18 aprilie 2013

Înţeleg, dar nu accept



(tablou de epocă)

Nu am timp să mai aştept
Şi pretind doar ce e drept,
Simt un foc adânc în piept,
Înţeleg, dar nu accept...

Fals, trădare şi minciună
Şi-o politică nebună,
Violenţă, laşitate,
Boli şi multă nedreptate,
Putregai ce intră-n toate.

Hoţul cu imunitate
Ne dă rest vulgaritate,
Nepăsarea şi prostia,
Ura şi ipocrizia
Dezmembrează România.

Goană numai după bani,
Golănie şi golani,
A ajuns un biet clişeu
Că, pe tron, ne stă mereu
Un gunoi, un derbedeu.

Din greşeală în greşeală,
Spre victoria finală,
Din eroare în eroare,
Nu vedem că ţara moare
Şi, cu ea, noi, fiecare,
Teama-i gafa cea mai mare!

Mitocani şi aroganţă,
Agravantă circumstanţă,
Demagogi, xenofobie,
Semidocţi, turbări, trufie,
Că nici ştreangul n-o să-i ţie.

A ajuns oportunismul
Frate bun cu traseismul,
Ne-a cuprins deşertăciunea,
S-a votat înşelăciunea,
Marţea, sâmbăta şi lunea.

E la modă să se poarte
Oprimarea pân-la moarte,
Crima de duplicitate
E mai tare decât toate
La făţarnici în cetate.

Furăciune, incultură,
Parveniţi ce dau din gură,
Multă dogmă pe pământ,
Multă lipsă de cuvânt,
Răul ne distruge crunt
Şi vânăm din nou doar vânt.

Orice curvă, orice zdreanţă
Posesoare de finanţă,
Orice jeg şi hahaleră
Se descurcă şi prosperă,
Într-o epocă severă.

Chiar pe apa sâmbetei
Ne-am dus noi şi voi şi ei,
Tată, mamă, soră, frate
Îşi spun toţi că nu se poate,
Mulţi corupţi şi mari păcate.

Slăbiciunii noastre laxe
Îşi permit să-i pună taxe
Şi orice ticăloşie
Mâine, lege o să fie,
În indiferenţă vie.

Lung tupeu şi creier scurt,
Păcăleală, jaf şi furt,
Lenevie, egoism,
Sărăcie şi rasism,
Prea mult fundamentalism,
Cretinism pe stoc, sadism.

Suntem vaca aia grasă,
Mulsă cu grăbire crasă,
Au venit analfabeţii,
Nesimţiţii, fonfii, beţii,
Peste ţară, ca scaieţii.

Fiecare cap îngust
Debitează doar prost gust,
Pentru micul avorton,
Viaţa curge în şablon,
Murdărind orice amvon.

Nerăbdarea, duşmănia,
Haosul, bădărănia,
Traiul ticălos, murdar
Cresc pe orişice trotuar
Şi ne iau ciubuc avar.

Linguşeala nu abdică,
Extremismul stă pe frică,
Prin cinism şi prin şantaj,
Îşi mai fac câte-un etaj
Şi pe noi ne lasă gaj,
În depresii şi-n şomaj.

Infideli, grandomanie,
Multă nestatornicie,
Iar brutalitatea ţine
Lipsa de respect pe şine,
Numai nouă nu ni-i bine.

Spre ridicoli şi penibili
Curg averi şi combustibili,
Astăzi, numai răul poate
Să prospere, dând din coate,
Merge şi aşa, măi frate!

Cu un dinte mizerabil
Şi răceală de contabil,
Peste tot, invidiosul
Umblă să apuce osul
Şi piticul, şi colosul.

Circumstanţial de scop
E avidul interlop,
Nimeni nu e punctual
Şi învingi când eşti penal,
Monstru, superficial
Şi neconstituţional.

Cu nehotărârea noastră,
Aruncăm tot pe fereastră,
Cu neobrăzare groasă,
Prefăcătorii şi groază,
Omenirea e hidoasă.

În cacofonii şi spasme,
Auzim doar pleonasme,
Dezacorduri, aberaţii,
În urale, în ovaţii,
La gunoi pe ăştia daţi-i!

Birocratul cel stupid
Semidoct e ca un zid,
Omul rău şi omul prost
Ne fac viaţa fără rost,
Un coşmar cum n-a mai fost.

Azi, în seamă nu te bagă
Nimeni, dacă nu dai şpagă,
Nu mai are nimeni milă,
Fără mită, fără pilă,
Mori de foame şi de silă
Într-o epocă debilă.

