De n-o să ai nici ţinere de minte,
E vina ta, memoria-i cuminte,
De voi putea să mi te amintesc,
E-un merit necurat, nepământesc.
Eu, singur, sunt comun, tu - prea banală,
Cărbuni rătăcitori de mult prin smoală,
Atâţia sunt, ca mine, mult mai breji,
Frumoase sunt ca tine în vârtej.
Doar unul - altuia, târziu îmi pare
Că ne-am fi fost de-a dreptul adecvare,
Ocean şi foc, magneţi, izvor şi sare,
Ne-am tâlhărit infam la drumul mare.
Spre minusul ce eşti, deschid cărare
Eu, plusul mort, când un opus nu are.
Andrei, cu aceeaşi pasiune pentru memorie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 comentarii:
Fara tine-i cumplit, fara tine mi-e greu, De n-ai fi tu cum esti, eu n-as ramane eu, Sa-mi aduci ierni de iad, sa imi dai toamne reci, Sa ma-njuri, sa ma-nseli, dar sa nu poti sa pleci." Sint versurile tale Andrei!Poate reusesti sa publici si aceasta poezie superba! Te rog!
Către Sora Lunatică:
O public pe loc, se numeşte "Să nu pleci" şi există în formă cântată pe siteurile pe care le-am amintit în blog. Vezi că ai mâncat un "a" tocmai la cuvântul "lunatică"! Pune-l la loc.
cateodata mi se pare atat de dificil sa inteleg mesajul poeziilor dvs.chiar am nevoie de o explicatie suplimentara la poezia asta.ori m-a parasit pe mine sensibilitatea de care spuneati dvs.,ori sunt eu obosita la ora asta dupa o zi de calcule la munca.astept cu deosebit interes raspunsul dvs.
Catalino22,
Ultimul care ar trebui să îşi descifreze versurile este tcomai autorul, dar, pentru că eşti un comentator fidel şi special, voi încerca să fac un exerciţiu de decodificare. Nu ştiu dacă ar fi la fel în cazul în care n-aş şti despre ce e vorba, dacă ar fi versuri ale cuiva căruia nu-i cunosc sursele de inspiraţie, dar încerc, propunându-ţi, odată cu asta, o mică metodă de a descuia poezii încifrate:
Strofa 1: Dacă mă uiţi, e normal, nu mă aştept la miracolul memoriei de la o femeie. Sunt sigur, însă, că eu nu te voi uita, pentru că sunt condamnat să ţin minte (merit?naivitate?, har?, povară?).
Strofa2: Eu fără tine sunt ca oricare, tu (care nu eşti grozav de frumoasă) fără mine pari banală. Suntem noi înşine doar când suntem alături, pentru că ne ridicăm unul pe altul la potenţial maxim şi imagine optimă. Altfel, ne pierdem ca nişte cărbuni negri într-o smoală la fel de neagră.
Strofa 3:
Doar alături suntem compleţi, deşi contradictorii, ca apa şi focul şi celelalte ale naturii, care se atrag şi se resping simultan, îşi fură şi îşi schimbă trăsături.
Distih final, concluzie: Eu, semn pozitiv, masculin, nu valorez nimic fără tine, semnul meu opus, negativ, minus, feminin.
.................
Sună totul cam pietros, plat, ridicol, aritmetic, telegrafic, dar asta înseamnă exerciţiul traducerii în limbaj liniar.
va multumesc din suflet pt explicatie.ma simt flatata ca mi-ati acordat din timpul dvs. pt a ma face sa inteleg poezia, sa-i percep mesajul asa cum ati vrut dvs sa-l infatisati.imi place cum percepeti iubirea, de multe ori ma regasesc in ceea ce spuneti dvs.sincer daca as fi sa fi avut privilegiul de a va cunoaste mai demult spiritul si cultura mea ar fi fost mult mai bogate. ma simt datoare sa va multumesc pt. tot ceea ce afceti si are influenta pozitiva asupra mea.va recunosc cu man pe inima ca desi sunt o fire f sensibila si romantica nu mi-au placut niciodata poeziile(doar cele ale lui Eminescu si Bacovia), dar citindu-le pe ale dvs. mi-am dat seama cat am pierdut. dar mai am timp sa recuperez!
Catalino22,
Dacă eu te-am flatat cu minutele şi cuvintele oferite, tu mă faci să mă simt prost de bine, spunând că ţi-am deschis gustul prea puţin exersat pentru poezie. Mulţumesc
Trimiteți un comentariu