11 mai 2012

„O curvă-adevărată nu are stări deşarte / Ea imediat se spală şi merge mai departe!”



            Uitaţi-vă cum mişună traseiştii politici, de la un partid la altul şi înapoi, doar să rămână la suprafaţă. Uitaţi-vă şi ascultaţi cum au găsit ei formulele de justificare a trădării, dus şi întors, şi ce mult le place să le spună, crezând că nişte vorbe acoperă conţinutul lor de putregai: „Nu mă mai regăsesc în partidul meu”, „Importantă e stabilitatea ţării”, „Eu doar revin la partidul din care am plecat”... A ajuns să nu ne mai deranjeze când se spune că politicienii români sunt curve.
Dar uitaţi-vă în cartea de istorie şi puneţi în balanţă faptul că tot români erau atâţia deţinuţi politici, care au preferat să stea, timp de decenii, în închisorile staliniste, decât să-şi trădeze convingerile sau să-şi toarne camarazii (printre ei, şi bunicul meu, Constantin Păunescu, liberal fanatic, condamnat la 15 ani de temniţă, până în 1964, pentru uneltire contra regimului!). Tot român era domnitorul-martir Constantin Brâncoveanu, care a ales moartea, pentru el şi pentru fiii lui, iar nu renunţarea la credinţă. Deci se poate şi fără trădare pe aici, prin spaţiul românesc, în condiţii mult mai grele, în care în joc e viaţa, nu scaunul.
            Eram, în 1992, în biroul ministrului de interne de atunci, Victor Babiuc. Îl însoţeam pe Adrian Păunescu. Tatăl meu încă nu devenise parlamentar, dar, prin activitatea publicaţiilor „Totuşi iubirea” şi „Vremea”, avea o mare forţă de a crea opinie şi de a uni oameni. Discuţia era plăcută, ministrul îi spunea, măgulitor, lui A.P. că a început să-i citească textele de tânăr autor, încă din anii ’60. A.P. sublinia bogăţia de idei şi de lecturi a interlocutorului. De fapt, tema era alta, dar tatonările făceau parte din joc. Se apropiau alegerile din toamnă. Din marele FSN,  gruparea Petre Roman (PD, azi PDL) se rupsese deja de gruparea Ion Iliescu-Adrian Năstase (FDSN, azi PSD) şi era tot mai clar că gruparea Iliescu va câştiga alegerile. Victor Babiuc era în barca PD, era un ministru important, dar parcă ar fi vrut să (re)vină la matcă, la virtualii câştigători. Problema era că dorea ca Ion Iliescu să îl invite, nu să ceară el mutarea, iar Ion Iliescu, probabil, dorea ca Babiuc să facă primul pas. Victor Babiuc considera că Adrian Păunescu ar putea media delicata operaţiune şi l-ar putea convinge pe Ion Iliescu să facă el invitaţia, iar A.P., care nu aprecia politica lui Petre Roman şi a PD, credea că ar fi bine pentru ţară ca Iliescu şi echipa sa să se întărească. Situaţia dintre Babiuc şi FDSN semăna cu o primă întâlnire în parc, în care niciunul dintre îndrăgostiţi nu are curajul să sărute primul. Era finalul întrevederii. A.P. îi spusese deja de mai multe ori lui Babiuc să lase reţinerile şi să-i dea un semn preşedintelui Iliescu, să nu mai ezite atât, ca o fecioară, iar Babiuc răspunsese că nu prea îi vine, că i-ar fi mult mai bine şi mai uşor dacă ar fi invitat la discuţii cu FDSN. Din acea dilemă nu se putea ieşi. Ne aflam în uşă, spre secretariat. Adrian Păunescu s-a întors pentru o clipă şi, cu o umbră de jenă, dar cu entuziasmul spontan al poetului din el, care nu putea fi oprit, a gândit cu voce tare, în versuri, făcute pe loc: „O curvă-adevărată nu are stări deşarte, / Ea imediat se spală şi merge mai departe!”

Andrei Păunescu, 9 mai 2012

P.S. Cineva a comentat că şi Adrian Păunescu a trecut de la P.S.M. la P.S.D., adică, se-nţelege, nu a scăpat nici el de traseism. Lucrurile stau aşa: A.P. a fost în P.S.M. din 1992 până în 1998, când a plecat din politica partizană de vârf, ca să îşi reia munca de realizator TV (cu emisiuni la Antena 1 şi Tele 7 abc). În vara-toamna lui 2000, datorită marii sale notorietăţi, aproape toate partidele l-au curtat, să candideze din nou pentru Senat. A candidat şi a fost ales senator PSD de Dolj şi apoi Hunedoara, mai ales că fostul său partid (Partidul Socialist al Muncii) a şi fost absorbit în Partidul Social Democrat. Unde ar fi traseismul, aici?

Emisiunile trece, perlele rămâne (84)


