Emisiunile trece, perlele rămâne (32)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

• „Se adâncesc efectele crimei.” (Ion Iliescu, Realitatea TV, 16 octombrie 2010)

Aşa este! În măsura în care criza se transformă, pe zi ce trece, în crimă, fostul preşedinte a făcut o gafă de exprimare plină de un mare adevăr de fond.

• „Ia să joace Adrian Cristea ca Balaci, Dobrin şi să alerge ca Dorinel Munteanu, poate să se pozeze numai în curul gol, ia să vedem, au curaj să nu-l bage?” (Dumitru Dragomir, GSP TV, 7 octombrie 2010)

Diplomatul, tot diplomat, îl simţi dela o poştă! Poşta dela Olteţul Bălceşti, poşta dela Viitorul Scorniceşti, cea dela FC Braşov, cea dela Victoria Bucureşti şi, finalmente, marea poştă dela Liga Profesionistă de Fotbal au fost toate ale lui Nea Mitică Dragomir, care ştie ca nimeni altul cum să le spună pe ocolite, cum să folosească eufemismul „cur” în loc de vulgarul „fund”, aşa cum, recent, folosise numai cuvinte alese, cu paravan, referindu-se la Pamela Andreson, în direct, la telefon, la ProTV: „Mă doare-n p…lă, mi se rupe de Pamela voastră. Să-i mâncaţi curu’ de băbăciune.” Numai un gentleman rafinat o complimentează pe o femeie de 43 de ani cu un cuvânt ca “băbăciune”. Trecând la Cristea, e un risc să te pozezi gol dacă nu îţi cunoşti măsura. Ţi se poate dedica versul “…Fiindcă te râd fetele”.

• „Dick Advocaat şi-a dus un antrenor renumit, căruia, din păcate, nu-i reţin numele.” (Cristian Bivolaru, om de fotbal, Digi Sport TV, 7 octombrie 2010)

Bine spus! Memorabil, dar am uitat! Renumit, dar nu-i ştim numele! Cum vine să fie cineva renumit, dar să nu avem habar tocmai de numele împricinatului? Numai dl C.B., fost ministru de externe al Federaţiei Române de Fotbal, ştie.

• „Asta e media de astăzi. Publicul trebuie să se recunoască în cel care-l vede pe ecran... Nu-mi las nimic peste weekend la servici.” (Lucian Mândruţă, „Nimic important”, Antena 2, 15 octombrie 2010)

Florilegiul de mândruţe greşeli conţine un acuzativ fără prepoziţia obligatorie „pe” şi un substantiv de „serviciu”, evident, în forma neagreată de dicţionare. În aceste condiţii, ce pretenţii să mai aibă prostimea dela teleaştii la care se uită ca la domn’ profesor şi se recunoaşte în cei de pe ecran, inclusiv în greşelile gramaticale? Nimic important, într-adevăr. Un fleac. Am mai ciuruit o dată limba română.

• „Acolo am debutat pentru prima dată ca actor în viaţa mea, la Reghin.” (Alexandru Arşinel, Antena 2, 9 octombrie 2010)

Bun, am aflat asta, dar ar fi interesant să aflăm ceva cu adevărat tare: unde a debutat pentru a doua oară în viaţa altcuiva redutabilul comediant? Poate la Dolhasca.

• „Domnul Bloc trebuia să plece demult, dar dumneavoastră ar trebui să vă daţi demisia din meseria de jurnalişti, pentru ce aţi postat... am vizionat un schelete.” (Andreea Pora, Realitatea TV, 14 octombrie 2010)

Cunoscuta deontoloagă cică dreptaşă, cu buze aprige şi absolut naturale (băgăm mâna în foc că nu a umblat cu pic de botox pe la dânsele) face atât dovada cunoaşterii, cât şi dovada devenirii, în direct, atacându-i pe colegii nebăsişti şi nepedelişti ai mogulului Sorin Ovidiu Vântu cărora le cere, hoţ, demisia din meserie. Apoi, profesionista rostirii de dezlănţuie: pe Boc îl crede Bloc, iar pe schelet îl face schelete.

