8 octombrie 2010

Emisiunile trece, perlele rămâne (30)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Ne-am săturat de cioare borâte!” (Mădălin Voicu, B1TV, 25 septembrie 2010)

Bine zis! Mai ales că nici nu poate fi vorba de vreo pledoarie pro-domo sau de vreo pornire rasistă din partea vorbitorului.

• „Mi-e frică de avion. Sunt un om foarte curajos pe pământ. În aer mă simt ca un cur. (Mircea Dinescu, Realitatea TV, 17 septembrie 2010)

De ce s-o simţi Mircea Dinescu aşa? Poate pentru că ţara e în aer? Poate pentru că aerul este încă dominat de era Băs? Poate pentru că poetul simte o responsabilitate urât mirositoare pentru că l-a susţinut pe Traian Băsescu să câştige primul mandat?

• „N-am vorbit la nervi. Eram supărat. (Ioan Andone, GSP, 26 septembrie 2010)

Nu ne dorim ca antrenorul dinamoviştilor să treacă dela nervi la supărare. E bine aşa: Dinamo pierde în serie.

• „Nu există o lege care să oprească contrabanda cu cereale şi cu vapoare. (Radu Moraru, B1TV, 21 septembrie 2010)

Bine zis, Naşule! Urmărit de umbra lui Traian Băsescu, realizatorul ne-a dat să înţelegem că de contrabanda cu cereale se ocupă mulţi, pe când de cea cu vapoare s-a ocupat unul singur şi bine.

• „Parlamentarii nu se gândeşte la nimic. Îşi bate joc de noi!” (Antena 3, 21 septembrie 2010)

Uneori, nişte grave dezacorduri gramaticale, spuse de o pensionară disperată, dezvăluie nişte mari adevăruri. De fapt, cam toţi fiind o apă şi-un pământ în clasa politică, singularul folosit nu e chiar atât de absurd.

• „Primul gol a fost la o gravă defensivă a apărării. (Radu Naum, CFR Cluj-FCM Tg. Mureş 1-2, GSP, 18 septembrie 2010)

Superb! Mica eroarea de substituţie („defensivă” în loc de „greşeală”) s-a transformat în marea eroare pleonastică. Nu rămâne decât să spunem că al doilea gol a fost la o excelentă ofensivă a atacului.

• „Poliţiştii este la a patra mişcare. Primul semnal de alarmă s-a tras pe vremea ministrului David. Problemele este foarte dureros. Poliţiştii este o instituţie foarte serioasă a statului care te poţi baza pe ei. (Ion Popescu „Meridian”, Realitatea TV, 25 septembrie 2010)

Bine le spune liderul sindical: problemele este dureros şi multe!

a) Bine că s-a tras doar semnalul de alarmă şi nu vreun foc.

b) Renumita solidaritate profesională se observă şi în comentariile despre mitingul poliţiştilor: toţi este ca unul şi unul sunt ca toţi.

c) Orice societate îşi doreşte apărători ai legii şi escortă care te poţi baza pe ei. În afară de preşedintele Băsescu, care şi-a luat jucării dela SPP şi a renunţat la motociclurile şi girofarurile Poliţiei.

• „Noi am avut tăria să ieşim în stradă, să fim civilizaţi, să nu supărăm pe nimeni. (Florin Vălnei, Antena 3, 27 septembrie 2010)

Aşa e. Poliţistul lider-sindicalist are dreptate. Cum se putea supăra preşedintele Băsescu auzind strigăturile civilizate ale oamenilor legii, la fereastra Cotrocenilor: „Ieşi afară, javră ordinară!”? Poliţia i-a vorbit preşedintelui pe limba lui: javră, găozar, ţigancă împuţită, ce dracu’?

• „Dinamo a făcut foarte bine când l-a repatriat pe Bordeanu după un sezon la Astra Ploieşti. (Dinamo-Vaslui 1-2, Digi Sport TV, 18 septembrie 2010)

1. Nu îi bănuim pe comentatori că au luat în serios „Republica dela Ploieşti” din Caragiale sau din alte izvoare, fiindcă asta ar însemna că, totuşi, au citit ceva.

2. Pur şi simplu habar n-au ce e aia repatriere.

3. O fi altă ţară la Ploieşti faţă de Bucureşti, dar numai la figurat.

4. Bordeanu trebuie să fie mulţumit: rezultă că a avut la Ploieşti un contract în străinătate, visul oricărui fotbaliator.