Din puţul fără fund, cu telecomandă

Învierea naşterii lui Isus

• „Sărbătorim învierea naşterii lui Iisus.” (Simona Gherghe, Antena 1, 13 aprilie 2012)
Această zicere ar trebui gravată în granit, împreună cu „Comemorăm naşterea” şi „Sărbătorim moartea”.
• „Deocamdată, la Universitate au ajuns doar Spiru Haret, Gheorghe Lazăr şi Mihai Viteazu.” (Antena 3, 5 mai 2012)
Ce să-i faci, dacă altora nu le-a plăcut cartea? În aceste cazuri, era necesară formula întreagă „statuile lui Spiru Haret, Gheorghe Lazăr şi Mihai Viteazu”, pentru că, altfel, sună rău. La fel de rău cum sună, în comentariile sportive, eliptice de termeni esenţiali, formule ca: „Lia Manoliu era o ruină”, „Nicolae Dobrin arată încântător”, „Dan Păltinişanu e plin de smocuri” sau „Ilie Oană e un dezastru”, numai fiindcă vorbitorilor le e lene să spună cuvântul-cheie „stadion”.
• „Inaugurarea lui Putin ca preşedinte.” (Sabina Iosub, Antena 3, 7 mai 2012)
Dar ce e Vladimir Putin, vapor, autostradă, hotel? Sau poate că, la al treilea mandat, preşedinţii se inaugurează, iar, la al patrulea, se beatifică direct. În cuib de vodcă şi petrol.
• „Nu se alegea cu nimic din acele clauze a naţiunii cele mai favorizate.” (Doru Braia, TV N24 Plus, 3 mai 2012)
Puteţi repeta? În atât de puţine cuvinte să faci atât de multe greşeli e o performanţă, chiar şi pentru Doru Braia. Corect era „clauze ale naţiunii celei mai favorizate”. Alo, liceul? Mai „e” locuri pentru la toamnă?
• „Replica noastră e foarte haioasă şi amuzantă.” (Pepe - Ionuţ Pascu, Pro TV, 26 aprilie 2012)
Şi, şi? Ar fi fost mai bine să fie haioasă şi tristă, sau abătută şi veselă.
• „Dumneavoastră, domnule Măruţă, sunteţi imparţial, sunteţi subiectiv.” (Mărioara Zăvoranu, Pro TV, 26 aprilie 2012)
Limpezimea în exprimare are greutate mare la maica Oanei Zăvoranu. Din câte ştiam noi, imparţialitatea stă pe acelaşi palier cu obiectivitatea, nu cu subiectivitatea. Dar ce mai este logic, când l-ai pierdut pe Pepe în oala cu Pastramă?
• „În următoarele ore urmează să fie duşi mai multe persoane la sediul DNA.” (Dragoş Boţa, Antena 3, 26 aprilie 2012)
Aşa să este! Ticăloşii să fie arestate imediat pe loc! Păcat că în Codul Civil sau Penal nu se pedepsesc tautologiile şi dezacordurile.
• „Cele mai bune programe este Antena 1 şi Antena 3.” (telespectator, Antena 3, 26 aprilie 2012)
De oriunde ai privi propoziţia, tot dezacordată este. Nu e de vină telespectatorul care a lăsat mesajul, revoltat că firma de cablu RCS-RDS a scos din listă programele Grupului Intact, ci redactorii care parcă au lăsat pe post, la mişto, cuvintele, chiar când nu trebuia, când ar fi fost cazul ca publicul Antenelor să fie prezentat ca serios, cult.
• „Membrii guvernului Ponta sunt aşteptaţi la Cotroceni pentru depunerea jurămintelor.” (Antena 3, 7 mai 2012)
Fiecare depune alt jurământ? Nu e acelaşi text, pentru mai mulţi miniştri?
• „Estimările privind numărul suporterilor este de aproximativ 30.000.” (Realitatea FM, 8 mai 2012)
Aşa e cu estimările astea, niciodată nu ştii dacă „este” sau „sunt”.
• „În acest moment, este în plină desfăşurare proba de maraton care are patruzecişidouă de kilometri.” (Realitatea FM, 5 mai 2012)
Lung distanţa asta la maraton! Lung şi greu!
• „Ardealul e credincios PDL!” (Ioan Oltean, Realitatea FM, 6 mai 2012)
Tupeul de politician român nu are limite. Nu partidele trebuie să fie credincioase ţării, ci ţara trebuie să fie credincioasă partidelor, nu?
• „Cutremur de 3,7 grade în Vrancea. Sisismul s-a produs la ora 20.57.” (România TV, 5 mai 2012)
Textul, scris pe ecran, se pare că a suferit stricăciuni din cauza trepidaţiilor. Cum ar fi arătat dacă ar fi fost un cutremur de 6 grade?
• „Internaţional under... sub under 19 acest Constantin Nica.” (Digi Sport 1, Dinamo - CFR Cluj 0-1, 5 mai 2012)
Măi, cosmopoliţi mici ce sunteţi! Dacă vă apucaţi să folosiţi termeni englezeşti („under” = „sub”), măcar veniţi cu traducerea făcută şi nu ne loviţi în faţă şi urechi cu pleonasme bilingve.
• „Situaţii similare mai sunt şi în Olt la Ocna Sibiului.” (TV H2.0, 6 mai 2012)
Dacă Ocna Sibiului ziceţi voi că e în Olt, înseamnă ca aţi paria cu viaţa că Baraolt e tot în Olt (nu în Covasna), Mâneciu Ungureni în Ungaria, iar Piatra Neamţ în Germania. Mare e grădina geografiei la TV!
• „Acest lucru nu diminuă cu nimic meritele lui Hopkins.” (Marius Ancuţa, Eurosport, 26 aprilie 2012)
Aşa e! Nu „diminuă” ce face jucătorul de snooker, dar nici nu „spor” calitatea limbii române de la marele post european de sport.
• „Acum, petrolul şi gazul este exploatat cu drept de export.” (Mircea Coşea, Antena 3, 26 aprilie 2012)
Mulţumim pentru clarificări, domnule profesor. Este foarte utile!
• „PDL... Ei poate că s-ar putea relansa.” (Alina Mungiu Pippidi, Realitatea TV, 29 aprilie 2012)
Poate că s-ar putea, poate că nu s-ar putea. Posibil să fie probabil, cine ştie? Băsescu a dat, Băsescu a luat, fie darul Băsescului în veci comentat.
• „Cei patru hoţi au mers la locuinţa din Lacul Tei.” (România TV, 4 mai 2012)
Mari scufundători hoţii ăştia! Au mers să fure direct din lac, de la locuinţele ascunse pe fundul apei. Probabil că s-au pregătit cu tot echipamentul, costume de scafandri, tuburi, labe, pontoarce, plase de pescuit, chei franceze şi harpoane.
• „Arsenalul a fost descoperit într-o hală părăsită de lângă Megidia.” (Antena 3, 5 mai 2012)
De Medgidia aţi auzit? Sau poate numai de Mufatlar, Malboro şi Kaizărlautărn.
• „În 9 mai, autobuzele RATB vor veni din 5-7 minute.” (România TV, 4 mai 2012)
Corect era să se spună „din 5 în 5 minute” sau „la fiecare 5 sau 7 minute”. Aşa, aproximarea nu face pe nimeni să aştepte mai liniştit autobuzul.
• „Românii din Marea Britanie continuă să le dea de cap poliţiştilor.” (Mihaela Bârzilă, Antena 3, 5 mai 2012)
Un singur cuvânt lipsă („bătăi”, probabil) şi fraza o ia la vale. Ştiam că hoţii sunt violenţi (dau „în” cap), ştiam şi că românii sunt mai abili decât englezii, dar nici chiar aşa, să le dea „de” cap, ca la nişte aparate stricate, reparate pe genunchi.
• „Legea Sănătăţii era decât adusă în faţa specialiştilor din minister.” (Antena 3, 5 mai 2012)
Doamnă Petrescu sau cum v-o chema, luaţi aminte că termenul „decât” nu se foloseşte decât la forma negativă. Pentru celelalte situaţii, adresaţi-vă cu încredere cuvintelor „doar” şi numai”, fiindcă ele se folosesc „numai doar” la afirmativ.
• „Victor Ponta s-a întâlnit cu minorităţile naţionale.” (Antena 3, 7 mai 2012)
Cu toate minorităţile? Deodată? Ce atenţie distributivă ieşită din „comună”! Noi credeam că s-a întâlnit cu parlamentarii din Grupul Minorităţilor, dar, dacă aşa s-a spus la TV, aşa o fi. Tare premier! Rezolvă toate minorităţile dintr-o lovitură.