• „După care ulterior mi-am dat seama... De data asta niciodată n-o să-mi mai las actele în maşină.” (Simona Sensual, Antena 1, 13 octombrie 2010)

Păcat că diva merdenelelor nu şi-a dat seama înainte anterior, astfel că data viitoare mereu o să aibă mare grijă de acte şi documente şi hârtii şi hârţoage şi formulare şi tipizate.

• „Această lume va dispare!” (George Motoi, în filmul „Serata” de Malvina Urşianu – 1971, extras pentru un promo la B1TV, 13 octombrie 2010)

Autorii materialului de promovare puteau alege orice altă replică, nu exact cea în care un biet verb de conjugarea a doua (a dispărea) este mutilat şi transformat forţat într-unul cu formă greşită, de falsă conjugare a treia (a dispare). În aceste condiţii, în care nu se mai poate făcea nimic, filmul fiind terminat de decenii, e clar că pelicula nu va place pretenţioşilor, că scenariul va pare imperfect şi că, finalmente, lumea va dădea semne de slăbiciune până chiar va dispare.

• „Profesori foarte duri care îi bat pe copii nejustificat.” (Cătălin Măruţă, „Happy Hour”, Pro TV, 14 octombrie 2010, reluare din 4 martie 2010)

Suntem invidioşi pe Cătălin Măruţă, care probabil că a avut profesori mai buni, care l-au bătut justificat, până s-a făcut băiat serios, a încălecat pe-o şa, s-a însurat cu Andra, şi-a făcut contract cu Pro TV şi ne-a spus povestea-aşa, dar limba română tot n-a învăţat-o cum trebuie.

• „Eu nu tremuram în faţa profesorului, dar totuşi era un respect.” (Marcel Pavel, Pro TV, 14 octombrie 2010, reluare din 4 martie 2010)

Dar însă totuşi cu toate acestea, se vede că solistul nu s-a prea temut de profesorul de română şi nici mare respect nu i-a acordat, mai ales la lecţia despre pleonasm, faţă de care nu are azi pic de consideraţie. Apropo de Marcel Pavel şi de vechiul său hit de caramel şi peltea „Frumoasa mea”, compus de Ovidiu Komornyk (alt titan al muzicii-cremşnit sau cremşit, tot aia e!), ne-au rămas pe veci în minte nemuritoarele versuri-revelaţie: „Când vine noaptea eu adorm”, versuri-medicaţie: „Să ne iubim ca doi nebuni” şi „Te rog ascultă-mi inima”, versuri-aspiraţie: „Să fim doar noi doi pe pământ” şi „Să fiu iubitul tău dintâi”. La ultimul vers, fiecare cu norocul său din noaptea nunţii. Dacă tot am pornit-o pe drumul fără întoarcere al textelor pline de conţinut, să nu uităm nemuritoarele stihuri din piesele de muzică foarte uşoară ale aceluiaşi interpret, posesor de voce excepţională şi de texte ridicole: „De dragul tău” („Ştiu că eşti a altcuiva, / Ştiu că eşti viaţa mea” – se poate chiar orice compromis?), „Eşti minunată” („Când zâmbeşti din toată inima eşti minunată, / Când eşti tristă şi-ţi văd lacrima eşti minunată” – păi, care e diferenţa, atunci?), „M-am îndrăgostit lulea” („Nu ştiu cum o cheamă, / Vreau să mă bag în seamă” – numai disperaţii fac aşa ceva), „Zâmbetul tău” (La la la la / Cum să fac să-ţi fiu pe plac?” – habar n-avem cu se rezolvă, de la caz la caz...), „Te cere inima” („Tu ai să crezi că te mint, / Poate că şi alţii ţi-au mai spus, dar ei nu simt la fel” – fiecare bărbat simte în felul lui, desigur. Care-i găselniţa? A, da, ne-am dat seama: el e bun, cinstit şi vrea iubire pură, ceilalţi sunt porci, mincinoşi şi vor dela ea doar sex!).

• „Totdeauna să fie momentan la fel fetele, să fie mai indulgente şi creative, să mai lase puţin din caracter.” (Viorel, fotbalist de cartier, la „Bărbaţi pe bandă rulantă”, Euforia TV, 14 octombrie 2010)

Ce-şi poate dori un băietan (fotbaliator printre blocuri) de la fete, decât să fie, şi momentan, şi totdeauna, mai strâmte la portofel, mai largi la inimă, să lase fiţele (notă: „caracterul”) şi să sară imediat în pătuiag, unde neapărat să fie creative şi, la nevoie, indulgente cu performanţele sportivului, obosit mort după un meci de două reprize şi trei beri?

