Cimitir de oameni în cimitir de maşini

În cimitirul de maşini
e un cimitir
al oamenilor rataţi,
al conştiinţelor
şi trupurilor
defecte.

Grăsana dezabuzată,
care degeaba a slăbit,
plină de speranţă,
patruzeci de kile,
ca să-i înduplece
pe săracii virili,
veniţi să ia resturi de maşini,
când ea atârnă
osutădouăzeci de kile
şi nu o polenizează
nici napul trufanda;

Proxenetul cu cicatrici pe faţă,
trimis la reeducare,
ce vede în fiecare rablă
o stricată refolosibilă,
aducătoare de profit;

Tanchistul
din nu ştiu care
război mondial
care tot crede
că sunt la putere
maiorul său şi reichul
proiectat pentru o mie de ani;

Transfugul – guzgan bătrân de rulotă –
ce trăieşte
numărând în palmă
canalele porno de televiziune
şi banii strânşi,
pe care nu-i va mai putea cheltui,
pentru că e deja
bătrân şi impotent;

Senilul văduv şi desţărat
care plânge
când simte la alţii
orice idee de familie şi de ţară,
în numele cărora
se îneacă lunar
într-o piscină de bere.

Acolo,
în cimitirul
din cimitir,
singura sărbătoare
e grătarul săptămânal,
când toţi se adună,
sâmbăta şi numai sâmbăta,
printre cutii de viteze
şi radiatoare sparte,
să înfulece
cărnuri fripte
cu miros
de motoare arse
şi plăcuţe de frână
- plăci funerare -
ale atâtor
vieţi ratate.

Acolo,
unde cântă
până şi bufniţele Bach,
în cimitirul de fiare vechi
recuperabile,
care, după topire,
vor redeveni proaspete,
zace un cimitir
de oameni
irecuperabili.

Andrei, după un drum cu Mihai Napu şi Bibi în Germania, la căutat de maşini