Andrei Păunescu

9 mai 2012

Grelele moşteniri şi marile găuri


Prin 30 martie 1998, într-o luni, ţărănistul Gavril Dejeu s-a pomenit premier. Interimar, dar tot premier se numeşte, nu? Guvernul Victor Ciorbea tocmai căzuse, iar Radu Vasile încă nu se instalase pe capră, la hăţuri, de unde avea să conducă teleguţa celui mai longeviv executiv ţărănist din istorie, cu un mandat de – atenţie! - 20 de luni! Până să ajungă la birou venerabilul interimar Dejeu, până s-a berberit ardeleanul şi şi-a călcat cămeşa, domnul preş. Emil Constantinescu l-a găsit la telefon pe copilul minune al PNŢCD, juniorul Radu Vasile (puştiul nu împlinise 60 de ani, dar media de vârstă a partidului contează!). Vasâle se hotărâse să iasă providenţial de după musteaţă, ghiul şi ţâgară şi să primească a fi desemnat prim-ministru, în 2 aprilie 1998. Am râs şi ne-am jenat de situaţie: deranjezi un om bătrân de acasă şi apoi îl trimiţi înapoi acasă, fără să dea şi el măcar o ordonanţă de urgenţă, un H.C.M (Hotărârea Consiliului de Miniştri), ceva, să se simtă util. Guvernarea Dejeu devenise deşeu înainte de a se naşte. “Academia Caţavencu” a scris atunci, despre executivul de luni până joi (de fapt, a fost de marţi noaptea până miercuri dimineaţa, doar câteva minute de fericire, ehe!, dar şi aia fără orgasm). Titlul articolului despre guvernul care ieşise din scenă înainte de a intra a fost: Bilanţul dezastruoasei Guvernări Dejeu! (Metodologia a fost urmată, mai târziu, şi de folkistul Ghiţă, care, prin 2010, a anunţat, emoţionat, că, apropiindu-i-se senectutea, are de gând să-şi organizeze turneul de adio, deşi el încă nici nu se afirmase. Ameninţarea cu retragerea nu a stârnit, însă, valurile de proteste, aşteptate în rândul potenţialilor fani, iar Ghiţă nu s-a mai retras, dar nici nu s-a mai afirmat).
Dar să revenim la guvernările noastre. Era deja o modă, la finalul anilor ’90, ca nou-veniţii la putere să strige, încă din primele ore de aflare în treabă - mă rog, la treabă - că au o grea moştenire de la predecesori, foarte grea, tare grea, cea mai grea, mult mai grea decât şi-au închipuit, şi că le va fi greu, ba chiar sigur imposibil să repare jucăria naţională. Dar – ce să-i faci?! – trebuie să rămână în scaune, fără obligaţii, de dragul stabilităţii statului. Statul lor la butoane.
Ca orice preşedinte jucător, Traian Băsescu (recordman la disciplina Ministru al Transporturilor, titular în Guvernele Roman, Stolojan, Ciorbea, Vasile şi Isărescu!) a bătut recordul naţional la dat vina pe alţii, pe moşteniri, moguli, sisteme ticăloşite, băieţi deştepţi şi pe alţi vinovaţi de starea României. Dar a vrut să bată şi alte recorduri, strângând în mâinile sale tremurânde de mariner trei prim-miniştri în aceeaşi apoteotică zi de 6 februarie 2012: Emil Boc, Cătălin Predoiu şi Mihai Răzvan Ungureanu, după un alt interimar de o săptămână, Eugen Bejinariu, în decembrie 2004. Grea performanţă să ai 5 mandate la Transporturi şi ţara să nu aibă autostrăzi, ”însă” nici flota să nu mai fie, apoi 2 mandate la Primăria Capitalei unde să nu poată localiza nimeni măcar un WC sau un coteţ care să poarte semnătura Băs, apoi 2 mandate de preşedinte cu 3+2 premieri, 8 guverne şi ∞ puteri dicreţionare, timp tâmp în care ai dus patria în râpa cu peste 100 de miliarde de dolari datorii externe, fără ca nimic să se vadă, în afară de marile găuri, de tip “I-am ciuruit!”, până la cele ale Elenei Udrea, ”prima-ministră” sinistră neoficială de sub Traian Băsescu, în toţi aceşti ani.
Noul guvern social-liberal al lui Victor Ponta, acest executivus contra naturii băsesciene, trebuie să se abţină de la clişeul de a invoca, şi el, Greaua Moştenire, fie ea Ungureanu, Boc, Tăriceanu, Năstase, Isărescu, Vasile, Ciorbea, Văcăroiu, Stolojan, Roman (sub preşedinţii Iliescu, Constantinescu şi Băsescu), Dăscălescu, Verdeţ, Manea Mănescu, Maurer (sub Nicolae Ceauşescu), Chivu Stoica, Gheorghiu-Dej, Groza, Rădescu, Sănătescu (în perioada comunistă), Antonescu, Gigurtu, Tătărescu, Argetoianu, Miron Cristea, Goga, Duca, Vaida-Voevod, Maniu, Iorga, Mironescu, Brătianu (toate ediţiile), Ştirbey, Averescu, Take Ionescu, Văitoianu, Coandă, Marghiloman, Maiorescu, Carp, Sturdza, Cantacuzino, Aurelian, Catargiu (toate variantele), Florescu, Manu, Rosetti, Epureanu, Ghica (amândouă versiunile), Golescu (cu toatele), Kretzulescu (ambele), Bosoianu, Kogălniceanu, Barbu Catargiu, Decebal sau Burebista şi alte gospodăriri autohtone legitimate sau interimare, despre care domnul Ponta avea cunoştinţă când s-a luptat să preia fotoliile Executivului.
Singurul element de continuitate în politica noastră este, din păcate, până azi, predarea-primirea cu sfinţenie, de la o putere la alta, a scuzei cu greaua moştenire, care pregăteşte patul germinativ pentru noi şi noi găuri: în economie, în buget, în nivelul de trai, în civilizaţie, în cultură, în educaţie, în caractere, în conştiinţe, în rezevorul cu speranţe şi, posibil, şi în harta României.
Scuzele repetate duc la găuri nemăsurate. Dacă oprim această tradiţie nefericită, avem şansa să oprim agresiunea făcută împotriva noastră de către autorii de găuri şi de noi grele moşteniri. Adică oprim pericolul ca însăşi ţara să devină o gaură neagră.

Andrei Păunescu, 2 mai 2012

26 aprilie 2012

Parvenire şi revenire


            Când Elena Udrea iese în lume cu genţile, pantofii şi rochiile care costă cât o maşină scumpă, poporul se revoltă în spirit proletar, iar comentatorii decretează: o parvenită!
Când căsoiul lui Adriean Videanu este pozat din elicopter şi măsurat din priviri la TV, telespectatorii fierb în fotolii proprii, iar analiştii postulează: un parvenit!
Când Dan Diaconescu se duce la OTV – Televiziunea Poporului, în Rolls Royce-ul său alb ca o ladă frigorifică răsturnată pe Bulevardul Primăverii, cârcotaşii bârfesc: un parvenit!
Când Gigi Becali iese cu tăşcălăul de euro în poarta palatului plin de statuete aurite, invidioşii cârtesc: un parvenit! Când, când...
Dacă nu ai furat (desigur, asta e o altă discuţie şi nu o purtăm acum), nu e nicio vinovăţie să fii politiciană scump îmbrăcată, ministru-primar cu cazemată, patron de televiziune cu maşinoi de lux sau latifundiar cu palat în Centru şi Stea la marginea Capitalei.
Problema nu e că eşti bogat, ci prea lesne şi rapid îmbogăţit, ca un fruct copt la nevreme. Problema nu e că eşti bine îmbrăcat, ci că hainele fine nu vor să stea credibil pe oameni care prea mult s-au îmbrăcat modest. Problema e că, oricâte acte de propietate ar avea, un om care se simte bine la stână se vede că nu e relaxat în fotolii stil. Problema e de autenticitate.
Insolubil la oameni de acest fel e că li se vede disperarea de a părea altceva decât au fost când erau mici. Ei, în adâncuri, încă se simt: prăpădita din Pleşcoi, dornică de carieră; zarzavagiul care şi-a făcut din castraveţi primul postament spre înălţimile sociale; puştanul caracalean înfometat de dorinţa ca vecinele din oraşul său să se mire la poartă ce-ajunse slăbănogul plecat spre Bucureşti; ciobănetele de Pipera care îi invidia pe şmecherii din barurile ultracentrale pentru aerul lor citadin. Ei vor să devină altceva. Ei vor să şteargă sărăcia veche cu straturi de bogăţie nouă. Dar ce e vechi şi adânc nu dispare, e ca un tatuaj, ca o peliculă de transpiraţie, peste care degeaba torni o sticlă de parfum.
De aceea, boierii sau copiii lor, oricît de enervanţi ar fi (de tip Marie-Rose Mociorniţă, Theodor Paleologu sau un prieten al meu, nepot de general de securitate) nu arată fals în condiţii de bunăstare. Ei pot fi suspectaţi de revenire la averi şi lux, de restaurare a ceea ce au avut, în copilărie, ei sau părinţii lor, dar nu de parvenire. Pentru că, în sine, boierul nu e mai om decât ciobanul, prinţesa nu e mai femeie decât slujnica, industriaşul nu e mai bărbat decât zarzavagiul, iar ziaristul aspirant nu e mai puţin talentat ca mogulul de presă. Distorsiunea apare când fiecare se vrea altceva decât este. Făcătura se vede, oricât ar acoperi-o cu platoşe de bani, diplome, funcţii şi parfumuri.
Andrei Păunescu, 25 aprilie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (83)


