20 iulie 2009

Singurul om căruia îi sunt dator cu adevărat: Adrian Păunescu, la 66 de ani

Iubirea de jos în sus


* Sunt câţiva oameni (nu foarte mulţi) pe care îi iubesc, pe care îi admir, pe care îi respect. În consecinţă, aş putea trage concluzia intimă că le sunt dator, pentru că eu consider o şansă să găseşti pe cine să iubeşti, pe cine să admiri, pe cine să respecţi. E o şansă chiar atunci când ai de-a face cu oameni-gunoaie, pentru că ei te fac să ştii cum poţi ajunge, dacă te laşi alterat. Aşa că vreau, de bună voie, să fiu dator, cumva, şi merituoşilor, demni de iubire-admiraţie-respect, dar şi lăturilor umane, prin iradierea comparativă la care mă expun. Ei pe mine şi eu singur, în faţa lor. Dar tot acest sentiment de datorie, pe care mi-l cresc singur cu ajutorul îngrăşămintelor închipuite pe care mi le picur în solul minţii şi al inimii, este cumva artificial, este o speculaţie, este o forţare, numai din plăcerea de a simţi că am la cine să mă raportez cu o înclinare a frunţii.
* Iubesc ca bărbat, iubesc ca tată, iubesc ca discipol, iubesc ca prieten, iubesc ca rudă, iubesc ca stăpân, iubesc ca întemeietor, iubesc... femeie, copil, artist, amic, soră, mamă, chitară, câine, mâţ, salcie, iarbă, casă. Dar toate acestea am sentimentul că mai mult îmi datorează decât că le datorez. Pentru că depind de mine, sunt create de mine, sunt abandonate sau chemate de mine. Şi mă simt bine să fiu creditor 23 de ore, 59 de minute şi 59 de secunde din zi, până vine secunda în care îmi trebuie organic să mă simt dator, să fiu recunoscător, să mulţumesc, să mă înclin, să spun sărut-mâna, să iubesc de jos în sus. În general, ne urâm creditorii, fie ei bănci de bani sau de sentimente, de gesturi sau de vieţi amanetate. Dar există şi starea sublimă de a datora mai mult decât ţi se datorează, care reconfortează.
* Când mă bântuie această secundă necesară, mă uit în jur, mă uit în mine, mă uit ieri, mă uit poimâine şi nu văd decât un om, cu tot cu umbra sa uriaşă, căruia să îi spun, cu toată inima şi cu toată gura, cu tot sufletul şi cu toată tăcerea, că îl iubesc fiindu-i dator: Adrian Păunescu. Tata. Care azi, 20 iulie 2009, împlineşte 66 de ani. Timp în care a făcut multe, cât alţii niciodată. Timp în care a făcut bine atâtora, încât s-ar putea constitui cluburi de oameni sprijiniţi, lansaţi, salvaţi de A.P., care şi-ar putea desfăşura întrunirile numai pe stadioane sau în pieţe, datorită numărului. Timp în care a făcut doar răul că s-a născut prea mare şi n-a încăput convenabil în ochii, în viaţa, în epocile, în invidiile, în neputinţele unora. Timp în care m-a făcut şi pe mine (probabil că şi asta se poate trece la fapte bune, dar pe din două, cu mama, cel puţin pentru noaptea aceea de august 1968, când au fecundat proiectul uman care tocmai vă scrie).
* Multora, Adrian Păunescu le-a schimbat viaţa. Şi nu mă refer numai la cei care au avut un alt orizont, postpăunescian, după o poezie, după un articol, după un cenaclu, după o emisiune, după un curs, după o vorbă de duh, ci mai ales la cei care şi-au completat viaţa cu o casă, cu o carieră, cu un repertoriu, cu un nume, cu o butelie, cu o ieşire de sub interdicţie sau de după gratii, în urma intersectării cu tatăl meu, cu puterea, capacitatea şi dorinţa lui de acţiona, de a face bine.
