8 iunie 2012

Legea iluzionistului


• Ignoranţa, sport şi talent naţional • Păcăleala în cunoştinţă de cauză • Homosexualii versus restituirea in integrum • Vrăjitoarele iau faţa legii electorale •

Au dreptate cei care spun că poporul, săracul, e minţit. Dar la fel de multă dreptate au şi cei care îndrăznesc să spună că minciuna domină pentru că poporul, singur, se lasă minţit.
Da, aleşii sunt de vină că au făcut şi fac rău poporului şi ţării. Dar, în afară de prima rotaţie completă la putere a găştilor politice (fiecare a avut dreptul la prezumţia de cinste şi de competenţă), şi poporul e de vină că a ales greşit, vândut sau prosteşte, iarăşi şi iarăşi, aceleaşi găşti şi n-a creat lăstari noi, curaţi. Mihai Eminescu, în articolul „Spiritul de gaşcă” , scria că „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii ci de persoane. Ataci din spirit de partid adversari pe care-ţi dai seama mai târziu că trebuiai să-i respecţi”. Putregaiul este, deci, vechi. Iar noi suntem vinovaţi că nu am învăţat nimic, deşi “cel mai lucid creier politic al României în creştere” (aşa îl considera Goga pe Eminescu) ne-a spus acest adevăr încă din 3 august 1879. Dar noi preferăm să învăţăm din Eminescu „Somnoroase păsărele”, şi nu „Doina” („Cea mai categorică evanghelie politică a românismului”) sau publicistica lui politică de geniu, adevărat „îndreptar de pedagogie naţională”, cum tot Goga spunea. Aşadar, situaţia este şi mai gravă, azi: atacăm, ştiind de la început că nu e corect să atacăm şi alegem, ştiind, încă din clipa votării, că vom alege strâmb. Pentru că aşa cere gaşca noastră sau cea de care vrem să ne lipim, gudurându-ne. Aşa cere virusul speranţei noastre perfide, ca, indiferent cât de rău le-ar merge celor din jur, măcar noi să ne strecurăm, să ne descurcăm, să obţinem o relaţie, o pilă, o şpagă, o funcţie, un favor, o băgare peste rând sau în seamă, din partea celor care ar trebui să ne pupe mâinile că i-am ales, nu să ne arunce ciosvârte. Nu înţelegem că, deşi ei ajung în scaune de şefi, nu ei ne dau nouă, ci noi le dăm lor.
O comunitate care a fost de atâtea ori minţită, înşelată, şi tot nu se învaţă minte, nu are dreptul să se plângă, la fel de inocent ca la prima insinuare a hoţului în casă. Cine să ne mai asculte şi să ne mai plângă de milă, dacă noi înşine invităm tâlharii înăuntru şi îi omenim, votându-i, după care le mulţumim şi le spunem „Mai poftiţi!”? Şi ei mai poftesc, cum să nu? Şi tot poftesc, din vina noastră, din slăbiciunea noastră, din laşitatea noastră, din ignoranţa, care ne e sport şi talent naţional.
Una dintre cele mai eficiente metode de păcălire a publicului este „Legea iluzinistului”. Faci o gesticulaţie excesivă cu o mână, pentru ca lumea să nu vadă ce faci cu cealaltă mână. Să nu ne iluzionăm că şmecheria aceasta se poate aplica doar unei săli de oameni veniţi la distracţie sau doar o dată-n viaţa de elector. Nici vorbă! La noi, păcăleala funcţionează la nivel general, o ştie toată lumea, dar furăciunea pe faţă merge înainte.