Din puţul fără fund, cu telecomandă

Înviere cu confirmare

• „Confirmaţi, domnule Turda, Cristos a-nviat?” (Realitatea FM, 15 aprilie 2012)
Chiar atât de important să fie pentru creştinătate Gheorghe Turda, interpretul de muzică populară, încât să fie nevoie de confirmarea sa pentru a şti dacă Mântuitorul a-nviat? Mai mare atenţie, în graba transmisiilor frenetice, chiar în Duminica Paştelui!
• „Poate şi partidul, în fine, se curăţeşte.” (Vasile Blaga, Realitatea TV, 24 aprilie 2012)
Gata, moare PDL-ul? Însuşi preşedintele senatului, mare lider al democrat-liberalilor, să anunţe, plin de satisfacţie, decesul propriului partid? Rugăm politicienii să nu mai folosească nici forme dubioase ale cuvintelor, nici formulări ambigue.
• „Am greşit când am acceptat la congres ca Sorin Frunzăverde să facă parte din conducerea de vârf a partidului.” (Emil Boc, Realitatea FM, 29 martie 2012)
Ce conducere, dacă nu de vârf? Se putea „conducere de jos”? Se pare că, după evadarea la PNL a PDL-istului Frunzăverde, care a dat startul la fuga spre USL a atâtor democraţi-liberali şi la „prăpastia abisului”, fostul premier-profesor universitar Boc pierde şi lupta cu limba română.
• „Acum câteva zile, vorbind cu mine însumi...” (Oana Zăvoranu, Kanal D, 18 aprilie 2012)
Comentând fără istericale nunta fostului său soţ, Pepe, cu deja gravida Pastramă, Oana Zăvoranu a trecut prin transformări fundamentale. Nu numai că a devenit melancolică, dar se pare că a început să se creadă bărbat, din moment ce a folosit cuvântul „însumi”.
• „Nu ştiu dacă voi merge, dar aproape sigur 100 % voi fi în faţa televizorului.” (Mihai Leu, GSP TV, 25 aprilie 2012)
Am înţeles, mulţumim pentru precizări. Fostul campion mondial de box ne-a băgat de tot în ceaţă: ori merge la meciul lui Bute cu Carl Froch cu televizorul la el, ori nu ştie că, dacă afirmă că va face 100 % ceva, nu mai poate spune „aproape sigur”, „nu ştiu”, „poate” sau „probabil”.
• „Nu poate să facă o politică la 360 de grade diferită.” (Radu Banciu, B1TV, 22 aprilie 2012)
Atât de încrâncenat era comentatorul să ne explice marile probleme ale alegerilor prezidenţiale din Franţa şi marile subtilităţi ale graseierii românei franţuzite, încât a uitat (sau n-a ştiut niciodată) că, pentru a marca diferenţa, inversul, e nevoie de un unghi de 180 de grade (polul opus). Unghiul de 360 de grade te aduce de unde ai plecat. Nu-i aşa, dragă domnule, care ai afirmat public, la TV, în 5 noiembrie 2010, că te bucuri că a murit Adrian Păunescu?
• „Tensiunea care au creat-o suporterii nu este bine, nu este bine.” (George Copos, Sport.ro TV, 28 martie 2012)
Aşa e: nu este bine, nu este bine să uiţi de prepoziţia „pe”, obligatorie, aici, lângă acuzativ. Patronul Rapidului îşi reconfirmă renumele de uituc sau zgârcit, nu numai la plăţi, ci, iată, şi la vorbire.
• „În clipa când mama pregătea masa, mezinul şi surorile lui mai mari s-au speriat.” (Antena 3, 19 aprilie 2012)
Prin definiţie, mezinul are doar surori mai mari.
• „S-a constatat că bucureştenii preferă să parcheze în apropierea locurilor unde au treabă.” (Antena 3, 20 aprilie 2012)
Marii gazetari sunt nu doar mari investigatori, ci şi mari descoperitori! Iată ce chestie ne-au dezvăluit: românii vor să parcheze aproape de destinaţie. Cât de tare şi de paradoxal! Nemţii, mai proşti cum sunt, sigur preferă să parcheze cât mai departe, iar francezii - eventual în alt oraş.
• „Emanuel Valeriu avea 87 de ani. Trupul acestuia va fi incinerat.” (Antena 3, 18 aprilie 2012)
Ligamentul (pul+a) a fost postat pe ecran şi ne-a provocat întrebarea dacă nu trebuia, cumva, folosit termenul la feminin, „incinerată”.
• „Carmen Bejan a cerut eliberarea temporală.” (Antena 3, 28 martie 2012)
Ce n-au reuşit nici împăraţii, nici faraonii, nici geniile ştiinţei sau filosofiei, pare să fi sperat criminala de la Timişoara, şi anume ieşirea din timp. Sau poate că nu?! Aşa e cu paronimele astea, încurcă vorbitorii exact când sunt în direct! Sperăm să fie doar ceva „temporar”, dragi reporteri.
• „De ce să renunţi la parnosu’ gros, ca să te-ntorci din nou la stat.” (Mircea Badea, Antena 3, 19 aprilie 2012)
Foarte bun vorbitor de cele mai multe ori, Mircea Badea iată că scapă un pleonasm, încins de atmosfera din anul electoral.
• „În capul listei... Peste ani şi ani de zile.” (Dan Negru, Antena 1, 25 aprilie 2012)
În al cui cap? Ce cap? Aha, da, ok... înţeleseserăm noi altceva. Nicio problemă. Care ani? Ani de nopţi? Dacă spunem ani, e clar că sunt „de zile”
• „Nu crezi că Pepe voia să regăsească din nou starea asta?” (Dan Capatos, „Un show păcătos”, Antena 1, 19 aprilie 2012)
Şi vecinul de trust al lui Badea a avut o zi proastă şi a eliberat în eter un pui de pleonasm, pe care noi l-am prins din zbor.
• „Ceea ce înseamnă în jur de vreo...” (Andi Moisescu, „Apropo TV”, Pro TV, 15 aprilie 2012)
Apropo: măcar să facem tot lanţul pleonastic: în jur de vreo cam circa aproximativ.
• „Deocamdată atât pentru moment de aici.” (Cristian Zărescu, România TV, 20 aprilie 2012)
De ce doar atât? Mai vrem, mai vrem! Deocamdată, momentan, până una-alta, pentru moment, acum...
• „Până la urmă, Roman sfârşeşte lamentabil această fază.” (Digi Sport 1 TV, 21 aprilie 2012)
Ar fi fost interesant ca rapidistul Roman „să sfârşească faza la început”, ca să nu mai dea speranţe publicului din Mioveni.
• „Urmează paşii următori.” (Realitatea TV, 29 martie 2012)
Tautologia aparţine tocmai unei directoare de şcoală, care, desigur, dacă i-ar prinde pe elevi făcând această greşeală, i-ar sancţiona exemplar.
• „Multe din chilipiruri ascund taxe ascunse.” (Realitatea TV, 19 aprilie 2012)
Interesant ar fi să ascundă taxe „aparente, vizibile, de suprafaţă, la vedere”. Indiscutabil, s-a deschis sezonul la tautologii.
• „ - Puteţi să credeţi că a tras în soţie?
-          Nu! Erau o familie de zahăr!” (Realitatea TV, 29 martie 2012)
Reporterul a întrebat retoric, iar vecinul familiei în care s-a comis agresiunea a răspuns patetic. Nu rămâne decât explicaţia că bărbatul a avut o criză de glicemie şi de aceea şi-a împuşcat nevasta.
• „Un balcon s-a prăbuşit în centrul Bucureştiului. Un copil este rănit şi este transportat la Spitalul Gheorghe Alexandrescu.” (România TV, 20 aprilie 2012)
Ce spital? Nu cumva e vorba despre spitalul pentru copii care poartă numele lui Grigore Alexandrescu, fabulistul celebru care a scris – să alegem la întâmplare - „Boul şi viţelul”? Apropo, îl parafrazăm pe clasic: Un bou ca toţi boii, puţin la vorbire, / În zilele noastre de soartă-ajutat, / Şi decât toţi fraţii mai cu osebire, / Dobândi-n redacţie un post însemnat. // Dar asta se-ntâmplă în oricare loc: / Decât multă minte, ştiu că e mai bine / Să ai totdeauna un dram de noroc... În afară de această gafă, să mai subliniem că ne aşteptam ca oamenii de media să ştie că formula corectă e „Bucureştii”.
• „45 de oameni aflaţi în această seară pe Stamford Bridge.” (TVR1, 18 aprilie 2012)
Cam puţin public pentru o semifinală de Liga Campionilor între Chelsea şi Barcelona, mai ales că englezii s-au calificat, finalmente, după 2-1 acasă şi 2-2 în Spania.
• „Acest concluzie nu s-a confirmat.” (Realitatea TV, 23 aprilie 2012)
Încep să se vadă efectele implicării UDMR în ministerele culturii şi învăţământului în ultimele decenii. Gramatica limbii române este tot mai „dificil”.
• „Vina pentru acest fapt o poartă autorităţile.” (Stelian Fuia, Realitatea TV, 23 aprilie 2012)
În aparenţă, nu avem nicio greşeală. Dar greşeala (de fapt, tupeul) este de fond. Cine vorbeşte de autorităţi? Chiar ministrul în funcţie al Agriculturii, care deplânge existenţa pe piaţa de azi a laptelui praf în ambalaj de lapte natural. Avem o precizare şi o concluzie pentru domnul ministru: matale eşti „autorităţile” şi tot matale eşti mai „praf” decât laptele falsificat.
• „Gaz Metan Mediaş pierduse în tur la Ştefan cel Mare cu 1-0.” (Realitatea FM, 13 aprilie 2012)
Ştefan cel Mare a bătut Gazul Metan? Cel mult, trebuia spus „în” Ştefan cel Mare. Oricum, ne-am cam săturat de aceste formulări eliptice şi de un spirit colocvial nepotrivit, în care nu se mai spune „stadionul din strada...” şi nici măcar „stadionul”, ci se trece direct la numele pe care locul îl poartă. În acest fel, apar aberaţii, unele îngrozitoare, de tipul „Plouă rece pe Ion Oblemenco” sau „Suporterii beţi s-au bătut pe Nicolae Dobrin”.
• „Pentru 16.000 de revoluţionari, se va reţine lunar 77 de lei.” (Dan Maxim, România TV, 24 aprilie 2012)
Deşi 77 e mai mult decât 50 (pragul obligatoriu pentru folosirea pluralului, chiar şi pentru agramaţi), vorbitorul nu a ţinut cont şi a strâns singularul între dinţi, până l-a slobozit pe post.
• „Omul trebuie să încearcă.” (România TV, 24 aprilie 2012)
Să încearcă, dacă vrea să reuşeşte!
Andrei Păunescu