* La sărbătoarea de aseară, 19/20 iulie 2009, unul dintre zecile de invitaţi, Adrian Cioroianu, a spus că se bucură să îl cunoască, întâmplător, în fine, personal, la Adrian Păunescu în curte, pe doctorul Ioan Puşcaş (unul dintre invitaţi), medic care l-a operat de ulcer pe tatăl său, acum zeci de ani, familia Cioroianu ştiindu-l pe Puşcaş din revista Flacăra. Tot aseară, la aniversarea în avans a tatălui meu, doctorul Paul Finescu, venit din America, unde trăieşte de aproape un sfert de veac, a vorbit despre viaţa sa în libertatea de peste Ocean, pe care şi-a dorit-o dintotdeauna, şi la care a ajuns în urma sprijinului lui A.P., care l-a ajutat să lucreze peste hotare, când hotarele erau aproape ferecate. La concertul trupei "Totuşi" dela Covaci (Timiş) de acum câteva săptămâni, organizatorul Octavian Stăncioiu a spus că şi-a cunoscut soţia la un Cenaclu Flacăra dela Herculane, de acum mai bine de zece ani, iar astăzi are o familie care nu ar fi existat dacă el şi ea nu ar fi fost fani ai Cenaclului Flacăra. Un om foarte drag mie mi-a spus că a trebuit să dea explicaţii imediat după apropierea de mine, pentru că unii prieteni vechi strâmbă din nas: Andrei? Fiul lui Păunescu? Nasol! Comunism, ceauşism... şi alte asemenea tâmpenii bolnave, răsuflate, fâsâite din ură şi din impotenţă, mestecate de alţii şi luate ca atare de tot felul de frustraţi, inhibaţi, rataţi, complexaţi, umflaţi cu vid şi uscaţi în propriul deşert! Acel om drag mie m-a rugat să găsesc o cale să ajungă să facă un tratament, după metoda Pavel Kozak, care rezolvă miraculos aproape orice afecţiune dermatologică. Şi am dat de Petre Kozak în Bucureşti, strada Plantelor (Petre este fiul şi urmaşul la cabinet al marelui descoperitor, dispărut acum câţiva ani), care a oferit tratamentul cuvenit şi a rezolvat problema. Şi i-am spus pacientului -omul drag - să le transmită vechilor amici cârtitori că în asta a constat ceauşismul tatălui meu: să îl ajute să se lanseze şi să supravieţuiască pe Pavel Kozak, în timpul ceauşismului, prigonit tot de ceauşism, desigur, apoi recunoscut drept cercetător tot de ceauşism, ca să aibă generaţiile următoare cu ce să îşi trateze mâncărimile de piele, în timp ce îi ascultă pe unii cum vorbesc în clişee despre ceauşism şi strâmbă din nas la auzirea numelui Adrian Păunescu. Iar Kozak este unul dintre miile de cazuri în care A.P. s-a implicat, care acoperă domenii ca sănătate, muzică, sport, ştiinţă, presă, literatură, cultură de toate felurile, deşteptare a minţilor, civilizaţie, justiţie şi atâtea altele.
* Dau aceste exemple, alegând la întâmplare dintre mii şi mii, ca să fac legătura între irealitate şi realitate, între vis-intenţie şi viaţă propriu-zisă. Adrian Păunescu are meritul că a creat nenumărate realităţi, mai ales umane, care funcţionează, care rezistă, care au substanţă, care demonstrează valoare şi produc bine şi care, desigur, multe dintre ele, după ce merg pe picioarele lor, uită de unde şi din ce stadiu au plecat, înainte de a apela la Adrian Păunescu. Uită cine este tatăl lor moral, care mie - ce întâmplare, ce miracol, ce şansă, ce povară, ce răspundere! - mi-este şi tată de sânge, şi tată de direcţie.
* Mulţi uită. Eu nu uit. La mulţi ani, dragul şi marele meu creditor.

