Catering pe tarlaua din avion

Dacă bonurile acestea de casă ar fi eliberate de vreo tarabă din Adunaţii Copăceni, pentru un suc sau un kil de roşii, nu ar fi nicio problemă, dimpotrivă, ar fi de admirat fiscalizarea comerţului comunal. Dar, cum ele sunt dovada plăţii, în avion, pe o cursă internaţională, pentru ceva de mâncare, ne apucă râsul, apoi întrebările. Nu zicem că e rău, nu zicem că e bine, dar ştim că e amuzant să derulezi afaceri profitabile, la înălţime chiar, pe firme localizate la sat, şi nici măcar pe o stradă, ci direct pe Tarlaua 50. Ne şi imaginăm un control al Fiscului la această adresă, cu clişeele de rigoare ale reporterilor: oamenii legii au descins pe tarla, dar pe tarla nu au găsit pe nimeni. Acum stau la pândă prin ciulini. Chiar să nu fi găsit nicio adresă disponibilă, în Bucureşti sau în Giurgiu, norocoasa firmă care a primit mult invidiata licenţă de a vinde mâncare şi alte produse pe curse aviatice internaţionale supraaglomerate? Chiar să fi fost singura soluţie ca avionul să se transforme în tarla pentru negoţul dubios?

Andrei Păunescu