12 aprilie 2012

Nesimţirea are ochii tăi

• Vă mai aduceţi aminte cântecul din anii ‘80, „Fericirea are ochii tăi” al Mihaelei Runceanu, regretata solistă de muzică uşoară, ucisă în propria ei casă? Acum e vremea altui hit, al unui artist emerit al scenei noastre, pline de tragedii, dar nu muzicale, ci politice. Poporul român e şi compozitor, şi textier, iar piesa, dedicată special capului de peşte, de la care s-a împuţit şi mai rău situaţia întregii Românii, din 2004 încoace, poartă titlul „Nesimţirea are ochii tăi” sau "Tupeul are chipul tău". Asemănările cu şlagărul de acum două decenii şi ceva sunt multe şi triste. Tot despre iluzia fericirii şi tot despre crimă este vorba. Există şi deosebiri. Azi, cadavrul în pregătire este al ţării, care este trasă spre mormânt de alt cadavru, de data aceasta politic, care este însuşi preşedintele, epuizat de atâta conducere prin râpe. Iar muzica nu mai este uşoară, ci mortuară.

• Ce ne-a adus în minte aceste gânduri? La învestirea noului ministru al mediului, udemeristul Attila Korodi, care a fost reaşezat în funcţie, după mai mulţi ani, preşedintele Traian Băsescu i-a dat, ultimativ, sarcina de a acorda avizul de mediu exploatărilor de aur de la Roşia Montană, de cupru - de la Roşia Poieni şi de gaze de şist - din Dobrogea. Fostul ministru, Lazslo Borbely, nu a fost cuminte, a amânat să semneze şi a fost debarcat urgent, iar acum e anchetat penal pentru ilegalităţi, care stau în bloc-start, în dosarul fiecărui politician, pentru ocazii de acest fel.

• Nu a fost dizgraţios, umilitor, revoltător şi jalnic numai faptul că şeful statului a vorbit naţiunii, guvernului şi presei, ca un comis-voiajor, care ţine clientului uşa deschisă cu talpa, încercând să-l determine să cumpere marfa stăpânilor care l-au trimis la produs. E clar pentru toată lumea că firmele străine care vor să ia resursele noastre fac mari presiuni, la final de mandat băseciano-pedelist. Nu mai e timp! Scandalos a fost şi faptul că, atacând presa că vorbeşte despre aceste lucruri, preşedintele a îndemnat să mergem „acum” la faţa locului, să vedem ce dezastru face statul, de atâta vreme, cu mediul ambiant acolo, înainte să ne temem zgomotos că străinii vor distruge natura, în urma exploatărilor viitoare.

• Şeful statului, „preşedinte-jucător”, cum s-a autointitulat şi cum a acţionat, adesea neconstituţional, încă de la preluarea puterii, în 2004, vorbeşte despre stat ca despre tarlaua altuia, nu ca despre ţara pe care a avut-o şi o are sub sceptru, cu puteri depline şi slugi cuminţi, de două mandate încoace. Tot Traian Băsescu spune că ţara nu mai are resurse să creeze locuri de muncă, în afară de cele câteva sute sau mii, pe care le-ar putea genera mineritul, dacă ar fi vândut străinătăţii, care ar lua tot, mai puţin 4% - redevenţe pentru pomanagiii jalnici care suntem, cu propriile noastre bogăţii.

• Dar ce a păzit liderul, în toţi aceşti ani? Nu trebuia să vegheze, până acum, să nu se distrugă mediul, să funcţioneze guverne care să creeze locuri de muncă şi, în cazul particular de azi, să se ia decizia dacă dăm sau nu drumul exploatărilor respective, pe care Uraganul Băs le deplânge că n-au pornit, din cauza laşităţii politicienilor români? Nu este el în fruntea clasei politice, domnind ameninţător şi discreţionar? E clar că preşedintele ştie exact ce face şi încearcă, prin aceleaşi vechi şi eficiente metode de diversiune, să scape de răspundere, împingându-i pe alţii (adversari sau parteneri) să ia şuturile alegătorilor.

• Problema noastră este să rămânem lucizi în faţa acestor noi dovezi de cinism, de nesimţire patentabilă, de tupeu, prin care căpetenia, tatăl casei, admite singur falimentul mandatelor sale, dar vrea să redenumească nenorocirea şi să o pună în cârca altora. Tot el îi acuză pe cei din jur - marea familie naţională, mijlocia familie a opoziţiei (!) şi mica famiglie politică portocalie - că se opun vânzării din casă, pentru a avea bani de pâine.

• Noi avem de ţinut minte atât: faptul că nu s-au creat locuri de muncă este cauzat nu de nevânzarea subsolului azi sau mâine, ci de proasta şi hoţeasca guvernare ieri. Şi să facem în aşa fel, încât bandiţii să rămână la capitolul ieri, nu să le reînnoim jilţurile înalte. Şi să îi aducem în actualitate numai când vor începe necesarele procese ale marii vânzări şi uriaşei trădări naţionale. Altfel, vom cânta, pentru încă un mandat-două, doina de jale „Nesimţirea are ochii tăi”, în loc să facem loc şi fericirii în repertoriul nostru.


Emisiunile trece, perlele rămâne (82)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Harry Potter la Baraolt

• „A fost o experienţă unică pentru Harry Potter.”(Marian Stoica, Realitatea TV, 9 aprilie 2012)

Afirmaţia ne provoacă dileme adânci. În primul rând, nu ştiam că Harry Potter, vrăjitorul care nu există în realitate, ne va vizita patria, ci prinţul Harry al Marii Britanii. În al doilea rând, fiindcă România este ţara tuturor posibilităţilor, prinţul se pare că a ajuns pe Valea Zălanului, într-o vacanţă în Covasna, nu ca să se dea cu motorul, ci ca să facă vrăji de Baraolt.

• „(Prinţul Harry a fost în vacanţă pe Valea Zălanului). E prima lui vizită în România, nu a mai fost până acum... Charles a vorbit foarte frumos despre aceste ţinuturi, care nu sunt încă descoperite.”(Raluca Minculescu, Realitatea TV, 9 aprilie 2012)

Cât de tare! După ce că e prima sa vizită, aflăm că prinţul nu a mai fost până acum la noi. Ca surpriza să fie şi mai mare, ni s-a spus că Valea Zălanului din Covasna, de lângă Baraolt, este un ţinut încă nedescoperit, deşi, iată, îi ştim numele, localizarea şi se pare că îi e făcută şi cartografierea.

• „Mă uit la aceşti proxeneţi politici, care le promite primarilor că-i face modele şi-i aruncă pe centura politicii.”(Cezar Preda, Antena 3, 5 aprilie 2012)

Nu ştim ce e mai rău: proxenetismul politic, agresarea limbii sau neruşinarea de a acuza pe adversar de ceea ce ai făcut tu încuţi, ani şi ani?