20 de comentarii:

Anonim spunea...

La multi ani!domnului poet Adrian Paunescu...chiar aseara a amintit la Otv sarbatoritii lunii iulie...si-am intrat un pic.Violeta

Adina Balint spunea...

"(...)până vine secunda în care îmi trebuie organic să mă simt dator,(...)să iubesc de jos în sus(...)Când mă bântuie această secundă necesară, mă uit în jur, mă uit în mine, mă uit ieri, mă uit poimâine şi nu văd decât un om, cu tot cu umbra sa uriaşă, căruia să îi spun, cu toată inima şi cu toată gura, cu tot sufletul şi cu toată tăcerea, că îl iubesc fiindu-i dator: Adrian Păunescu. Tata."...
M-am urnit greu sa scriu, dupa ce mi s-a stins glasul de tremurul duhului... frumoase cuvinte, mai frumoase si nedescrise simtaminte. Tanjim dragostea si cand vine cadem coplesiti, nestiutori chinuti de preaplinul inimii ce nu-l putem descrie. Cautam cuvinte in limba noastra, in alte limbi, poate, poate le-om gasi potrivite... dar raman doar cuvinte de inima si un regret ce suna puternic a nereusita. Iubesc si eu in jurul meu ce iubesc mereu iar cand iubesc puternic, incep a iubi si "nou" si "sters" si "neiubit" de nimeni. Ce iubesc il botez ca pe mine si privesc smerita la toti cei ce ma uimesc prin dumenzeiesc, prin creatie si nu-i merit. S-a mai inventat si invidia... Si ma gandesc mereu sa-mi apar oamenii iubiti de ea, sa fie eu scut, sa nu cad de oboseala. Invidia pluteste in tot aerul acesta greu, imbacsit pe care il respiram, bolnavi de astm spiritual. Nu ma mai mira cand ma laud cu oamenii valorosi din viata mea, sa primesc drept raspuns la bucuria si recunostinta mea, cuvinte ce darama.
La primul curs cand domnul profesor Adrian Paunescu a intrat in sala, toti eram cu rasuflarea taiata. Caterdra era lipita de prima banca... am ales locul acela din de cum am intrat in incapere si asteptam... asteptam sa nu ratez nici un gest, nici o intonatie, nici o clipire de ploapa. Si acum imi amintesc clar fiecare moment din curs.
"Domnii Adrian si Andrei Paunescu sunt profesorii mei la facultate" asta spuneam tutuor. Cei mai multi cadeau pe ganduri cu-n zambet amintind a Flacara, altii ma admirau mai mult- am respirat acelasi aer cu A.P.- iar unii ma acuzau ca sunt prea mica sa stiu ca A.P. a fost comunist, ca a elogiat partidul, ca s-a compromis. Eu, nu ei, am stat in fata domnului A.P. uimita, impietrita, plina de mandria ce-o voi avea din clipa cand l-am zarit. Eu am ceva ce voi iubi mereu, ei nu au nimic. Clipa cand mi s-a schimbat si mie viata. "Cu tot sufletul şi cu toată tăcerea" admir acest om cu "umbra uriasa". La multi ani, domnule profesor!

Dani spunea...

La multi ani Maestrului si multumim pentru comoara inestimabila pe care a daruit-o literaturii romane!

Multa sanatate si liniste, cu speranta ca intr-o buna zi poporul roman va invata sa isi respecte valorile!

PS. Andrei, se mai gaseste la vanzare cartea cu toate poeziile?

Andrei Păunescu spunea...

Multumesc mult pentru cuvintele destinate si dedicate tatalui meu.
Cat priveste Cartea Cartilor de Poezie, cred ca o mai gasiti la Editura, la 021/3113388, in str Dionisie Lupu nr. 84

Cami spunea...

La multi si fericiti ani!

ecaterina spunea...

Drag ANDREI, La mulţi ani şi ţie. La foarte mulţi şi foarte buni ani.
Ai primit ştafeta, FLACĂRA este acum şi în mâna ta.
Mergem mai departe. Fiecare avem o misiune într-un anumit domeniu, dar avem acelaşi scop: să păstrăm aprinsă flacăra cunoaşterii, care ucide demonii întunericului pe care îi glorifică ignoranţa.
Domnule Profesor Andrei Păunescu, a fost o onoare pentru mine să particip la cursurile dumneavoastră.
Pentru că, încă, îmi prind urechile la capitolul ,,utilizarea noilor canale de comunicare,, (dar mă perfecţionez continuu şi cu mare perseverenţă!), postez aici gândurile mele adresate lui Adrian Păunescu.
Mulţumesc.