• „De data aceasta, suporterii au venit la stadion şi şi-au adus aportul la victorie.” (GSP, 17 octombrie 2010)

Superb! Şi tot de data aceasta, comentatorii au venit în studio şi au adus limba română în primul gard pleonastic, cu aport cu tot. Fraţilor, „aport” înseamnă ceva „adus”, de câte ori să mai strigăm pe-aici chestia asta? „A-şi aduce aportul” e unul dintre cele mai grosolane pleonasme.

• „Lucru care îl confirmă şi Blejnar, şi Ialomiţianu... Ne e frică să vorbim la telefon, ştiu alţii ce emisiuni facem, ce articole scrim.” (Dan Constantin, Antena 3, 16 octombrie 2010)

În loc să se contamineze cei mulţi şi needucaţi din faţa televizoarelor de corectitudinea gramaticală a celor puţini din studiouri, se întâmplă pe dos, taman cu un vechi ziarist de presă scrisă, devenit teleast, care participă la crima în serie împotriva acuzativului (căruia i se tot confiscă abuziv prepoziţia „pe”) şi împotriva verbului „a scrie”.

• „În ceea ce privesc proiectele, bunăoară... am pentru 2011 un proiect foarte mare pe care chiar nu pot să o anulez.” (Cătălin Botezatu, „Un show păcătos”, Antena 1, 14 octombrie 2010)

Nu că am avea mari pretenţii lingvistice (nu limbistice!) dela creatorul de modă, dar ne-a fost peste puteri să suportăm, în aceeaşi frază, două dezacorduri (unul de număr, altul de gen) şi cuvântul-cheie al califului mediocrităţii mediatice româneşti, Robert Turcescu-Bunăoară. Poate, totuşi, că totul e cauzat de emoţiile provocate de prezenţa în platou a fostei iubite, asistenta Bianca Drăguşanu, rămasă în conştiinţa naţiunii tot ca „Bianca lui Bote”, nume de alint cu care e posibil să o strige însuşi noul chiriaş (sclav) de pe plantaţie, Prinţul Adi Cristea din Groapă, între două lovituri de cap şi două poze nud, făcute cu mâna proprie în faţa monitorului, care face minuni pentru fotbaliştii abstineţi, aflaţi în cantonament la Săftica.

• „Hotărărea şi decizia este corectă!” (Dumitru Dragomir, GSP, 15 octombrie 2010)

Care dintre ele e corectă şi care nu? Ori, ori, nea Mitică, fiindcă ambele nu este posibile cu un verb la singular. De fapt, abia acum ne-am dat seama că domnul Dragomir are, ca întotdeauna, perfectă dreptate, ca orice oracol: ambele este corecte pentru că ambele e acelaşi lucru, hotărârea şi decizia e sinonime şi întocmai identice la fel. Evident, prin urmare, că amândouă e corectă, din moment ce hotărârea şi decizia e totuna!

• „Negociem inclusiv cu UDMR pentru a salva ţara dela dezastru.” (Gheorghe Nichita, Realitatea TV, 16 octombrie 2010)

Apreciem lipsa de ranchiună, din motive de conjunctură politică, a PSD, care s-a împăcat mereu cu udemeriştii (şi cu conservatorii), deşi aceştia au sărit fără străbateri de caracter în corabia coaliţiei inamice, de fiecare dată când social-democraţii au fost în impas, dar această declaraţie este culmea absurdului. A şi găsit PSD cu cine să salveze România: cu formaţiunea maghiarilor radicali, plină de iredentişti, revizionişti, extremişti antiromâni, care:

1) Poartă doliu de Ziua Naţională a României,1 Decembrie.

2) Nu recunosc Constituţia României.

3) Perpetuează o anomalie, o ilegalitate, în plin stat de drept, neînscriindu-se la tribunal ca formaţiune politică, având, totuşi, drepturi depline de partid şi obligaţii minime, de asociaţie culturală.

