7 decembrie 2007

Bărbatul, cea mai feminină creatură

Formalităţi contra realităţi

Mă înscriu la licitaţia paradoxurilor de ocazie şi depun garanţie în alb că eu, bărbatul, ţin, în adânc, suflet mult mai femeiesc, decât poate chiar femeia mea. Ea se poartă femeieşte. Eu simt femeieşte. Ea râvneşte volanul, acel drept istoric masculin pe care, odată ce mi l-ar smulge, nu ar şti cum să repare întorsătura stupidă contra naturii, ca să-şi recapete slăbiciunea ce ne-a adus alături. Şi ea, ca fiecare femeie, uită că, într-un raliu în care nu-ţi doreşti neapărat să ajungi în râpă, şoferul e unul. Şi că rolul de navigator e cel puţin la fel de strategic. Uită că drumul e semn de iubire, nu planurile măreţe din debara. Uită că drumul la primar s-a inventat ca să ajute dragostea, nu s-o substituie, s-o sugrume.

Eu îi dădusem dragostea mea necondiţionată. Nu era fericită. Aştepta eticheta civilă, lucind pe deget şi pe cartea de identitate.
Eu îi oferisem trupul meu, cu clauză de exclusivitate, trecându-mi prin furcile memoriei anii de dinaintea erei noastre, când purtasem la vedere, cu cinism şi orgoliu, drapelul infidelităţii, pe acelaşi catarg pe care fluturam dragostea oficială. Nu era fericită. Aştepta viza de intrare, de la umbra unui vameş, dintr-o vamă părăsită, de care am fi putut trece demult, căci graniţa se şi desfiinţase, între timp.
Eu mă retrăgeam, din timp în timp, în plin mers, pe scaunul din dreapta, lăsând-o să conducă, clandestin. Nu era fericită. A oprit, în plină viteză, pe sensul unic al iubirii noastre, ca să-mi deseneze hărţi traumatizante, să-mi zgârie trasee teoretice şi să-mi pretindă promisiuni formale.
Eu îi spuneam că nici un angajament de cuvinte n-ar trebui să bată fapta. Nu era fericită. Brânza bună nu avea valoare - ce amărăciune! - fără burduful de câine.
Eu o cadorisisem cu mecanismul brevetat al perechii noastre. L-a aruncat în groapa de nereciclabile, dispreţuind aparatul miraculos, doar pentru că nu fusesem capabil să-i anexez şi un prospect mincinos, dar lucios tipărit.
Eu îi dăruisem inima mea, apărată sub temelii de bazalt. Ea întreba de inelul metalic, rătăcit în turnul de nisip. Originalul pălea în faţa propriei cópii.
Eu îi arătam viaţa mea, cum îşi scurge, zi după zi, mustul, pentru vinul nostru. Ea aştepta eticheta uscată, primăria promisiunilor goale, preotul miracolelor iluzorii, voalul aparent, certificatul căpăstru, nevrând să-i vadă pe nefericiţii care se repeziseră la acestea toate, iar acum fugeau, cu capetele sparte, din războiul despărţirilor subite de după jurămintele de veşnicie.
Chiar în ziua în care abia ne începuse un nou an, mi-a spus că ori totul, ori nimic. Ori primar şi preot, ori adio trup şi suflet. La post scriptum, chiar mă întreba dacă nu cumva mă tem de preoţi. Nu, nu mi-e frică de preoţi - i-am răspuns - dar binecuvantarea cea mai puternică e atunci când ne-o dăm singuri. O cutremurau certitudinile mele. I-am răspuns că mă încred mai mult in simţirile mele, decât în oricare altul care pretinde că îmi poate da şabloane, cu atât mai mult cu cât, hirotonisit sau ales, călăuzitorul mă leagă de femeia mea doar după ce-i achit factura pentru servicii.
Nu e o vină să cred mai mult în noi, decât în ce zice lumea despre noi. Nu e o blasfemie să cred mai mult în dragostea propriu-zisă, decât în labirintul clădit, formal şi instituţional, în jurul iubirii, de frică, de nesiguranţă, de slăbiciune. Nu merit capete de acuzare pentru credinţa în puterile provocării la prospeţime, iar nu în băltirea din spatele angajamentelor scrise, din cutia cu acte şi din catastiful sfatului popular, unde sunt stivuite jurăminte şi partaje, în devălmăşie.
De atunci, tot vreau să înţeleg cum, tocmai în numele dragostei, poţi da realitatea pe formalitate. De atunci, i-aş tot spune că orice tragedie se ponoseşte într-o cicatrice comună. Ce e insuportabil devine suportabil. Ce părea definitiv strigă la noi că veşnicia durează cât avem chef. Durerea, dragostea şi lumina ni se tocesc, retrogradând în divizia "C" a priorităţilor, până ne pomenim nu morţi de suferinţă, ci însănătoşiţi de uitare.
Cea care pretindea o iubire pentru totdeauna a avut puterea să experimenteze ruptura, să joace un tango aritmic, contra pulsului nostru, să răvăşească operele complete ale iubirii mele.
În cabinele teatrului în care destule femei repetă obsedant paşii pentru premiere de faţadă, contingente masive de bărbaţi aşteaptă căderea cortinei peste această tragicomedie absurdă. Pentru că bărbatul poartă cel mai autentic suflet femeiesc al lumii.

