15 martie 2008

Instituţia remuşcării

M-a sunat aseară Liv (parcă sună a „A venit aseară mama...”).

Liv e acel om care a vrut să mă facă praf aici, în câteva comentarii mai vechi, nedrept, dar cu talent, şi care m-a şi înjurat trivial printr-un acrostih care i s-a părut marea găselniţă a dării peste nas. După cum ştiţi, de două ori i-am răspuns că în postările lui nu e corect nici ce zice (că blogul meu ar fi o cale spre vaginuri rătăcite de studente provinciale şi alte astea), nici scopul comentariilor, ci e interesant doar cum zice.
Mi-a propus o întâlnire, spunând că vede că trec prin zile amare şi părând că are remuşcări pentru murdăriile pe care mi le-a aruncat din anonimat. Şi-a dat numele complet, şi-a mărturisit profesia de ziarist la o mare agenţie de presă. Deşi eram la o altă întâlnire, m-am dus. Ce putea să-mi facă? Să mă înjure iar? Mai e loc! Să mă provoace? Nici o şansă! Să mă omoare? Aici ar fi fost o problemă. Să mă înregistreze vorbind ca între bărbaţi, despre ce altceva decât despre femei? Ce mai puteam păţi, decât să mă părăsească iubita pe care nu o mai am, pentru că deja am fost părăsit, nu o dată, cam pentru aceleaşi motive, de suspiciune, de văzut enorm şi simţit monstruos, de discuţii între băieţi despre cum şi pe cine am pune noi în pat, dacă ar fi să fie? Mare pagubă! Aşa că, fie ca spre o primenire, fie ca spre o tentativă de nouă farsă, m-am dus. Ba chiar, după câteva clipe într-un bar de unde ne-au dat afară, că se închidea, ne-am plimbat pe străzi, printre Piaţa Romană, Lahovari, Universitate şi Piaţa Icoanei.
Liv e un bărbat în toată puterea, zice că are 33, sudează ţigările, nu are pe viu toată siguranţa din scris, îi mai fuge privirea de o urmă de jenă când te uiţi în ochii lui, nu e sărac, se îmbracă la zi, e cinic dar are un fond sensibil şi vulnerabil, arată bine (cât pot eu aprecia că un bărbat arată bine), a citit ceva cărţi, nu e prost deloc şi pare că are şi glanda remuşcării, şi pe cea a dorinţei de prietenie.
Mi-a spus şi de la ce ar fi pornit pofta lui de a mă desfiinţa: iubita lui care, de vreo doi ani, l-a făcut să se adune de pe drumurile pierzaniei în alcool şi curvăsărie, mi-a fost studentă acum câtva timp. Liv a orbit de gelozie recunoscându-i la mine pe blog comentariile mândrei şi a fost convins că am tras-o deja deoparte, pe e-mailul personal, ca să mă culc cu ea. Nu m-a mirat, pentru că şi Alice Iulia a comentat, în aceeaşi notă, aici. Şi nici unul n-a avut dreptate. I-am spus gelosului că da, îmi plac femeile, i-am spus că am cunoscut mai multe, dintre care unele interesante şi câteva fabuloase, i-am spus şi că iubita lui, pe care mi-a arătat-o în poză ca s-o identific printre amintirile de foste studente, este o femeie frumoasă. Dar i-am mai spus că, mai ales în ultimele luni, ultimul lucru pe care l-aş fi făcut ar fi fost să agăţ pe blog, din motivul simplu că, printre altele, sunt trist, nu am chef de agaţamente şi că nu aş suporta să scriu de durere aici şi să chem cu nările fluturând, deoparte, o fiinţă virtuală la o întâlnire, ca să mă trezesc în faţă cu fosta mea femeie, care să-mi spună că tocmai mi-a încercat rezistenţa la doliul de după plecarea ei. Iubita lui Liv este Elena, cea care semnează sensibil pe-aici şi pe care o salut cu prietenie. O asigur că Liv o iubeşte şi că m-am convins încă o dată că o femeie poate face din om neom, din moment ce fostul flutură-fuste a ajuns să-şi consume energii importante, de teamă că ar putea-o pierde. Ceea ce e bine, până la un punct.
Îmi pare bine că am fost nuanţat cu Liv, îmi pare bine că l-am cunoscut, le mulţumesc tuturor celor care m-au apărat de agresiunea lui verbală când nici unul nu ştia că omul ar putea cere recurs şi îi îndemn pe toţi să facă la fel, cu orice oameni care dau semne că au calităţi, chiar dacă, pe moment, rătăcesc.
Dacă a fost real tot ce mi-a spus acest tânăr şi dacă a fost de-adevăratelea felul cum s-a purtat, înseamnă că, pentru mine cel puţin, un om a devenit mai bun, iar instituţia moralei care nu poate să doarmă de remuşcare încă există, chiar şi la cei care bravează cel mai mult. Dacă a fost o farsă, a fost sigur una cu final pierzător, atât pentru mine, cât şi pentru el, care nu poate ieşi din zodia maladivului şi a puerilului. Dar eu trag nădejdea că am asistat la recuperarea unui teritoriu pozitiv dintr-om. Şi e foarte important.

