2 mai 2008

Jurământul nostru

Nu te teme c-am plecat departe
Şi n-o să îmi iau rămasul bun,
Eu m-aş reîntoarce şi din moarte,
Chiar adio de-ar mai fi să-ţi spun.

De la început,
Mi-ai cerut plângând
Jurământul mut,
Cel mai negru gând:
De ar fi să fug,
Deturnat de-un val,
Orice-ar fi să fac,
Să ţi-o spun brutal.

Când s-a întâmplat
Să nu am noroc
Şi să trec prin iad,
Am scăpat de foc.
Braţul salvator
Eu mi l-am întins,
Fiindcă te iubesc,
Sufăr dinadins.

Andrei, New York, 11 septembrie 2001, neştiind când şi dacă o să mai ajungă acasă

11 comentarii:

Anonim spunea...

Hi...asta da poezie de dragoste ..te unge la suflet citind si recitind:))(veronica)

Anonim spunea...

La multi ani!..Andrei si numai bucurii iti doresc:)(veronica)

Dirtyfingerz spunea...

La Multi Ani!
Nu stiu ce sa-ti doresc in afara de sanatate, consider ca restul vine de la sine.

Darie Ducan spunea...

La mulţi ani, Andrei!
Vârsta lui Eminescu, finală. Pe mine mă cutremură două vârste: 33 şi 39(deşi încă nu le am). De la Iisus la Eminescu! MULTĂ SĂNĂTATE ŞI SPOR LA SCRIS!

neagra spunea...

La multi ani! Dar anii sa fie plini de bucurie, de dragoste, de implinire si de liniste. Nu este important cum aratam fizic, nu este important daca ne aratam varsta, important este cum se simte sufletul. La dvs sufletul este inca tanar si sper ca asa va ramane multi ani de aici inainte.

Andrei Păunescu spunea...

Veronica,
Si pe mine m-a uns la suflet, dar numai dupa ce am aterizat la Bucuresti, pentru ca am scris-o la New York, imediat dupa 11 septembrie 2001, cand totul ardea langa noi.

Andrei Păunescu spunea...

Dirtyfingerz,
Radule draga, mi-e dor de tine! Cam asta am sa iti spun, ca sa nu mai lungim vorba. E destul?

Andrei Păunescu spunea...

Darie,
Si eu am trait cu emotie varsta de 33, desi m-a prins departe de tara. Nu am crezut ca ii voi supravietui, dar iata ca am facut si 39 si, probabil, ma voi trezi si din varsta eminesciana spunand ca se poate si mai rau.

Andrei Păunescu spunea...

Neagro,
1.Si tie la multi ani, cum si unde ti-i doresti.
2. Bucuria vine din felul in care stii sa o percepi.
3. Dragostea vine din sansa de a iubi si din miracolul de a fi iubit de cel pe care il iubesti.
4. Implinirea vine din randuirea potrivita dintre ce iti propui si ce reusesti.
5. Linistea vine din felul in care stii sa nu stai prea mult in ea, plecand mereu mai departe catre o noua neliniste si o noua speranta ca o vei obtine.
6. Ba este important si cum aratam fizic, si daca ne aratam varsta.
7. Poate ca e important cum se simte sufletul, dar e bine ca si trupul sa il ajute.
8. Cuvantul "inca" este cel care mi-a placut cel mai mult in comentariul tau.

Anonim spunea...

cine-i fata?

Andrei Păunescu spunea...

Anonim,
Daca imi spui cine esti, iti spun si eu cine-i fata. Nu e corect asa?