17 iulie 2010

Am fost la Folk You 2010 în Vama Veche




Ca de obicei, româneşte, invitaţiile s-au făcut în ultima clipă. Tot e bine că nu s-au făcut după ce evenimentul a trecut. Pe mine m-au sunat ieri dela Jurnalul Naţional să mă duc în seara asta în Vama Veche, să cânt câteva piese la Folk You 2010. Am ajuns pe plajă, la scenă, am fost primul dintre recitaluri, puţin după ora 20, când îi e drag oricui, cu soarele încă pe cer, şi am cântat exact cât m-am înţeles cu Dana Andronie, braţul înarmat al lui Marius Tucă la festival. A fost mai multă lume decât mă aşteptam, ţinând cont de oră. Am cântat, ca o carte de vizită, o bucăţică din Amor cubist, apoi Te văd, Ţara lui Impozit Vodă, Figuranţii, Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi, Cosaş în fân, Amor cubist (întreg) şi Doamne ocroteşte-i pe români. La ultimele trei piese, destul de mulţi din public au arătat că sunt acolo: au cântat şi m-au făcut să mă bucur că am fugit la Vama Veche pentru o jumătate de oră, după care am venit înapoi, noaptea, la Bucureşti. Le mulţumesc lui Marius Tucă (autor al Festivalului), tatălui meu (coautor la majoritatea cântecelor şi la jumătate din mine) şi echipei dela Jurnalul.
Mai multe puteţi citi în Jurnalul Naţional, de unde am luat şi pozele.

18 comentarii:

Anonim spunea...

Din pacate n-am ajuns la Folk You , de-abia astept postarile pe YT

Anonim spunea...

Ma duc la peste pe 21. Veniti?

Sper ca imi veti face "catarul" unor previzibile ironii (peste...).

Anonim spunea...

Cum sa nu! Mergem la peste.

Oana spunea...

La Folk You nu am ajuns in acest an... Dar poate o sa ne vedem intr-o seara "departe-n mahalale" :) Mi-e dor de un concert aici, aproape...

mam spunea...

Am fost!

Anonim spunea...

Si eu.

alecsii spunea...

maria+a, concediu placut dela prietenii vostri din timi!

Anonim spunea...

Hi...te prinde culoarea rosie;))(veronica)

Anonim spunea...

Normal ca-l prinde culoarea rosie, doar a fost si a ramas un mare dinamovist! Poate va compune si un imn pentru cainii rosii.

Anca spunea...

Ai fost minunat, Andrei! Si, in acelasi timp, ai fost surpriza care nu mai speram sa se intample, dar care s-a conturat totusi cand te-am vazut la Baza Sportiva si s-a concretizat ulterior pe scena.
Numai ganduri bune si de bine din Sibiu.

Anonim spunea...

Un cretin sau o cretina zice de tine ca esti dinamovist stiind foooooooarte bine ca nu esti. Uau, ce tare! Ce gluma buna le-a ieshit...

Andrei Păunescu spunea...

Anonim,
Amuzant felul in care ai apelat singur la "catar", daca altcineva nu o facuse inca.

Andrei Păunescu spunea...

oana,
O sa fie, in toamna, prin cluburi, daca organizatorii afla ca e nevoie de noi. Dar nu dela mine pot afla, ci dela voi.

Andrei Păunescu spunea...

Maria,
Ai fost, n-ai fost, imaginea arata bine.

Andrei Păunescu spunea...

Veronica,
Nu e o problema daca ma prinde, problema e sa imi dea drumul cand nu mai vreau.
Glumesc. Tin la tricoul asta din 2 motive: 1. L-am luat din Noua Zeelanda, 2. Am fost cu el la primul meu concert ACDC

Andrei Păunescu spunea...

Anca,
Astept sa ne cheme cineva din Sibiu si facem o seara frumoasa de rock si folk.

Andrei Păunescu spunea...

Anonimule, trist dinamovist,

Toata lumea care ma cunoaste stie ca, daca as fi trezit brusc din somn, intre primele cuvinte pe care le-as spune ar fi: muzica, iubire, cuvinte si ca Dinamo este o anomalie, o existenta malefica a sportului nostru, un pleonasm al abuzului in sport (cum sa functioneze corect un sistem in care joaca si ala care ar trebui doar sa vegheze, arbitrul societatii, Ministerul de Interne, politia adica?). Asa ca starea de inspiratie pentru un imn cu cainii rosii nu poate aparea, pentru niciun pret. Asta nu ma impiedica, insa, sa admir, din curtea dinamovista, jucatori, tehnicieni si, mai ales, chiar pe cainele suprem, distinsul om de afaceri si de spirit Nicolae Badea, caruia, nu o data, i-am spus ca singurul mare defect pe care i l-am identificat este ca ales gresit echipa si ca mai bine si-ar oferi competenta si implicarea unei echipe civile.

Anonim spunea...

Forza Steaua!