Careu de femei cu bărbaţi în coadă

Când eram puştan exclusivist, spuneam în gura mare ceea ce auzeam pe la alţii, mai mari şi cu mai multă experienţă (dar - acum înţeleg! - nu şi cu mai multă înţelepciune), şi anume că nu mă interesează ca femeia să fie şi deşteaptă, dacă e frumoasă. Cât de greşit! Cât de mare prostie e să iei bolul alimentar din stomacul altuia şi să spui că l-ai mestecat şi l-ai digerat tu, când plăcerea stă tocmai în experienţa descoperirii gusturilor! Mai strigam tot eu, în cârdăşie cu câte un mârlănaş cu ceva farmec, dar cu prea puţină profunzime şi care nu vedea decât sexul din femeie, că, dacă femeia nu străluceşte pe dinafară, nu o pot iubi, nu mă pot îndrăgosti de ea. Şi cât de bine am înţeles, ceva mai târziu, că există şi categoria frumuseţii interioare. Am început să pricep paradoxul si complexitatea problemei, abia când m-am întrebat de ce nu îmi vine să mă culc cu o anume splendoare (cam prostovancă şi rece, cam prefăcută şi cam rigidă) pe care toţi o lăudau şi ar fi vrut-o, iar mie mi-era dor de urâţica mea simpatică şi deşteaptă, cu care mă potriveam atât de bine, în pat şi în afara lui, şi cu care vorbeam câte şi mai câte, înainte de, după şi, uneori, chiar în timpul.
M-a contrariat să descopăr că femeile frumoase şi toante nu prea tânjesc să fie şi deştepte, mulţumindu-se cu succesul de casă, fără să simtă cum prostia, incultura şi superficialitatea le străbat lejer existenţa. M-a contrariat la fel de mult să aud de la femeile pe care natura nu le-a înzestrat cu un exterior spectaculos, ci mai ales cu farmec spiritual şi intelect cât să dea şi la alţii, cum îşi doresc cel mai mult să le spui că sunt frumoase, nu deştepte, conceptul de „frumuseţe interioară” considerându-l inutil şi chiar jignitor.
Ca să simplific tabelul pe care vi-l propun, am restrâns destul de brutal trăsăturile, am eliminat nuanţele şi caracteristicile ambigue, definind doar două categorii: „Frumuseţe” şi „Urâţenie”, dispuse pe doar două paliere: „Exterior” şi „Interior”. „Exterior” înseamnă, aici, tot ce ţine de aspectul trupesc, de fizionomie. „Interior” înseamnă, aici, tot ce ţine de inteligenţă, caracter, cultură, înţelepciune. E lesne de înţeles că, din patru posibilităţi, nu putem cumula decât două trăsături, care le exclud pe celelalte două.
Dacă e aproape clar că, asupra frumuseţii exterioare, nu se prea poate acţiona, decât cu o cosmetizare care, până la urmă, tot va scoate la iveală adevărul adevărat, există şansa de a acţiona asupra frumuseţii interioare, cu care se poate intra în orice competiţie.
Pe Femeia X (frumoasă şi pe dinafară, şi pe dinăuntru) am întâlnit-o rar. M-a stânjenit starea de încordare pe care mi-am descoperit-o în faţa perfecţiunii sau a ceea ce părea, pentru mine, perfecţiune. Şi am pierdut-o, de fiecare dată. Cu părere de rău, dar fără remuşcări.
Pe Femeia Y (frumoasă pe dinafară, urâtă pe dinăuntru) am întâlnit-o din când în când şi, după incendiul de început, m-a cuprins starea de zădărnicie, văzându-mă cum mă aflu în plin deşert, având în desagă numai curmale, smochine, banane, miere, perle şi petrol, dar nici o umbră care să mă salveze şi nici un fir de apă curată. Care ascunde profunzimea şi fumuseţea adevărată a existenţei.
Pe Femeia Z (urâtă pe dinafară, frumoasă pe dinăuntru) am întâlnit-o de câteva ori şi, alături de ea, am trăit momente şi revelaţii rare. Ca într-o cameră întunecoasă, în care, cu fiecare clipă, descoperi că poţi vedea, iar bezna depinde de tine să nu mai fie beznă, dacă înţelegi cum să descoperi ceea ce este ascuns.
Pe Femeia Q (urâtă şi pe dinafară, şi pe dinăuntru) am întâlnit-o în doar câteva împrejurări. Poate pentru că eu, când privesc o femeie, vreau să găsesc aproape întotdeauna ceva frumos la ea în ciuda evidenţei, în acele puţine ocazii, am încercat imposibilul, dar apa, din piatră seacă, nu prea are cum să iasă. Şi am înţeles că nu eu sunt fântânarul, lăsând-o altcuiva. Nu am nimic cu acest tip de femeie, dar, ca şi cu ţânţarul, îl accepţi şi îl laşi în pace, doar dacă nu sare pe tine.Şi atunci, pentru că fiecărei categorii îi corespund subiectivităţi şi puncte de vedere paradoxale - tot atâtea cât gusturi, singura care decide este „Potrivirea”, care depinde, şi ea, de multe ori, numai de trăsătura numită „Farmec”, pe care, de asemenea, nu am putut-o aşeza în tabel. Potrivirea şi farmecul aunt singurele care, până la urmă, au drept de veto şi puteri discreţionare în dragoste şi în cuplu. Este o încercare de dare a cărţilor pe faţă: careu de dame cu bărbaţi în coadă.