27 iunie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (90)



Din puţul fără fund, cu telecomandă

Mici glumiţe foarte excelente în timpul ăsta vor apare reluate din nou perplexant

• „Nu există declaraţia politică ca şi document.” (Traian Băsescu, România TV, 13 iunie 2012)
Cacofonie rară (verbul „a căca” pare pus intenţionat de preşedinte la perfectul simplu, persoana a doua singular), care dă măsura creativităţii metalingvistice a domnului Băsescu.
• „Pentru bătălia cumplită de câştigare a Olteniei, mi-am pus şi eu capul la bătaie.” (Victor Ponta, Realitatea TV, 14 iunie 2012)
Triplu salt mortal sonor de la noul premier, cu două ligamente de mare angajament (cu trimiteri la sex şi labă).
• „Lupta pentru libertate nu este ruşinos. Am fost dat afară pentru că mi-am exprimat opinia despre un criminal de război, Avram Iancu.” (Csibi Barna, Realitatea TV, 5 iunie 2012)
Nici de dragul de a face audienţă prin senzaţii tari, un post românesc nu ar trebui să popularizeze monstruozităţile unui duşman al României, pe care autorităţile îl tolerează în libertate, deşi obraznicul extremist tocmai expusese la Miercurea Ciuc pancarte pe care scria „Jos Trianonul! Inima Ţinutului Secuiesc bate în maghiară! Ocupanţi, căraţi-vă!”, fluturând steagul Ungariei şi având un tricou cu harta României fără Ardeal.
• „Pentru mine, tricolorul maghiar şi tricolorul românesc sunt egale.” (Emil Hurezeanu, Realitatea TV, 5 iunie 2012)
Ca să nu fie cumva bănuit de patriotism (brrr!) şi să nu mai fie considerat european pur, cunoscutul analist fin a întrecut măsura şi a pus semnul egalităţii între drapelul nostru şi cel al ţării care, prin preşedintele parlamentului budapestan, tocmai a mai dat o dată măsura iredentismului agresiv.
• „Cam vreo 5 domenii în care acţionez: spectacole, film, TV, cursuri.” (Adrian Păduraru, Antena 2, 17 iunie 2012)
Al cincilea domeniu probabil că a fost transmis personal de actor realizatoarei Ilinca Vandici, în pauza publicitară. Noi pariem pe studierea pleonasmelor.
• „Zece mii de oameni au aşteptat la o coadă interminabilă.” (Laura Chiriac, România TV, 4 iunie 2012)
Cum „coadă interminabilă”, când tocmai ne spuserăţi că se termină la 10.000?
• „Nu cred că mi-ar place să fiu antrenor.” (Lucian Bute, Realitatea TV, 30 mai 2012)
Nici nouă nu ne-ar place. Ne-ar plăcea să-l mai vedem jucând pe marele campion, măcar până-şi ia înapoi centura.
• „Congresul American a cheltuit patruzecişidoi de milioane de dolari ca să stingă incendiul.” (Delia Nedelea, Realitatea TV, 30 mai 2012)
Păpuşă, acordul ar fi trebuit făcut cu milioanele, nu cu dolarii! Mătăluţă „câţi milioane” de lei vechi iei pe lună de la patroni?
• „Repet încă o dată echipele care vor evolua în Divizia A: Viitorul Constanţa, CSM Iaşi, Gloria Bistriţa şi Gaz Metan Severin.” (Sport.ro, 2 iunie 2012)
Mai spune-ne echipele, scumpete, „iarăşi din nou pentru a treia şi a patra oară”, ca să ştim cine ne va face fericiţi în prima ligă, în lipsa Craiovei, a Timişoarei, a Aradului, a Argeşului şi a altor echipe de tradiţie în vremuri normale.
• „Aceste documente sunt vechi de peste mii de ani.” (România TV, 2 iunie 2012)
Aţi uitat să ne spuneţi chiar ce era mai interesant: câte mii de ani?
• „Însăşi, însuşi cei din conducerea partidului.” (Mircea Coarnă, România TV, 2 iunie 2012)
Două încercări, ambele ratate! Încercaţi şi cu „înşine”, „însăţi”, pentru că e cale lungă până la „înşişi”.
• „Este clar că fiica a premeditat. Nu ştiu dacă a fost spontan.” (România TV, 2 iunie 2012)
Doamna avocat X poate spune orice şi poate apăra pe oricine, inclusiv criminali. Dar, odată ce a spus că „e clar” cu premeditarea, de ce mai e dubitativă în privinţa spontaneităţii?
