2 ianuarie 2011

Nonsărbători asumate

Am aşteptat să văd dacă, într-adevăr, 2011 a venit şi abia acum m-am convins că da. Şi nu pentru că aş fi fost euforic. Dimpotrivă. Nici de data asta nu am băut de revelion şi cred că nu mai am speranţe să învăţ meseria asta. Am încercat să fac din zilele de tradiţională sărbătoare de la puntea dintre ani nişte zile de nonsărbătoare, nişte zile obişnuite, pentru că aşa am simţit. Am stat acasă de anul nou, după ce, pe la ora 23.40, m-am despărţit de Ana-Maria P., Carmen P., Korcsi şi Mihăiţă A., Andreea T. cu care m-am văzut la Bellu, pe un frig de crăpau aleile şi crucile. Ştiţi că nu sunt un habotnic sau un rătăcit care speră să facă el ce nu a reuşit nimeni până acum cu cei duşi, dar mi s-a părut cuviincios să mergem acolo cu puţin înainte să trecem în 2011, fără a şi sta la ora 24 în cimitir, ca să nu dăm acest semn anului ce vine. Vă spun La mulţi ani cu tot dragul şi vă mulţumesc pentru ce mi-aţi scris în ultimul timp.

22 de comentarii:

Anonim spunea...

Ai sa vezi ca odata cu trecerea timpului nu iti va veni sa crezi ca cineva care a facut parte din viata ta atatia ani nu mai este, pur si simplu ai sa ii simnti prezenta peste tot. Iti spun asta, deoarece bunicul meu a plecat spre un loc cred eu mai bun si mai frumos, unde probabil a intalnit alte persoane dragi, de aproape 7 luni.Lasand in urma lui un gol care se va umple cu siguranţă într-o zi, printr-o regăsire într-un alt timp, într-o altă dimensiune.Am 17 ani si El reprezina o etapa din viata mea(toata copilaria mea)El este si va ramane cu siguranta cea mai importanta persoana din viata mea, deoarece este baza a tot ce reprezint eu pana acum.
Nu vreau sa te plictisesc, vreau sa iti urez un an cat mai frumos si plin cu realizari, si tie si Anei Maria si intregii familii.
Andrei sper ca in 2011 sa nu uiti de Craiova care asteapta cu mare nerabdare un concert in memoria celui care prin sensibilitatea si adevarul vesurilor sale, si prin frumoasa ta voce si a Tatianei Stepa ati reusit sa puneti chitara in mana adolescentilor si poezia in sufletele noastre.
Mult respect,
Alexandra Florea

Andrei Păunescu spunea...

Alexandra Florea,
Sunt sigur ca va veni un moment in care anestezia de acum va trece si voi simti golul de care vorbesti. La Craiova si oridunde venim oricand sa cantam, daca ne cheama cineva care stie cum se organizeaza un concert. Asteptam invitatia si ne intalnim acolo. Multumesc

Theo T spunea...

La multi ani!
incerc sa imi dau seama cum te`ai simtit la primul fara tatal tau, insa numai tu stii cum este. Nu pot decat sa iti urez sanatate, fericire si multa prosperitate in acest an..

Theo T spunea...

primul revelion*
imi cer scuze, este o ora tarzie..

Andrei Păunescu spunea...

Theo,
Si eu incerc sa inteleg cum m-am simtit. Multumesc pentru urari.

Mihai Cuza spunea...

La multi ani, Andrei! Asteptam mult de la tine!

elena marin-alexe spunea...

Draga Andrei, nu ma mir ca ai trecut pe 'acolo' cu cateva minute inainte de intrarea in noul an.Ma asteptam la acest gest de suflet de la tine.Te rog sa ma crezi ca daca as fi fost in Bucuresti, as fi trecut si eu pe la POET sa-i las o floare si un gand..
Timpul nu este al nostru Andrei si te indemn sa pretuiesti clipa prezentului.
Un AN NOU mai bun iti doresc si binecuvantarea lui Dumnezeu, fara de care viata nu-i viata.

Anonim spunea...

La multi ani!Sa speram ca 2011 va aduce speranta in mai bine!Va doresc ca tot ceea ce va doriti sa se concretizeze!

Quennie

Simona spunea...

LA MULTI ANI!

Fie ca anul 2011 sa-ti aduca sanatate si liniste!

Anonim spunea...

