Seducţia, de la friptură la scriptură

Cum ne atragem partenerul?

Niciodată nu-mi închid telefonul, nici în baie, nici în pat. Când mi-e intimitatea mai dragă, “ţârr!”: “Unde eşti?”, mă întreabă cineva (un amic, nu vreo femeie-procuror, la verificarea de seară). Îi spun: în sânul familiei. Neputând minţi cu neruşinare, completez: între sânii unei femei. Familia e, oricum, ca o femeie, iar sânul feminin - cel mai spectaculos sân al familiei în care ne e dat să acostăm. Cum ajungem acolo? Până acum, v-am tot spus cum am căutat eu să mă introduc. Azi o să vă arăt cum am fost eu însumi ademenit, ce repertoriu plin de imaginaţie au avut sirenele în preajma cărora am navigat şi o să înţelegeţi de ce seducţia e cel mai dificil, abil, debil, scurt, complex şi contradictoriu drum de la starea sterilă la starea de incendiu erotic, parcurs şi prin trimiteri la scriptură, şi prin invitaţii la friptură. Chiar dacă, la matematici, am avut în tot liceul ameţeli, pe parapetul dintre 5 şi corijenţă, v-am pregătit o schemă, un set de metode prin care dânsa vrea să-l facă pe dânsul, cel ales, s-o aleagă sau să îi împrospăteze plăcerea de a fi în sânul, patul, inima, gospodăria şi viaţa ei:

Ademenirea sexuală

a) Categoria “Pe faţă” sau “Sex-show”. Intru în casă. Beznă. A plecat? Abia sunase că mă aşteaptă. Se aprinde lumina şi, pe o muzică de şaorma, doamna mea, (demi)îmbrăcată într-un echipament din “Clona”, dansează din toate ţesuturile. Nu cad în transă la ostentaţii, dar, recunosc, piesa cadânatică nu s-a terminat, pentru că momentul coregrafic s-a mutat pe canapea.

b) Categoria “Biliard”, “Indirect” sau “Iartă-mă că mi-am dezgolit din greşeală sânul!” îmi încurajează mult mai bine tacul, chiar dacă ştiu pe de rost ecuaţia “Vai, n-am vrut (decât) să te...”.

c) Categoria “Du-te-ncolo mai aproape”: îmi dă la o parte mâna, chiar când încerc să i-o strecor pe sub tricou. Dumneaei ştie că dumneaeu, animalul-bărbat, sunt previzibil, ca măciulia chibritului scăpărată de cutie. Joacă prost refuzul, dar mă fac că nu mă prind şi îi întorc regia: ai dreptate, nu e momentul! Se umple de remuşcări şi meciul se termină egal sub duşuri, 1-1 (la orgasme).

d) De “Sex pe bani” n-am autoritatea să vorbesc. Nu-l cunosc personal. Cred în erotismul ca profesiune de credinţă (e senzaţional când se întâmplă), nu ca meserie sau slujbă.

Încântarea intelectuală

E piesa în care am jucat cel mai des, topit de artificiile minţii, ale vocii şi sugestiei, aşezând puterea admiraţiei şi vraja istorisirilor cu efect afrodiziac în rolurile principale. Cuvântul cu poezie sau cântecul halucinogen erectil au ascuns de ochiul obiectiv şi slăbiciuni fizice, şi neîndemânări erotice. M-am trezit văzând că inteligenţa şi închipuirea pot depăşi obstacole estetice. Admiraţia intelectuală şi imaginaţia pot ţine loc de prima vrajă care, în condiţii de deşteptăciune şi cultură fără pretenţii, e apanajul frumuseţii şi atracţiei fizice brute. Am umblat şi eu, ca un câine cu limba scoasă, după câte o căţea frumoasă foc căreia, după prima izbândă în cearceaf, la a doua sau a treia întâlnire, să nu-i mai văd decât duhul pustiu. Aho-aho! Staţi puţin şi nu vă mâniaţi! Nu orice deşteaptă boccie te poate face preş cum vrea dânsa, dar o arătare cât de cât îţi poate deveni dragă, dacă ştie grăi şi are substanţă, nu numai în obraji-fese-piept, ci şi în creier.

Tentaţia gastronomică

Ca oricare bărbat întreg la cap, la papile şi la stomac, am pornit-o spre casa (bucătăria) iubitei, când mi-a spus, cu un şuierat de oală sub presiune, că are o ciorbică de spanac, un pui pe sticlă, o lasagna cu lobodă, o clătită cu vişine, o friptură cu mujdei, un tort cu nutella, un campari tonic cu lămâie, o bere rece (fără alcool, mă ştie şofer), colivă (mamă-mamă, e credincioasă şi nu mă înşală!), un cartof prăjit de culoarea rumenă a genunchilor, pe care, după masă, urmează să-i desfacă. Cine nu palpită la sentimentul, pardon, senzaţia de temeinicie, scoborâtă din stereotipul literar gospodăresc, clasic, neemancipat şi, eventual, rustic? Dacă masa e bună, parcă nici muierea nu mai e slută, balenă, balcâză, strâmbă, hâdă, crăcănată, nesărată, urâtă, nu?