4) Pretind drepturi colective pe criterii etnice, inacceptabile în Uniunea Europeană şi oriunde în lumea civilizată democratică.

5) Cu cât li se dau drepturi (de fapt, privilegii), cu atât ţipă mai tare şi au revendicări de tip feudal, medieval, primitiv, segregaţionist, enclavizant, xenofob.

6) Îi sărbătoresc pe criminalii de români Miklos Horthy şi Albert Wass, pe teritoriul României, ca pe eroi!

7) Iau, permanent, măsuri de asimilare forţată şi de purificare etnică antiromânească în Harghita, Covasna, Mureş, Sălaj, Satu Mare, Bihor, Arad, Cluj şi în toate judeţele unde pot.

8) Sunt mereu la guvernare, de prin 1996, şi tot se plâng că nu au drepturi.

9) Au impertinenţa să pârască România la toate forurile internaţionale, unde chiar România îi trimite şi îi plăteşte, ca reprezentanţi oficiali!

10) Cer, din 1989 încoace, practic, dezintegrarea statului naţional unitar român, prin pretenţii de autonomie culturală, etnică şi teritorială.

• „Acum nu ştiu sigur dacă cred că Răzvan Lucescu s-a referit la asta.” (reporter GSP, 14 octombrie 2010)

Dacă matale nu ştii sigur ce crezi, deşi eşti reporter la faţa locului, noi de unde să ştim? Lăsând la o parte faptul că nici selecţionerul Răzvan Lucescu nu ştie sigur dacă crede în echipa naţională, în formula de joc, în vreo strategie de joc şi de selecţie, în lumea a treia şi în calificare. Mai degrabă nu.

• „Cei care vor să facă carte să pună mâna să citească şi volumul 1.” (Ion Iliescu, Antena 3 şi Realitatea TV, 16 octombrie 2010)

Patriarhul social-democrat are dreptul măcar la o cacofonie la Congresul partidului pe care l-a creat, după o viaţă dedicată politicii, căreia i-a dedicat vreo 65 de ani din cei 80, împliniţi în martie 2010, şi după mandatele fără număr dela Cotroceni..

• „O comisie formată din specialişti vor decide.” (Antena 3, ştiri, 16 octombrie 2010)

Nu negăm că specialiştii vor decide, pentru că ei formează comisia, dar, gramatical, aici, acordul ar fi trebuit să se facă nu cu părţile (specialiştii), ci cu întregul (comisia). Fiindcă unde-s doi, o comisie se alcătuieşte, iar unde-i o comisie, puterea descreşte şi acordul se risipeşte, la fel ca răspunderea.

• „Ştiu că Rădoi are şi probleme familiare, sănătatea tatălui lui.” (Dani Coman, Digi Sport Plus TV, 16 octombrie 2010)

După părerea noastră, sănătatea părinţilor nu e deloc o problemă familiară, ci familială. Dar, la un fotbalist de valoare, mai ales dacă e portar la Rapid, nu aplicăm decât cartonaşul galben pentru necunoaşterea regulamentului paronimelor. La viitoarea gafă (pleonasm, ieşire inoportună, dezacord, gol de portar, virgulă între fundaş şi predicat), dăm roşu.

• „Rivalitatea dintre Dinamo n-o să dispară niciodată!” (Dinamo-Steaua 2-1, Ionel Ganea, Sport.ro, 17 octombrie 2010)

Suntem perfect de acord cu fostul atacant, dar nu ne-a spus între Dinamo şi cine altcineva e rivalitatea. De fapt, nici nu mai e nevoie, ne-am lămurit singuri: rivalitatea e atât în interiorul clubului (se vede de atâţia ani cu ochiul liber), cât şi între Dinamo şi restul lumii civile (încă din 1948, când Miliţia stalinistă dela Bucureşti a decis să îşi facă echipă purtătare a acestui brand bolşevic, „Dinamo”. Şi a făcut-o atât de bine, încât cancerul fotbalului nostru a supravieţuit şi lui Stalin, şi URSS, şi RPR, şi RSR, şi PMR, şi PCR, şi comunismului, şi revoluţiilor din Estul Europei. Ce-i rău nu piere!).