Eu am descopereit de curand acest blod dar ma bucur pt ca asa vom afla tot ceea ce mai apare pe piata despre adrian paunescu de la cea mai indreptatita persoana care poare vb despre poet.El va trai prin ceea ce a scris si stiu cu siguranta ca va fi dus mai departe

G. Chirica spunea...

Buna seara!
Cred ca starea noastra interioara din ultima zi a anului, sau mai bine zis din noaptea dintre ani, este data de trairile evenimentelor din din timpul anului: de realizari, esecuri, bucurii, nevoi, deceptii, pierderi ale unor persoane dragi noua, oboseala - pe care am acumulat-o incercand sa facem fata atator sentimente.
Starea ta si dorinta ta interioara a fost si este una normala, pe care multi dintre noi o traim, am trait-o (unii poate ne-am dorit-o), si o vom trai, care in final se transforma in liniste si multumire sufleteasca, cu gandul de a merge sa te odihnesti fizic si mental, sa-ti incarci bateriile-atat cat se poate( mai ales ca iesirea-intrarea din si in ani a fost scurta) pentru urmatorul an.
,,Acolo" vei mai merge si in alte dati, in momentele tale de bucurie, tristete, singuratate, fericire, in noaptea de Inviere a Domnului, dupa ce se va da lumina si se va canta Hristos a Inviat si cu multe alte ocazii pe care le vei gasi pe parcurs.
Multumesc pentru raspuns, incalcand astfel una din regulile tale, eu fiind Anonim G.
Numai bine!

craiova spunea...

Si eu am “sarbatorit” intr-o nota trista revelionul 2011.
Si eu am aprins o luminita la mormantul tatalui meu in ultima zi a anului 2010.
Chiar nu-mi doream sa ma despart de acea zi de 31.dec. 2010, a carei semnificatie era evidenta, caci reprezenta o ultima frantura din anul 2010, an in care totusi 6 luni i-am simtit prezenta tatalui meu.
Insa orice sfarsit predece un inceput, asadar am incercat sa-mi infrang nostalgia, si, cu un pas pe jumatate rezervat, pe jumatate indraznet, am trecut catre primul an fara tatal meu.
Am incercat o depăşire a momentului si nu o renuntare, caci tocmai acele amintiri “vii” legate de povetele sale imi insufla vointa, curaj si incredere.

PS: Ar fi extraordinar sa concertezi in Craiova.

Anonim spunea...

un an mai bun ca cel care a trecut, multa sanatate si fericire pentru toata familia !

oana spunea...

Nonsarbatoarea s-ar putea sa fie acel firesc atipic aiuritoarelor vremuri in care vietuim cu rani deschise, dezolari viscerale si cicatrici sangerande, si care ne cioplesc trupul si sufletul prin iubirea pentru cei care exista in noi pentru totdeauna. Incertitudinea argheziana ne-ar putea calauzi cordial prin oameni si locuri.

Anonim spunea...

Aoleu, Cristoase... Sunt pro-misoginism cand te citesc, Oano

vlad spunea...

Buna Andrei. In primul rand "La multi ani!" si multe ganduri bune pentru 2011! Este prima data cand scriu un comentariu pe blog-ul tau. Pana acum m-am rezumat la a-l citi doar. Prima data, cum spuneam, si este o rugaminte pe care ti-o adresez. Te rog sa postezi poezia "Primul drum" a tataului tau, despre momentul cand a fost pierdut de catre bunica ta in gara. Pentru noi, pentru mine, pentru toti care am inceput acest prim nou an fara marele autor printre noi.
Recunosc ca nu stiam de ea pana in ziua funeraliilor cand, la Antena 3, Florin Condurateanu a recitat-o (ulterior si la o alta emisiune http://accesdirect.a1.ro/special/Cand-avea-1-an-Adrian-Paunescu-s-a-pierdut-de-mama_3643.html ). De atunci o tot caut prin carti, pe internet, si nu reusesc sa o gasesc. Mi se pare extraordinara si as vrea sa o am mereu scrisa, undeva. Indraznesc sa generalizez... cred ca mai multi dintre noi am vrea sa o avem. Iti multumesc si sper ca va fi posibil. Nu doresc sa creez un precedent in astfel de cereri care sa te bombardeze... atunci macar poate sa imi indici numele volumului in care a fost publicata. Am multe carti scrise de Adrian Paunescu in biblioteca, dar nu pe toate.
Toate cele bune Andrei!