Domnului Profesor Adrian Păunescu, cu drag


Vinovaţii fără vină

Se pare că ocupaţia de bază a tuturor instituţiilor statului este organizarea de ,,comiţii” de anchetă. Deviza este:hai să găsim un vinovat! Nici măcar nu mai există proces, nici juraţi. Nu mai facem selecţia aspectelor pozitive şi a celor negative. Negăm tot şi ardem pe rug chiar şi buna credinţă. Dăm verdictul ,,vinovat,, dar nu precizăm în ce constă vina (dacă o vină chiar există la subiectul condamnat).
În toate domeniile de activitate, când are loc un eveniment nefericit (hiperbolizat de multe ori de către impostorii din mass-media), căutăm vinovatul. Rareori, se mai promite un plan de măsuri. Dar chiar şi acest ,,plan” este superficial, nu ajunge la rădăcina răului. Facem doar o cosmetizare (îndulcesc termenul de spoială) a formei. Cât despre fond, pe cine mai interesează?
Se pare că am ajuns un popor ce se mulţumeşte cu găsirea de ,,acari Păun”.
Domnule Profesor, a-ţi fost acuzat, ieri, pe Realitatea TV (19.07.2009), şi găsit vinovat că aveţi ,,flacără”, că încă vă pasă.
În ziua de azi eşti vinovat pentru că ai ,,flacără”.
Eşti vinovat pentru că îţi pasă de ţara ta, pentru că îţi pasă de ,,generaţia’n blugi” şi de ,,tineretul în adidaşi”.
Eşti vinovat pentru că mai scrii poezie, trăieşti poezie, respiri poezie.
Alţii, sunt vinovaţi pentru că încă sunt sănătoşi şi au ochi de pe care s-a ridicat vălul ignoranţei.
Să fii ignorant nu este un păcat. Este un păcat să alegi să rămâi ignorant în condiţiile în care eşti în prezenţa unor maeştri care împărtăşesc cu tine cunoaşterea lor.
Am fost în prezenţa dumneavoastră domnule Profesor, noi, cei care am ales să nu rămânem în ignoranţă, şi ne-am ,,hrănit” din cunoaşterea dumneavoastră.
LA MULŢI ANI DOMULE PROFESOR ADRIAN PĂUNESCU!
Vă dăruim putere şi veghem alături de dumneavoastră ca FLACĂRA să nu se stingă.
Şi dacă va fi nevoie, noi, GENERAŢIA ADRIAN PĂUNESCU, vom fi asemeni cu cei care îl ajutau pe Moise să ţină mâinile ridicate către cer şi Toiagul dreptăţii, spre a învinge în lupta cu filistenii.
LA FOARTE MULŢI ŞI FOARTE BUNI ANI!





PATRIA MEA ÎMI VORBEŞTE

Pământul pe care îl pui în ghivece,
pentru plantele tale,
are un NUME.

Asfaltul şoselelor tale,
bitumul chimic, ce curge din cuve
şi este apoi nivelat
de tăvăluguri de oţel,
este turnat pe trupul MEU.

Apa ce aduce viaţă,
pe care o bei din sticle de plastic
sau urcând pe munţi, spre izvor,
sau o bei de la chiuveta din garsoniera de bloc,
E sângele Meu.

Norii de pe petecul de Cer,
pe care îl vezi de la balcon.
Amurgul violet,
care nu a murit odată cu Bacovia.
Luna plină şi Luceafărul de dimineaţă.
Aerul vindecător ce curge în voi
prin ferestre deschise.
Toate acestea,
sunt darurile Mele pentru voi.

Verdele crud, vindecător,
care se naşte din sămânţa putrezită.
Violetul amurgului,
când ziua se îngână cu noaptea.
Viaţa din zori,
când întunericul se înclină
în faţa zilei ce vine,
ca o a doua şansă,
bleumarin în sărut cu roz şi turcoaz.
Toate aceste culori au un nume,
pe care îl poartă codul vostru genetic – ROMÂNIA.

Ego spunea...

Domnule Adrian Paunescu,

Permiteţi-mi cu ocazia acestei temerare zi aniversare sǎ vǎ urez , La Mulţi Ani, alǎturi de o strǎveche binecuvântare a poporului român, tinereţe fǎrǎ bǎtrâneţe şi viaţǎ fǎrǎ de moarte!
Fie ca Bunul Dumnezeu şi Sfântul Prooroc Ilie, a cǎrui Praznic îl sǎrbǎtorim în aceastǎ zi, sǎ vǎ cǎlǎuzeascǎ paşii spre mai departe, oferindu-vǎ putere pentru împlinirea acelor idealuri, pe care ştiu cǎ le aveţi, sǎnǎtate şi aceeaşi inspiraţie de natura divinǎ.

elena marin-alexe spunea...