• „Echipa lui Tamaş a avut o revenire spectaculoasă în repriza a doua, marcând de 13 ori. West Bromwich a învins pe Birmingham cu 3-1.” (Antena 1, 18 septembrie 2010)

Spectaculos, într-adevăr, să marchezi de treisprezece ori într-o repriză, dar ce s-a întâmplat cu celelalte zece goluri?

• „Este o situaţie simpatică care produce o coliziune.” (Antena 3, 25 septembrie 2010)

Coliziunea unor cuvinte produce coeziuni cacofonice. Poftă bună!

• „Să ia numărul meu de telefon ca să vorbim între patru ochi.” (OTV, septembrie 2010)

Dacă „îndrăgostita în direct” vorbeşte la telefon cu ochii, atunci să îşi pună ochelarii, ca să poată conversa cu iubitul între două urechi.

• „Instituţiile statului începe să se detaşeze de atitudinea de eretic a preşedintelui Traian Băsescu.” (Mădălin Voicu, Realitatea TV, 16 septembrie 2010)

Corect spus, din punct de vedere politic. Dar noi ne detaşăm de erezia dezacordului dintre subiect şi predicat. Fără urmă de discriminare.

• „N-am absolut niciun motiv să fiu geloasă.” (Promo, Antena 2, 17 septembrie 2010)

Oare? Nu e prea riscantă afirmaţia? Poate spune cineva aşa ceva, fără a risca să aibă surprize?

• „Este clar că şi-a adus aportul. (Formula 1, TVR2, 26 septembrie 2010)

E şi limpede şi clar şi fără dubiu că nu numai aportul a fost adus, dar şi pleonasmul tipic, de bază, elementar, fundamental, esenţial, care se învaţă chiar la începerea gimnaziului.

• „Constanţa şi echilibrul este aduse în primul rând de Mark Webber.” (Formula 1, TVR1, 12 septembrie 2010)

Iar asta produc succesuri.

• „Cam în jur de 40.000 de elevi.” (TVR2, 26 septembrie 2010)

Noi am zice că elevii aceştia ar încăpea aproximativ circa în tribunele arenei unui stadion românesc mare.

• „Ar trebui să facem un scurt rezumat al acestei zile.” (Antena 3, 27 septembrie 2010)

Mai bine faceţi o rezumare sintetică exhaustivă lungă, pentru că lată aţi făcut-o deja.

• „Lupu îşi păstrează cumpătul şi trimite spre Pădureţu (Urziceni-Dinamo 1-0, Antena 1, 27 septembrie 2010)

Ne e nicio gafă aici, doar coincidenţa legică, logică şi sonoră între lupul cumpătat şi pădurea izbăvitoare. Bine că nu a jucat Curcă în poarta bucureştenilor, că ar fi avut viaţă grea.

• „Un eveniment care urmează în următoarea perioadă.” (Cristian Boureanu, Antena 2, 27 septembrie 2010)

Relaxat până la crispare de creditele nerambursate şi de executările silite, deputatul pedelist probabil că se gândea cât de bine ar fi ca totul să urmeze în perioada trecută, dela datorii până la tendinţa în sondaje a partidului cuplului Băsescu-Boc. Aspiraţionalul a luat locul, involuntar, pentru o clipă, realului.

• „Conducătorul autovehicolului a fost tastat cu aparatul etilotest.” (Realitatea TV, 26 septembrie 2010)

Ca să nu se repete, pleonastic (etilotestul testează), poliţistul vorbitor a făcut variaţii vocalice la nimereală, pentru că „a tasta” înseamnă, de fapt, în româneşte, a pune sau a schimba tastele de pe griful chitarei. În engleză ar însemna „a gusta”, dar nu credem că îi mai arde cuiva de degustări după ce este prins cu alcoolemie penală.

• „Nu vreau să-i pomenesc pe prietenii noştri buni care o să-i prezint la sfârşitul emisiunii.” (Cătălin Ştefănescu, „Garantat 100%”, TVR1, 24 septembrie 2010)

Păi aşa ne fu vorba? Ce garanţie sută la sută mai e asta? Prepoziţia aceea lipsă dela acuzativ ne face să cerem schimbarea numelui emisiunii în „Garantat 49%”.

• „Dinamoviştii nu au promişi vreun bonus.” (Dinamo-Vaslui 1-2, Digi Sport TV, 18 septembrie 2010)

a) La cum joacă, dinamoviştii ar trebui ei să plătească bonus clubului, că îi ţine.

b) Bonusul sunt bun, doar dacă punctele e obţinute.