Acum mai mulţi ani, s-au lansat cu cinism, concomitent, două teme, în dezbaterea parlamentară, a presei şi a populaţiei: abrogarea articolului 200 (care pedepsea relaţiile homosexuale) şi restituirea în natură, in integrum, a proprietăţilor. Presa şi populaţia s-au repezit să discute la nesfârşit tema minoră, dar cu mare trecere la bârfitorii care suntem, iar tema majoră, care nu prea a interesat, a trecut şi, astfel, ne-am ales cu legea aberantă a restituirilor, care şi azi tulbură ţara şi provoacă drame, pentru că a rezolvat unele nedreptăţi vechi, făcând, însă, altele noi şi deschizând porţile falsurilor abominabile.
La fel au procedat, recent, sforarii noştri din politică: au pus în discuţie, în acelaşi timp, o temă minoră, dar bună de bârfit (legea vrăjitoarelor), şi o temă majoră, dar mai plicticoasă (schimbarea sistemului de vot). Cum să ne mai gândim noi la fleacuri, la cine ne va conduce, la cui dăm banii noştri şi ai ţării, când avem de trăncănit esenţial despre Brăţara, Vitrina, Străluceala? Nu ne-am învăţat minte, după ce am discutat ani şi ani dacă să-i lăsăm pe gay să se găurească unde vor (oricum o făceau şi o vor face), până ne-am pomenit daţi afară din case, pe baza legii restituirii, pe care am ignorat-o.
Legea iluzionistului a funcţionat şi funcţionează acum, iarăşi, perfect: dacă nu le-a ieşit pedeliştilor chiar toată cacealmaua (comasarea localelor cu parlamentarele, pe când nu credeau că le vor cădea guvernul şi acţiunile băsiste de la bursa populară), tot le-a ieşit un mutant electoral (alegerile locale într-un singur tur, în care câştigătorul ia totul, chiar dacă are 10%). Din exces în abuz, din lac în puţ, din junghi în gripă, aşa mergem. Şi ne vom da seama că am mai făcut o prostie (aceeaşi prostie – din ignoranţă), când vor mai fi trecut nişte ani şi nişte zeci de miliarde de dolari şi euro furaţi, nişte ani din vieţile noastre fără autostrăzi, salarii, cultură şi demnitate. Tot aşa de scump a fost şi biletul la circul mult-trâmbiţatului vot uninominal, care numai drept şi concurenţial n-a fost, din moment ce au intrat, pe valul lui, în Parlament, unii concurenţi tranzacţionaţi pe din dos, chiar şi de pe locul 4, iar alţii, care au fost pe locul 1, au rămas pe dinafară. Victimă a acestei aberaţii de lege electorală a fost şi Adrian Păunescu, la ultimele alegeri la care a candidat, pentru Senat, în 2008, când a câştigat cele mai multe voturi, a ocupat locul 1 în colegiul său din Hunedoara, dar parlamentar n-a ajuns el, ci tocmai candidadul de pe locul 3!
Mult ne mai place să ne mutilăm. Tare ne mai place să ne văicărim tardiv. Bolnăvicios ne mai place să ne dăm victime, în loc să avem seriozitatea să înţelegem lucrurile la timpul potrivit şi să învăţăm din greşeli, că din victorii nu prea avem cum şi ce. Bine a spus cine a spus că, dacă hoţii ne păcălesc o dată, e vina lor, dar, dacă ne păcălesc şi a doua oară, e vina noastră.
Cine-i de vină, noi sau ei? Dar sunt ei altceva, altcineva, decât noi? Suntem după şapte sezoane de păcăleli (1990, 1992, 1996, 2000, 2004, 2008, 2009) şi nici noul sezon 2012 nu se simte prea bine. 

