Cronică nesportivă şi aberantă

• Testosteronul ne lasă în inferioritate • Poluţia inhibă soluţia • Cu Barda în bară • Un Golan contra un Goian • De la cruce la stea • Plimbarea cămilei la Înălţimile Golan • Leapşa pe Aouate • Olanda, Franţa şi Italia în alertă: farsă românească la Tel Aviv? •

• Meciul pierdut de România în Israel (un 0-1 mic, dar suficient) ascunde mai multe lucruri grave, decât înfrângerea noastră ruşinoasă. Tocmai începuserăm să credem că băieţii noştri nu au avut febră când au afirmat că n-ar fi exclus să câştigăm Campionatul European. Ba au avut - tragem concluzia - nu numai Codrea, care, de temperatură, n-a putut intra în teren. Ceilalţi şi-au ascuns bine delirul verbal, cauzat de febra scroafei din copac, şi au intrat în iarbă, la lucru. Această febră, pornită de la Codrea şi răspândită ca un flagel, a dat startul unui lanţ întreg de nenorociri, pe care le vom desluşi imediat. În locul febrilului, a intrat Ovidiu Petre, care a ieşit, însă, destul de repede, după ce l-a cotonogit pe un jucător gazdă. Colegii îl scuză tandru: cică sejurul în cantonament l-ar fi ţinut departe de familie (un eufemism pentru femei), situaţie care i-ar fi bulversat testosteronul şi l-ar fi făcut să-l ia la şuturi pe adversar. Solidaritatea tricolorilor este demnă de respect: dacă veteranii americani din Vietnam rămân tovarăşi pe viaţă, de ce să nu facă la fel şi fotbaliştii români, veterani ai cantonamentelor scăldate în vise erotice care îi chinuie atâta amar de carieră? Oricum am vedea lucrurile, excesul de testosteron ne-a lăsat în inferioritate în faţa unui adversar care nu a făcut aceeaşi greşeală, deşi fructele tropicale sunt afrodiziace de notorietate. Un medic sportiv care a dorit să-şi păstreze anonimatul a transmis, pe surse, concluzia sa fermă de specialist: numărul de soluţii din teren este invers proporţional cu numărul de poluţii din cantonament.
• Să revenim la meciul propriu-zis. Există cititori de buze şi gânduri care afirmă că, de fapt, Petre ar fi avut motive mult mai întemeiate pentru gestul său, decât ceea ce s-a văzut la suprafaţă. Se pare că adversarul l-ar fi înjurat, absolut necreştineşte, pe voinicul nostru, şi nu oricum: “Crucea mă-tii!”, ceea ce explică, întrucâtva confesional, atitudinea unui băietan lungan, cu nume de mare apostol, care s-o fi simţit obligat, prin botez, să sară în apărarea valorilor creştinătăţii, eventual prin tragere de şpiţuri în fesele păgânilor. Alţi cititorii de buze şi gânduri, din tabăra adversă, au şi ei varianta lor: bun, să admitem că Petre ar fi fost înjurat de “Crucea mă-tii”, dar valahul cică ar fi început, când, încă din minutul doi, i-ar fi spus inamicului: “’Tu-ţi steaua mă-tii!”. În această situaţie, trebuie să ne adresăm Curţii Constituţionale, sau Tribunalului Religios Internaţional de la Braga, pentru a aplana disputa dintre crucea de la gâtul mamei lui Petre şi steaua din sufletul lui Cohen .
• Jucătorii ca jucătorii, dar ce au făcut arbitrii, în clipa când au reînceput violenţele în Israel, pe stadionul ”Ramat Gan” din Tel Aviv, ocupat de cei 5000 de spectatori? Tuşierul, care se pare că era, de fapt, un palestinian bine camuflat, n-a semnalizat gestul grosolan al lui Ovidiu Petre, schiţând chiar o grimasă satisfăcută, în secret, pe sub fanion, sub pretextul că se scarpină în nas: “Mai dă-i!”. Însă centralul, care, şi el, se pare că de fapt ar fi un american ultraortodox care şi-a prins cârlionţii în agrafe, a reacţionat prompt, mai ales când a văzut că agresorul român a ridicat mâna dreaptă. Degeaba a-ncercat al nostru să explice că nu a fost vorba de vreun salut interzis, ci de gestul nevinovăţiei sportive de după faultul cu toroipanul. Observatorul federal cică l-a auzit cu aparatul său auditiv pe fundaşul român strigând, confuz, cu mâna sus, ceva între “Hai” şi “Hait”. Banda depusă la Laboratorul Muzeului Crimelor de Război va descifra misterul. Oricum, ghilobanul a fost eliminat pentru suspiciunea de antisemitism (care trebuie sancţionat mereu, direct cu cartonaş roşu), cu agravante de gesticulaţie extremistă interzisă şi de proliferare de semne incitatoare.