A ajuns străinătatea
Să conducă azi cetatea,
ONU, FMI şi UE
Pe român îl bat în cuie
Şi pe cruce vor să-l suie.

Amânări, manelizare,
Multe pete de culoare,
Şefii noştri, fiindcă pot,
Ne dau una peste bot
Şi pe ei îi doare-n cot.

Prostituţia e lege
Când nu-i nimeni să o lege,
Când oricare tabloid
Creierul ni-l face vid,
Sub un troglodit perfid.

Când s-au dus la primărie
Să se ia soţ şi soţie,
Un primar le-a spus, să ştie
Un automatism de glie:
- În abuz şi preacurvie,
Vă declar hoţ şi hoţie!

Astăzi, orice dobitoc
Are milionu-n stoc,
Teritorii, interese,
Traficanţi, comerţ cu fese,
De cei mulţi cum să-i mai pese?

Cap pătrat, bandaj, sevraj,
Droguri, speculanţi, blocaj,
Sforărie şi complot,
Societate-n boicot,
Impotenţă peste tot.

Când am spus „Jos dictatura!”
Cu tot sufletul şi gura,
N-am vrut să ne dăm de-a dura
Sănătatea şi cultura
Şi să ne domine ura.

Am vrut pâinea noastră iară,
Nu vânzări de neam şi ţară,
Ne-am dorit globalizare,
Lege şi emancipare,
Nu şi lipsă de mâncare
Şi nici haos la hotare.

Formalism şi arivism,
Noul totalitarism,
Turnători şi tiranie,
Şerpării, curvăsărie
Şi tentaţii ce îmbie.

Imbecil, copil docil,
Ia aprinde un fitil,
Dacă nu eşti consecvent,
Iei mandat de prezident
Şi ne urmăreşti atent.

Orice şmecher, semen tont,
Poate ţine cont cu pont,
Dacă are faţă pură,
Atitudine prea dură
Şi zâmbeşte când ne fură.

Harta veche iar ne doare,
România nu e Mare,
Stăm în România mică
Şi toţi tremurăm de frică
Europa ce-o să zică,
Dacă ţara nu abdică.

Andrei Păunescu, 2-17 aprilie 2013

5 comentarii:

Anonim spunea...

Astazi Tatiana Stepa ar fi implinit 50 de ani.Dumnezeu s-o odihneasca.

Maria spunea...

SA AI SARBATORI PLINE DE LUMINA SI DE LINISTE SUFLETEASCA ! TOATE URARILE DE BINE PENTRU INTREAGA FAMILIE ! Maria

athos73 spunea...

Am cumparat de la un anticariat cartea "Totusi iubirea" aparuta in 1983.E greu de reprodusa in cuvinte uluirea care m-a cuprins citind niste poezii (aparute - repet - in 1983!!!) din care redau aici doar cateva fragmente ale "juramantului de credinta":

"Juramant de credinta

........................
De multe ori mahnit traind in tara
Mi-am prefacut mahnirea in nesomn
Si am trait pedeapsa de-a fi om,
Cu bucuria mea elementara.

Si-am aratat tradare si hotie,
Strigand la cei ce vand cinstitul neam,
Iar ei s-au strans sa-mi dea un vot de blam,
Sa-mi dea povara remuscarii mie.

Prea blanda tara, vor sa te distruga
Si de nu esti atenta vei pieri,
Un continent te va fura-ntr-o zi,
Zadarnica va fi a noastra ruga.

Caci te vor strange uriasii-n cleste,
Spunand ca tu aceasta lor le-o ceri,
Vom fi din nou pribegi, cum am fost ieri,
Caci Dumnezeu nu stie romaneste.

Puterile treptat ei ti le curma,
Datoare esti intruna la cei mari,
Tu pentr-un fier,daca voiesti sa ari,
Te rogi cu rugaciunea de pe urma.
......................................"

Fara comentarii.
Sunt mult mai multe poezii-protest si poezii-profetii in aceasta carte care ar trebui citita de toti cei care il contesta pe Poetul care a fost si va ramane un vulcan curajos,frumos si trist al acestei tari oprimate...

Maria spunea...

LA MULTI ANI ! (pentru 3 mai si scuze de intarziere). Sanatate si toate urarile de bine !

elena marin-alexe spunea...

Strigă durerea românilor, săraci într-o ţară bogată.
Îmbrăţişări de suflet, Andrei!