14 decembrie 2007

Mutilaţii sexului virtual

Loto pornosport

Dinţoşi, aduşi de spate de pe la 20 de ani, întinzându-ţi o mână moale şi transpirată, fără curajul de a te privi direct în ochi, adesea bâlbâiţi, aceşti băieţi sunt robii computerelor, sunt sclavii tastaturii, ai mouse-ului şi ai monitorului. Narcotizaţi de lumea virtuală în care-şi câştigă pâinea, ei îşi înlocuiesc, încet-încet, viaţa reală cu ceea ce văd pe ecran. Mai ales de când o mulţime de site-uri porno oferă gratis eşantioane, suficient de lungi pentru bărbaţii care n-au nevoie de mai mult de două minute, ca să bifeze o nouă partidă de sex. Fără partener. Pentru că ei sunt mutilaţii sexului virtual.

Lorin B. e un informatician care s-ar descurca şi la Microsoft. Face sisteme, reţele, grafică, proiectare, tehnoredactare şi sparge cam orice parolă îi cade sub nas, de la programe oricât de bine protejate contra hackerilor. Am lucrat împreună o vreme şi îi impresiona pe toţi nu numai cu buna stăpânire a biţilor, ci şi cu orele suplimentare pe care le făcea noaptea la birou, fără să ceară plată în plus. Pentru că era atât de priceput, de flexibil la program, de nefamilist şi de nepretenţios băneşte, l-am rugat să-mi programeze şi mie computerul de acasă. A venit cu o geantă de discuri, mi-a aranjat impecabil calculatorul, dar, după ce a plecat, mi-am dat seama că şi-a uitat, printre hârtiile mele, câteva CD-uri. Le-am pus deoparte, dar nu m-am putut abţine să nu mă uit prin ele. Băiatul uitase numai materiale porno. O adevărată videotecă pentru cunoscători, inclusiv împerecheri între oameni, câini, cai şi castraveţi! M-am jenat de întâmplare, m-am gândit că o să intre-n pământ când o să-i restitui comorile. A doua zi, i-am dus discurile şi, când i le-am dat, crezând că o să se facă palid de ruşine, Lorin mi-a zâmbit, cu ochii rotindu-i-se-n cap, şi mi-a spus, fără nici o reţinere: „Ţi-au plăcut? Mai am!”. Am înţeles că nu le uitase, ci îmi oferise o promoţie, ca să-i devin client. Cel mai mult m-a uimit relaxarea cu care el, un tânăr de douăzecişiceva de ani, pe care nu-l văzusem în nici o împrejurarea tandră cu nici o fată (şi nici măcar cu un băiat!), trăia convins că sexul pe calculator şi sexul de-adevăratelea se bat de pe poziţii egale, iar pe el nu-l deranja că virtualul bătea realul. Fără să-şi dea seama că, în fiecare zi, năravul bolnav îi aducea noi bâlbâieli, lărgirea strungăreţei şi frica de a se uita în ochii celor cu care vorbea. Nu prea frumos - avea cifoză, iar incisivii uriaşi şi umerii strâmţi îi trădau viaţa în care nu prea auzise de sport, Lorin ne-a invitat, totuşi, peste patru luni, la nuntă. Peste nouă luni, nu ne-a invitat şi la divorţ, dar auzisem cu toţii că nevasta l-a părăsit, încă virgină, la termenul la care ea îşi plănuise drumul la maternitate. Fiindcă el stătea, în continuare, nopţile, la noul loc de muncă, partener cu computerul. Lorin, informaticianul care s-ar fi descurcat fără probleme şi la Microsoft, nu s-a putut descurca într-o căsnicie, în care dezvirginarea şi fecundarea nu se pot rezolva făcând dublu-click sau scoţând aparatul din priză când eşti în impas, fără ca softurile să-ţi facă scandal şi să bage divorţ.

Dorinel N. a ajuns să lucreze, peste un timp, în postul din care Lorin fusese demis, pentru că exagerase cu descărcările nocturne şi frauduloase de materiale de pe Internet, din computerele de la muncă. Băiat tânăr, şi el sub 30, Dorinel l-a făcut repede uitat pe predecesor. La fel de abil în operarea calculatorului, la fel de bun navigator pe Net după orice imagine, orice text sau orice program, tânărul s-a instalat fără probleme la slujbă, unde a început să primească, mai mereu, prime de excelenţă de la şef, pentru bună purtare profesională, şi simpatia colegelor pe care le fermeca prin inocenţă şi scrisorele bine alese din bibliotecile electronice. Timid, Dorinel avea, printre defecte, unele care semănau uimitor cu ale lui Lorin: coloana vertebrală îi era la fel de strâmbă, ochii îi fugeau la fel de grăbiţi spre podea, când îţi vorbea, mâna pe care ţi-o întindea era tot flască, rece şi cam transpirată, incisivii în aceeaşi măsură de rebeli. Nici mătreaţa nu părea să-l deranjeze pe redutabilul IT-ist. O colegă de birou cam pistruiată l-a rugat să îi deparaziteze computerul de acasă. Dorinel a venit, şi-a făcut treaba, dar a rămas că se întoarce a doua zi, pentru că mai avea de pus un antivirus puternic şi o memorie suplimentară, la un preţ de nimic. Fata a rămas trăznită de speranţe când a găsit, printre fişierele nou-instalate, şi cataloage întregi de poze cu nuduri, unele chiar cu colegul ei, expunându-şi zonele intime impresionant de dezvoltate, plus filmuleţe cu scene dure şi adrese de site-uri de specialitate, pentru adulţi. Singură - ea, ştiindu-l singur şi pe el, a doua zi l-a primit în capot, cu cafeaua arzândă, cu tastatura deschisă şi cu lumina mică. Dorinel şi-a făcut programările finale şi a dat să plece. Fata l-a tras îndărăt: a înţeles apropourile electronice de pe hard disk, care se potriveau de minune cu tentativele lui mai vechi de a o complimenta, bâlbâit, şi de a o curta, cu ochii în tavan, când colegii ieşeau la o ţigară. A tras fata de el cât a putut, l-a şi dezbrăcat, dar n-a putut scoate nimic de la el. Pentru că şi Dorinel era viril de unul singur, faţă în faţă cu monitorul, dar se dovedea apt necombatant, faţă în faţă cu femeia adevărată.
• Ca Lorin şi Dorinel sunt atâţia alţi roboţei ai computerelor, care nu mai ştiu ce e fotbalul cu mingea, din moment ce îl pot juca din tastatură, care nu mai dau cu tacul, ci cu mouse-ul, în biliardul de pe monitor, care n-au auzit de plăcerea de a merge în gaşcă la un ghişeu de loto-pronosport, de când i-a acaparat viciul loteriei pornosport. Iar unii chiar se miră de ce, după atâta iubire cu năbădăi, doar pe chat şi pe mess, nu le strigă pruncii prin casă „Tată! Tată!”. Mutilaţi ai sexului virtual din toate ţările, treziţi-vă!