11 martie 2011

Votul concesiv, balaurii şi căpuşile

În loc ca, la fiecare scrutin, să alegem apăsaţi de dilema că ar fi bun şi ăla, şi celălalt, şi unul, şi altul, am ajuns să alegem în silă, aruncând votul în urnă, cu sentimentul că n-ar fi meritat nici ăla, nici celălalt, nici unul, nici altul. „Ce să facem, asta e, lasă, că, până data viitoare...” Până data viitoare ce? Această idealizare comodă a viitorului care va naşte el, de la sine, candidaţi mai buni ne-a aruncat în şanţ.

Votul concesiv este mai periculos chiar decât votul negativ, pentru că, la votul negativ, măcar ştim că, din doi, unul e cu certitudine mai rău şi aplicăm alternativa, selecţia între plus şi minus. Dar votul concesiv nu ne dă (în cazul fericit în care ne mişcăm din case spre secţiile de votare) decât frustrarea unui amor fără orgasm, a unei rutine muribunde, ca într-un cuplu plictisit, care trece prin dormitor doar pentru că amândoi au impresia că, astfel, o să se mai lungească băltirea călâie din familie, când nu există şansa reîndrăgostirii sau curajul divorţului.

Să ne gândim o clipă la ultimul an electoral pentru preşedinţie, 2009, când au intrat în scenă pioni, cai, nebuni – hai, treacă de la noi, şi ture -, dar nicio regină, niciun rege. Cum să meargă ţara bine când, în confruntările finale, clasa politică a aruncat în arenă exponate ca Taifunul Băs, Damigeana de Tablă, Mim Fantomescu, după ce se pierduseră pe drum tot felul de figurine, în frunte cu Prinţul de Pârţland şi Element Horor? Cum să iasă bine piesa noastră politică, dacă am avut de ales între Uraganul Pestilenţial, Ezitantul din Pădurea Stângită, Chucky Făr de Pupile, Dr. Buc, Steaua Jos Răsare şi Ciocănitorul Doody?

Pentru ca hemoragia naţională să se oprească, toţi aceştia ar fi trebuit strânşi cu garoul de avocaţi ai poporului şi duşi la clinici de dezalcoolizare sau de vitaminizare, la centre de deparazitare sau de vertebrare, dar în niciun caz lăsaţi de către puzderia de partide care i-au lansat să aibă un rol reprezentativ în scrutinul naţional.

Bazinul nostru electoral fără de raţiune naşte monştri. Ei se simt bine în mijlocul nostru, tocmai pentru că nouă nu ne este bine în mijlocul lor, în cercul strâmt de soluţii pe care l-au creat, în care nici inima şansei de supravieţuire nu mai are loc să bată de atâtea blocaje şi decepţii. Dar nu sunt numai ei de vină. Păsările măiastre ale politicii noastre au dispărut şi pentru că indiferenţa, incultura, iresponsabilitatea, plăcerea de a fi minţiţi a celor mulţi au distrus şi rezervele de seminţe, şi luciul apelor, şi cuiburile de odihnă şi perpetuare ale creaturilor care ştiau ce a acela un zbor sus, un zbor cu perspectiva interesului general naţional, nu numai câte un meschin, josnic zbor deasupra unui cuib de muci, buci sau curci.

În aceste cuiburi groteşti ale curvăsăriei sexuale şi economice din politica românească se aud cum colcăie ouăle balaurilor şi căpuşilor de ieri, de azi şi de mâine, care vor să mai să mai sugă o secundă, un an, un mandat. Încă din stadiul de larvă, aceste sinistre creaturi trepidează de pofta de a mai prinde un kilometru de autostradă existentă numai pe hârtia igienică, o licenţă bine acoperită legal pentru devalizare, un stufos studiu de fezabilitate pentru demolarea naţională. Vina nu este numai a lor, că au în gene numai verbele „a suge” şi „a roade”, ci şi a noastră, că nu ştim să dezinfectăm, să deratizăm, să reconstruim instituţia politicii adevărate.

Andrei Păunescu

Figuranţii

de Adrian Păunescu

Regizorii au fost ucişi încet,

Actorii nu se simt, nici ei, prea bine,

E vremea şefilor de cabinet

Şi-a foştilor tălmaci de limbi străine.

Ridicaţi de potop,

În deceniul profan,

Figuranţii în top,

Figuranţii-n prim-plan.

Au intrat în scenă figuranţii,

Care cred că sunt nemuritori,

Figuranţii au ajuns celebri,

Dându-le otravă la actori.

Nu există veste mai urâtă,

Ca măruntul zornăit de lanţ,

Sar la cârme moaşe comunale,

Lumea e pe mâini de figuranţi.

Figuranţii spun şi ei cuvinte,

Cică sunt artişti neînţeleşi,

Au intrat în scenă figuranţii

Ce-şi plătesc ascensiunea cash.

Toată drama noastră cade-n farsă,

Trecem prin tunel cu ochii-nchişi,

Figuranţii fără de ruşine

Iau puterea, ca pe un bacşiş.

Prostul ăla ce-a umblat cu tava

A ajuns să fie el servit,

Două viziuni, aceeaşi piesă,

Pentr-un figurant nenorocit.

Nici măcar acces la tragedie,

În curând, nu vom putea avea,

Figuranţii deformează totul,

Ce caricaturi în temenea!

