Din puţul fără
fund, cu telecomandă
Tâmpenii de la
noi neaoşe pe axa Bucareşti-Budapeşti
• „Bună seara, Budapesta!”
(crainicul
UEFA de pe Arena Naţională din Bucureşti, înainte de finala Europa League, Atletico
Madrid-Athletic Bilbao 3-0, Pro TV, 9 mai 2012)
Întrucât e a nu ştim câta oară când se face confuzia asta între „Bucarest”
şi „Budapest” (sau Bucureşti/Budapeşti, tot aia e), şi la meciuri, şi la
concerte, iar idioţii occidentali nu dau semne că pot învăţa în ce oraş se
află, trebuie să ne hotărâm ori noi, ori ungurii, să schimbăm numele capitalei.
Ca să le facem viaţa mai uşoară ignoranţilor din Vest.
• „Mergem acolo, la Bruxelles, cu
un grup voios şi vesel.” (Oana Stănciulescu, Antena 3, 12 mai 2012)
La cât de uns merge politica pe la Bucureşti (în sensul că politicienii o
duc bine orice rău ar face, iar poporul o duce rău, oricât de bine ar munci),
cum să nu avem delegaţi şi voioşi, şi veseli, în capitala Uniunii Europene?
Sperăm că realizatoare a spus totul ironic, că a făcut „o glumă hazlie de râs
amuzant”.
• „Afaceri ilegale cu terenuri
şi imobile.” (România TV, 9 mai 2012)
Alo, televiziunea? Imobile sunt şi terenurile (chiar dacă nemţii s-au
retras din România în 1944, luând vagoane întregi cu pământ negru, roditor, ca
să nu plece cu trenurile goale). Afacerile imobiliare se fac nu numai cu case,
ci şi cu terenuri. Iar, dacă stăm să ne gândim bine, mai „imobil” e un teren
decât o casă, pentru că o casă se mai poate mişca din loc (o iau apele,
vânturile, buldozerele), pe când pământul nu (ştim, ştim, există alunecări de
teren, ok, dar nu la asta ne referim).
• „Eu cred că va fi un stimulent
dacă impozitul va scade.” (Mariana Câmpeanu, B1TV, 11 mai 2012)
Nici dacă, într-adevăr, impozitul va „scădea”, nu vă vom trece cu vederea
această greşeală, doamnă ministru, de a muta, abuziv, verbul, de la conjugarea
lui adevărată, a II-a (ea-ere), la a III-a,
eronată (e-ere). Nu există „a scade – scadere”, ci numai „a scădea – scădere”.
Mutantul similar „a place” (în loc de „ a plăcea”) e molipsitor, din păcate.
• „Văd că aveţi pe masă nişte
produse destul de inedite... Telespectatorii vor să ştie cât de casabile
sunt aceste bijuterii” (mai 2012)
Domnişoara reporter Denis Habar-n-avem-cum a dat două bare în această transmisie.
Mai întâi, că sunt unele cuvinte la care nu se potrivesc adverbele care
aproximează, care relativizează. Ceva ori e inedit, ori nu e, nu merge „destul
de inedit”, la fel cum nu poţi fi (ca să alegem un exemplu la întâmplare)
„destul de virgină” sau „aproximativ gravidă”. Acum e clar? În al doilea rând,
„casabil” înseamnă mai degrabă bun de dat la casare, la gunoi sau la
refolosire, decât sensibil la spargere („casant”). Casabilă e o decizie
judecătorească, iar casantă e o mărgică de sticlă cu care păcăleşti indienii
cinstiţi şi fetele proaste. Dar facem prea multe nuanţe, pentru o singură
reporteriţă.
• „Încă o dată repet:
totul e un atac politic.” (Ioan Mang, B1TV, 15 mai 2012)
Iar noi spunem „din nou iarăşi pentru a doua oară”: evitaţi pleonasmele,
dragi oameni publici, mai ales dacă sunteţi miniştri, fie şi pentru cateva
zile, la Educaţie!
• „Adrian e încăpăţânat şi
căpos.” („Mireasă pentru fiul meu”, Antena 1, 16 mai 2012)
Avem de-a face ori cu o tautologie, ori cu un semn de indecenţă. Tautologie
e dacă vorbitoarea s-a referit la felul de a fi al lui Adrian (încăpăţânat şi
căpos înseamnă cam acelaşi lucru), iar indecenţă este dacă s-a referit atât la
caracter (încăpăţânat), cât şi la anumite particularităţi fizice bărbăteşti
specifice zonelor intime.
• „Obiceiuri de la noi, neaoşe.”
(Realitatea
FM, 11 mai 2012)
Mai vrem, mai vrem informaţii despre datini „neaoşe de la noi autohtone
pământene locale”, dar vrem şi despre tradiţii „străine, din import”!
• „Colegul meu Marian Stoica cunoaşte
toate secretele Cetăţii Râşnov.” (Realitatea FM, 5 mai 2012)
Trebuie combătut acest şablon mincinos de atragere a atenţiei publicului cu
orice preţ. Cum să cunoască un reporter „toate” secretele unei cetăţi? Bun,
poate suntem noi prea sceptici cu reporterii atoatecunoscători. Dar, dacă e
aşa, să ne spună câteva secrete: de pildă, din câte cărămizi e construită
cetatea şi câte tone are?
• „A crezut pentru un moment că
poate să facă casă cu celălalt bărbat din viaţa ei.” (Monica Vlad, Euforia TV,
14 mai 2012)
Ce să facă? A, casă! Ne speriaserăm că face altceva, ştiind noi că, dacă
eşti femeie şi fugi după doi iepuroi, ai o inimă, o viaţă şi o casă de c...t!
Mai uşor cu cacofoniile, doamne jurnaliste, care vă daţi la TV!
• „Aici (la Miraslau) au
jucat actori celebri, Ilarion Ciobanu, Amza Pellea, chiar şi Jean Constantin!”
(Realitatea
FM, 5 mai 2012)
Dar de ce „chiar şi Jean
Constantin”? Era locul prea mic pentru actorul nostru de comedie? Când creşti
astfel intensitatea frazei, te aştepţi ca, după primele două nume, să vină un
al treilea şi mai tare, şi mai celebru. Când am auzit „chiar şi Jean...”, am
crezut că e vorba despre Jean Marais sau Jean Gabin. Nu că Jean Constantin nu a
fost mare actor, dar nu a fost mai mare ca Amza. Şi construcţia expresiei a fost
deficitară, şi numele „Miraslau” a fost spus prost: se vede treaba că unii,
dacă nu au diacritice româneşti pe text sau pe prompter, se dau de gol că habar
nu au de istoria României. Mirăslău, fraţilor, nu Miraslau!
Andrei
Păunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu