17 februarie 2011

Fuga de răspundere prin mutarea vinovăţiei

În intersecţia Răzoare din Bucureşti şi nu numai acolo, au stat expuse, luni şi luni, cuburi imense cu panouri pline de tupeu, mânjit pe toate laturile, pentru atenţionarea şoferilor şi trecătorilor: „Dacă n-ar exista contrabanda de 1 miliard de euro cu ţigări, aici ar putea fi un pasaj... Dacă s-ar colecta la bugetul de stat 1 miliard de euro cât se pierde anual din contrabanda cu ţigări, aici ar putea fi semafoare sincronizate”.

Despre cine e vorba în propoziţie atunci când ni se spune „S-AR colecta”? Colectarea se face spontan, ca polenizarea? Paza contra contrabandei e un fenomen al naturii? Nu cumva ambele se fac sau ar trebui să se facă prin cei îndreptăţiţi legal şi plătiţi de noi? Instituţiile statului sunt, cumva, impersonale, reflexive? Nu sunt compuse din oameni cu ochi, urechi, mâini, cărţi de identitate şi creiere, fiinţe reale, cu care se poate sta faţă în faţă? Sau autorităţile au doar buzunare, plicuri pentru somaţii de plată, foi pentru buletine de vot şi chitanţiere pentru amenzi? De ce autorităţile spun neruşinat „dacă s-ar colecta” şi nu „dacă am colecta”? De ce mută totul în atât de vaga formulă se pierde 1 miliard” şi nu recunosc, simplu: pierdem 1 miliard”?

Recunoaştem aici şi acolo, dincolo şi peste tot, Metoda Băsescu, de a fugi de răspundere prin mutarea vinovăţiei. În loc să-şi dea palme în public şi la televizor, pentru toată înapoierea noastră, cei care ne iau voturile - adică banii pe taxe, impozite, amenzi, accize şi alte jupuiri fiscale – îi fac vinovaţi pe alegători că banii le sunt duşi în vizuini străine şi în telegondole aberante, în studii de fezabilitate fantasmagorice şi în proiecte virtuale, în frunze furate şi în asfalt cât biscuiţii de gros, în loc să fie puşi pe policioara comună a marilor nevoi. Prin urmare, trecătorii şi şoferii de la marginea Sectorului 6 şi din alte locuri ale Capitalei ar fi vinovaţi că există contrabandă cu ţigări, nu autorităţile, care o permit şi adesea o încurajează, deşi sunt plătite să fie zid pentru apărarea legilor.

Dar, când alegătorii au dovedit că s-au lăsat (şi doresc să se lase în continuare) prostiţi de atâtea şi atâtea ori, de ce aleşii nu ar expune, lejer, cu tupeu, astfel de panouri obraznice, în loc de liste cu tot ce au realizat în mandat? Când însuşi şeful statului, fost penta-ministru şi bi-primar general, oferă, de zeci de ani, vorbe în loc de fapte şi tot păcăleşte oamenii cu ţinte false, după care este votat sau simpatizat din nou, de ce nu ar fi şi edilii comunităţilor locale fericiţii beneficiari ai metodei de mutare a vinovăţiei, prin care fuga de răspundere este acreditată ca sport naţional şi ca substitut al progresului societăţii? Dacă şeful cel mare poate, şefii cei mici de ce nu ar putea? Dacă Gurul dă direcţia, supuşii de ce nu ar urma-o?

Metoda Băsescu în viaţa noastră publică s-a răspândit ca igrasia prin pereţii cu izolaţia slăbită, care nu mai pot fi reparaţi, se pare, decât prin dărâmare şi reconstrucţie. Nu pentru că Traian Băsescu a inventat această metodă – ea e o tradiţie românească solidă - ci pentru că el a dus-o la nivel de artă perversă a acţiunii sociale şi politice. În loc de socoteală, liderii dau celor mulţi palme, reînnodând tradiţia ciocoiască. Cu cinism, ei ne încarcă de o răspundere care, dacă nu ar fi aruncată nesimţit din gura şi panourile lor, ar putea fi chiar adevărată, pentru că, la origine, ei sunt acolo pentru că noi i-am pus acolo. Minciuna lor nu avea şanse dacă nu găsea creduli pe măsură, cu drept de vot.

Petre Ţuţea spunea că:

„Eu, cât aş fi de aristocrat în gândire, politic trebuie să fiu democrat. Masa e absolută; fiecare prost luat în parte e un prost şi atât. Dar toţi proştii ăştia, luaţi împreună, sunt un principiu istoric.

Eu sunt democrat numai dintr-un singur motiv: din respect faţă de marele popor român.

Şi, totuşi, cel mai bun sistem social e cel care pleacă de la respectul măştii de om: democraţia. Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.

Fraţilor, dacă murim toţi aici, în haine vărgate şi în lanţuri, nu noi facem cinste Poporului Român că murim pentru el, ci el ne face onoarea să murim pentru el.

Dar tot Ţuţea, marele nostru gânditor socratic care a acoperit cu viaţa şi înţelepciunea sa aproape întreg secolul XX, spunea că:

Democraţia este sistemul social care face posibilă existenţa idiotului alături de geniu.

În democraţie, numai întâmplarea naşte un mare şef.

Democraţii gândesc corpul social artimetizat: numără capetele toate şi unde e majoritate, hai la putere! Sufragiul turmei!

Oamenii de excepţie pot ajunge captivi în cirezile democrate. Ce decide masa are un caracter absolut, deoarece prin masă se exprimă specia. Prin individ se exprimă personalitatea.

Eu nu sunt democrat. Am asemănat democraţia cu jigodia la câine: nu scapă decât cei care sunt tari.

Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare”.

Aşadar, să nu ne mai obosim să le cerem socoteală liderilor aleşi democratic, din două motive simple, pe care ei doar ni le amintesc în toate ocaziile, incluziv pe panourile de la Intersecţia Răzoare: 1. Noi i-am trimis în jilţuri; 2) Noi facem, de fapt, zi de zi, conform Metodei Băsescu pe care au învăţat să ne-o arunce în faţă, toate relele din colecţia scufundării naţionale: contrabanda, manelizarea, pensionările abuzive, evaziunea fiscală, munca la negru, hoţia, creditele cu buletinul şi, mai presus de toate, scorul în alegeri, care închide cercul.

Când digul e spart, firul de apă murdară, parşivă, la început firav, se obrăzniceşte şi câştigă teren prin perete, inundând apoi încăperi, conştiinţe, atitudini şi terminând prin a răpune construcţia, cu tot cu locatari. Apa ne-a ajuns până aproape de gură. Doar atât cât să mai spunem că ne înecăm.

Un comentariu:

condoru spunea...

Salut Andrei,
Am un respect deosebit pentru popoarele care și-au conservat ființa națională indiferent de sacrificiile care trebuiau făcute.
Mă gândesc la greci, inevitabil la Alexandru Macedon care nu a invadat teritoriul de la nordul Dunarii (umblă vorb aprin târg că mama lui ar fi fost o sclavă din Dacia), mai mă gândesc la nemții de până în cele două războaie mondiale. Inevitabil îmi aduc aminte de olandezi, un fel de cancer al Europei.
Vis-a-vis de afirmația lui Petre Țuțea: ”Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare” mă gândesc că Imnul Național a fost scris de acești deschizători de drumuri, și tot ei îl cântă o singură dată pe an; o singură dată pe an, eroii noștri strigă la noi ceilalți de deasupra....
Altfel, un articol superb din toate punctele de vedere: informație, istorie, parodie.
Sănătate maximă și numai bine.

Cu stimă,
Doru Constantin