Grelele moşteniri şi marile găuri

Prin 30 martie 1998, într-o luni, ţărănistul Gavril Dejeu s-a pomenit premier. Interimar, dar tot premier se numeşte, nu? Guvernul Victor Ciorbea tocmai căzuse, iar Radu Vasile încă nu se instalase pe capră, la hăţuri, de unde avea să conducă teleguţa celui mai longeviv executiv ţărănist din istorie, cu un mandat de – atenţie! - 20 de luni! Până să ajungă la birou venerabilul interimar Dejeu, până s-a berberit ardeleanul şi şi-a călcat cămeşa, domnul preş. Emil Constantinescu l-a găsit la telefon pe copilul minune al PNŢCD, juniorul Radu Vasile (puştiul nu împlinise 60 de ani, dar media de vârstă a partidului contează!). Vasâle se hotărâse să iasă providenţial de după musteaţă, ghiul şi ţâgară şi să primească a fi desemnat prim-ministru, în 2 aprilie 1998. Am râs şi ne-am jenat de situaţie: deranjezi un om bătrân de acasă şi apoi îl trimiţi înapoi acasă, fără să dea şi el măcar o ordonanţă de urgenţă, un H.C.M (Hotărârea Consiliului de Miniştri), ceva, să se simtă util. Guvernarea Dejeu devenise deşeu înainte de a se naşte. “Academia Caţavencu” a scris atunci, despre executivul de luni până joi (de fapt, a fost de marţi noaptea până miercuri dimineaţa, doar câteva minute de fericire, ehe!, dar şi aia fără orgasm). Titlul articolului despre guvernul care ieşise din scenă înainte de a intra a fost: Bilanţul dezastruoasei Guvernări Dejeu! (Metodologia a fost urmată, mai târziu, şi de folkistul Ghiţă, care, prin 2010, a anunţat, emoţionat, că, apropiindu-i-se senectutea, are de gând să-şi organizeze turneul de adio, deşi el încă nici nu se afirmase. Ameninţarea cu retragerea nu a stârnit, însă, valurile de proteste, aşteptate în rândul potenţialilor fani, iar Ghiţă nu s-a mai retras, dar nici nu s-a mai afirmat).

Dar să revenim la guvernările noastre. Era deja o modă, la finalul anilor ’90, ca nou-veniţii la putere să strige, încă din primele ore de aflare în treabă - mă rog, la treabă - că au o grea moştenire de la predecesori, foarte grea, tare grea, cea mai grea, mult mai grea decât şi-au închipuit, şi că le va fi greu, ba chiar sigur imposibil să repare jucăria naţională. Dar – ce să-i faci?! – trebuie să rămână în scaune, fără obligaţii, de dragul stabilităţii statului. Statul lor la butoane.

Ca orice preşedinte jucător, Traian Băsescu (recordman la disciplina Ministru al Transporturilor, titular în Guvernele Roman, Stolojan, Ciorbea, Vasile şi Isărescu!) a bătut recordul naţional la dat vina pe alţii, pe moşteniri, moguli, sisteme ticăloşite, băieţi deştepţi şi pe alţi vinovaţi de starea României. Dar a vrut să bată şi alte recorduri, strângând în mâinile sale tremurânde de mariner trei prim-miniştri în aceeaşi apoteotică zi de 6 februarie 2012: Emil Boc, Cătălin Predoiu şi Mihai Răzvan Ungureanu, după un alt interimar de o săptămână, Eugen Bejinariu, în decembrie 2004. Grea performanţă să ai 5 mandate la Transporturi şi ţara să nu aibă autostrăzi, ”însă” nici flota să nu mai fie, apoi 2 mandate la Primăria Capitalei unde să nu poată localiza nimeni măcar un WC sau un coteţ care să poarte semnătura Băs, apoi 2 mandate de preşedinte cu 3+2 premieri, 8 guverne şi ∞ puteri dicreţionare, timp tâmp în care ai dus patria în râpa cu peste 100 de miliarde de dolari datorii externe, fără ca nimic să se vadă, în afară de marile găuri, de tip “I-am ciuruit!”, până la cele ale Elenei Udrea, ”prima-ministră” sinistră neoficială de sub Traian Băsescu, în toţi aceşti ani.

Noul guvern social-liberal al lui Victor Ponta, acest executivus contra naturii băsesciene, trebuie să se abţină de la clişeul de a invoca, şi el, Greaua Moştenire, fie ea Ungureanu, Boc, Tăriceanu, Năstase, Isărescu, Vasile, Ciorbea, Văcăroiu, Stolojan, Roman (sub preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu), Dăscălescu, Verdeţ, Manea Mănescu, Maurer (sub Nicolae Ceauşescu), Chivu Stoica, Gheorghiu-Dej, Groza, Rădescu, Sănătescu (în perioada comunistă), Antonescu, Gigurtu, Tătărescu, Argetoianu, Miron Cristea, Goga, Duca, Vaida-Voevod, Maniu, Iorga, Mironescu, Brătianu (toate ediţiile), Ştirbey, Averescu, Take Ionescu, Văitoianu, Coandă, Marghiloman, Maiorescu, Carp, Sturdza, Cantacuzino, Aurelian, Catargiu (toate variantele), Florescu, Manu, Rosetti, Epureanu, Ghica (amândouă versiunile), Golescu (cu toatele), Kretzulescu (ambele), Bosoianu, Kogălniceanu, Barbu Catargiu, Decebal sau Burebista şi alte gospodăriri autohtone legitimate sau interimare, despre care domnul Ponta avea cunoştinţă când s-a luptat să preia fotoliile Executivului.

Singurul element de continuitate în politica noastră este, din păcate, până azi, predarea-primirea cu sfinţenie, de la o putere la alta, a scuzei cu greaua moştenire, care pregăteşte patul germinativ pentru noi şi noi găuri: în economie, în buget, în nivelul de trai, în civilizaţie, în cultură, în educaţie, în caractere, în conştiinţe, în rezevorul cu speranţe şi, posibil, şi în harta României.

Scuzele repetate duc la găuri nemăsurate. Dacă oprim această tradiţie nefericită, avem şansa să oprim agresiunea făcută împotriva noastră de către autorii de găuri şi de noi grele moşteniri. Adică oprim pericolul ca însăşi ţara să devină o gaură neagră.

Andrei Păunescu, 2 mai 2012