă-n caz” că simţea cineva nevoia de un pleonasm.

• „Mulţescu îi explică cam cum să lovească mongea.” (Sportul Studenţesc-Universitatea Craiova 3-0, Digi Sport TV, 2 aprilie 2011)

Mai întâi, poftă bună! Apoi, dacă ni s-ar permite, după ce antrenorul termină de explicat jucătorului ce are de făcut, am explica şi noi comentatorilor TV cum este problema cacofoniilor în limba română.

• „Bozovici e un loc greu accesibil din cauza serpentinelor din curbe.” (Vali Popovici, Antena 3, 2 aprilie 2011)

Sigur, mult mai uşor e să mergi pe un drum care are „curbe drepte” sau pe unul cu „serpentine rectilinii”.

Pe ecran:Radiaţii periculoase pentru România”

George Berevoianu: „Subţierea cu 1 cm a stratului de ozon înseamnă creşterea cu 1% a numărului îmbolnăvirilor de cancer de piele. Aşadar, niciun pericol pentru România mâine şi poimâine!” (Realitatea TV, 29 martie 2011)

Profesioniştii – tot profesionişti! Ce-i al lor e-al lor! Mai întâi, pe ecran, citeşti ceva ce-ţi îngheaţă mâna pe clanţă, dacă voiai cumva să ieşi din casă. Apoi, vine vocea reporterului care îţi mai spune că stratul subţiat de ozon este deja deasupra României şi dezvăluie algoritmul dintre centimetrii de ozon lipsă şi îmbolnăvirile de cancer. Dar, în final, spre liniştea noastră, aflăm că nici radiaţiile, nici ozonul subţiat, nici îmbolnăvirile de cancer nu sunt un pericol. Atunci ce?

• „Nu vă daţi seama că-i scadeţi personalitatea lui Oana?” (Mărioara Zăvoranu, Kanal D, 29 martie 2011)

Inimă grijulie de mamă! Spunând „lui Oana” şi nu „Oanei”, deducem că, pentru mămica ei, Oana este băieţelul pe care nu l-a avut, pe care îl (o) iubeşte atât de mult, încât poceşte verbele şi doseşte averile, de atâta preocupare.

• „Nu ne aşteptam ca povestea cu sarcina Oanei Zăvoranu să apară pe nepregătite.” (Mădălin Ionescu, Kanal D, 29 martie 2011)

Aşa e! Nici noi nu ne aşteptam ca sarcina să fie rodul unui miracol, al unei surprize dumnezeieşti, dovadă că, între timp, sarcina s-a şi pierdut. Unde sunt vremurile când „surprizele” erau „neaşteptate” şi luau „pe nepregătite”? Ce surpriză mai e aia la care nu te aştepţi, care te uimeşte?

Un comentariu:

elena marin-alexe spunea...

Am parcurs cateva perle:
„La fiecare termen în divorţul Columbeanu sunt adunaţi la instanţe toate televiziunile şi tabloidele.” (Antena 3, 4 aprilie 2011)

Emil Constantinescu: „Fratele meu, având RH negativ, ca şi mine, a avut o mare problemă: oligofrenia...

• „Nu ne aşteptam ca povestea cu sarcina Oanei Zăvoranu să apară pe nepregătite.” (Mădălin Ionescu, Kanal D, 29 martie

Saraca limba noastra ce dureri mari simte, cand unii, care se si cred docti, calca in strachini!
Multumesc Andrei!