• „Nu se pot ajunge la cele două.”(Toader Paleologu, România TV, 6 aprilie 2012)

Ar fi culmea ca un intelectual rafinat, fost ministru al culturii, acum candidat la primăria sectorului 1, să respecte acordul dintre subiect şi predicat, ca orice muritor prostovan.

• „Am înregistrat semnul electoral (trandafirul). Am fost prima formaţiune politică care a făcut acest lucru.”(Vasile Blaga, Antena 3, 5 aprilie 2012)

Chiar dacă vorbea despre trandafir, liderul democrat-liberal a reuşit, printr-o cacofonie clasică, să ne readucă în atenţie mirosul pestilenţial al politicii de azi, invocând întâietatea PDL la acest capitol. Problema noastră este să fim şi mai atenţi la tufele de flori, că poate ascund surprize.

• „Bă şi-a venit ăla!...” (Mircea Badea, Antena 3, 5 aprilie 2012)

Ce-a făcut? Aha, a venit! În graba cu care au fost rostite cuvintele, credeam că a făcut altceva şi ne pregăteam să ne ţinem de nas. Mai multă atenţie la ligamente, vă rugăm!

• „Elenei Băsescu nu-i mai sunt ostile doar cuvintele, ci şi obiectele din timpul exerciţiului parlamentar.”(Adrian Ursu, Antena 3, 5 aprilie 2012)

Nu ştim dacă ligamentul a fost intenţionat sau nu, dar nouă ne-a sunat oricum urât, într-o propoziţie despre o femeie, europarlamentar, intelectuală, modelingă, fiică a preşedintelui şi parteneră a „celebrului nimeni” alintat Syda.

• „Cum staţi? Fetele într-o parte şi băieţii în altă parte? Nu vă încălecaţi? Când o să mai creşteţi, atunci o să vă încălecaţi.”(Radu Mazăre, România TV, 6 aprilie 2012)

Crezându-se, poate, printre dansatoarele braziliene în fundul gol sau într-un club de topless din Mamaia, nu printre nişte copii inocenţi, primarul Constanţei a făcut o glumă cel puţin nepotrivită.

• „Cu două săptămâni înainte de lansare, PDL se chinuie să îşi găsească candidaţi (la sectoarele 2, 4 şi 5).”(România TV, 6 aprilie 2012)

Nici dacă ar fi fost rostită într-un talk-show sau de la un eveniment în direct, cacofonia nu ar fi fost scuzabilă, darmite dacă a fost spusă de prezentatoare, calm, la ştiri, cu prompterul şi foile în faţă. Sau, cine ştie, poate chiar aşa avea scris textul?

• „Televiziunile şi presa e de vină.”(Paula Rusu, Realitatea TV, 10 aprilie 2012)

Noi ştiam că televiziunea este, şi ea, presă, dar poate s-a schimbat ceva între timp. Axioma de tip băsescian, îmbogăţită cu dezacord între subiect şi predicat şi absurditate în coadă, a fost spusă ca final apoteotic al emisiunii.

Andrei Păunescu

11 aprilie 2012

Emisiunile trece, perlele rămâne (81)

Din puţul fără fund, cu telecomandă

Pardemocralberal şi laba ursului

• „Mai avem puţin timp. V-aş dori pe fiecare, pe rând.” (Cristina Ioniceanu, Realitatea TV şi FM, 1 aprilie 2012)

Chiar aşa, în direct, pe toţi? Nimic nu e mai imprudent, decât o femeie aflată sub presiunea timpului! Remarcăm, totuşi, că fiecăruia i s-a cerut să-şi facă treaba pe rând, nu toţi odată.

• „Cetăţeanul chinez a fost dus la audieri pentru o labă... o labă de urs, pe care o avea în bagaj la Aeroportul Otopeni” (Antena 3, 29 martie 2012)

La prima vedere, am fost revoltaţi. Fiecare face ce vrea, de ce se bagă serviciile şi poliţia în problemele intime ale omului, ce are antiterorismul cu laba? Dar, ţinând cont că laba a fost descoperită într-un loc public de interes strategic, e normal că l-au arestat audiat. Dacă îşi vedea de labă acasă, nu-i făcea nimeni nimic.

• „Nu avem decât motive de mândrie pentru activitatea Pardemocralberal... Orice discuţii cu ecologiştii şi PNŢCD urmând să se facă în zilele următoare.” (Elena Udrea, Realitatea TV, 31 martie 2012)

Avem o nelămurire şi o lămurire după această frază: 1) „Pardemocralberal” e totuna cu Partidul Democrat Liberal? 2) Viitorul este în viitor, iar ce urmează este în zilele următoare.

• „Divorţul este o procedură juridică care se realizează între două persoane, nu între două partide... Eu mi-am consolidat căsnicia prin patru căsătorii.” (Silviu Prigoană, Realitatea TV, 31 martie 2012)

Amuzant, ironic, nimic de zis, candidatul PDL la Primăria Capitalei, care, din când în când, prigoneşte limba română cu cacofonii grele.

• „Opţiuni ieftine şi gratuite.” (Cristian Preda, Antena 3, 4 aprilie 2012)

Complex om! Straşnic intelectual! Şi cu PDL, şi împotrivă, şi ieftin, şi gratuit!

• „Vocabularul o fi el infinit şi nemărginit, dar există o şansă...” (Radu Banciu, B1TV, 2 aprilie 2012)

Domnul Banciu ar trebui să înregistreze la OSIM această descoperire pleonastică, şi anume că vocabularul este şi infinit, şi nemărginit. Cu adevărat bizar ar fi fost să fie infinit şi mărginit.

• „Este un bărbat senzaţional... un om ca oricare altul.” (Teo Trandafir, Antena 1, 3 aprilie 2012)

Nu ne-a mirat că Teo îşi consideră viitorul soţ drept un tip senzaţional, ci că, imediat, îl coboară de pe soclu. Să se hotărască, neapărat, până la nuntă!

• „Deţinuţii au ars de vii şi au murit în chinuri.” (România TV, 30 martie 2012)

Regretăm tragedia, dar ne întrebăm care ar fi fost celelalte posibilităţi, odată ce au ars. Ce altceva puteau să păţească? Să moară fericiţi? Să trăiască exuberant? A arde de viu include, presupune moartea în chinuri. Mai multă atenţie!

• „Oamenii sunt normali, diferiţi şi, totuşi, la fel.” (România TV, 30 martie 2012)

Adânc! Profund! Paradoxal! Altfel spus, suntem identici şi complet altfel.

• „Domnule Agaton, să vă fac un scurt rezumat al acestui caz.” (Realitatea FM, 3 aprilie 2012)

De ce, de ce? Mai bine un rezumat lung!

• „Nu ştiu în ce le-a prins Dan Diaconescu, că îi merge mâinile!...” (Gabriel Padiu, OTV, 29 martie 2012)

Dacă mâinile lui Dănuţ „merge”, înseamnă că, de exemplu, picioarele „dă” palme.

• „Avem cărucioare cu accesorii pentru doamne special create.” (Antena 3, 30 martie 2012)

Pentru doamne obişnuite ce aveţi?

• „Paşte cu produse naturale,... cu ruladă de curcan.” (Realitatea TV, 30 martie 2012)

Ce cur? Ce ladă? Ce curcan?

• „Melisa, mama dumneavoastră, a apărut pe urmă ulterior?” (Dan Diaconescu, emisiune de la Tele 7 abc din 2000, reluată la OTV în 28 martie 2012)

Consecvent, D.D. nu iroseşte pleonasmele de ieri şi le dă în reluare, după 12 ani.

• „Mama mea a primit în 1942 medalia pentru bărbăţie şi credinţă.” (Dieter Stenzeleit, emisiune de la Tele 7 abc din 2000, reluată la OTV în 28 martie 2012)

Presupusul fiu al regelui Mihai I ar avea şi mai multe şanse de a fi recunoscut, dacă s-ar lua, drept criteriu, câte caraghioslâcuri de vorbire în limba română poate emite. Noi zicem că seamănă cu fostul rege şi cu posibilele sale surori-prinţese pensionare.

