2 februarie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (72)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Corzile vocale este un instrument care nu se poate acorda.” (Tavi Colen, Antena 1, 30 ianuarie 2012)

Adevărat! Corzile vocale, dacă nu se „poate”acorda nici măcar cu predicatul, cum să fie în stare să se acordeze cu altceva! Pentru unii, gramatica limbii române este un adevărat talisman. Pentru alţii – se vede treaba că nu prea mai e.

• „Bărbatul găsit mort, găsit în zăpadă, a decedat.” (B1 TV, 26 ianuarie 2012)

Se pare că, la noi, moartea fie are două trepte (puţin mort, apoi de-a dreptul decedat), fie este un proces reversibil (dacă mortul nu ar mai fi decedat, după ce a fost găsit), ceea ce ar însemna că România este, într-adevăr, ţara tuturor posibilităţilor, Grădina Maicii Domnului, patria miracolelor şi sălaşul învierii.

• „Mersul înapoi ca melcul.” (Varujan Vosganian, Realitatea TV, 30 ianuarie 2012)

Săracul melc! După ce că merge încet, domnul Vosganian l-a mai confundat şi cu un rac, trimiţându-l înapoi. Sau a fost creat melcul original românesc, cu marşarier, şi noi nu ştim?

• „Să nu ne conducă ca să avem şi Farfuridi.” (Mircea Diaconu, Antena 3, 29 ianuarie 2012)

Păi bine, măi, maestre, măi... Cacofonii în direct, tocmai de la dumneavoastră?

• „Să lecuiască de năravele... mai vechi.” (Emil Hurezeanu, Realitatea FM, 23 ianuarie 2012)

Intelectualul subţire cu „nărave” ciudate se ţine.

• „Despre mine nu m-a văzut niciodată milogindu-mă.” (Crin Antonescu, Realitatea FM, 23 ianuarie 2012)

Oricât de liberal ar fi partidul, oricât de liberal ar fi preşedintele său (bun şi corect vorbitor, nimic de zis, de cele mai multe ori), limba română trebuie tratată mai degrabă conservator, nu-i aşa?

• „Sistemul este nefuncţional şi nu există.” (Aurelian Pavelescu, Realitatea TV, 27 ianuarie 2012)

Fără să vrea, vorbitorul (filolog şi jurist) a intrat direct în logica lui Caragiale, unde unele lucruri sunt, dar lipsesc cu desăvârşire.

• „Dacă merg ca gaia maţu’.” (Val Vâlcu, Antena 3, 12 ianuarie 2012)

Expresia corectă e „a ţine ca gaia maţu’”, adică a ţine strâns de ceva, cum ţine pasărea (gaia) râma (maţul) în cioc.

• „Înmormântarea lui Emil Hossu va fi mâine astăzi la Cimitirul Bellu.” (Radu Herjeu, România TV, 27 ianuarie 2012)

Mulţumim pentru exactitatea informaţiei. Vom fi acolo luna trecută, dacă totul nu s-ar fi întâmplat deja în curând.

• „Toate ţările încearcă să ia cele mai optime măsuri.” (Realitatea FM, 29 ianuarie 2012)

... iar toţi reprezentanţii puterii încearcă, la radio şi TV, să spună „cele mai superioare” banalităţi, sperând că poporul nu îi pândeşte şi, la alegeri, nu le va face surpriza unor scoruri „foarte inferioare”.

• „Ultima victorie al unui român la dublu mixt.” (Dana Războiu, Realitatea TV şi FM, 29 ianuarie 2012)

Horia Tecău a reuşit să câştige un titlu de mare şlem la tenis, la dublu, după decenii întregi, pentru România. Crainicii noştri, însă, nu reuşesc să puncteze la capitolul „acord gramatical”, nici măcar la simplu. Nu ştim cum de s-a produs încurcătura, pentru că ambele cuvinte care au precedat dezacordul erau la feminin şi ar fi trebuit să îşi facă efectul simpla influenţă. Poate data viitoare, după „Roland Baros”...

• „Fostul mare sportiv Pavel Vancea era căsătorit cu doi copii.” (România TV, 27 ianuarie 2012)

În ştirea tristă despre sinuciderea fostului mare sportiv, exprimarea defectuoasă a prezentatorului ne-a făcut să credem că omul luase de nevastă doi copii. Abia după ce ne-am cutremurat, ne-am scuturat şi am analizat fraza, am înţeles că decedatul avea doi copii, dar vorbitorul nu avusese la el nici pauza necesară, nici o altă formulă, mai inspirată.

• „Iată cum OTV şi Dan Diaconescu salvează din nămeţi 28 de autocare pline cu turişti...

Unde se ascund în timpul ăsta Ponta, Crin, Antonescu şi Băse?” (OTV, 28 ianuarie 2012)

Textul de pe ecran ne-a oferit, mai întâi, o cacografie (pul+ă), apoi un careu de politicieni (patru nume), în care am identificat doar trei cetăţeni (Victor Ponta, Crin Antonescu şi Traian Băsescu). Să mai minimalizeze cineva importanţa unei virgule...

• „Toată zăpada dată de pe drum revine înapoi.” (Realitatea TV, 27 ianuarie 2012)

Fie că „revine înapoi”, fie că ar „reveni înainte”, viscolul tot blochează drumurile româneşti, iar vorbitorii din mass-media – limba română.