Andrei Păunescu spunea...

Vlad, poezia se afla in Cartea cartilor de poezie, care cuprinde toata opera poetica a lui AP de la inceput pana in 2003, pe care o poti gasi in str Dionisie Lupu nr 84, sector 1 Bucuresti, tel 3113388.

PRIMUL DRUM, de Adrian Paunescu

Am fost fătat într-un pământ curat,
Dintr-o Moldovă sfâşiată-n pururi.
Olteancă mama şi al ei bărbat,
Ei în Ardeal mi-au năzărit contururi.

Din Dolj şi Vâlcea vine firea mea
Sfinţită în Ardealul fără moarte.
Moldova din ea însăşi mă năştea
De nu aveam de întrupare parte.

Două contrarii sunt şi-au fost cei doi,
Contrară e şi firea mea întreagă,
Am fost fătat la vreme de război
Şi un război fiinţa-n veci mi-o leagă.

Şi când venea spre noi pierdutul front
Şi mama a luat-o încotrova,
Atunci se legănau în spicul blond
Valahia, Ardealul şi Moldova.

N-aveam un an, când am fugit c-un tren,
Cărat de mama mea spre orişiunde,
Mai am în oase un bolnav refren
De roţi, ca vechi zădărnicii rotunde.

Şi, dintr-o dată, trenul a ajuns,
Şi-n îmbulzeala numai militară,
Cu vaerul de roţi ca un răspuns,
Sărmana mamă s-a trezit în gară.

Dar mă pierduse printre-acei soldaţi,
În haosul înfrângerii şi morţii,
Şi ce e un copil cu ochi miraţi
La scara zdrobitoarelor proporţii?

Unde mergea întâiul meu vagon?
Puteam să plec din gara cenuşie,
Să plec cu-ntregul muşuroi cazon,
Spre-o altă viaţă şi biografie.

Puteam rămâne fiul altcuiva,
Războiul prea le-amesteca pe toate,
Dar pe peron măicuţa mea plângea
Spre vuietul ferestrei cu armate.

Plângea dup-un copil ca un bagaj,
Ca un bagaj pierdut într-o pustie
Şi printr-un zid de doliu şi bandaj
Soldaţii s-au întors la duioşie.

Şi pe deasupra capetelor lor,
Uscate de capriciile foamei,
M-au dat din mână-n mână plutitor
Şi am ajuns din nou la sânul mamei.

Şi trenul a plecat şi nici nu ştiu
În calea lui istorică şi lungă
De n-a plecat atuncea prea târziu
Şi-a mai ajuns unde avea s-ajungă.

Dar eu acum, cu pielea ca un act,
Pe care scriu notarii stări frecvente,
Consacru, consfinţesc şi duc în veac
Bătrânele soldaţilor amprente.

Că ei s-au iscălit pe carnea mea
Analfabeţii mei din veşnicie;
Sunt botezat în trenul ce ducea
Acasă, pătimita Românie.

Să fie traiul meu oricât de bun
Şi circulat al meu poetic nume,
Ca pe-un afet botezător de tun,
O mână de soldat mă ţine-n lume.

Acum, acei soldaţi poate-au murit,
Acum, nici mama nu mai ştie bine
Dacă sunt eu copilul regăsit
Sau alt copil i-au dat în loc de mine.

Oricum, mă simt un act original,
Capabil încă viaţa să-şi trăiască,
Rebotezat în tren, la un semnal,
De tragica armată românească.
1984

Andrei Păunescu spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
vlad spunea...

Iti multumesc mult de tot! Pentru poezie, pentru informatia legata de carte. Dintre bucuriile care mai pot fi in acest "sens", crede-ma ca este una mare... Multumesc!

Dd spunea...

Frumoasa poza asta sepia!

G. Chirica spunea...

Buna Andrei!
Te rog pe tine si pe toti cei care te viziteaza pe tine, sa vizitati si blogul lui Vlad, cel caruia i-ai raspuns putin mai sus.
Pe mine m-a impresionat, ma intreb ce se intampla cu acest copil.
Multumesc mult

apiuliana spunea...

Un an nou linistit Andrei si multumim ca imparti cu noi gandurile si trairile tale,nu este saptamana in care sa nu intru pe acest blog ,sa vad daca ai mai publicat ceva.Randurile tale ne ajung mereu la inima...