8 comentarii:

enki spunea...

Schimbarea atitudinii lui Liv, este chiar surprinzatoare.

elena spunea...

Nu, n-a fost o farsa, Liviu nu a incercat sa gaseasca inca o data alt mijloc trivial spre scopuri marunte. E asa cum l-ai vazut tu, cat poti spune ca barbat ca arata bine si cat sa te contrazic intr-un singur sens: nu a citit cateva carti, a citit mii, mai mult decat daca as pune laolalta zeci de oameni destepti pe care ii cunosc. Pentru asta, pentru alte nunate pe care le are, pe care nu ai avut cand sa le descoperi, pot sa te asigur ca, nu neaparat sentimentul remuscarii l-a determinat sa te sune, ci faptul ca a vazut in tine acel om sensibil si destept, om cu care simtea nevoia sa comunice si sa schimbe aerul care i se parea prea afumat si mult prea asemanator. Nu mi-a spus. M-a anuntat cand deja vorbise cu tine, cand deja stabiliserati sa va intalniti. –Ghici cu cine ma intalnesc in seara asta, mi-a zis – Am vrut sa spun Andrei Paunescu, se simtea ceva ciudat in vocea lui, un extaz pe care nu il mai intalnisem pana atunci. Eram sigura ca erai tu, dar am preferat sa numesc altii, doar pentru a auzi de la el. Si asa a fost. La ora 9 urma sa se intalneasca cu tine. L-am intrebat cum s-a hotarat sa faca asta si mi-a zis – Nu stiu, pur si simplu mi-a venit sa-l sun, nu vreau sa creada ca are cineva, vreun obsedat, ceva cu el, vreau sa-i explic de ce am scris toate alea pe blog. A acceptat imediat, cred ca era curios sa vada cine sunt. Si eu in locul lui as fi facut la fel. M-as fi dus. –
Inca nu l-ai vazut cum e, nu a avut cand sa se manifeste asa cum simte s-o faca, inca se simtea condus de gandul ca – e cu prea mult bun simt, nu am putut sa vorbesc asa cum as fi vrut pentru ca, se vede ca are probleme sentimentale si, mai mult decat atat, voia neaparat sa se convinga ca nu sunt vreun prieten de-al lui care voia sa-i faca rau – sau, asa cum ai spus tu, vreo fosta care sa se convinga de rezistenta la doliul dupa plecarea ei.
Da, fumeaza exagerat de mult, de curvasaraie s-a lasat, de alcool si de multe alte altele (mai nesemnificative, dar relevante in cuplu), insa pentru toata inteligenta lui nativa, pentru toata puterea pe care o are in scris (pe care mi-am insusit-o si eu, si pe care am cladit-o asemeni unei imense constructii, durabile, care a renascut odata cu el), pentru astea, am incercat sa-i fiu alaturi, asa, cu sute de defecte pe care le am, si sa fim asa cum vrem sa fim. Nimeni pana cum nu a reusit sa renasca asa de frumos, real, ca noi. A fost mai mult decat cuvinte, privire sau atingeri, a fost total de nepotrivit la momentul acela, dar extrem de profund dupa multe luni de cunoastere si de acceptare. Nu noi am format un cuplu, ci cuplul ne-a format pe noi.
Stiu ca ma iubeste, mi-o spune zilnic, uneori nici nu-i mai stiu insemnatatea. O iubire cu mult prea multe semne, frustrari, complexe, gelozii, toate adunate dau exact ceea ce nu ne-am fi dorit niciodata si ceea ce visam, nopti la rand, sa avem. Niste personaje. Asta suntem.
Si da, a fost real tot ce ti-a spus, imi pare bine ca te-a sunat si ca v-ati intalnit.