• „O echipă Realitatea TV au încercat să ajungă la oamenii înzăpeziţi pe Autostrada Soarelui.” (Realitatea TV, 28 ianuarie 2012)

Din punct de vedere logic, fiind mai mulţi în echipă, fireşte că au încercat. Din punct de vedere gramatical, echipa e una, astfel încât cere un verb la singular.

• „Mesajele de tipul ăsta.” (Realitatea TV, 27 ianuarie 2012)

Şi mesajele de tipul ălălat, şi cele de tipul acela, şi cele de tipul invers, şi cele de tipul anterior tot ligamente formează, când cuvintele terminate în „pul” sunt urmate de cuvinte care încep cu vocale şugubeţe.

• „Am avut un incest cu bretonul.” (Tanja Savic, Pink TV Serbia, februarie 2010)

Întrebată ce a păţit cu podoaba capilară, cântăreaţa sârboaică a vrut să spună că a avut „un incident”, dar i-a ieşit altceva pe gură, mult mai urât şi de-a dreptul ilegal, indiferent că presupusul incest s-ar fi consumat cu un breton, cu un anglo-saxon sau cu un slav. Nasc şi la Belgrad autori de perle!

• „Regii imobiliarelor cad rând pe rând... Ei vând ansamblurile rezidenţiale scoase la mezat.” (Radu Herjeu, România TV, 27 ianuarie 2012)

Păi ce-ar putea vinde, dacă nu ce-au scos la mezat (= vânzare, licitaţie) şi ce s-ar putea întâmpla altceva, în mod normal, cu lucrurile scoase la mezat, decât o vânzare? Aflaţi în dificultate, din pricina prăbuşirii pieţei imobiliare, dezvoltatorii speră, probabil, să se salveze prin „vânzări ulterioare” la preţuri reduse, deoarece, din „vânzări anterioare”, la preţuri colosale, se pare că n-au reuşit să se îmbogăţească decât fiica mai mare a preşedintelui Băsescu şi câţiva şmecheri de la putere.

• „Temperaturile la munte nu sunt foarte scăzute... aşa că, dacă veniţi, să vă îmbrăcaţi foarte, foarte bine!(Realitatea TV, 28 ianuarie 2012)

Bună logică, mare profesionalism TV! Cum ar trebui, deci, să ne îmbrăcăm? La temperaturi foarte scăzute, cu haine foarte foarte foarte groase, iar la temperaturi destul de scăzute, în chiloţi şi cu bască?

• „Primează în primul rând comoditatea.” (Mihai Albu, Antena 3, 28 ianuarie 2012)

Cunoscutul creator de pantofi a emanat un mare adevăr. Comoditatea se pare că s-a extins ca o pecingine, şi la orele de gramatică, din moment ce pleonasmele sunt ajutate să circule liber de către oameni publici, care unora le sunt modele, idoli şi chiar calapod în viaţă.

• „Mai multe musteţe.” (Eurosport, 29 ianuarie 2012)

Ciudatul cuvânt a fost auzit în timpul comentariilor la marea finală de tenis de la Melbourne - cea mai lungă din istorie, aproape 6 ore! - unde, cică, sârbul Novak Djokovic a câştigat puncte în faţa spaniolului Rafael Nadal nu la o mustaţă, ci la mai multe. Interesant este că ambii sportivi erau bărbieriţi la ora meciului.

• „Ora 11: Aexandria -16 grade”.” (România TV, 30 ianuarie 2012)

Într-adevăr, a fost un ger cumplit, care a îngheţat pe ecran, timp de minute şi minute, numele unei localităţi inexistente în România.

• „Putem suspecta un schimb între anticipate şi mărirea creşterilor.” (Maria Coman, Antena 3, 30 ianuarie 2012)

Era, desigur, vorba, despre mărirea veniturilor, dar a ieşit „mărirea creşterilor”. Asta e! Mai multă atenţie, că, altfel, vine preşedintele Băsescu şi vă invită să ţineţi ochii cât cepele, când ieşiţi pe post, în direct!

• „După Consiliul European, să ne reunim din nou.” (Camelia Spătar, Giga TV, 30 ianuarie 2012)

Pleonasme vechi, la televiziune nouă, din gura profesioniştilor cu giga-experienţă în domeniu!

7 comentarii:

Anonim spunea...

senzational... cine-i ca tine...aaaa, nimeni! ce bine, ma speriasem...

Anonim spunea...

"cu cu un anglo-saxon sau cu un sclav"

Anonim spunea...

"Timpul trece, jegul ramane" , iata o tema de gandire pentru restul vietii tale

UnFriendly spunea...

multi ar spune ca sunt cu emotii, dar sunt persoane obisnuite sa fie in lumina reflectoarelor ... deci nu e o scuza :)

Alina Oprea spunea...

Ce minunata e formatia Noi doi cu Bianca Anghel! De ce nu mai cantati impreuna? Are o voce perfecta Bianca!

Anonim spunea...

avem o specie care face uz de limba romana corecta atunci cand isi aduce aminte.

Andrei Păunescu spunea...

Alina,
Bianca are de mai mult ani un proiect nou. Suna bine, dar s-a terminat. Au ramas cateva inregistrari.