Subjugarea prin gospodărie, casă şi cămin

Până şi fluturele, poligam înrăit, visează o casă liniştită, în care el să fie paşă-pupă, darmite eu, un taur cu lenea inclusă în preţ. Când am sărit ca ars că sunt pe punctul să câştig în comoditate, dar să-mi pierd libertatea, am purces să-mi fac mâncare, să spăl (la maşină, că manual mi-a fost de ajuns în armată), chiar să calc, atunci când haina se încăpăţânează să nu se usuce dreaptă, şi să dau cu mopul (căţeaua mă obligă).

Drogul procreaţiei

Drogul procreaţiei atinge vanitatea continuităţii numelui şi sângelui. Nume de renume purtând, am simţit obligaţia de a nu lăsa familia să se termine o dată cu mine. Dar am înţeles repede de ce şi drogul acesta conţine iluzii plăcute şi amăgitoare, dar şi urmări ce dau migrene pe ani de zile.

Provocarea atacului la ingenuitate

Să-ţi doreşti să ajungi unde nimeni n-a mai pus picioarele (ale ei, de-o parte şi de cealaltă) e un alt vis bărbătesc, pe care “fomeia” ni-l traduce în realitate. Nu am rămas prea mult cu nici una dintre cetăţencele pentru care am fost primul bărbat, deşi, ani şi ani, am crezut că, dacă au această calitate, de-a fi fost neatinse-nepătrunse înainte de mine, restul e un fleac. Nu e! Auzisem că experienţa ei (sigur, nu prea vastă, încât să avem stoluri de cumnaţi) este un ingredient ce dă forţă relaţiei şi stabilitate femeii, care nu mai moare de curiozitate să vadă cum e cu altul, dar tot nu m-am astâmpărat, multă vreme, să sper că voi întâlni femeia matură în purtare, care să fie, însă, fecioara alfabetizată fără să fi mers la şcoală. Nu e imposibil, dar e greu şi, de aceea, fetele neprihănite ne tot atrag, din egoismul perfect explicabil că vrem să mergem pe o autostradă exclusivă, cu sens unic şi acces blocat altora, nepângărită de mirosul altui bărbat.

Captivanta vânătoare de trofee - televizoare cu sex

Unora le place jazzul, altora li se ridică libidoul doar dacă femeia ţintă e la televizor sau pe scenă. Gonesc s-o cucerească, uneori lăsându-i, împreună cu florile, şi maşina cu care i le-au adus. Parcimonios, n-am cumpărat apropierea de vedete, dar mi-a plăcut să am alături “o femeie identificabilă” (cum se autocaracteriza o doamnă care-şi ştia atuurile). Totuşi, nu îi înţeleg pe bărbaţii care au o erecţie direct proporţională cu numărul de clipuri ale iubitei, care şi ea ştie asta, şi cântă până răguşeşte. Femeia nu e un televizor cu sex.

Beţia geloziei şi mimarea dezinteresului

Cucoanele ştiu că vrem, uneori, de la ele, exact ceea ce am pierdut şi fac o echilibristică riscantă provocându-ne gelozia. Metoda am resimţit-o şi fertil, când a fost făcută cu artă, dar şi cu silă, când dânsa a dat cu oiştea în gardul compromiterii, prin mimare inabilă sau infidelitate de-adevăratelea.

Adică, pe scurt...

Seducţia e şi arma femeii în căutarea bărbatului, nu numai invers. Dicţionarul spune, limitat, că “Seducţia = fapta unui bărbat care, prin promisiuni de căsătorie, determină o minoră să aibă raporturi sexuale cu el.” Chiar aşa? Că sunt vânat sau vânător, ca bărbat, mă simt un amestec de creier, sex, inimă, stomac, orgolii, ambiţii, pofte şi comodităţi, care, toate, mă fac şi vulnerabil, şi naiv, şi contondent, dar nu chifla lui Dumnezeu. Totul e ca femeia să ştie cum să-şi plaseze atacul, în frontul larg dintre minte şi linte, unde pot deveni armăsar, preş, preş. de familie, tată, impresar, meşterul bătăturii, stăpânul universului (supus stăpânei casei), adică să-l atragă pe cel visat sau să-l formateze pe bărbatul ei rătăcit în plictis.