24 iunie 2011

Destule noutăţi, dar fără vorbă multă. Aş vrea să fiu o buruiană.

Deşi pare că am părăsit acest blog, nu e aşa. Dar trec printr-o perioadă în care îmi caut gândurile şi încerc să fac faţă la problemele mele, ale familiei, ale facultăţii unde lucrez, ale redacţiei şi fundaţiei. Va fi o vară cu destule evenimente, dintre care cel mai încărcat de emoţii este cel din 20 iulie 2011 când, probabil la Arenele Romane din Bucureşti, vom încerca să organizăm un eveniment "Premiile naţionale Adrian Păunescu", la 68 de ani de la naştere.
În rest, am umblat şi umblu destul de mult, repet cu trupa pentru spectacole şi mai ales pentru Festivalul Callatis 2011 care va fi la Roma, în Italia, între 9 şi 15 august 2011, scriu pentru Flacăra, Jurnalul de duminică şi publicaţiile de specialitate care mă ajută în activitatea de cadru didactic, mă ascund de căldură şi, de multe ori, aş vrea să fiu o buruiană care să nu aibă nicio obligaţie, nicio taxă de plătit, niciun raport de dat, nicio responsabilitate, în afară de aceea de a supravieţui oricum şi oriunde.

Concerte şi evenimente la care voi participa singur sau cu Totuşi:
- 3 iulie 2011, Gala Crucea Roşie, TVR1, ora 21
- 19 iulie 2011 la Craiova
- 20 iulie 2011 Bucureşti, Premiile naţionale Adrian Păunescu
- 24 iulie 2011 Vama Veche, Folk You
- 31 iulie 2011 Năvodari, Zilele oraşului
- 9-15 august 2011, Festivalul Callatis 2011, Roma, cu mai multe cântări în mai multe locaţii

25 de comentarii:

elena marin-alexe spunea...

Esti un fiu deosebit! Nu vom uita niciodata de POET si tot ce a insemnat si inseamna pentru Romania!

anne spunea...

Esti o FLOARE RARA,pe care o pretuim si o iubim cu toata fiinta noastra,dar trebuie sa stim despre tine CE,CUM si IN CE FEL, UNDE te putem vedea; sunt prea multe buruieni peste tot,avem nevoie de spiritualitate,avem nevoie de tine!

Anonim spunea...

..O buruiană! Mă întreb ce fel de buruiană; oricât aş căuta nu găsesc una care să nu facă rău, să nu sufoce o plantă, o floare, care să nu crească nedorită şi să nu fie tăiată, sau mai nou, stropită cu erbicid, să se usuce, să dispară până la primăvara viitoare; deci orice alt ceva care să-ţi dea puterea de a îndeplini ceea ce ţi-ai propus, dar nu o buruiană, chiar şi la figurat, nu ţi se potriveşte, nu te caracterizează, eşti unic şi special prin vocea ta, prin muzica ta, prin munca ta, prin tot ceea faci, prin ceea ce ne oferi nouă cititorilor; chiar, tu când te odihneşti?...
Numai bine, ai grijă de tine.

Anonim spunea...

La Craiova, in ce loc si al ce ora.

Darie Ducan spunea...

Dragă Andrei,

Îţi doresc putere de muncă pentru toate. Un gând bun.

Anonim spunea...

Dumnezeu nu/ti da de dus mai mult decat poti duce! Trebuie sa poti, imi pot imagina cat iti e de greu, dar ceea ce nu te omoara te intareste! Of, Doamne, e usor sa scrii din intelepciunea altora... greu e sa fi in mijlocul vietii, sa/ti pese pana dincolo de durere, dar in acelasi timp sa razbati cu fruntea sus propriul destin... Putere de munca, multa iubire de primit si de daruit... viata oricum merge mai departe, pentru unii prea departe... toate gandurile mele bune alaturi de tine si eforturile pe care le depui spre a te depasi zilnic... e cumplita competitia dintre tine si tine... dar si izbanda e colosala.
Cu tot dragul
Gabriela

Anonim spunea...

Festivalul Callatis e cam penibil. Parca ziceai ca fugi de penibil. Vad ca fugi spre penibil.

Craiova spunea...

Imi pare rau ca se intampla sa concertezi la Craiova in perioada in care voi pleca in concediu... :(

Am gasit un link unde toti cei ce doresc pot sa-i scrie un gand poetului Adrian Paunescu : http://www.comemorare.ro/Adrian-Paunescu-461

Craiova spunea...

scuze. voiam sa spun "in memoriam" AP.

Anonim spunea...

In 24 iunie se sarbatoresc SANZIENELE si cred ca de aceea te-ai "dori" a fi o buruiana...Sa fii una binefacatoare pentru suflete frumoase, asa cum aceasta buruiana vindeca boli grave. Sa ai multa sanatate si sa poti indeplini tot ce ai de indeplinit. Maria

condoru spunea...

Salutare Andrei,
Despre buruiană, bine zis.
Şi eu îmi doresc să fiu o buruiană, să otrăvesc viaţa unor politicieni.
Dar mai fain arată un câmp de flori, aşa-i?
Sau cum spunea Poetul: 'ce e val, ca valul trece'
Realitatea este ca neamul românesc seamănă cu un munte; dacă nu eram aşa poate se vorbea despre români la timpul trecut în cărţile de istorie.
Vorba lungă, sărăcie sigură; aşa că
succes în toate şi sănătate maximă.
Cu stimă,
Doru Constantin

Anonim spunea...

