Scrisoare tuturor

In toate aceste zile, si inainte, si dupa 5 noiembrie 2010, am vazut ca mi-ati scris, am citit ce mi-ati scris. M-am bucurat de numarul imens de mesaje de prietenie, solidaritate si pareri de rau ca tatal meu a plecat. Noi chiar asa ne-am propus sa il consideram, plecat fie in turneu, fie la redactie, fie la Senat, fie la vreun festival, fie sa se intalneasca in tara cu oamenii care mereu l-au ales.

Am cernut binele pana si din cuvintele urate trimise aici, pe blog sau aparute in presa ori la radio-televiziuni, care sunt semnul ca Adrian Paunescu a starnit orice, in afara de indiferenta, care doare cel mai mult.

E imposibil sa raspund personal fiecaruia dintre dumneavoastra. O fac aici si o voi face, indirect, in spectacole, carti, articole, desene, la facultate, prin activitatea mea si prin ceea ce as vrea sa fie familia mea, de acum incolo.

Curand, vom reincepe spectacolele, desigur, nu sub titulatura Cenaclul Flacara, din simplul motiv ca nu mai poate fi prezent cel ce statea la masa cu microfon din lateral. Dar ceea ce am invatat pe acea scena nu avem cum uita si, cel mai neplacut pentru dusmanii nostri, acel spirit nu ne poate opri sa cream noi valori. Asa ca ramanem impreuna si va tin la curent, aici sau pe facebook, cu tot ce se va intampla.

Multumesc,
Andrei Paunescu, 19 noiembrie 2010