Ii sunt datoare D-lui Paunescu Adrian cu toata adolescenta si tineretea mea, caci as fi crescut o 'uscatura' de dor de cantec si vers.
Am postat si pe blogul meu ceva special pt. marele poet.
Dumnezeu sa-l binecuvanteze pe CTITORUL de oameni talentati, el insusi fiind un mare talent incontestabil. Sa traiesti multi ani Domnule Poet!

Nadis L spunea...

Pentru ca am crescut cu Cenaclul Flacara, indraznesc sa-i urez marelui poet Adrian Paunescu multa sanatate si impliniri .La Multi Ani!

Dani spunea...

Da, cunosc adresa.

In perioada studentiei mele('99), am lucrat acolo. De fapt, unele din poezii au fost transcrise in Word chiar de mine. (Inclin sa cred ca pe atunci aparuse ideea cu 'Cartea Cartilor de Poezie') :)

Ana spunea...

La multi ani, si din partea mea! Ii sunt, la randul meu, datoare pentru multe. Si, printre cele mai importante lucruri pe care i le datorez, se afla faptul ca mi-a oferit sansa sa am un frate ca tine. Sa ne traiasca tatal! Ana

Anonim spunea...

Foarte frumos gestul dvs. Aveti norocul de a avea un tata minunat, pe care multi si l-ar dori, si banuiesc ca si dumnealui e mandru de un asemenea fiu.
Sa fiti sanatosi amandoi si sa aveti puterea de a va bucura cat mai mult unul de celalalt, unul pt. reusitele celuilalt.
Catalina 22

Anonim spunea...

Dar mai traieste, e bine-sanatoasa Inaltimea-Sa? Pe blog n-a mai dat niciun semn de viata.

Vara spunea...

Anonimule, este vara, este vacanta, lumea mai pleaca si in concediu!

Anonim spunea...

la multi ani porculeeeeeeeee

Anonim spunea...

http://www.happyfish.ro/bombo_tv/atac_la_porc/

Dani spunea...

Pentru Anonimul de pe 30 iulie, ora 12:48.
PORC esti tu!
Pentru ca jignesti un om fara sa iti asumi o identitate. Esti un neica nimeni. Sunt tare curioasa ce ai facut tu pentru tara asta, pentru poporul asta. Pun pariu ca esti un amarat care nici macar impozitele nu si le plateste. (Sau ai somaj? Te angajeaza cineva? )

Pentru ca te legi de aspectul fizic al cuiva, cand nu poti de cel intelectual. Nici nu ai avea cum. Esti un ratat ordinar, fara educatie, fara bun simt. Ai macar 4 clase? Nu cred! Cand o sa ai valoarea domnului Paunescu, atunci sa vorbesti! Pana atunci...ciocu' mic si joc de glezna!

Dani spunea...

Andrei,

Scuze pentru comentariul anterior (as dori sa il aprobi totusi). Ma scoate din sarite insa cum unii chiar vor sa arate lumii intregi cat de dobitoci sunt.

fonte di gioia spunea...

mi-am adus aminte o strofa dintr-o poezie.Era cam asa:
"tu plangand in casa,
eu plangand afara
entitati de lacrima eram
daca as fi vrut ca sa te doara
iti dadeam cu-n bulgare in geam"
puteti, va rog frumos, sa imi trimiteti poezia la adresa de mail flori_clapa@yahoo.com.
Va multumesc mult!

Andrei Păunescu spunea...

FEREASTRĂ

Am trecut pe stradă fără de nădejde
Şi în ochi ninsoarea scânteia,
Biciuit de viscol sufeream câineşte
Şi-am văzut lumină la fereastra ta.

Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie bine.
Şi-aş fi vrut desigur şi să-ţi fie rău,
Ştiu că la veioză mă citeai pe mine
Ca să descifrezi destinul tău.

Tu, plângând în casă, eu - plângând afară,
Sanctităţi de lacrimă eram,
Dacă-aş fi ştiut c-o să te doară
Îţi dădeam c-un bulgăre în geam.

Ce mai faci, iubito? Ce mai zici de toate?
Nu-i aşa că rezistăm frumos,
Conservând orgoliu şi singurătate
Tu, la geam cu lampă, eu, în geruri, jos?

Mai coboară totuşi de lângă fereastră
S-o pornim prin viscole înot,
Şi să ne-amintim iubirea noastră
Şi că poate n-am murit de tot.

Adrian Păunescu, 1984