In sfarsit, am reusit sa te mai aud cantand, aseara, la Gala CRUCEA ROSIE. Felicitari pentru piesa pe care ai ales sa o canti!Maria

mam spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Anonim spunea...

Domnule Andrei Paunescu, luati va rog masuri cu privire la programul folk u de anul acesta. Este strigator la cer sa sustineti recital pe scena pe care a urcat puia. Folk'ul trebuie sa ramana folk in memoria Motului, a maestrului, a Tatianei. Domnul Tuca organizeaza in continuare acest festival? Sper ca nu...

N.Dumeritu spunea...

Stimate anonim, e loc pentru toata lumea care are de spus ceva prin cantec.Altceva este deranjant,anume faptul ca la editia asta lipsesc foarte multi folkisti buni ca:Vali Serbav,Tavi Bud,Vali Moldovan,Florin Sasarman si mai sunt si alti absenti.Pacat.

Alx spunea...

Nu crezi ca esti cam frumos?

Anonim spunea...

mie nu mi se pare

radiowhisper.com spunea...

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper – un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

http://www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

CONST MIU spunea...

Stimate Domnule Andrei Paunescu,
sunt Con st. MIU - prof. dr. de limba si literatura romana, din Medgidia.
Am incercat sa iau legatura cu domnii Marius Tuca si Victor Ciutacu,
spre a le propune un material, care sa-l omagieze pe maestrul Adrian Paunescu.
Ma gandeam ca de ziua maestrului, pe 20 iulie a.c., JURNALUL NATIONAL ar putea publica materialul acesta despre publicistica lui A.P.
E vorba de teza de Doctorat - GENERATIA 60.
Daca va intereseaza,
va rog sa-mi trimiteti un mail pe adresa:
constmiu@gmail.com

Cu pretuire, Const. MIU

condoru spunea...

Salutare din nou,
Fără supărare Andrei, însă nu mă pot abține.
În atenția ”prof. dr. de limba si literatura romana, din Medgidia, Const. MIU”:

1. sincer mă mir cum ai reușit sa găsești butonul ”Power” aflat pe carcasa pc-ului;
2. un cantec celebru incepe cam așa ”vând fân, vând fân”.


Cu stimă,
Doru Constantin

condoru spunea...

Salutare din nou,
Fără supărare Andrei, însă nu mă pot abține.
În atenția ”prof. dr. de limba si literatura romana, din Medgidia, Const. MIU”:

1. sincer mă mir cum ai reușit sa găsești butonul ”Power” aflat pe carcasa pc-ului;
2. un cantec celebru incepe cam așa ”vând fân, vând fân”.


Cu stimă,
Doru Constantin

Anonim spunea...

Andrei, festivitatea de pe 20 este difuzata pe un post de televiziune?
Numar zilele pana marti cand veti fi in sfarsit la CRAIOVA este ca un vis ce va deveni realitate.Sunt sigura ca va fi o atmosfera minunata, o atmosfera cum doar OLTENII stiu sa o faca mai ales ca POETUL este un simbol al Oltenilor si nu numai.
Alexandra Forea

Anonim spunea...

Problemele vin si trec, dar amintirile raman.... Domnul Adrian Paunescu nu va fii doar o aminitire pentru multi dintre noi el va fii mereu viu, mereu il poti vedea pe Adrian Paunescu cand ii citesti opera, nu poti sa nu ii vezi chipul plin de iubire si bucurie atunci cand asculti Ruga pentru parinti. Pentru mine Adrian Paunescu a fost mai mult decat un scriitor, a fost un om ce mi a indreptat pasii spre mai bine. Andrei, este greu sa fii copil si sa iti ingropi tatal. Dar, din pacate asta este legea omenirii. Trebuie sa recunosc ca nu am inteles de ce un om asa de bun a trebuit sa treaca in nefiinta, dar raspunsul a venit de la mama mea care mi a spus: acolo sus este nevoie si de oameni buni. Nu imi ramane decat sa iti spun du mai departe numele lui Adrian Paunescu si nu te speria nimeni nu va uita un profesor, un scriitor, un om, un tata ce se numeste ADRIAN PAUNESCU. Neagra

Anonim spunea...

De ziua POETULUI, un gand catre familie. De respect si recunostinta. Mi-ar placea sa fiu la Arenele Romane, din pacate nu am cum sa ajung. Voi fi acolo cu gandurile mele...Maria

Anonim spunea...

"Mereu cu poporul meu
Asa sa imi ajute Dumnezeu"
Flacara nemuritoare = Adrian Paunescu
Craiova=Adrian Paunescu
Din punctul meu de vedere, a fost o seara minunata unde prezenta Maestrului a fost simntita in fiecare dintre cei prezenti la concetrul din Craiova.
Multumesc Andrei in numele tuturor celor prezenti pentru ceea ce ai reusit sa faci in aceasta seara la Craiova.
Cred ca am demonstrat ca noi olteni suntem "cei mai fierbinti dintre romani".Imi doresc foarte mult sa mai veniti la Craiova.
Multumimi inca o data Andrei,trupei Totusi,tuturor celor care au cantat pentru Oltenia si pentru Maestru Paunescu. Si vreau sa mai multumesc celor care au facut poze cu noi inculsiv tie, Andrei.
Asteptam cu nerabdare si parerea dvs. despre aceasta seara.
Alexandra Florea