• „Dinu Gheorghe: Nu mă mai deranjează dacă vine Dinu Gheorghe la Rapid.” (pe ecran la Sport.ro, 28 martie 2012)

Editorii au pus pe ecran ceva halucinant, din care rezultă că pe Dinu Vamă nu-l deranjează propria persoană.

• „Documentar The Money Chanel.” (promo, pe ecran la The Monney Channel, 28 martie 2012)

Nu vă mai ştiţi nici propriul nume, băieţi? E cu doi de „n”. Sau aţi intrat în reduceri de personal şi de litere?

• „Membrii Consiliului (CNA) au decis că decizia este valabilă.” (Radu Herjeu, România TV, 29 martie 2012)

Şi noi am hotărât că hotărârea privind tautologiile rămâne valabilă.

• „O întâmplare, un pariu, care i-a adus Corinei Chiriac glorie şi celebritate.” (Cristina Herea, România TV, 30 martie 2012)

Fericită întâmplare, grozav pariu! Bine că nu i-au adus glorie fără celebritate sau invers. Cum ar fi fost? Era celebră şi n-o ştia nimeni sau, dimpotrivă, era glorioasă, dar publicul habar n-avea de ea.

„E clar că probabil vor contesta.” (Mădălin Ionescu, Kanal D, 4 aprilie 2012)

La fel e de „sigur că poate” nu vor contesta.

• „Tot de-asemenea vreau să menţionez... blocurile sunt situate la 200 de metri de către zona de care vorbim” (Realitatea FM, 4 aprilie 2012)

Vorbire cu hurducături de pleonasm şi exces de zel aiurea.

• „Un om de afaceri din Mangalia a fost găsit în curtea sa, în casă... în beci, împuşcat de către soţia sa... Este vorba despre o sinucidere.” (Realitatea FM, 4 aprilie 2012)

Crimă pasională! Ba nu! Totuşi, abia după ce ne-am edificat, am descoperit cauza relelor din frază. Soţia nu l-a împuşcat, ci l-a găsit, dar de unde să ştie vorbitorii profesionişti să stăpânească topica? În ceea ce priveşte locul morţii, în aparenţă, omul de afaceri avea o proprietate ciudată, cu beciul în curte şi curtea în casă.

• „Oprah este una dintre cei mai bogaţi oameni din lume.” (Europa FM, 28 martie 2012)

Iar „dumneatale” eşti „unul dintre cea mai proşti” cunoscători de gramatică.

• „Doisprezece grade sunt acum în Bucureşti.” (Radio Bucureşti FM, 27 martie 2012)

Hai să fie „sănătoşi ambele urechi” şi „toţi timpanele”, să mai auzim astfel de dezacorduri, ca să „ne” râdem.

• „De mult n-a mai fost un personaj de la Ministerul Sănătăţii pe la noi prin studio. De mult, nu prea demult... Bună seara, domnule Geza Molnar.” (Mihaela Arion, Radio Bucureşti FM, 27 martie 2012)

Problema e doar să ne hotărâm dacă a fost demult sau recent. În ce priveşte termenul „personaj”, alegerea a fost bună: omul a vorbit mai caraghios decât un personaj din desene animate, de am murit de râs, apoi de plâns, pentru că e demnitar al statului român.

• „Draftul de lege va fi pusă din nou în dezbatere. Inclusiv şi pentru construcţia legii noi, repet înc-o dată... informaţiile pe care îl primim... Se pot întâmpla escapade, cum a fost lipsa unor analgezice... Repercursiuni pentru cei care au folosit vaccinul nu a existat şi nu avea cum să existe.” (Geza Molnar, Radio Bucureşti FM, 27 martie 2012)

Şiragul de perle multicolore aparţine secretarului udemerist de stat de la Sănătate, care a punctat cam tot ce se putea puncta la capitolul vorbire anapoda: pleonasme, dezacorduri, forme şi sensuri greşite. Limbile, altele decât maghiara, pentru unguri, este „greu, dar dificili”!

• „Cu permisiunea dumneavoastră, dacă-mi permiteţi.” (Radu Soviani, Realitatea FM, 29 martie 2012)

Atâta politeţe, riscând chiar tautologia, nu am mai văzut.

• „Oferta e valabilă în anumiţi termeni şi condiţii.” (Sport FM, 29 martie 2012)

Aşa „e condiţiile”, uneori mai „grei”, alteori mai „facili”.

• „Exploatarea gazelor de şest.” (Dumitru Pelican, citând pe Dan Radu Ruşanu, Antena 3, martie 2012)

Perla, intenţionată, controlată adică, este foarte potrivită, acum, când cuprul României fiind deja vândut pe nimic, urmează să fie exploatate iresponsabil, „pe şest”, gazele de şist.

• „Repercursiuni.” (Realitatea TV, 31 martie 2012)

Cine spune „repercursiuni”, nu repercusiuni, vorbeşte limba română cu fundul.

• „Pe partea dreaptă, PDL s-a declarat un partid de dreapta... Discuţiile e suspendate la Capitală.” (Neculai Onţanu, Antena 3, 31 martie 2012)

Paradoxal! Mirobolant! Erudit!

• „Capela unde se află depuşi sicriul Aurorei Andruşca, mama primei doamne... La capelă este şi Maria Băsescu şi fiicele celor doi.” (RTV, 31 martie 2012)

„A fost” toate trei, unite, ca o adevărată familie.

• „Carmen Hara a fugit din lumea mondenă de la Bucureşti şi s-a declarat prezicătoare (în America).” (Hanibal Dumitraşcu, România TV, 31 martie 2012)

Aflat în compania vrăjitoarei Brăţara şi a regelui-pastor Cioabă, domnul Hanibal, profesor la Universitatea Bucureşti, şi-a pierdut busola gramaticală şi a luat în braţe globul cu pleonasme.

Andrei Păunescu

4 aprilie 2012

Ori porc, ori prost


- Cântec pentru bărbaţi -


Mă simt dator, iar vorba nu mai vreau s-o-ntorc

Şi să vă mint aici nu are niciun rost:

Bărbatul prea bărbat e acuzat că-i porc,

Bărbatul bun e luat de bou, de tont, de prost.


Speranţe nu vă faceţi, că n-are niciun rost:

Bărbatul e în viaţă mereu ori porc, ori prost.


Bărbatul fără sevă este pus în jug

Şi, din blândeţea lui cinstită, alţii sug,

Alternativa e o rană şi-un cuţit:

Bărbatul şmecher e hulit, dar e dorit.


Speranţe nu vă faceţi, că n-are niciun rost:

Bărbatul e în viaţă mereu ori porc, ori prost.


Femeile ar vrea să aibă-n dormitor

Un leu, un zeu în colivie, doar al lor,

Tot timpul, focuri ude, gheaţă-n flăcări cer,

Ferocitate blândă, iadul dus în cer.


Speranţe nu vă faceţi, că n-are niciun rost:

Bărbatul e în viaţă mereu ori porc, ori prost.


Şi, totuşi, sfatul meu e să trăim frumos,

Să fim lăsaţi aşa cum suntem, pân-la os,

Puţin din toate, buni şi răi, gheţar şi foc,

Altfel, le plictisim şi nu ne vor deloc.


Speranţe tot există şi poate are rost,

Bărbatul ideal nu e nici porc, nici prost.


Andrei Păunescu, 16 martie 2012

29 martie 2012

La mulţi ani, mamă! "Timpul continuă, liniştea nu."

Mama împlineşte azi 71 de ani. Dacă ar fi doar femeia care m-a adus pe lume, i-aş ura să aibă mulţi ani doar personal. Dar, pentru că este o importantă poetă şi personalitate a culturii noastre, îi spun aceste gânduri şi în acest spaţiu public.
Celor care se vor întreba cum de nu ştiu că ziua naşterii mamei mele este 31 martie 1941, cum apare în dicţionare şi biografii, iar nu 29 martie, le confirm că pe 31 martie a fost înregistrat actul de naştere, de către bunicii mei Petre şi Alexandra Buzea.
Reproduc, mai jos, doar câteva versuri ale mamei, pe care tata le recita adesea, din poemul "Vârstă", în care mă regăsesc, aşa cum cred că se pot regăsi toţi copiii şi toţi părinţii:

"Pentru vapoare, pentru catarge,
Timpul se duce, marea se-ntoarce,
Pentru copilul care crescu,
Timpul continuă, liniştea nu."