• Conflicte mocnite au avut loc pe toată durata confruntării, mai ales după minutul 25, când Golan a marcat singurul gol al partidei. Eroi principali au fost Contra şi însăşi arma secretă Golan, care, spun gurile rele, au făcut schimb de replici acide, Goian luându-i, din contră, repede, apărarea coechipierului său. Atacantul israelian ar fi deschis ostilităţile:
Golan: “Rumâne, tu să nu-mi pui mie contra, că-ţi trag un rist în cociş, de te las mut!”
Contra: “Taci, Golane! Te dai mare c-ai marcat?” (moment în care Goian s-a apropiat de cei doi, cutremurând pământul).
Golan: “Şi tu ce te bagi, Goiane?”
Goian: “Plimbă cămila! Crezi că, dacă ai înălţimea asta, Golane, tre-să-ţi dai aere?”

Confruntarea propriu-zisă. Filmul meciului. Comentat.

• În minutul 7, după un fault al gazdelor, lovitura e executată de Chivu, din apropierea careului advers. Ben Haim degajează in extremis, după o bâlbâială a celorlalţi fundaşi israelieni, care, deşi româna este vorbită mult în Ţara Sfântă, nu stăpânesc prea bine limba noastră, o adevărată comoară pe gazon revărsată, printre înjurături, scuipaţi şi sfaturi tactice.
• Prima ocazie mai acătării se derulează în minutul 10 şi aparţine israelienilor. Nici o surpriză: întotdeauna au avut prim-planul în întâlnirile inter-ţări.
• În minutul 17, Contra centrează, dar balonul este prea înalt pentru Mutu, care abia îl mângâie cu creştetul, fără să pună în pericol buturile lui Aouate. Părinţii florentinului de azi trebuie aspru traşi la răspundere pentru talia deficitară a briliantului piteştean şi, în plus, pentru faptul că nu l-au învăţat de mic să fie performant la leapşa pe Ouate.
• Curând, în minutul 22, Goian ţine piept unui atac supranumeric al israelienilor, conduşi de redutabilul Golan, care aminteşte încă o dată, prin gabaritul său, de Înălţimile cu acelaşi nume.
• Momentul-cheie se consumă în minutul 24. Ovidiu Petre e pus la pământ de Cohen care îl mai altoieşte o dată şi după ce cade, iar al nostru ca bradul nu rezistă tentaţiei de a fi Activ. Chiar prăbuşit, mijlocaşul român, stelist, războinic al luminii, oiţă neîmblânzită, dă replica, pedepsindu-l pe Cohen cu laba piciorului, fapt pentru care este eliminat.
• După o jumătate de oră de joc, fază fierbinte cu Nicoliţă pe extrema dreaptă, care agită spiritele în tribunele fremătânde. Apărarea gazdelor este betonată, imagine care ne trimite cu gândul la zidul ce separă Teritoriile.
• Cinci minute mai târziu, Barda calcă pe minge. Mingea rezistă.
• Arbitrul îi dă galben în minutul 39 lui Yoav Ziv, a cărui stea tocmai începuse să strălucească, până să-l controleze la glezne, la şort, la bagaje, în păr şi chiar în încălţăminte pe unul de-al nostru, care, oricum, abia trecuse de controlul antitero de la intrarea în stadion.
• Minutul 41. În careul advers, Mutu îl faultează în săritură pe Ştrul, care strigă după ajutor către Iţic şi Şloim. Telespectatorii români râd ca la o anecdotă. Seacă. Deşertică. Toridă. Când fostul stelist Saban intră în locul lui Ştrul, spectatorii israelieni se pun şi ei, cu toţii, pe râs, ca la un banc. Bun. E 1-0 pentru ei şi atât va fi scorul şi după fluierul final.

• Minutul 59. Ocazie unicat pentru Israel. După un atac nespecific al gazdelor, în superioritate numerică, balonul este preluat de omniprezentul Barda, care trage ca din tun de la 6 metri, dar Lobonţ rezolvă. În istoria confruntărilor cu adversari de toate mărimile, contraatacurile israeliene au fost desfăşurate de obicei în inferioritate numerică. Dar, având o tehnică net superioară, abnegaţie din plin, o bună relaţie cu antrenorii şi cu strategii de peste Ocean, gazdele n-au pierdut niciodată decât bătălii. Nu şi războiul.

• O altă scenă dură se consumă în minutul fatidic 66, când acelaşi Barda dă cu sete în bară, dar nu reuşeşte s-o dovedească, poarta rămânând pe poziţii, ca şi mingea de mai devreme. Un preparator fizic vrea să-i astâmpere setea lui Barda cu o sticlă de Izvorul Alb, dar jucătorul cere o butelcă de la Izvorul Tămăduirii.
• Minutul 87. Lovitura liberă executată de guralivul Mutu, de la 25 de metri, se duce mult peste poartă. Apărarea antiaeriană israeliană ocupă poziţii de alertă, dar românii nu reuşesc să-şi regleze tirul până la ultimul fluier.
• Adversarii noştri de la Euro 2008, olandezii, francezii şi italienii, se adună în comandament de urgenţă la Viena şi Berna, să afle adevărul despre România şi dau o declaraţie comună: “Piţurcă ne-a jucat o farsă la Tel Aviv, pentru atrofierea atenţiei. Este imposibil (spun ei), ca o echipă, viitoare participantă la turneul final continental, să joace atât de prost! Mai rău de-atât nu se poate!”, afirmă ei, pesimişti. “Ba da, se poate!”, îi contrazicem noi, optimişti.