• „Mici glumiţe.” (Radu Tudor, Antena 3, 3 iunie 2012)
Atenţie! „Micile glumiţe” duc la „marile găfuţe”, iar „micile detalii” duc la „imensele enormităţi”.
• „Nu înseamnă că sunt tineri foarte excelenţi în această ţară... Nu sunt ei atât de excelenţi?” (Daniel Barbu, România TV, 3 iunie 2012)
Chiar dacă admitem posibilitatea să fi fost spuse ironic cele două formule nepotrivite, riscul a fost prea mare. Un profesor renumit ca dl Barbu poate induce în eroare discipolii cu astfel de adjective, cărora se ştie că nu li se pot ataşa grade de comparaţie.
• „Au fost patru ani grei, nu uşori.” (Radu Voina, B1TV, 4 iunie 2012)
Adânc şi paradoxal! Mai bine era să fie grei, dar uşori, pentru handbalul nostru, dar n-a fost să fie.
• „Ar fi cel mai grav pacient în acest accident.” (B1TV, 4 iunie 2012)
Sigur că, după accident, omul era grav. Ce, era să râdă în drum spre spital? Voiam să ni arate pe răniţii zglobii.
• „Profitaţi de soare?... Aţi venit să vă bronzaţi?” (reporteriţa, către un despuiat, la ştrand, Antena 3, 4 iunie 2012)
Păcat că n-am fost eu în slip, pe marginea bazinului, să mă întrebe reporteriţa acest clişeu ruşinos! I-aş fi spus: „Nu, fătucă, nu profit de soare şi nu vreau să mă bronzez, în ciuda aparenţelor”. Păi de ce naibii să stea omul dezbrăcat lângă apă, dacă nu ca să se prăjească la soare, plătind şi bilet? Părea cumva că face experimente cu paharul Berzelius sau că scoate fişe la Biblioteca Academiei? Mai terminaţi cu întrebările stupide, care au răspunsuri conţinute în context.
• „Prescrierea reţetelor electrice s-a amânat.” (Realitatea TV, 6 iunie 2012)
Mai bine, poate se electrocutau pacienţii. Nădăjduim ca data viitoare să se facă, totuşi, reţete „electronice”, mai sigure, cu voltaj mic şi amperaj blând, prin definiţie.
• „În scurt timp, vor urca sus acolo şi cei de la Toulouse.” (Digi Sport TV 3, 9 iunie 2012)
Decât „să coboare în jos descendent”, mai bine „urcă în ascensiune sus la înălţime”.
• „PDL-ul speră să facă cât mai multe chifle actuala putere.” (Cornel Nistorescu, Antena 3, 4 iunie 2012)
Tocmai într-o propoziţie despre chifle vă găsirăţi să faceţi o cacofonie? Poftă bună!
• „Vreau să reintru în timpul ăsta, care ne tot presează.” (Răzvan Dumitrescu, Antena 3, 4 iunie 2012)
Şi noi vrem să intrăm în grafic, în normalitate, ca să nu mai auzim acest clasic ligament falic, care ne tot presează timpanele.
• „Prin această măsură, va apăsa o mare presiune.” (Theodor Paleologu, Antena 3, 4 iunie 2012)
Dar ce-ar putea face presiunea, decât să apese? Voturile luate la Sectorul 1 nu-i creează, încă, domnului Paleologu jr. nici o presiune.
• „Să trăiţi mult, să luaţi pensie de la statul român, că aţi muncit enorm de mult.” (Dan Diaconescu, OTV, 16 iunie 2012)
Nu ştim care ar putea fi mesajul politic pentru pensionarii care au muncit „enorm” de puţin.
• „Scopul acesta.” (Ion Cristoiu, B1TV, 17 iunie 2012)
Am priceput, domnule scriitor: e vorba de scopul acela, nu de scopul ălălat, nu de scopul elementar, nu de scopul iminent, care sunt cu totul altceva.
• „Îi doare-n bască ca să spun aşa.” (Dan Andronic, B1TV, 17 iunie 2012)
Păcat că n-aţi spus altfel, să evitaţi cacofonia.
• „Am reluat din nou Cartea junglei.” (Realitatea TV, 17 iunie 2012)
Se vede că nu aţi reluat şi cartea de gramatică.
• „Personaje care au fost scoşi din mânecă de Traian Băsescu... europarlamentari, ministru, eccetera.... într-o săptămână vor apare cereri de modificare a statutului.” (Realitatea FM, 19 iunie 2012)
Florilegiu de greşeli: dezacord în gen, forme eronate „eccetera”.