Andrei Păunescu
andrei_paunescu@yahoo.com

8 comentarii:

Anonim spunea...

SINCER, CRED CA PUTINI BARBATI SIMT FEMEIESTE, PT CA SUFLETUL UNEI FEMEI ESTE UN OCEAN DE MISTRE, IAR UN BARBAT TREBUIE SA CUNOASCA TOATE ACESTE MISTERE PT A SIMTI CA EA.MULTI BARBATI NU AU RABDAREA SA CUNOASCA O FEMEIE, PT CA SE GRABESC SA AJUNGA NU LA SUFLETUL EI, CI ...LA PAT!NU CONTEAZA UN SUFLET PUR, O INIMA DORNICA SA OFERE TOATA IUBIREA DE CARE POATE DA DOVADA. BARBATII URMARESC CU TOTUL LTCEVA, SI SINCER SE POATE GENERALIZA. LA FEL CUM FEMEILE GENERALIZEAZA CA BARBATII SUNT PORCI SI INFIDELI,LA FEL SI BARBATII GENERALIZEAZA , SPUNAND CA TOATE FEMEILE SUNT MATERIALISTE SI DE O MORALITATE INDOIELNICA(CA SA NU FOLOSESC CUVANTUL PE CARE-L UTILIZEAZA EI!)
DAR EXISTA SI EXCEPTII, IN FIECARE CAZ SI DE ACESTEA AM PUTEA SA NE LEGAM,IAR O IUBITE TRAINICA SI CU ADEVARAT FRUMOASA SE NASTE INTRE 2 OAMENI CARE SE INCADREAZA IN ACESTE EXCEPTII.

Anonim spunea...

am stat mult timp sa ma hotarasc daca voi scrie sau nu un comentariu la acest text...pare putin misogin,egoist dar ceea ce m-a facut sa-l admir: extrem de sincer!pare uimitor cum un BARBAT isi apara iubirea ideala,chiar si cu pretul unei rupturi definitive.nu admir in mod deosebit conceptiile,ci felul de a spune lucrurilor pe nume;femeile vor sinceritate,cand o au ,nu o iau in seama.de fapt femeile nu vor neaparat adevarul ,ci ceea ce vor ele sa auda.
mi-a placut mult scriitura prin complexitatea ideilor simple si prin simplitatea complexitatii lor.

Andrei Păunescu spunea...

Către Anonim(a)
Dragostea e interesantă şi pentru că ştim aceste reguli (ei - porci, ele - curve, nu?), dar nădăjduim la excepţia care o să ne facă fericiţi tocmai pe noi.

Andrei Păunescu spunea...

Către Queenie
Şi eu m-am lovit de acest paradox nedrept: femeia preferă uneori să se refugieze în iluziile ei perfecte, decât să rămână în realitatea, imperfectă, e drept, dar în care un bărbat o face fericită de atâtea ori.

Anonim spunea...

Am parcurs cu mare atentie blogul tau si sincer mi sa parut interesant.
Ai vazut filmul,,CE-SI DORESC FEMEILE?,unde protagonist este MELL GIPSON?Incearca sa patrunzi macar pentru o zi in pielea lor,sa vezi cum gandesc,la ce anume se gandesc,ce lucru le-ar face fericite,ce asteapta de la partenerul de viata, atunci cind ele se spetesc sa faca totul cat pot ele mai bine ,nu pentru a iesi in evidenta ci pentru ca partenerul lor sa nu mai fie atat de inchis in sine sa nu mai fie meschin si egoist,trairile sufletesti cu implinirile si neimplinirile vietii.Te rog vizioneaza-l.Cred ca se gaseste pe DVD la centrele de inchiriere filme.Oricare dintre noi asteapta o mica imbratisare,un mic sarut de la cel de langa noi.

Andrei Păunescu spunea...

Bun venit, Umbra,
1. Nu am vazut filmul. Daca il ai, da-mi-l si mie.
2. Nu cumva il cheama Mel Gibson?
3. Am incercat sa patrund, dar nu o data mi-am dat seama ca ori am patruns doar in piele, ori degeaba am patruns, pentru ca nu am fost in stare (sau nu am fost lasat) sa ajung la spatiile subtile. Totusi, cand am ajuns sa descopar adancimile din fiinta femeiasca, am fost anesteziat si fericit, pentru multa vreme.

Anonim spunea...

Bine te-am regasit.
1.Da Mel Gipson,ai dreptate,o sa fiu mai atenta la cea ce scriu si cum scriu.
2.Nu am filmul,asa ca nu am cum sa ti-l dau
3.Si chiar de l-as avea,nu am cum sa dau de tine(nu sunt din Bucuresti,poate daca eram DA,faceam tot posibilul si ti-l ofer chiar daca nu ne cunoastem personal.Asa ca poate mergi sa-l iei de la centrele de inchiriere casete video sau poate il difuzeaza la TV.

Anonim spunea...

O sa-ti dau un sfat aproape blasfemic pentru un om de litere si note (aproape bune) cum esti tu: pirateaza filmul de pe net. Totusi, nu cred ca-ti va folosi, cel putin nu in aceasta iubire pierduta de care vorbesti. In razboiul dintre tradarea iluziei si iluzia tradarii nu pot fi decat invinsi...