Familia Păunescu mulţumeşte extraordinarilor oameni din localitatea suceveană Dumbrăveni, în primul rând domnului Mihai Chiriac (secretar al primăriei), pentru gestul de a fi dezvelit, în ziua de 18 decembrie 2010, o statuie a poetului Adrian Păunescu, în deschiderea Simpozionului literar "Poeţi ai nemuririi noastre" (la care au fost invitaţi scriitori de marcă precum Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Valeriu Matei, Vasile Tărâţeanu şi muzicieni ca Adrian Beznă, Cătălin Ungureanu, Ştefania Rareş, Veta Biriş etc).
Regretând că niciun membru al familie nu a putut fi prezent la eveniment, ne permitem să cităm din scrisoarea adresată nouă de domnul Mihai Chiriac, pentru a arăta, cu prisosinţă, că în România mai există oameni cu memorie, dedicaţi cauzelor culturale nobile, care nu se sfiesc să gândească şi să scrie frumos, ba chiar să acţioneze concret, pentru păstrarea şi dezvoltarea culturii naţionale: “Am crescut sub semnul revoltei din cuvântul absolut rostit în versurile lui Adrian Păunescu, dar şi ca spectator, de câte ori am avut ocazia, al Cenaclului Flacara… Viaţa mea are multe lucruri legate de acest OM ABSOLUT; am dormit două nopţi în casa doicii sale de la Copăceni (Republica Moldova), pe piatra de mormânt a tatălui meu sunt scrise versurile Măriei Sale, fetiţa mea recită la fiecare sărbătoare de Paşte şi Crăciun, în biserică, poeziile Marelui Maestru…”
Aşteptăm să ne întâlnim cu aceşti oameni de excepţie din localitatea în care Adrian Păunescu a fost, în 1981 şi 1983, poate chiar la la ediţia a-IV-a a Festivalului Literar "Mihai Eminescu" din iunie 2011, la care ni s-a trimis o invitaţie de principiu.
Mulţumim, Mihai Chiriac! Mulţumim, Dumbrăveni!
Familia Păunescu
6 comentarii:
"Niciun membru al familie nu a putut fi prezent la eveniment", pentru ca nu ati fost invitati din timp sau fiindca altii ar fi comentat urat la adresa prezentei acolo? Oricum pe roman nimeni si nimic nu-l multumeste; pe mine ma ingrijoreaza in schimb perlele culese de tine si scrise mai jos; tot timpul am gandit ca o persoana desteapta, cu bun simt, educata, nu isi asuma raspunderea unor functii inalte; nu poti fi intrun loc unde palaria e prea mare pentru tine, eu asa gandesc.
Este revoltator cand constati ca persoanele care te conduc, nu sunt constiente de prostia lor...cred ca toate aceste balarii ar trebui publicate, sa ajunga la publicul larg, asa cum sunt scrise pe blog, ca fiecare dintre ei sa se recunoasca si sa-si faca, macar, o mica autocritica interioara, sau ore de meditatie la gramatica limbii romane.
Numai bine, voi urmari emisiunea!
G.
G. Chirica,
1. Am fost invitati, dar, din motive independente de gazde, ci dependente doar de noi, nu am putut fi acolo. Nu ne temem de nimeni, de nimic, poate oricine sa comenteze cum vrea, suntem antrenati dupa atatia ani de denigrari si atacuri.Motivele sunt altele, personale, emotionale si de program al meu la cursuri. Acest text de multumire tocmai incearca sa compenseze absenta noastra.
2. Perlele sunt publicate saptamanal in revista Flacara lui Adrian Paunescu la care va puteti abona mergand la orice Posta.
Multumesc! cred ca toate persoanele publice ar trebui sa-si faca un abonament, noi cei mici si modesti, anonimi pentru public, cred ca stim cum sa procedam, sau cel putin eu, cand am o situatie deosebita imi fac temele, ma pregatesc, asa mi se pare firesc.
Un sfarsit de saptamana cu odihna multa, ai nevoie de ea!
G.
Buna seara ,Andrei!...revin cu intrebarea:cum facem noi,cei autoexilati economic dincolo de granitele tarii-mama,sa intram in posesia revistei voastre?
M-am nascut la Falticeni la cativa km de Dumbraveni.Sunt mandra ca plaiurile Sucevane au dragoste si respect fata de Poet si ii cinstesc amintirea.
...bine Andrei...ma voi obisnui cu deea ca nu voi avea acces la revista...o seara buna..
Trimiteți un comentariu