• „Nu se revine iarăşi la vot?” (Lavinia Şandru, Realitatea TV, 23 septembrie 2010)

Nici vorbă, Lavinia! Parcă nu îl cunoşti pe Uraganul Băs (care s-a cam fâsâit, ce-i drept!). El şi ai săi se întorc din nou încă o dată la popor sau la vot doar când se simt siguri. Ceea ce nu e cazul.

• „Dacă doamna ministru nu-şi retrage mizeria de ordin, feroviarii va face un miting.” (manifestant ceferist, Antena 3, 24 septembrie 2010)

Probabil că şi acordul dintre subiect şi predicat va fi restabilit, dar numai dacă Anca Boagiu va anula ordinul respectiv. Dacă nu de dragul ceferiştilor care oricum face probleme oricărui guvern, măcar de dragul limbii române.

• „Vor fi sancţionaţi liderii de sindicat ai poliţiei care nu au respectat programul aprobat a manifestaţiei. (Vasile Blaga, Antena 3, 26 septembrie 2010)

A fost ultimul dezacord, în direct, al ministrului de Interne. După care a demisionat. După care premierul Boc şi preşedintele Traian Băsescu i-au aprobat rapid demisia pe care tocmai şi-o doreau atât de mult şi de demult. Ca dovadă că au pus un nou ministru în câteva minute, ca Blaga să nu cumva să se răzgândească. Cică râca dintre cei doi, boala pe Blaga, ar fi început când tocmai începea să urce steaua politică a Ciocănitoarei Woodrea, iar Vasâle i-ar fi spus lui Trăienilă că unele muieri cu năravuri grele ar trebui să stea nu la masă, să facă politică, ci sub masă, să facă altceva. Aşa ceva nici nu se uită, nici nu se iartă.

• „Să ştii că şi la surori e la fel, identic. (Daniela Crudu, matinal, Antena 1, 24 septembrie 2010)

Dacă nu e exact fix aidoma întocmai, nu am făcut nimic! Cuvintele rămân crude, nefierte, necoapte, nefripte, tinere, fragede, până se fac feroce, crâncene, nemiloase, violente şi sălbatice, precum numele asistentei din studio.

• „Forţele de ordine pe care de obicei suntem obişnuiţi să le vedem.” (Realitatea TV, 24 septembrie 2010)

Aşa e cu obiceiurile: de obicei în general de regulă creează obişnuinţe.

• „Este o mască care se toarnă singură.” (Cristian Tudor Popescu, TVR Cultural, 22 septembrie 2010)

O fi limba română cacofonică, dar ar fi bine să n-o facem noi şi mai cacofonică decât este.

• „Chiar îmi pare rău despre Ilie Dumitrescu” (Marius Şumudică, GSP, 22 septembrie 2010)

Noi suntem siguri că lui George Copos – mare om, mare caracter! - nu o să-i pară la fel de rău despre Şumi, dacă se întrerupe seria de rezultate bune ale Rapidului.

• „Le înţeleg frustrarea (bugetarilor), dar nu avem soluţii.” (Traian Băsescu, B1TV, 22 septembrie 2010)

Noi credeam că expresia din campanie, „Să trăiţi bine!”, înseamnă, tocmai, că preşedintele are soluţii. Care nu se văd, în 6 ani de mandate de până acum. Dimpotrivă. Cine se gândeşte, încă, dacă să-l creadă sau nu pe preşedinte, să numere şi să vadă dacă au trecut cele 5 minute de când dl Băsescu a promis, în 2007, că demisionează imediat, dacă îl suspendă Parlamentul. Şi căi de mii de ani treceau în tot atâtea clipe...

• „A fost cândva odată o rampă de lansare acel iepuraş (pentru Gina Pistol).” (George Ciolacov, TVR1, 21 septembrie 2010)

Poate că doctorul chirurg estetician e bun la morfologia şi sintaxa sânilor, dar iepuraşul Playboy ar trebui să îi dea un sprijin şi la morfologia şi sintaxa gramaticală.

• „Un guvern asumat politic la un anumit moment dat.” (Teodora Bertzi, Realitatea TV, 19 septembrie 2010)

După ce că momentul e anumit, mai e şi dat! Bine că ni s-a spus.

• „Vreau să vă spun lucrul cel mai grav care l-a spus dl. Sebastian Vlădescu... Guvernul Boc are o credibilitate de 9%.” (Victor Socaciu, Realitatea TV, 20 septembrie 2010)

La câte drepturi le-a luat românilor guvernul, ce mai contează o prepoziţie răpită acuzativului?