Sperietoarea cu falimentul de ţară şi colapsul economic naţional


Sperietoarea cea mai mare de azi este că, prin câte un loc sau altul al pământului, se apropie colapsul economic naţional şi e iminent falimentul de ţară.

Dacă urmăreşti cifrele, informaţiile, tabelele, rapoartele, poţi crede că aşa ceva e posibil, din moment ce există atâtea fundamentări analitice ale dezastrelor anunţate. De fapt, cele două noţiuni sunt nişte non-sensuri, fiindcă, oricât ar veni specialiştii sau cei ce ni se par specialişti cu dovezi contabile, cu date scriptice şi sentinţe date de foruri de birocraţi cu aere de dumnezei, atât colapsul economic naţional, cât şi falimentul de ţară nu pot avea loc în realitate, ci doar pe hârtie. În faliment şi colaps de grup nu pot intra oamenii de rând, popoarele şi ţările, ci doar intermediarii marilor afaceri, minciuni şi narcotizări colective. Acesta e motivul pentru care strigă ei, nu de grija noastră, ci de grija lor.

Cine propagă ideea-sperietoare că o ţară poate cădea şi poate intra în faliment? Băncile, tranzacţioniştii (marii negustori ai bursei transnaţionale), politicienii, militarii şi mass-media. Vedem deja o legătură între aceştia? Bineînţeles! Conform abilităţii de a minţi, pregătirii de a fi cinic şi priceperii de a manipula, toţi sunt grupaţi în secţiunile aceluiaşi club al marilor intermediari planetari.

Ce deţin şi ce intermediază ei? Bani, mărfuri, decizie şi informaţie, adică putere de toate culorile şi gradele. Ca să o păstreze şi să şi-o regenereze permanent, ei creează continuu tot felul de ficţiuni, cărora le spun produse, cu care droghează miliardele de oameni de rând ai pământului. Puterea lor există şi rezistă doar atât timp cât narcoticul îşi face efectul şi cât cei mulţi au impresia că drogul primit de la marii intermediari nu e drog, ci medicament sau divertisment. Când oamenii devin rezistenţi la aceste păcăleli, clubul tranzacţioniştilor planetari inventează, promovează, lansează şi vinde altceva nou.

Cele mai mari profituri se realizează între verigile lanţului artificial dintre intermediarii înşişi (cămătari, negustori, politicieni, militari, presă). Fiecare joacă un rol specific de a mijloci câte ceva, aprobând sau interzicând, taxând, barând sau fluidizând traficul şi creând iluzia că, de fapt, eliberează, uşurează, orientează, conduce, salvează, apără, fără să creeze nimic real. De la omul producător până la omul consumator, care sunt singurele instanţe cât de cât curate în această cocină mondială, stau la pândă tot felul de paraziţi ai intermedierii:

- bancherii joacă rolul paznicului de valori;

- comercianţii joacă rolul salvatorului care găseşte piaţă pentru producător şi marfă pentru consumator;

- politicienii joacă rolul celui care iniţiază, veghează, reprezintă, arbitrează şi călăuzeşte;

- militarii joacă rolul apărătorilor umanităţii şi creaţiilor sale;

- presa joacă rolul câinelui care latră la descoperirea hoţului.

În realitate, o mare parte a scenariului care guvernează aceste roluri reprezintă o impostură pe cât de pură, pe atât de dură:

- bancherii nu creează bani, ci doar îi tipăresc, nu produc valori, ci doar le au pe mână şi îşi extrag, în schimb, taxa uriaşă pe administrarea averii altora;

- comercianţii fac pe sprijinitorii confortului nostru, dar pun în cârca mulţimilor povara adaosului şi aplică rapace soluţii de monopol, fiind mult mai bine răsplătiţi decât producătorii adevăraţi;

- politicienii inventează orice abstracţiuni, oricum, oricând, ca să-şi justifice titlurile, scaunele şi să reacrediteze în folos propriu marele adevăr că nu toţi pot conduce şi că societatea omenească are nevoie de instituţia delegării, de reprezentare, pentru luarea deciziilor, adică pentru luarea în gestiune (dar fără sancţiuni, în caz de eşec) a banilor celor mulţi. Singura pedeapsă aplicabilă politicienilor este – vai! – faptul că nu vor mai lua voturi la alegerile viitoare;

- militarii creează pericole prin însăşi existenţa lor şi a dotării armate. Ei amorsează, ca să aibă ce dezamorsa;

- presa produce imagini discreţionare ale realităţii, iluzia informării, false priorităţi existenţiale şi sugerează agende, ca mulţimile să vadă spoieli, când optimiste, când apocaliptice, după nevoi, proiectate pe peretele murdar al problemele cotidiene grave.

Toţi aceşti tranzacţionişti, intermediari ai valorilor noastre, fac orice, în afară de a se ţine de cuvânt, de a răspunde, atunci când se ajunge la situaţii de criză. Ei îşi iau toate drepturile, inclusiv pe cel mai important, de a fi plătiţi pentru serviciile pe care cică le fac popoarelor, dar tot ei pun popoarele să plătească marea şi greaua factură a incompetenţei şi jafului de la vârf, atunci când, periodic, se goleşte sacul din care elita imposturii fură legal şi cu sârg. Căci legea o fac tot ei.

Aşa se ajunge (ca să luăm doar un mic exemplu concret – dar marile probleme se bazează pe aceleaşi mecanisme ca micile probleme) ca un ceai de plante, ieftin, accesibil, natural, sănătos şi eficient, să nu fie promovat şi oferit ca soluţie simplă pentru sănătatea celor mulţi, iar un medicament sintetic, scump, greu de procurat şi plin de efecte secundare, să fie preferat de marii intermediari, care pun sau retrag de pe piaţă marfa nu după efectul real obţinut la destinaţie, ci după profiturile parazitare succesive, dezvoltate până la destinaţie. Din profitul mic pe care l-ar genera ceaiul acela emblematic, nu s-ar putea plăti straturile de ploşniţe intermediare, pe când, din profitul mare, inevitabil în cazul unui medicament sofisticat, pot fi recompensaţi toţi pomanagiii din finanţe, comerţ, politică, armată şi chiar presă.

Fără neruşinarea şi lăcomia marilor intermediari, s-ar ajunge la esenţă şi oamenii ar înţelege că ar putea supravieţui simplu, mulţumitor sau chiar bine, cu un pat, cu o porţie de mâncare, cu o carte şi cu un cântec, lângă un fir de iarbă. Dar marii tranzacţionişti inventează produse, servicii, condiţionări şi, mai ales, impresia că, altfel, adică fără aceste invenţii artificiale, oamenii nu pot supravieţui.

Ne întrebăm prea des de ce lumea şi viaţa sunt complicate, când ar fi logic să fie simple, ca să nu fie revoltător că nu luăm nicio măsură. Facem orice, în afară să conştientizăm faptul esenţial că paraziţii ne complică şi ne încarcă existenţa, ca să poată trăi şi ei, ajungând, însă, prin abuzul lor şi prin comoditatea noastră, să fie mai mari, mai costisitori şi mai importanţi decât noi, purtătorii lor în cârcă.

Să luăm aminte: nu există, în realitate, faliment de ţară şi colaps economic naţional, ci doar faliment şi colaps al intermediarilor, tranzacţioniştilor (bănci, comercianţi, politicieni, militari şi comunicatori mediatici). Aceştia din urmă, decât să cadă ei, cei puţini, fac orice ca să convingă mulţimile de un nonsens, şi anume că ar fi posibilă prăbuşirea omenirii. Ca tot ei să vină cu soluţiile de salvare. Ca tot noi să plătim taxa pe dezintoxicare, după ce am plătit zilnic taxa pe luxul intoxicării.

Andrei Păunescu, 29 martie 2012