Andrei Păunescu
6 iunie 2012

7 comentarii:

Anonim spunea...

Cata dreptate a avut Brucan in 1990 cand ne-a numit " stupid peuple",si ce tare ne-am mai otarat.

elena marin-alexe spunea...

Am citit cu atentie si chiar nu mai am ce comenta la cele descrise de tine, despre starea natiunii noastre de fapt.
Ai dreptate>
La noi, păcăleala funcţionează la nivel general, o ştie toată lumea, dar furăciunea pe faţă merge înainte.
Ne place sa ne amagim.

Doru Constantin spunea...

@anonim ora 14:56
In primul rand e bine sa spunem ca cei ca Silviu Brucan ne-au dorit sutpid people; ca el a avut nesimtirea sa spuna public chestia asta ne arata cinismul bolsevicilor veniti in Romania la inceputul erei de aur, adica dupa al doilea razboi mondial.
Am mai spus, si voi repeta de "n"-ori, ca Romania a avut inteligenta de calitate, pe vremea comunismului, numai in proportie de 20%; "elita" a fost ridicata din tarani cu wc-ul in curte; exemplul cel mai cunoscut, si nefericit totodata, este Elena Ceausescu; nu am cunoscut-o personal, ins adestinul a facut a un vecin de scara sa ii fi scris lucrarile; omul, o capacitate intelectuala, confirma legenda; cel mai recent exemplu este fostul ministru Mang, un plagiator ordinar; pe de alta parte, scrisul lui Andrei prezinta o realitate trista si infioratoare a societatii romanesti; ceea ce este si mai grav este alienarea masiva a romanilor; daca in 89 am avut sansa sa facem ce trebuie, adica sa alegem non-comunisti, acum va fi aproape imposibil pentru ca si-au consolidat pozitiile in toti acesti 20 ani; aproape orice ai alege, este un punct canceros; coruptia, incompetenta sunt realitati in toate clasele politice indiferent de tara si cultura omului de rand; dar romanii sufera de metastaza si nu isi dau seama; vor alege tot indivizi cunoscuti; exact ca la revolutie, vor alege persoana care apare de cele mai multe ori la tv; la fel a fost si cu Iliescu, si romanii l-au votat frenetic doar pentru ca il cunosteau; nici macare dupa ce au apraut poze cum joaca inele cu Ceausescu, romanii nu au cautat modele intelectuale sa ii scoata din "problema"; asa cum zicea un opinent electoral, constat cu tristete ca romanii sunt sadici si nu isi doresc sa traiasca decent; disperant este ca acum avem posibilitatea sa alegem si alegem prost; in alte timpuri, guvernantii ne erau impusi si aveam scuza represaliilor militare, etc;
In incheiere, avem europarlamentari care au cunoscut "succesurile", avem europarlamentari care arunca cu apa si hartii incapul executorilor judecatoresti iar acum se ascund in cel mai corupt partid politic (vorbesc de vadim si psd), avem europarlamentari care ar fi trebuit sa ramana la oi, europarlamentari care iau spaga 12000 eur pentru interese straine UE; foarte trist este ca acesti europarlamentari fac nimic pentru romani; nu avem aceleasi drepturi ca restul europenilor, nu avem multe desi platim acesti lenesi cu salarii infiorator de mari; ce determina alegerea lor in continuare? vanitatea omului de rand; nu ii place ca cineva ii este superior; si pentru asta ii da in cap, il face sa isi ia lumea in cap, si sa se realizeze in societatile unde intelgenta este cautata precum aurul; adica mult foraj, triere severa si cizelare maxima; romanii se mandres ca boteaza strazile dupa geniile romanesti; infatuare si prostie mai mare nici ca exista...

Anonim spunea...

http://www.ziarullumina.ro/articole;1982;1;72699;0;Statuia-lui-Adrian-Paunescu.html ...mda... ce sa mai zicem daca si pe site-ul unde ar trebui sa fie prmovate credinta si valorile gasim asa ceva, de la altii sa nu mai ai pretentii mai mari.

A.P. va ramane mereu in sufeltele celor care l-au iubit atat pentru scrierile lui cat si pentru muzica folk.
S.Alexandra

Anonim spunea...

@S.Alexandra,ce ti se pare neadevarat din tot ce s-a scris aici?

Anonim spunea...

Nu este vorba despre cea ce mi se pare mie adevarat sau nu, dar pornind de la asta:„Eu şi mort sunt mai puternic decât duşmanii mei vii” si facand intamplator aluzie la niste versuri din Scrisoarea I de Mihai Eminescu:
„Începând la talpa însăşi a mulţimii omeneşti
Şi suind în susul scării pân' la frunţile crăieşti,
De a vieţii lor enigmă îi vedem pe toţi munciţi,
Făr-a şti să spunem care ar fi mai nenorociţi...
Unul e în toţi, tot astfel precum una e în toate,
De asupra tuturora se ridică cine poate,
Pe când alţii stând în umbră şi cu inima smerită
Neştiuţi se pierd în taină ca şi spuma nezărită -
Ce-o să-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce gândesc?...
Ca şi vântu-n valuri trece peste traiul omenesc.
Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l...
Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrânul dascăl?
Nemurire, se va zice. Este drept că viaţa-ntreagă,
Ca şi iedera de-un arbor, de-o idee i se leagă.
"De-oi muri - îşi zice-n sine - al meu nume o să-l poarte
Secolii din gură-n gură şi l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, în ungherul unori crieri
Şi-or găsi, cu al meu nume, adăpost a mele scrieri!"
O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vre o umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi... orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri...
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit”, iti pot raspunde la intrebare fara a ma raporta la Adiran Paunescu ca om politic( pentru ca am 18 ani si nu am o pasiune pentru domeniul politic)ci la Adrian Paunescu ca poet.

S.Alexandra

Anonim spunea...

Abordarea articolului era in mare parte politica.Ma surprinde mai mult decat placut maturitatea de care dai dovada la cei 18 ani ai tai.Pe de alta parte,rezultatele alegerilor din unele zone ale tarii mi-au confirmat cele spuse intr-un comentariu anterior:suntem "stupid peuple",pentru ca nu pot sa-mi explic cum poate fi votat ca primar un dezaxat care indeamna niste copii de gradinita "sa se incalece",si un altul care a fost vazut de o tara intreaga adormit cu capul pe VOLAN intr-o intersectie semaforizata din Constanta,mort de beat.Eu mi-am luat gandul ca tara asta se va mai normaliza vreodata. IOn Brasov