• „Happy Hour – Jurnalul tristeţii.” (pe ecran la Pro TV, august 2010)

În goana după senzaţionalul, la care, desigur, nu doar Dan Diaconescu are dreptul, Cătălin Măruţă prezintă un jurnal terifiant în cazul sinuciderii Mădălinei Manole şi lasă pe post un oximoron devastator. Cearta regilor – bucuria nebunilor! Gafa teleaştilor – bucuria telespectatorilor!

• „Repet încă o dată: scuze celor pe care nu i-am invitat la nuntă.” (Gabriela Vrânceanu Firea Pandele, Antena 1, 15 septembrie 2010)

Nu face nimic! Spunem din nou iarăşi: mireasa să fie fericită. Chiar o fi un cap de ţară nunta cu dans, după şapte-opt luni îndelungi de văduvie? Morţii cu morţii, mirii cu mirii!

• „Speranţa lui Cârţu stă în faptul că în poarta românilor va sta Lobonţ.” (avancronică la A.S. Roma – CFR Cluj în Liga Campionilor, GSP, 25 septembrie 2010)

Crainica a citit de pe prompterul fără diacritice româneşti şi a nu vrut să greşească. Nu e prima oară când, din păcate, românii sunt confundaţi cu romanii. Dar nu vorbim de romanii cuceritori antici ai lumii, ci de romanii cuceritori actuali ai buzunarelor şi periferiilor oraşelor europene, cunoscuţi şi sub numele de ţigani, deşi ei cică ar fi romi. Iar românului dela Roma, Bogdan Lobonţ, nu îi dorim decât un gol din partea oricărui portughez, argentinian sau african dela Cluj. Asta da globalizare! Asta da romanizare!

12 comentarii:

Zina Maria spunea...

Am plans odata cu tine la moartea tatalui tau si nu numai, plang si acum, l-am cunoscut atunci cand Florin Sasarman lucra la Moldova Noua, am cantat impreuna cu el la Cenaclu. Cant si eu la chitara, dar acum in anonomat.Am urmat alt drum in viata, cu toate ca recunosc. mi-ar placea sa ma intalnesc cu voi toti sa mangaiem cu muzica noastra inimi triste. Te rog sa fii tare si daca vrei sa vorbim eu iti voi lasa daca-mi vei cere adresa mea de mail. Condoleante si mergi mai departe, multi romani sunt cu inima alaturi de familia voastra.

Anonim spunea...

Ne-ai lasat cand era mai greu,dar nu e vina ta......e vina noastra...
ne-ai avertizat de timpuriu...si noi nu am facut nimic pentru ca asa suntem noi....nu am inteles.
Vocea ta inconfundabila se aude din cer strigand divinitati,,Salvati Roman...ia !!!!!!"....,iar ingerii zambesc de dragul TAU.
CEVA imi spune ca nu vei infrumuseta doar cerul cu poezia ta..ceva imi spune ca vei mai scrie si pentru noi..........precum a facut Lucio cu melodia Arcobaleno....ramai cu bine si sa ne astepti la portile LUI cu poemele tale
zambind si iertandu-ne pentru vorbele omenesti
scuipate in urma ta.Fii binecuvantat pentru unda de libertate care ne-ai strecurat-o in suflet atunci cand nu stiam ce inseamna,fii binecuvantat pentru ca ne-ai invatat ce este dragostea de parintii,fii binecuvantat ca ne-ai invatat ce este dragostea pentru Romania
si am inteles sa fim mandrii ca suntem romani
atunci cand nu aveam dece...Inima este este locul unde se intalneste spiritul cu pamantescul...la tine a invins ce a fost mai puternic...si ai plecat.....fii binecuvantat si nu uita ca vei trai aici,prin noi.
DUMNEZEU SA AIBA GRIJE DE TINE ADRIANE

Alex spunea...

Domnu', aia cu "revine iarăşi" e corectă. Am revenit o dată (prima dată), mai putem reveni o dată (a doua oară).

Alex spunea...

Comentariul meu de mai sus e valabil şi pentru "Repet încă o dată". Această frază poate presupune că autorul deja a repetat o dată, şi are intenţia sa mai repete.

Anonim spunea...

Paunescu-n cimitir cu mina
Lui Vadim ii face semne acuma
Ca sa nu-i fie urit lui Paunescu
Il vrea linga el pe Ion Iliescu
Eminescu il cearta :Paunescule,hai
Pe Ceausescu,Elena,in fund ii pupai
Pe ei ca vecini acuma sa-i ai
Du-te ba la Ghencea,acolo sa stai !.