August 1995, Haţeg

3 comentarii:

condoru spunea...

Salut Andrei,
M-am întrebat adesea ce aș face eu ca și ales al poporului; deputat sau senator nu contează prea mult; sau chiar ministru, și de ce nu...
Aș fi în stare eu să produc bine pentru mai mult de jumătate din populația unei țări? pentru că acea populație trebuie să fie atât de competitivă incât să poate suporta ceilalți membrii ai societății.
M-am întrebat dacă sunt suficient de inteligent încât să fac bine celor din jur.
Dupa asidue frământări am ajuns la concluzia că trebuie să dau Cezarului ce este al Cezarului.
Mare parte a românilor aleargă după propria lor viață, aleargă după umbre; între un trecut frământat și un viitor incert.....
Specimenele politice actuale sunt animale de pradă.
Să credem că la noi ar fi altfel decât în alte părți ar fi o naivitate, numai că PR-ul făcut profi, dăunează grav vederii.
Ca și exemplu, britanicii s-au ales cu ceva metrouri explodate, americanii cu ceva clădiri dărâmate, rușii cu ceva teatre atacate de, hai să îi denumim teroriști, deși este o chestiune relativă; ce au căutat acei teroriști acolo? exact ce au căutat americanii și englezii în Irak, sau rușii în Afganistan...
Unii au vrut resurse naturale, alții au vrut dezvoltare geopolitică...
Revenind la PR, este oarecum amuzant să vedem aceste descinderi ale diferitelor Insituții ale Statului, în diverse alte Insitutții ale Statului; șpaga exista și pe vremea lui Iliescu, așa cum se dă la orice altă multinațională de oriunde din lumea asta; șpaga...ce cuvânt duios pentru beneficiari; putem să o mai numim comision; putem să îi spunem oricum, aceeași valoare principială o are.
Comunismul a arătat o direcție principială celor mulți; și atunci, ca și acum, existau nepotisme și alte asemenea relații nepotrivite.
Cu ce se deosebește comunismul de capitalism? raspunsul este simplu: Relații Publice.
Spre deosebire de alte națiuni pe vremuri democratice, la noi nu s-a trecut la eliminarea fizică a indivizilor; ca în cazul americanilor cu Președintele lor, devenit principiu între timp, Kennedy.
De ce trăim prost? de ce lucrurile normale pentru mulți alții, la români sunt anormale? de ce....

condoru spunea...

Din două motive cel puțin: unul ar fi că românii au în gene căutarea viitorului, în timp ce trecutul este uitat iar prezentul nu este ...pezent în viața lor.
Iar al doilea motiv, poate, este că românul nu înțelege că omul care are competențe general recunoscute trebuie sprijinit; toți ne credem cei mai potriviți pentru o funcție oarecare; realitatea este că Marea Unire a fost făcută de un singur OM; de acel OM care a știut să adune toate condițiile laolaltă, a știut să profite de conjunctura internațională, etc; acel OM a fost excepțional, și a avut în spate o echipă.
Atâta vreme cât dăm Cezarului ce este al Cezarului, marea majoritate a unei națiuni va trăi bine.
Atâta vreme cât domnește principiul divide et impera...oportuniștii vor profita iar cei cinstiți vor sărăci.
Stii ce este nostim? Nostim este că rechinii (Soroș, etc) devin mai bogați în urma crizei; cum devin ei mai bogați? luând de peste tot, dar mai mult de la politicienii unei națiuni; deci rechinul inghite știuca, care știucă înghite crapul...altă rimă n-am găsit (minunată vorbă, genial actor).
Daca vrem să trăim ca nemții, ca exemplu, trebuie ca 80% din polutația tării să își restructureze valorile și principiile; restul de 20% poate fi considerata pierdere, exact ca orice altă resursă naturală sau artificală; însă acei 80% sunt suficienți pentru a ține națiunea pe drumul corect...
Așa cum spuneam, este foarte greu să aduci pe linia de plutire o națiune preponderent rurală, unde rurală înseamnă toaletă în grădină iar agricultura se face su sapa(exact ca în epoca fierului).
Dar fiecare trăiește cu propriile alegeri; e mai rău când propriile alegeri sunt greșite și le impunem și celorlalți, voluntar sau involuntar.
Principial, alegerea e corectă; uman...este greu fără cultură.
În încheiere, votul concesiv poate fi o eroare în sensul în care naște monștrii, dar poate fi pozitiv în jocul democrației, pentru că viața este o politică sau o negociere.
Ca generalitate, votul concesiv este corecția discretă aplicată unui adolescent rebel, prea bătrân să mai poată fi urecheat, și încă prea tânăr pentru a fi matur.
Trist este că nu vedem un început de maturitate la clasa politică românească.
Totul se rezumă la echilibru....
Îți doresc sănătate maximă și putere de muncă.
Cu stimă,
Doru Constantin

andreea spunea...

Poeziile lui Adrian Paunescu atat de actualle chiar daca au trecut 15 ani peste ele.De ce sunt atat de actuale pentu ca sunt scrise de un om ce a trait nereu printre oameni si a scris realitatea pe care o vedea in fiecare zi.
Multumesc Adrian Paunesc pentru tot ce ne=a lasat noua generatiei tinere si vreau sa iti multumesc Andrei Paunescu ca ne dai pasibilitatea SA citim si pe blog noi ce ce folosim lumea virtuala astfel de capodopere