16 februarie 2008

Să fim alături

Să mă ţii aproape, să te ţin aproape,
Atât e tot ce-a mai rămas,
Să te chem cu munţii, să-mi răspunzi în ape,
Să fim alături ceas de ceas.

Şi cum aş vrea acuma
Să pot a-ţi spune: vino,
Pe când începe toamna,
Sub arbori tot mai seci,
Întruchipări trecute
Emoţia reţin-o,
În frunze ce se-ndoaie,
Când calc şi calci poteci.

În creier strigă vremea
Când, neştiind ce leagă
Intrarea prin pereţii
De carne şi fior,
Îmi tot spuneam că-n tine
E-nchipuirea(-ntreagă)
Fecioarelor fugite
Cu pasul prea uşor.

Izvorul meu mai cade
Pe mângâierea noastră
Când mâna îţi atinge
Limanul-creuzet,
Îngenuncheat ca floarea
Ce şade moartă-n glastră,
Voi învia din seva
Peniţei de poet.

Andrei, din 1985 încoace

11 comentarii:

Diana spunea...

Impresionante versuri! De ce tocmai din 1985 incoace?

Andrei Păunescu spunea...

Diana,
Pentru ca am scris o prima varianta a acestui text la 16 ani(in cea mai mare masura asa cum este si acum), care a devenit cantec prin 2000, an cand l-am si publicat in cartea "Ascuns in toate". Si pentru ca, indiferent de varste, simtim la fel departarea si nevoia de a avea alaturi omul iubit.

Sora de mai spunea...

Foarte multa sensibilitate Andrei! Te felicit!O poezie care iti ajunge direct la inima! Pacat ca putini sint cei care recunosc asta!Chiar - de ce numai din 1985 incoace?O zi buna! Si un week end placut!Nu sint originala, stiu dar sint in pasa proasta!

Diana spunea...

Am citit de nenumarate ori aceste versuri pe parcursul zilei, iar lirismul lor imi aminteste putin de unele dintre poeziile de dragoste ale tatalui tau. Intr-adevar, lipsa persoanei iubite este o constanta care ne bantuie si ne rascoleste dincolo de simplele coordonate spatiale si temporale.
N-am putut sa nu observ o parte din desenele tale de aici de pe blog. Mi-am amintit astfel, cu mare placere, de una dintre cartile tatalui tau pe care am rasfoit-o de-a lungul copilariei, volumul intitulat "Poezii cenzurate", in care de asemenea existau numeroase desene de-ale tale.

Andrei Păunescu spunea...

Diana,
Ma onoreaza faptul ca ai citit de mai multe ori versurile si ca
le-ai descoperit lirismul.
M-a mirat si ca stii de desenele mele dintr-o carte de demult.
Chiar inseamna ca nu scriu, ca nu desenez, ca nu gandesc catre neant, ci am receptori cu care ma potrivesc la lungimea de unda si de emotie. Ramai in apropiere.

CATALINA22 spunea...

o poezie suberba, plina de caldura si de sensibilitate.va multumesc ca ne bucurati sufletul atat de mult impartasindu-ne aceste versuri.

Andrei Păunescu spunea...

Catalina22,
Cu drag. Mie, sunt sigur, imi face si mai mai bucurie sa public si sa primesc ecou.

CATALINA22 spunea...

am vrut sa scriu si sa spun SUPERBA, dar a fost o greseala de tastare(din viteza, scuze)!oricum e o poezie SUPERBA, SUPERBA!!!!

Andrei Păunescu spunea...

Catalina22,
M-am gandit eu! Daca era "suberba", ar fi sunat cam cum articuleaza arabii limba romana: "Este o boezia zuberba! Be cuvantul meu, sa n-am barte!". Bravo inca o data pentru participarea la emisiune!

enki spunea...

Foarte frumoase versurile, si pline de speranta! Ciudat, cum intamplari din trecut sunt valabile si in prezent.

Andrei Păunescu spunea...

Enki,
Macara din cand in cand e nevoie si de speranta, nu doar de deznadejde. Deznadejdea provoaca (de cele mai multe ori) versurile, speranta le face sa para punti catre ce nu ai sau catre ce ai pierdut. Mai scrie!