Anonim spunea...

Paunescu-n cimitir cu mina
Lui Vadim ii face semne acuma
Ca sa nu-i fie urit lui Paunescu
Il vrea linga el pe Ion Iliescu
Eminescu il cearta :Paunescule,hai
Pe Ceausescu,Elena,in fund ii pupai
Pe ei ca vecini acuma sa-i ai
Du-te ba la Ghencea,acolo sa stai !.

Anonim spunea...

Paunescu-n cimitir cu mina
Lui Vadim ii face semne acuma
Ca sa nu-i fie urit lui Paunescu
Il vrea linga el pe Ion Iliescu
Eminescu il cearta :Paunescule,hai
Pe Ceausescu,Elena,in fund ii pupai
Pe ei ca vecini acuma sa-i ai
Du-te ba la Ghencea,acolo sa stai !.

Anonim spunea...

Paunescu-n cimitir cu mina
Lui Vadim ii face semne acuma
Ca sa nu-i fie urit lui Paunescu
Il vrea linga el pe Ion Iliescu
Eminescu il cearta :Paunescule,hai
Pe Ceausescu,Elena,in fund ii pupai
Pe ei ca vecini acuma sa-i ai
Du-te ba la Ghencea,acolo sa stai !.

Noe spunea...

Andrei,tatal tau a fost ,este si va fi "o flacara vie in inimile noastre".Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

dorina spunea...

Salut ! D-zeu sa-l ierte pe cel care a fost tatal vostru si marele poet si liantul nostru in tineretea noastra si pana acum Adrin Paunescu.
Cei mai multi si foarte multi lau plans, regrete, si dezamagire; ne pleaca cei de seama*.
Pe TV-uri. tabloide, forumuri, sunt tot felul de comentarii. Asa ca draga Andrei, fii foarte atent ce scoti pe gura, totul este speculat, denaturat si pana la urma pangarit cu nerusinare.
Nu mai fa afirmatii de nici un fel mai ales ne gandite. sunt destui cei care murdaresc imaginea tatalui vostru, voi fiti f. atenti. Adrian Paunescu, este prea mare ca voi cei din familie sa acceptati sa fie murdarit numele tatalui vostru. Mutiti macar 1 an de zile/doliu.Toti ziaristii vor intelege chiar daca vor insista ca trebuie sa dai vreun interviu/drept la replica ETC. Nu cumva sa ajungeti in **iarmarocul**, care s-a desfasurat in urma si pe imaginea lui Ion Dolanescu. In orice familie exista un C*, dar ramane in familie. Nu ziaristii nici noi populatia nu va putem si nu va vom ajuta cu nimic. Dar ne dati subiecte de barfa. Aparati-l voi, el s-a aparat cat a putut si astfel i s-a obosit inima lui mare. Nu a fost un las, era las daca claca dupa 90*, , nu a clacat ..., dar a obosit. Fiti darji si aparati-va tatal, aparati-va propriul vostru nume ''Paunescu. Nu orice tanar se poate mandri cu tatal lui, voi aveti motive. Numele Paunescu este cunoscut / glob. Este un merit al tatalui vostru.
Referitor la afirmatia ; continuarea cenaclului flacara*. Nu este inca momentul sa faci nici un fel de comentariu- Taci-.Exista dreptul de brand, de autor,aceste afaceri , ca pana la urma se transforma si in afacere, este a familiei, nu vorbi singur in numele la toti. Ai frati care ii poarta numele. Deja cauta pe toate forumurile sunt comentarii de tot rasul . Nu da frau liber dusmanilor sa se desfete pe/si murdarirea numelui Adrian Paunescu .

Ghost spunea...

Sper ca sunteti deschis la observatii si n-o sa deranjeze prea tare urmatoarea atentionare: am sesizat in articol de vreo cateva ori scri "dela" in loc de "de la"...daca era scris asa intentionat, atunci scuze. Si ca o alta atentionare/intrebare : De ce acceptati comentariile astea mai mult decat jignitoare de la "Anonim"?

iuda spunea...

Si Totusi exista Iubire ,asa comunist cum afirma unii ,ascultam in fiecare zi de joi pe radio Romania,reluarea spectacolelor cenaclului Flacara ,din orasele Romaniei.Nu port dusmanie nimanui ,nici macar pd-leului cenusiu in gandire .ce am iubit ,iubesc in continuare Adrian Paunescu ,poezia lui ,tot ce-mi aduc aminte nu pot sa le separ in preferinte ,care este prima .Si Totusi exista IUBIRE