Andrei Păunescu spunea...

Enki,
Un om talentat poate fi capabil de schimbari interesante. Asta nu inseamna ca talentul sau lecturile presupun neaparat moralitatea sau inteligenta (sunt atatia eruditi ticalosi sau artisti cu caracter de nimic), dar se poate. Eu, cel putin, asta sper.

Andrei Păunescu spunea...

Elena,
Daca ai cheltuit atata spatiu si timp vorbindu-mi de Liv, e semn ca va unesc multe si ma bucur. In multe, ai dreptate, asa ca iau scrisoarea ta ca pe un tot, per total pozitiv.
Invata ceea ce eu nu am invatat la timp, si anume sa nu consideri ca, daca partenerul iti spune cu febrilitate ca te iubeste, ti se cuvine si asa va fi mereu. E cumplit cand nu pretuiesti dragostea si, la un moment dat, iti fuge dintre palme, mai ales daca traiesti asta cu un om care o lunga vreme ti-a dat mai mult decat i-ai dat. Cand va simti ca se iroseste, te va pedepsi si te va durea mai mult sa pierzi ce ai avut si ai dispretuit, decat sa pierzi ce n-ai avut deloc (cum se intampla la iubirile neimpartasite)Mersi!

Nasuk spunea...

Buna seara! Ma numesc Irina Andreea O.Este prima data cand intru pe acest site si trebuie sa recunosc ca in cele douazeci de minute care au trecut, am citit texte captivante, interesante, amuzante...Ma bucur ca mi-am amintit sa-l accesez si cu siguranta o sa-l recomand si colegilor de la facultate. :) O seara placuta!

elena spunea...

Imi vorbesti de iubire neimpartasita, de pedeapsa, de durere, de dragoste trista gata gata sa fuga din palma, si mi se pare ca, desi mi-ai scris mie, destinatarul e altcineva. Poate o sa-mi spui ca e doar un indemn, o cale sigura spre a evita un dezastru, insa sunt gata sa traiesc oricum, fara prevenire si fara regretul celor care au trecut prin asta. Daca nu e un sfat, inseamna ca Liv ti-a lasat o umbra de indoiala in ceea ce ma priveste. Nu conteaza asta, dar am vrut sa ma conving ca eu sunt destinatara mesajului. Merci.

Andrei Păunescu spunea...

Nasuk,
Te astept cu orice parere. Si scriu, ca sa mai consumi alte minute citind

Andrei Păunescu spunea...

Elena,
Bineinteles ca, atunci cand scriu despre dragoste, vrand-nevrand trimit mesaje si deceptiei, si pierderii, si iubirii, si singuratatii, si perspectivei mele. Nu ascund nimic, mai ales ca subiectul inca imi este cald. Iar neimpartasirea, ca sa fiu sincer cu totul, sta, la mine, acum, cam asa: am respins de atatea ori cererile inlacrimate la o dragoste institutionalizata pe vecie si la primarie, incat, oarecum firesc, am ranit, am jignit si am fost lasat sa traiesc cum am vrut. Abandon clasic din suferinta si orgoliu. Pana la urma, a fost o lupta de ambitii uriase, care au distrus niste sentimente la fel de mari.