• „Frumuseţea şi tinereţea vine din suflet.” (Realitatea FM, 8 iunie 2012)
„Ambele două vine”, vine, vine, calcă totul în picioare.
• „Prototipul a fost prezentat la Londra.” (Vlad Craioveanu, Realitatea TV, 15 iunie 2012)
La Bucureşti, în lipsă de noi prototipuri, noi ne consolăm cu acest vechi ligament, care nu vrea cu niciun chip să iasă din gura vorbitorilor noştri din media.
• „Medici psihiatrici.” (Florin Condurăţeanu, OTV, 15 iunie 2012)
Bine că nu sunt „psihotronici”, nea Florine!
• „Pregătesc un jumătate de borcan de zacuscă.” (Emil Boc, Antena 3, 17 iunie 2012)
Oricând, o selecţie de perle vechi din colecţia fostului premier este binevenită pentru amuzamentul nostru, ca să ne amintim de acest „un jumătate” de om care a avut „mulţi mandate cvintuple”.
• „Dar cu toate acestea este bruscat în aer.” (România-Italia 17-13, rugby la GSP, 17 iunie 2012)
„Însă totuşi” rugbiştii români i-au bătut pe italieni, după mulţi ani!
• „Pentru Olanda, continuă complexul portughez: 6 victorii, 2 egaluri şi un singur succes.” (Portugalia-Olanda 2-1, TVR1, 17 iunie 2012)
Care complex, că rezultă că nu au pierdut niciodată, ci au avut, pe lângă 2 egaluri, 6 victorii şi un singur succes!?
• „Este un moment perplexant.” (Mihai Gâdea, Antena 3, 20 iunie 2012)
Îmbogăţirea limbii române continuă, şi după latinizarea limbii dacilor, şi după contribuţia valurilor migratoare, şi după neologismele anglo-franceze, şi asta doar din cauza (nu datorită) imaginaţiei lui Mihai Gâdea.
• „Ceea ce complică calculele...” (Loara Ştefănescu, TVR 1, 13 iunie 2012)
... Şi simplifică sarcina noastră de a căuta cacofonii pentru rubrica de perle.
• „Încă nu se inventaseră pixurile, iar lumea n-avea pixuri la ei.” (Constantin Trofin, TVR2, 15 iunie 2012)
„La mustaţă” a trecut moderatorul pe lângă un acord bine făcut, dar a ratat ţinta.
• „Preşedintele Băsescu se află la doar câţiva zeci de metri de noi, aici, la Neptun.” (Realitatea TV, 15 iunie 2012)
Câteodată, „câţiva zeci” de metri sunt mai lungi decât „câteva kilometri”, când e vorba de preşedinte.
• „Costul unei tabere la mare costă 700 de lei.” (România TV, 15 iunie 2012)
Când costul costă, preţul preţuieşte, iar valoarea valorează uneori cât nu face.
• „Hidroelectrica care a aruncat în aer economia României.” (Ionel Blănculescu, Realitatea FM, 20 iunie 2012)
Rahat cu apă rece, electrificabilă! Ce deliciu! Hai poftă bună!
• „Un preşedinte de partid nu poate face supoziţii înainte de a discuta în partid.” (Emil Boc, Realitatea TV, 14 iunie 2012)
Dar când să facă supoziţiile, după? În plus, nu era vorba de un terţ, ci de însuşi Emil Boc, căruia activul PDL îi cerea debarcarea, iar jurnaliştii erau curioşi.
• „N-avem cum să înţelegem, poate să fie în interioritatea lui psihică.” (Florin Tudose, România TV, 16 iunie 2012)
„Interioritatea” este „specialitaţiunea” „psihiatriştilor”, nu-i aşa?
• „Criminalul este încă în libertate. Reprezintă un pericol pentru comunitate?” (România TV, 16 iunie 2012)
Ce întrebare pertinentă! Şi ce răspuns aştepta reporterul? Că, aflat în libertate, ucigaşul preotului din Focşani nu reprezintă un pericol?

Andrei Păunescu

2 comentarii:

Costin Niță spunea...

„Prescrierea reţetelor electrice s-a amânat.” (Realitatea TV, 6 iunie 2012)
Mai bine, poate se electrocutau pacienţii. Nădăjduim ca data viitoare să se facă, totuşi, reţete „electronice”, mai sigure, cu voltaj mic şi amperaj blând, prin definiţie.
---
Buchea cărții zice că adverbul totuși nu se izolează prin virgule în interiorul propoziției.

elena marin-alexe spunea...

Ca întotdeauna bine ochit, bine lovit! Am citit perlele pe nerăsuflate.Mulţumesc Andrei!