Către vizitatorii mei: MIRĂRI ŞI BUCURII şi BÂRFA-N PAT sau pe blog

1. Nu mă aşteptam ca versurile să vă stârnească pofta de a comenta, mai mult decât alte texte. Dar, întrucât e o raritate în schimburile de cuvinte dintre oamenii de azi, mă bucur cât nici nu vă imaginaţi. Cu atât mai mult cu cât poezia este chiar stratul cel mai adânc, al meu şi al oricăruia.
2. E ciudat că sunt printre dumneavoastră oameni dispuşi să îşi ofere din timp, ca să citească, să gândească, să scrie comentarii, pe care apoi să le şteargă, înainte de a fi văzute. Chiar şi aşa, tot e bine, pentru că o urmă, odată făcută, tot urmă se cheamă, tot i se vede conturul, oricât ar încerca s-o acopere însuşi cel ce a lăsat-o.
3. Cunoscuţi, prieteni şi câţiva studenţi mi-au spus că trec destul de des pe la mine prin blog, citesc, îşi fac păreri, le place, îi enervează, caută dedesubturi, dar nu comentează nimic. Îmi pare rău. Totuşi, îi înţeleg, mai ales că eu însumi sunt comod cu scrisul şi cu intervenţiile (mă uit de vreo 12 ani la talk-show-uri tv, dar nu am sunat niciodată să îmi spun părerea, aşa că nu pot să am pretenţii de la alţii!). Mi-ar plăcea ca, măcar o dată fiecare, vizitatorii să dea semnul trecerii lor prin casa mea virtuală şi să-mi spună numai atât: e bine, e rău, nu e nimic, salut, la revedere, adio! Încercaţi? Ca să vă împing puţin de la spate, vă ofer o poezie în care, culmea, deşi vă cer să scrieţi, vă dau dreptate dacă n-o faceţi:

Bârfa-n pat

Minune pură, nu păcat
E bârfa spusă noaptea-n pat,
Dar cum luminile-i dispar,
Când o transcriu în calendar!

O bârfă-i bună când e zisă,
Citită, face cât o fisă,
Cerneală dă-mi şi-o stare-aparte,
Să pot bârfi şi-n pat, şi-n carte.

Vreau bârfă, vai, interioară,
Vreau ruguri care să mă doară,
Spre ele-ntind aceste braţe,
De fumul intim să se-agaţe,
Să-mi ţină sufletul curat
Ca bârfa bună, spusă-n pat.

Andrei, din 2002 până acum şi mai departe